Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: ianuarie 2017

Căldură mare să fie, monșer!

Aud că oamenii cu minte din lumea asta au inventat niște treburi serioase, în concordanță cu vremurile de afară: panouri radiante cu infraroșu.

Nu știu dacă nu cumva am uitat să menționez (zilele astea) cât de mult urăsc frigul! Treaba asta cu „minus niște grade” mă face să tremur numai la gândul că-mi pocnește termometrul de fereastră. Dorința de a părăsi incinta locuinței aproape proprietate personală este inexistentă și nu îmi doresc decât să fi păstrat ideea cu sobele alea de pe vremea bunicilor, că tare cald mai era când ne sprijineam spatele de ele iarna!

E drept că nu-mi împărtășește nimeni din familie dorința asta acută de a-mi fi cald. Consortul zice că aproape l-am ucis în câteva nopți. Odată cu câte un lemn pus pe foc la intervale prea mici, într-o cabană care mie mi se părea destul de friguroasă. Altă dată cu centrala dată la capacitate maximă peste noapte, în locuința pe care o împărțim.

Povestea asta mi se trage de pe vremea caloriferelor de fontă din copilărie. Extrem de reci în timpuri de restriște, mă făceau să tremur sub plapumă încotoșmănată mai ceva ca un eschimos, uitându-mă cu jind la ele pentru că păreau să emane frig și nicidecum vreun strop de căldură. Când au apărut centralele de apartament, mi s-au părut o binecuvântare! Acum găsesc motive să le înjur destul de des. Ba o ia razna termostatul și pornește centrala vecinului, în loc să îi dea un ghiont celei din bucătăria noastră. Ba nu vrea să se aprindă flacăra și pace, la fix două zile după ce i-a expirat garanția. Ba se aude un pocnet înfundat undeva de îți vine să stai departe că nu se știe, doamne ferește!

Acum…la lemnele din sobă nu ne putem întoarce și să vrem. Deși unii au încercat, se pare. Păcat de copacii țării! Și așa se duc cam repede.

Și citesc un articol interesant, documentat și convingător despre panourile radiante cu infraroșu, ca alternativă de a-ți încălzi locuința. Deși mi-a sunat a SF inițial, mi-am dat seama că ar putea fi o soluție viabilă, mai ieftină și mai „safe” decât celelalte.

Ce sunt panourile radiante cu infraroșu?

panou-radiant-rugaciunea-unei-flori

„Sunt panouri electrice, care se folosesc de puterea radiațiilor infraroșii pentru a încălzi. Încălzesc cu prioritate obiectele din cameră, aerul fiind încălzit în mod indirect de obiectele încălzite în prealabil. Acest lucru asigură încalzirea eficientă, uniformă a locuinței, pierderile de căldură reducându-se la minim. Mai mult decât atât, radiațiile infraroșii sunt benefice pentru organism, ajutând la circulația sângelui și neafectând umiditatea din aer.”

Să recapitulăm, ca să văd dacă am înțeles bine.(Iar dacă aveți și alte informații, faceți bine și împărtășiți-le, că nu mă mai prea înțeleg cu încăpățânata asta de centrală pe gaz!)

  1. Panourile astea se bagă în priză. Ca orice aparat electric din casă. Deci nu tu țevăraie înșirată pe lângă pereți, pe sub gresie, pe sub parchet. Nu e pericol să pocnească țeava și să te trezești că renovezi tot apartamentul ca să o poți înlocui.
  2. Se instalează foarte repede și ușor, nu necesită aprobări și ocupă spațiu mai puțin decât tot sistemul de încălzire clasic.
  3. Principiul e simplu: panourile încălzesc pereții și obiectele din casă, care devin un fel de „calorifere” pentru întreg apartamentul. Buun! Calorifere să fie! Căldură să fie!
  4. Nu sunt periculoase (a se citi „nu sunt alte bombe cu ceas” pentru locuință). Așadar nu gaz, nu flacără = nu explozii, nu incendii. (Că tot apar cazuri pe la teve!)
  5. Consumă aproximativ 2,4 kw/h pentru două camere, adică, zic ei, cam 240 de lei lunar. Asta e mult? După cum zic oamenii în reportaje, pare de bine. Oare la trei camere și o bucătărie cât o fi?
  6. Arată ca un obiect de mobilier. Adică le poți personaliza, vosindu-le în culoarea preferată. E drept că în reportajele astea nici nu-ți dădeai seama că oamenii au panouri în casă.
  7. Bune și pentru bolile de astm. Hmmm… Asta cum vine? Zice că „nu se creează curenți de aer în locuință”. Deci nu ai particulelor de praf zburând în voie prin casă, ceea ce înseamnă mai puține șanse să dezvolți vreo alergie. Asta sună bine! Copilul are alergie puternică la praf!

Cum toate inovațiile stârnesc controverse și sunt privite cu reticență la început, s-au iscat și diverse discuții pe marginea subiectului. Unii spun că radiațiile sunt nocive și punct. Alții spun că radiațiile sunt de mai multe feluri și că astea sigur nu sunt rele. Drept argument, au folosit studii medicale:

Eu zic că merită studiat, anaizat și uat în considerare ca alternativă. Nu de alta, dar tocmai ce am auzit o poveste de groază cu o centrală explodată tocai după revizia tehnică făcută „ca la carte”. Aș prefera niște radiații!

Citatul de duminică (62) – Despre frustrări

„Frustrarea întotdeauna conduce către o anumită formă de agresivitate.”

John Dollard

Cel mai periculos lucru legat de frustrări este faptul că ele sunt invizibile. Te bântuie, te coboară, te chinuiesc, scot la suprafață ceea ce e mai urât din tine. Dar tu nu le poți vedea. Iar ceea ce nu poți vedea, nu există, nu? Dar vântul? Dar aerul? Dar Dumnezeu? Uite câte există fără să le poți vedea.

Cineva însămânțează frustrările astea foarte de timpuriu, foarte adânc în ființa ta. Unii le numesc „păcatele părinților”. Alții se leagă de ADN și de ceea ce există „predeterminat” în genele noastre. Viața și persoanele care își intersectează destinele cu al tău, alegerile pe care le faci contribuie esențial în a transfroma frustrările în niște monștri din ce în ce mai dificil de controlat. Apoi, la un moment dat, începi să le simți din ce în ce mai acut. Sunt mai puternice decât tine, oricât de mult ai încerca să le ignori. Și atunci lovești. Cu furie. Nu te poți atinge de ele, dar poți arunca cu vorbe tăioase, poți răni cu bună știință, poți să devii rece și intransigent. Devii agresiv, fără să selectezi formele acestei agresivități. Nu te interesează ce efecte are asta asupra celorlalți, pentru că nimic altceva nu-ți stinge setea de „răzbunare”. De ce și pe cine nu are importanță. E un soi de luptă pe care o dai cu restul lumii, cu restul universului. Doar pentru că nu poți controla monștii aceia născuți în tine și alimentați de propriile trăiri, lipsuri, aspirații înecate, eșecuri neprevăzute. Cine câștigă? Tot ei. Monștrii. Frustrările pe care le porți cu tine ca pe o literă stacojie impregnată în toate celulele corpului tău. Nu dispar. Se hrănesc cu neputința ta de a trece mai departe, de a lăsa în urmă tot ce nu merită luat după tine. Rânjesc ghiftuite de după umărul tău și așteaptă următorul moment în care să iasă la suprafață victorioase.

Și în tot timpul ăsta, îi îndepărtezi de tine pe toți cei care, poate, ar fi avut o șansă să-ți arate că viața asta are și lucruri frumoase.

Citatul de duminică (LXI) – Despre dragoste…în vremea holerei

“Amputees suffer pains, cramps, itches in the leg that is no longer there. That is how she felt without him, feeling his presence where he no longer was.”

Gabriel García Márquez, Love in the Time of Cholera

„Stătea la fereastră. Cu mâinile împreunate lăsate să cadă în poala rochiei și cu gândul departe. Nu știa exact dacă voința o dusese înapoi în vremurile acelea sau un soi de memorie involuntară izvorâtă din cine știe ce atingere cu obiectul care a declanșat-o: paginile galbene ale unei cărți vechi. O scotea din sărite că nu știa nici măcar ce anume îi stârnise întoarcerea dincolo de o poartă pe care o închisese cu ceva vreme în urmă. Da, uitase să o ferece. Sau…poate nu uitase? Poate o lăsase așa intenționat, ca să mai tragă din când în când cu ochiul spre dincolo. Să mai simtă exaltarea momentelor fericirii iluzorii. Și este drept că se întorcea uneori, sperând să găsească din nou căldura care îi toropea trupul pornind din adâncul ființei ei. Se trezea pierdută între atâtea amintiri care o ademeneau și care o făceau să înțeleagă sursa nefericirii ei prezente. De ce oamenii se complac în a-și perpetua durerea? De ce nu se îndepărtează de ceea ce o cauzează și rămân pironiți contemplând, ca și cum i-ar savura dulceața?

După ce închidea iar poarta, uitând să o ferece și de această dată, cădea ca într-o boală cruntă. De ca și cum ar fi băut dintr-o apă otrăvită și astfel își putea justifica durerea înfiorătoare. Mai întâi în piept, apoi îi paraliza membrele și îi întuneca ochii. Nu putea nici măcar să plângă, de parcă un blestem crunt fusese aruncat asupră-i.

În tot delirul, îl zărea ca o umbră. Îi uitase parfumul. Dar nu-i putuse șterge din memorie ochii mari și negri. În ei zărise atunci un amestec de suferință și speranță. Acum i se părea că ascundeau, de fapt, un plan diabolic. Erau prea multe „coincidențe”: biletele scrise, iubirea declarată atât de radical, odată cu lepădarea de tot ceea ce alcătuise lumea lui până atunci, așteptarea, promisiunile… Iar ea nu credea în coincidențe! Găsise cartea care care îi dădea răspunsuri, fără ca ea să le fi cerut vreodată. Abia acum, citind-o, avea un soi de epifanie. Simțea că tot ce nu înțelesese până atunci despre el se lumina acum, așa cum dezvelește soarele treptat câte un petec de pământ. Abia acum îl ajunsese din urmă. Fusese oarbă și naivă. Se întrebase atunci de unde izvorăște atâta iubire și nesfârșita răbdare și care va fi capătul. Acum înțelegea că a ajuns puțin mai târziu undeva unde el fusese deja și unde își consumase momentul. El se jucase cu timpul pe care l-a folosit în favoarea lui. Acum, ea pășea pe urmele lui, din nou, dar el…el nu mai era acolo. De multă vreme…

Dar dacă era adevărat că el nu a făcut decât să își adapteze experiența ficțională a cărții unei realități? Dacă și-a construit această realitate în jurul unei senzații după care a tânjit citind o carte? Dacă tot ce s-a întâmplat nu a fost decât o încercare a lui de a resuscita tocmai acea senzație, iar ea s-a întâmplat să-i apară în cale?

Toate întrebările astea nu-i alungau durerea. Dimpotrivă. Îl simțea încă viu, deși îl amputase de multă vreme din adâncul inimii…

……………………………………………………….

Ipotetic, un episod din roman.

Cabinetul de igienă dentară Profismile – Wishlist 2017 (2)

Sunt mai multe lucruri pe care le plănuiesc la început de an. Poate și pentru că fiecare început mă ia prin surprindere cu niște vești mai mult sau mai puțin digerabile. Și atunci încerc să i-o iau înainte cu planurile mele.

hol2

Despre Cabinetul de igienă dentară Profi Smile am mai spus. La fel și despre experiențe plăcute pe care le-am avut acolo. Sună ciudat „experiențe plăcute” când vorbești despre un cabinet stomatologic? Cel puțin în cazul meu, nu e deloc ciudat. Am mai scris că acolo poți spune că mergi de plăcere!

După a cincea vizită la Profi Smile (adică suficient cât să trec de „prima impresie”), am înțeles de unde vine numele cabinetului:

Profi – pentru că totul de face acolo cu profesionalism. De la instrumentele desigilate în fața ochilor, până la discuțiile foarte serioase despre ce opțiuni există. Nimic nu se face „pe ghicite”, ci după o analiza minuțioasă a radiografiei, a backgroundului pacientului și a posibilităților de a urma o formă de tratament sau alta. Totul este curat, la vedere și mereu pus la punct. Mereu mi s-au prezentat opțiunile pe care le am, cu explicații „pe înțeles” care să justifice recomandările doctorului. De asemenea, înainte de începerea unui tratament mai pretențios sau a unei operațiuni mai complicate, doctorul se asigură că pacientul este pregătit. De la recomandări de genul: „fără cafeaua de dimineață” sau „astăzi nu fumăm”, până la a lua tensiunea unui pacient care urmează să sufere o extracție cu anestezie.

Smile – pentru că toată lumea te primește cu zâmbetul pe buze! De când intri pe ușa cabinetului și până când se termină tratamentul, ți se vorbește frumos, calm și zâmbind. În plus, nu am văzut ieșind de acolo oameni încruntați.

În decembrie am avut parte de consultul gratuit. Și de o igienizare completă făcută cu simț de răspundere, ca să putem vedea mai clar ce e de făcut. Apoi un tratament și o extracție. Doamna dr. Roșu Alexandra, pe care o respect pentru felul în care a creat și a dezvoltat conceptul, a făcut și o simulare de preț pentru toate posibilele tratamente dentare, împreună cu o listă de priorități. Am făcut planul, am bătut palma. Și ca să nu ratez vreo programare, primesc și sms cu câteva ore înainte.

Așa că pe wishlist-ul pentru 2017 e trecut mare, cu ROȘU, să termin ce am început. Cu Profi Smile, neapărat!

Masaj terapeutic Oana Manoliu – Wishlist 2017

 

Că tot e la modă să ai rezoluții pentru 2017! Sau bucket list. Sau wishlist. Iar dacă e la modă, Rudia nu poate să se lase mai prejos, că și așa a absentat (ne)motivat în ultima vreme.

Desigur, ideea este să te gândești și la alții când faci o astfel de listă. Este esențial să nu fii egoist, că așa, cică, ai șanse mai mult să ți se împlinească dirențele. Dar oare la Rudia se gândește cineva când îți face rez(v)oluțiile astea? Guess not! Așa că Rudia are să-și permită o rubrică total egoistă: rezoluții pentru 2017.

Da! Sunt lucruri pe care mi-aș dori să le pot face în 2017. Și așa mă sperie cumplit orice început de an, că nu-mi dau seama care dintre ele e an bun și care nu. Habar nu am dacă este un an cu minuni astrologice legate de bani, dragoste și succese profesioale (pe bune?) sau unul cu alte nenorociri economice, politice și sociale (more likely to happen!). Până ne lămurim, să ne facem planuri. Cine știe, poate le și împlinim când înotăm printre alte treburi de rezolvat.

No.1: Salon masaj terapeutic Oana Manoliu

O, da! Am stârnit invidii cu sesiunea asta de masaj. Am avut norocul (deși nu mi se întâmplă des) să câștig un concurs pe Facebook:

oana manoliu masaj terapeutic

Dap. Un masaj anticelulitic. Care soon-to-be-diva nu visează la asta? Și m-am dus. Și m-am simțit de vis. Cum e masajul cu bețe de bambus? Take a look right here!

Ce am învățat de la Oana

  • Că bețele de bambus fac minuni. Mânuite cum trebuie, chiar te ajută să dai formă corpului tău. Desigur, asta NU se întâmplă peste noapte și mai ales dacă ții mult la vechile obiceiuri culinare! Drop junk food!
  • Că e singurul salon unde se practică masajul cu bețe de bambus. Oana a făcut cursuri speciale, iar „obiectele magice” sunt luate „cu licență”, fiecare dintre instrumentele folosite având un rol aparte. Masajul se face folosindu-le într-o anumită ordine și cu o anumită intensitate pe anumite părți ale corpului.
  • Că masajul se numește maderoterapie și că nu este încă foarte cunoscut la noi. Dar că poate da rezultate uimitoare.
  • Că nu e foarte dureros (decât dacă ești foarte sensibilă), dar că poate lăsa vânătăi imediat după.
  • Că masajul anticelulitic nu se face vara (motivul este și constatarea anterioară), ci mai devreme, ca să ai timp să arăți bine „de sezon”.
  • Că poți să faci un abonament personalizat, în funcție de nevoile corpului tău.
  • Că Oana este o persoană minunată! În afară că e frumoasă foc, are simțul umorului și nu te plictisești stând de vorbă cu ea. Este preopcupată de felul în care se simt clientele după masaj (mi-a trimis mesaje să se asigure că sunt bine! 😀 )

Deci…rezoluții 2017? 

Musai de găsit timp pentru o sesiune extraordinară de masaj anticelulitic a la Oana Manoliu. Nu trebuie să treacă 2017 fără să ajung din nou pe masa Oanei! Nu v-ar strica nici vouă, așa că puteți să vă faceți loc pentru o programare pe pagina de Facebook: Salon Masaj terapeutic Oana Manoliu.

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam.

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte