Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: noiembrie 2016

Dăruiește! Acesta e Farmecul Crăciunului

A început să ningă ieri. Numai bine. Sărbătorile de iarnă au Farmec doar dacă sunt asortate cu fulgi mari de zăpadă, cu miros de portocală și scorțișoară și cu sunete de colinde. Mă uit la oamenii de pe stradă. Aleargă buimăciți după cine știe ce treabă nerezolvată. Ați observat că oamenii au uitat să zâmbească? Uneori uită și de ei. Atât de bine uită de ei, încât, când se zăresc trecător în oglindă, se sperie. Sunt de nerecunoscut chiar și pentru ei înșiși.

Copilul meu a venit dezamăgit acasă acum ceva vreme. I-a spus lui un coleg că nu există Moș Crăciun. S-a uitat la mine cu ochii lui mici și negri, plini de speranță.
-Așa e, mami? Nu există Moș Crăciun?
M-am încruntat. Mi-a fost ciudă. Nu pe bietul copil căruia cineva i-a risipit iluziile prea devreme, ci pe adulții care zdrobesc visurile, plictisiți să mai inventeze povești.
-Moș Crăciun, i-am zis, e o ființă tare complicată. Știi care  cea mai mare dorință a lui?
-?!
-Să vadă oamenii fericiți. Tu te bucuri când primești cadouri?
-Ooo, daaa!
-Fiecare crede ceea ce vrea să creadă, ceea ce îl face să se simtă bine. Tu, de pildă, crezi că există Moș Crăciun?
A ezitat câteva clipe.
-Da…
-Atunci? Ce contează dacă altcineva îți spune altfel?

Și acum iar mă uit la oamenii ăștia care au uitat să se bucure. Probabil că și lor le-a spus cineva la un moment dat că nu Moș Crăciun este un moft, o poveste ridicolă. Pentru ei, sărbătorile înseamnă stresul curățeniei, stresul gătitului, stresul musafirilor, stresul acelor de brad care se împrăștie în toată casa. Oare? Nu o mai fi nimic dincolo de toate astea?

Așa că mi-am reluat un obicei mai vechi pe care l-am abandonat la un moment dat, molipsită de ceilalți. Sau poate prea obosită de alergătura cotidiană. Anul acesta voi fi din nou Moș Crăciun pentru ai mei! Nu moșul cu burtă și barbă albă, roșu în obraji și mereu pe fugă. Un Moș Crăciun secret, care să se furișeze prin cotloanele casei lăsând câte un dar fiecăruia și smulgându-le un zâmbet. În amintirea vremurilor străvechi, când bucuria asta nu este întunecată de niciun gând, de nicio grijă.

Copiii vor primi jucăriile preferate. „Moșul” a fost foarte atent la scrisorile lor stângace și la desenele ilustrative! Pentru cei „mari”, însă, am ales daruri practice. Știu sigur că le vor folosi și că am ales exact ceea ce trebuia pentru fiecare dintre ei: variațiuni individualizate ale unei mărci de încredere. Mi-am făcut lista din timp pentru cele mai reușite cadouri Farmec. Le-am împachetat și am avut grijă ca Moșul să fie credibil! Fiecare va deschide odată cu caseta cadou și un mesaj de la el.

Pentru-o mamă fericită,
să se simtă-ntinerită.
Primești pentru dăruire,
pentru grijă și iubire
o magie în fiole
și un lapte demachiant
care curăță instant!

4142-borseta-cadou-evo-2O casetă parfumată
pentru cel mai tare tată!
Pentru că-i mereu activ
(de-aia e și longeviv).
Știu, îți va plăcea caseta
dar te va-ncânta borseta.

4144-borseta-gh3men2-2

„Călătorul singuratic”
va primi un cadou practic.
Chiar dacă-i mereu plecat
Moș Crăciun nu l-a uitat
nici pe fratele mai mic
care-acum e mai voinic:
o borsetă cu de toate
și de zi, și pentru noapte!

4145-borseta-kit-calatorie

În schimb, pentru sora mare
Sensibilă ca o floare,
o casetă minunată:
crema CC mult visată
și-un fluid de curățare –
Farmec fără-asemănare!

4138-happiness-caseta-2

Îmi imaginez chicotelile lor… Cum va vrea fiecare să vadă ce conțin celelalte casete cadou. Cum vor împături cu grijă biletul de la Moșul, zâmbind complice.

Mi-am păstrat și mie un dar, de dragul de a desface un cadou odată cu ceilalți (și ca să nu se întrebe cei mici de ce tocmai Rudia nu a primit nimic): Casetă cadou – Tratament Nutritiv. Întotdeauna am căutat produse eficiente, create de specialiști, care să rezolve micile probleme atunci când vine vorba de frumusețe.

4148-caseta-cadou-gte-2

Un șampon și un ulei nutritiv, plus o mască nutritivă. Un răsfăț la care am visat din momentul în care am pus ochii pe setul Gerovital. L-am împachetat cu aceeași grijă ca și pentru ceilalți și mă pregăteam pentru mesajul haios „de la Moșul”. Fulgii de afară mi-au furat privirile. Sau poate mi le-au condus spre o imagine pe care nu aveam voie să o ratez. Undeva pe un trotuar, o femeie între două vârste vinde căciulițele împletite cu mâinile ei uscate și reci. Cu privirea pierdută și cu părul despletit, arunca câte o privire la copilul care se străduia să prindă fulgii cu limba scoasă. A zâmbit preț de o secundă, semn că aceea este unica ei bucurie. Iar apoi s-a întors către trecători, sperând să mai vândă o căciulă.

M-am simțit neputincioasă. Cu siguranță femeia aceea între două vârste nu a avut parte vreodată de vreun răsfăț. Pentru sine, nu pentru copiii ei. Pentru bucuria propriului suflet. M-am gândit mai bine. Știu ce voi scrie pe ultimul bilet de la „Moșul”. Setul acela nu-i va face viața mai bună, dar vreau să cred că îi va aduce un zâmbet, amintindu-i de visele copilăriei, când Moș Crăciun părea bun și blând și iubitor și dădea speranța împlinirii unor visuri.

……………………………………………………………………..

Povestea Crăciunului provcată de Farmec la penultima probă SuperBlog 2016 este una adevărată, din păcate…

farmec2-300x300

Citatul de duminică (60 ) – Despre așteptări

„You poison yourself when you have a very negative outlook on the world.[…]But if you have expectations of somebody and it doesn’t turn out that way, it means your judgement regarding that person is wrong. […] It’s not the world that hurts you,it’s your own expectation.”

Jaques Fresco

Oamenii au așteptări. Uneori, așteptările astea depășesc cu mult realitatea sau posibilitatea de a se materializa. Și atunci suferim. Ca un câine abandonat, în liniște, cu capul în mâini și cu ochii scăldați în lacrimi. Inevitabil, căutăm vinovați. Probabil că undeva în adâncul nostru sperăm că suferința va fi mai ușoară. Iar dacă nu găsim vinovații care să ne mulțumească, ridicăm ochii spre cer și urlăm acolo: Dumnezeu e vinovat! Că doar el a făcut lucrurile să fie așa.

În realitate, așa-zișii vinovați nu ne ușurează cu nimic povara. Tocmai pentru că impresia că altcineva poartă vina lucrurilor care ni se întâmplă este falsă. Nu, nu lumea ne face să suferim, ci percepția pe care o avem noi asupra lumii.

Ne așteptăm ca oamenii să înțeleagă prin ce trecem. Iar dacă ei nu o fac, îi blamăm că nu sunt empatici și nu te compătimesc sau nu te susțin. De fapt, oamenii au o limită în a empatiza cu alții. Indiferent de apropieri, niciodată nu va putea nimeni înțelege ce se ascunde dincolo de masca pe care o purtăm zilnic pentru a  ne ascunde. Indiferent de lucrurile care ni se întâmplă, că e bucurie sau necaz, suntem întotdeauna singuri în asta. Iar ca să ceri cuiva să te înțeleagă întru totul este o aroganță. În fond, nu e nimeni dator să-ți trăiască viața, emoțiile, supărările, bucuriile: „pe omenire o doare-n fund de soarta ta!” (M. Sorescu – Iona)

Nu te aștepta ca alții să răspundă așa cum vrei tu să-ți răspundă. Iar dacă o faci, asumă-ți dezamăgirea. Și oprește-te!

1+1=1 – Style is the Answear!

„Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.”

N. Stănescu – Altă matematică

Vremurile moderne dau uneori peste cap toate operațiile matematice! Tu știi că o bluză + o fustă sau un pantalon + o cămașă sau o rochie de seară + un pantof = două obiecte vestimentare. Greșit! Abordarea este „nesănătoasă” pentru un om care pretinde că are un stil vestimentar! Când este vorba despre orice combinație vestimentară, 1+1 trebuie să facă obligatoriu 1! Adică o ținută. Unică, originală, cu bun-gust și care să te reprezinte.

Primul meu contact cu moda

Mai țineți minte revistele acelea celebre de modă? Era una dintre puținele pete de culoare într-o viață gri, în care accesul la ceea ce însemna Occidentul era limitat.

Nu pricepeam prea multe pe atunci, dar știu că eram fascinată de culori, în primul rând, și apoi de felul în care reușeau oamenii aceia să combine hainele, materialele, stilurile. Revistele astea îmi păreau din altă lume și am avut multă vreme senzația că nu voi reuși niciodată să îmi aleg atât de potrivit ținutele. Cu siguranță acest lucru se datora și faptului că opțiunile vestimentare mi-au fost multă vreme limitate.

Apoi eram atentă la ceea ce purta mama. Nu avea nimic ieșit din comun – mama nu a fost neapărat o femeie cochetă, apăsată de greutățile vremurilor, dar emana feminitate! Mi-aduc aminte și acum mirosul parfumului ei dintr-o sticluță minusculă îmbrăcată într-un suport cilindric din lemn. Iar imaginea asta o păstrez alături de rochia roșie cu buline albe dintr-o fotografie veche. Habar nu am de unde am dedus că era roșie, pentru că pozele de atunci sunt alb-negru, dar îmi place să cred că așa era!

Avantajul vremurilor moderne în materie de fashion

Unul dintre avantajele incontestabile ale modernismului este lipsa limitelor. Astăzi poți fi îndrăzneț, poți fi nonconformist, ba chiar ai toate șansele să lansezi un nou trend în modă, dacă ai viziune. Iar dacă se întâmplă să te împotmolești pe parcurs, totul e să deschizi ochii larg, să admiri, să-ți însușești ce ți se potrivește, să nu uiți că schimbarea înseamnă de multe ori redefinirea propriei personalități. În plus, nu trebuie să-ți fie teamă să ceri ajutorul când lucurile nu par să iasă cum te-ai fi gândit.

Un alt avantaj este acela al diversității. Poți să descoperi în fiecare zi lucruri care ți se potrivesc, deși nu te-ai fi gândit să le încerci. Și astfel ajungi să te redescoperi pe tine să-ți modelezi stilul după ceea ce aduce nou moda cu fiecare pas al evoluției ei.

Modă și modele

În general, nu caut un model în nimic din ceea ce ce fac și probabil că acest lucru ține de un orgoliu personal. Totuși, când vine vorba despre modă, trebuie să recunosc că multe dintre schimbările de perspectivă le datorez bunei mele prietene, Alina (Alinuța sau Fluturaș). Întâlnirea cu ea mi-a amintit de senzația pe care mi-au lăsat-o revistele de modă despre care vorbeam mai sus. Mereu am admirat-o pentru felul în care a știut să dea valoare hainelor pe care le poartă. Același obiect vestimentar nu arăta la fel de două ori atunci când alegea să îl poarte. Combinațiile de culori, atenția pentru felul materialului, curiozitatea de a încerca ceva nou m-au lăsat de multe ori cu gura căscată. De aceea, a devenit sfătuitorul meu principal când mă blochez în alegerea ținutelor.

Ca acum, de exemplu!

Și pentru că am mai multă încredere în „ochiul” ei vigilent, un adevărat „ochi al estetului”, am rugat-o să aleagă trei ținute reprezentative de pe Answer.ro, care să se „asorteze” cu atmosfera de Black Friday.

Ținuta numărul 1: Fustă Milan & cizme Carinii

Știu că îi plac foarte mult fustele plisate, pe care am început și eu să le îndrăgesc din nou, tocmai pentru că le-am văzut altfel prin prisma ei. Combinația cu cizmele Carinii (unul dintre modelele mele preferate!) va da un aer interesant și un suflu modern fustei Milan.

Ținuta numărul 2: Rochie Tommy Hilfiger & cizme Carinii

Trebuie să recunosc că rochia Tommy Hilfiger este absolut superbă! Un exemplu elocvent de life-style pe care ți-l însușești cu repeziciune pentru că pare atât de potrivit! Imaginea este completată de eleganța cizmelor Carinii.

Ținuta numărul 3: Sacou Mango & jeanși Diesel

La limita dintre eleganța feminină și aerul ușor masculin al mărcii consacrate, Diesel. Alina a fost mereu fan al blugilor cu fason boyfriend cu talia regulară. Iar sacourile sunt nelipsite din garderoba mea. Se pare că în cazul nostru, într-adevăr 1+1=1. Cu stil!

De îndată ce oamenilor a început să le pese de felul în care se îmbracă, vestimentația a devenit o modalitate de a contura personalitatea fiecărui individ în parte. Cum să reușești asta? Alege ce se potrivește (articole care să nu fie în contradicție privind linia aleasă, culoarea sau bunul simț), apoi alege ce ți se potrivește!

Nu te lăsa pradă trendurilor. Nu lăsa moda să pună stăpânire pe tine, decide tu ce ești, ce vrei să exprimi prin felul în care te îmbraci și cum trăiești.” Gianni Versace

……………………………………………………..

Ultima probă a sponsorului Answear.ro în competiția SuperBlog 2016 mi-a deschis apetitul pentru cumpărături de Black Friday! Aș vrea ca jurul să aibă în vedere că voucherul îl împart cu Alina, pentru că la noi ecuația 1+1=1 e pe bune!

answear-patrat

Rudia – ghid virtual pentru o vacanță specială

micul-print

Uneori mi-aș dori să fiu Micul Prinț: un explorator care să călătorească nu pe șapte planete, dar în cele patru colțuri ale globului, ca să pot cunoaște esența lumii, splendoarea ei, minunile pe care le scoate la iveală.

Nu ți s-a făcut niciodată dor de ducă? Să te desprinzi de tot ce înseamnă monotonia cotidiană și să te aventurezi fără să ai neapărat un plan? Cele mai reușite vacanțe sunt cele fără planificări minuțioase. Este suficient să știi că vrei să evadezi, că unicul scop este acela de a te relaxa și că ai alături oameni cu care să-ți și iasă treaba asta!

Eu, una, m-am cam săturat de deadline-uri, de goana nebună, de stat la calculator în creierul nopții, de emoții și dezamăgiri. Hotărât lucru, trebuie să schimb ceva!

Aveți nevoie de un ghid pentru Vacanțe speciale?

Olimpieeeee¹! Fă-ți bagajul! Plecăm! Mda, plecate suntem deja, dar mă gândisem să-ți fac o surpriză. Te duc în India! Știi ce am descoperit recent? Ashram²! Recunosc că nu am știut despre ei prea multe așa că m-am documentat și am decis: acolo e de noi două! Va fi o călătorie spirituală, că tot am început niște discuții la o gală SuperBlog…cândva: semne, interpretări, energii. Am și găsit unul dintre cele mai faimoase Ashramuri – Isha Yoga Center la poalele munților Velliangiri, în sudul Indiei. Munți, India și viața spirituală! Ce zici? Ne rugăm de cei de la CND Turism – că tot sunt cunoștințe vechi – să ne facă o ofertă specială. Ai să fii uimită cât de puține lucruri ne trebuie acolo. Imaginează-ți cum am dormi sub cerul liber și cum am mânca atât cât ne trebuie din ceea ce tot noi ne gătim acolo, după principiul „Nu risipi”. Ne luăm câteva zile pentru meditație și experimentăm, poate ne descoperim pacea interioară și…inspirația!

VacanteSpeciale.ro-Vacante-Exotice3.jpg

Un sejur pentru superbloggerițe trăsnite!

Unul din cele mai frumoase lucruri legate de SuperBlog este că adună oameni interesanți cu care începi să nu mai interacționezi doar din complezență. Găsești lucruri în comun sau măcar râzi la aceleași glume, înjuri în același stil. Și oamenii ăștia devin, la un moment dat, prieteni, cu care ai vrea să te vezi mai des, dincolo de ecranul obosit al laptopului, computerului sau tabletei. Fetelor, mi-am pus în minte să vă iau cu mine într-un sejur: Daniela, Agurița, Raluca³! Nu am avut răbdare să răspundeți în cor „Daaaa”, așa că am decis de capul meu: Croația, Insula Korcula! Vreți să știți cum am ales-o? După nume. Mi s-a părut trăsnit, așa ca voi noi! Și apoi am văzut și niște imagini care păreau decupate dintr-o lume de vis:

vacantespeciale1

Ce spuneți? Odihnă, relaxare, socializare și peisaj deosebit. Găsim o cazare mai mult decât potrivită, începând cu 30 euro camera dublă – un chilipir. Oricum, am o vagă bănuială că nu vom sta prea mult în cameră: Piața Împăcării, Turnul cel Mare al Cneazului, Piața Sf. Marcu, biserici, stăzile amplasate în forma nervurilor unei frunze! Plimbări lungi, aer curat inspirat din pădurile de pe insulă, o baie sănătoasă în apele mării Adriatice și relaxare pe plaja Medvinjak. Să nu spuneți „NU”, că am început să mă gândesc cum am bate drumurile râzând ca apucatele sau imaginându-ne vreo poveste numai bună de scris pe blog. Câteva zile – numai bune să ne încărcăm bateriile!

Un alt fel de SuperBlog 

Știu că acolo în spate deja au apărut niște ochi încruntați sau chipuri strâmbând din nas. Nu pot să nu fiu părtinitoare! Fetele mi-s dragi și mi-aș imagina în cele mai mici detalii o vacanță specială împreună.

Dar!

Pentru că simt că ar trebui un suflu nou în competiție, pentru că mi se pare că trebuie să ne redefinim mereu și să regăsim alte și alte modalități de a ne re-crea, cred că următoarea „sesiune” SuperBlog ar trebui regândită.

Pasul 1. Se lansează competiția SuperBlog 2017, cu regulamentul ușor modificat (în…punctele esențiale! 👿 )

Pasul 2. Se identifică un loc special, numai bun de stârnit creativitatea superbloggerilor. Nu departe, nu costisitor, dar cu potențial. Și pentru că tot avem ca partener cu vechime o agenție de turism cu experiență – CND – le cerem ajutorul în acest sens. Să zicem…Bucovina! Unde poți fi mai creativ decât într-un loc liniștit care te poartă înapoi spre originile și spre esența lucrurilor, pe care o căutăm cu înfrigurare?

De exemplu, Popasul Turistic Bucovina 4*, pare un loc primitor și foarte încăpător pentru echipa de superbloggeri dornici să o ia de la capăt. Cu mese incluse (sau nu, după preferințe), aflat într-o zonă care te îmbie la creativitate și su sentimentul că te afli într-un loc de vis.

Pasul 3. Se stabilesc regulile jocului. O săptămână de lucru intens. Două probe pe zi, cu cerințe clare și explicații lămuritoare. 14 probe fulger în care să primeze mai puțin informația și mai mult forma creativă pe care o poate îmbrăca, astfel încât să vezi același obiect/produs prezentat în mai multe feluri, originale și atractive. De data aceasta, articolele vor fi scrise chiar ca într-o competiție, cu participanții scriind cot la cot, în aceeași încăpere, la aceeași oră, cu aceleași materiale și resurse puse la dispoziție. Mintea dibace și mânuțele harnice tastând de zor contra cronometru. Cu Claudia, vigilentă, plimbându-se printre rânduri. Musai niște distracție între și socializare.

Am visat frumos! Dar realitatea este că dacă simți nevoia unei evadări, trebuie doar să decizi dacă ai prefera o destinație externă, poate una exotică, poate un loc unic în care nu ai visat vreodată să ajungi sau o destinație internă, pentru că niciodată nu vei reuși să vezi tot ce este de văzut în țara asta frumoasă!

………………………………………………………………….

Proba nr. 21 a SuperBlogului m-a trimis pe cărări…de munte, așa că i-a luat și pe alții după mine, îmbiată de sponsor.

images

¹Olimpia Săpunaru, superbloggeriță super-creativă care almănăhește mult și bine.

²Ashram – noua mea revelație despre viața spirituală.

³ Superbloggerițe trăsnite: Daniela Spicuitoarea, Agurița Spărgătoarea de Mobile și Raluca Fermecătoarea.

Wu Xing știe …cel mai bine despre mâncarea chinezească

„ Nu poţi să mănânci mâncare bună şi atât. Trebuie să şi vorbeşti despre ea. Şi trebuie să vorbeşti despre ea cu cineva care înţelege mâncarea bună şi tot ce înseamnă ea”

 Kurt Vonnegut

Mamă vitregă îi trebuia lui acum, la vârsta adolescenței? Era de părere că adulții nu au minte uneori și de aceea au un talent înnăscut de a-și complica existența. Ceea ce ar trebui să fie exclusiv treaba lor. Prin urmare, ce avea el a face cu întâlnirea asta acum?

-Te rog! De fapt, te implor, nu strica momentul ăsta! Încearcă să te porți civilizat și …să nu o sperii.

Îi era drag tatăl său, dar de câte ori era vorba despre o femeie, parcă-și pierdea uzul rațiunii. De data asta își propusese să trateze cu indiferență „marele moment” și să-i facă pe plac tatălui.

-Am chef de un…răsfăț chinezesc. Putem comanda ceva de la Wu Xing? Ajunge destul de repede și felurile astea de mâncare chinezească sunt delicioase! Cel puțin meniurile cu pui…te lingi pe degete, pardon, pe bețișoare! Wu Xing știe!

-Fie, mâncare chinezească! Dacă asta îți dorești… Numai nu uita ce te-am rugat.

Blondă și siliconată, cu fața pictată în mod ne-natural de atâta machiaj, bază de machiaj, fard, pudră, alt fard, altă pudră, „mama vitregă” se afișă sigură pe ea.

-Mi-am permis, draga mea, să comand deja chinezării, spuse tatăl. Am ales trei feluri delicioase și sper să fie și pe placul tău!

Atâta dulcegărie îi făcea rău! „Ce penibil îl fac unele femei să pară”, își spuse tânărul adolescent.

-Ah, da, ador mâncarea chinezească! E foarte sănătoasă și mă ajută să mă mențin suplă!

Un telefon scurt și tatăl se scuză încurcat: o chestiune de la birou care nu suferă amânare. Îi va lăsa singuri câteva minute, e un telefon important.
-Știai că, în general, chinezii mănâncă cam tot ce mișcă? Wu Xing știe!
-Nu fi ridicol, copile! Orez, pește, pui, vită, niște bambus și un sos de soia. Gătite cum trebuie și aranjate frumos în cutiuță. Simplu. Nimic ieșit din comun. Dacă te străduiești puțin , le faci și acasă.
-Ai încercat?
-Nu.
-Atunci de unde știi?
-Nu e nicio filosofie!
-Hmm… Știai că orice fel de mâncare chinezească trebuie să echilibreze cele cinci arome: dulce, acru, sărat, amar și picant? E o chestiune care ține de medicina tradițională chineză. Wu Xing știe!
-Ce fel de mâncare amestecă așa… aiurea cinci arome?
-Poate vrei să guști niște Pachețele de primăvară?
-?!
-Chinezii au o treabă cu simbolurile, nu știai? Gustă, ca să-ți meargă bine tot anul. Ei au adunat cele mai reprezentative elemente ale primăverii – toporași, ghiocei, zambile, narcise, iarbă proaspătă – le-au spălat bine cu apa dintr-un râu înghețat și le-au învelit în frunze de stejar, apoi le-au pus la congelat. Când faci comanda, pac! le bagă în tigaie, le prăjesc pe o parte și pe alta și ți le servesc aburinde. Ia, gustă! Se zice că dacă mânânci suficiente, rămâi tânără și frumoasă! Să nu-mi apui că nu știai! Wu Xing știe!

wuxing-pachetele-de-primavara-300x300

Blonda privea nedumerită și neîncrezătoare în vorbele tânărului. Ar fi încercat, mai ales că el se înfrupta din pachețelele acelea cu atâta poftă.

-Ei bine, dacă nu, poți încerca o porție de Salată cu urechi de lemn.
-Urechi de lemn???
-O, da! Anumiți copaci din anumite locuri ale Chinei au urechi! Cică sunt reminiscențe ale unor erori genetice. Nu oricine le poate găsi, trebuie ani de instruire pentru treaba asta. Și după ce caută ani de zile, retează urechile numai cu un topor special, făcut din lemnul aceluiași copac. Le vând pe bani grei, așadar sunt delicatese. Wu Xing știe! Hm… văd că nu îndrăznești.
-Cum de sunt negre urechile astea?
-Ah, probabil era copacul bătrân. Aproape putrezit. Dar sunt bune! Nu încerci?

„Mama vitregă” era din ce în ce mai oripilată. Mai întâi pentru că îi era teribil de foame, dar nimic din ce era pe masă nu mai părea serios, după toate poveștile fiului. Apoi pentru că i se părea că tânărul ăsta nu era atât de neghiob pe cât sperase, știa mult mai multe decât își imaginase. Mai mult, nu știa cine era Wu Xing ăsta de le știe pe toate, dar îi era rușine să se arate așa neștiutoare.

-Bine, doar n-o să rămâi flămândă! Uite desfă ultima cutie!

wuxing-furnici-in-copac-300x300

-Doamne, ce-i aici? Și aproape o scăpă pe jos.
-Mda, se pare că iar au comis-o! Cu siguranță sunt Furnici în copac!
-Furnici în copac? Asta e prea de tot! Și se ridică, gata să se îmbrace și să plece.
-Nu e bai! Le scoatem, dacă nu-ți plac. Au rașchetat scoarța copacului să facă un fel de noodles. Atenție, chinezii spun că nu trebuie să îi tai, pentru că aduc ghinion. Tăițeii ăștia sunt simbol al longevității, deci dacă vrei să trăiești mult și bine…Ups! Uite, o furnică! pesemne că au uitat să curețe copacul înainte de „recoltare”.

Râsul isteric al tânărului, imaginea lui mâncând „furnici” și toată povestea asta despre marele Wu Xing o înspăimântaseră destul. Ieși ca o furtună pe ușă, chiar când tatăl revenea în camera de zi.

-Ce s-a întâmplat? Unde a plecat?
-Nu știu. Probabil că nu i-a plăcut prea mult mâncarea chinezească!

„Disclaimer”:

1.Uneori, adolescenții nu trebuie băgați în seamă, mai ales dacă sunteți o mamă în proces de a deveni „vitregă”.

2. Poveștile despre felurile de mâncare sunt fictive, din prea multă imaginație a unui adolescent.

3.Wu Xing le știe pe toate pentru că este „primul restaurant chinezesc cu livrare mâncare exclusiv acasă sau la birou”, care respectă tot ce înseamnă principiile culinare chinezești.

4. Musai de încercat mâncare chinezească, mai ales dacă e preparată ca la ea acasă! Rudia știe!

…………………………………………………………………..

Proba 20 a SuperBlogului 2016, în…chineză. Pentru că Wu Xing știe! 😉

Citatul de duminică (59) – Despre scris

images

Vorbind deunăzi cu un amic despre modalitatea fiecăruia de a se relaxa, am fost surprinsă când mi s-a spus că sigur pentru mine asta înseamnă să citesc (având în vedere jobul meu). Am zâmbit. Este vorba despre o prejudecată, desigur. A citi este pentru mine o plăcere (care tinde să devină un lux, se pare!), o datorie (nu aș putea rămâne „în urmă”) și, uneori, da, o modalitate de relaxare.

De altceva, însă, îmi este dor: de a scrie! Dincolo de timp, dincolo de cele lumești, dincolo de teamă și de prejudecăți, dincolo de alte detalii (tehnice) care sufocă actul scrierii în sine. A scrie liber, în colțul meu, cu ochii uneori închiși, în acordul muzicii care mă liniștește sau mă tulbură, eliberată de griji și de planuri.

Constat că din plăcerea asta imensă de a scrie nu a mai rămas decât un exercițiu aproape mecanicizat, în care îți exersezi abilitățile raportându-te la cerințele altora. Uneori nici nu înțeleg ce caut eu într-o lume în care valorile scrisului sunt răsturnate, iar răstălmăcirile de sens nu sunt înțelese sau agreate. Nu am făcut decât să irosesc timp prețios și speranțe deșarte că, la un moment dat, voi reuși să fac două lucruri deodată: să scriu pentru mine, dar și pentru alții.

Mă gândesc că mi-am lăsat romanul neterminat și că am uitat să mă mai joc de-a cuvintele. Mă gândesc că m-am stins și că m-am uitat pe undeva, prinsă în niște vârtejuri pe care le numim generic „viață” și că am irosit timp și litere.

Poate că ar fi timpul să-mi întorc privirile spre ale mele, lăsându-le pe ale altora în seama lor, cu mediocrități, cu incoerențe, cu copieri, cu ….

Înainte de asta, țin foarte mult să mulțumesc unor oameni care trec pe aici de fiecare dată și lasă un semn, deși nu am reușit niciodată să le trec pragul (virtual) în ultima vreme!

Cum să savurezi și mâncarea și momentul – Restaurantul Oliviers

Ce avem de mâncare azi?

Și mintea începe să funcționeze pe repede înainte: cartofi am mâncat ieri, ciorbița nu o mai mănâncă puștiul, de carne de pui la grătar ne-am cam săturat, timp de mâncaruri sofisticare nu avem. Dacă încerci să te inspiri de la restul familiei, sigur primești răspunsuri de genul: „Nu știu” sau, mai grav, „Eu nu vreau să mănânc!” Și uite așa, întrebarea „Ce avem de mâncare astăzi?” devine  sursă de stres și de nervi.

Ei bine, azi nu avem nimic! Azi chiar nu am chef de făcut niciun fel de mâncare! Omul are nevoie să-și ia o zi liberă din când în când, nu? Să nu se mai gândească la nimic din ceea ce TREBUIE să facă, ci să savureze ziua exact așa cum are chef. Și pentru că lucrul ăsta se întâmplă extrem de  destul de rar, este esențial să se profite.

Pentru unii, a ieși la restaurant este o obișnuință. Sunt atât de prinși în vâltoarea lucrurilor cotidiene, încât le este mai comod să ajungă undeva unde pot să mănânce bine și repede, pentru ca mai apoi să se întoarcă la treburile lor. Pentru alții, însă, restaurantul este asociat cu ocazii speciale, cu îmbrăcămintea de gală și cu mâncăruri fițoase.

Let’s eat out and enjoy it!

Dar de ce trebuie să aștepți o ocazie specială ca să ieși la un restaurant? Evident, de cele mai multe ori, ocazia specială este a altora. De ce să nu îți inventezi momentul tău în care TU ești cel special? O zi banală se poate schimba rapid într-una fabuloasă dacă știi ce să alegi ca să-ți shimbi starea de spirit.

 Un loc …altfel. Un cadru intim și cald, primitor și plin de rafinament, care să te facă să te simți special. Nu trebuie să semene a restaurant în sensul clasic al cuvântului, ci să-ți dea sentimentul unui loc familiar. Un pian plasat într-un colț al încăperii poate să schimbe definitiv atmosfera, dând senzația unei întoarceri în timp.

restaurant-oliviers-20110211155105

O mâncare…altfel, pe care să o savurezi mai întâi după mirosul fin și apetisant, apoi după aspectul absolut delicios și incitant, iar apoi să-ți satisfaci papilele gustative cu un gust deosebit, care să te surprindă în mod plăcut, prin felul în care îți depășește așteptările. Orice fel de mâncare poate să devină „madlena” lui Proust: să te poarte înapoi, în trecut, să te lege de o senzație, de o amintire, de un moment unic din viața ta. Un bucătar desăvârșit – un chef adevărat – te poate face să-ți amintești de gustul sărmăluțelor sau al ciorbiței tărănești făcute de bunica sau de pastele atât de delicioase pe care le-ai gustat într-o vacanță mediteraneană.

La fel de bine, te poate surprinde cu finețea unor feluri de mâncare deosebite, fie că este vorba despre ceva tradițional sau ceva avangardist, de un fel de mâncare autohton sau de unul mediteranean.

Unii ar putea întreba zâmbind ironic în colțul gurii: „Ce poate fi (așa) special la un restaurant? Mâncarea e tot mâncare”. Eu parcă n-aș zice. Am aflat curând despre Residence Hotels și despre cum poți să te răsfeți așa cum meriți: cazare, servicii, o masă la un restaurant bio în București.

sigla-oliviers-300x140

De ce bio? Pentru că a supraviețui pe o piață suprasaturată, trebuie să găsești o modalitate de a sparge tiparele. Iar acest lucru nu îl poți face decât dacă pledezi pentru calitate și dacă-ți respecți clienții. Pentru că este esențial să mânânci mai ales sănătos.

Dincolo de toate astea, indiferent de experiența pe care o trăiești într-un restaurant, de evenimentul pe care îl marchezi, de momentul tău special, esențial este să alegi ceea ce te reprezintă sau ceea ce te surprinde, ceea ce îți va rămâne cu siguranţă impregnat în memorie. Să fie nu numai o călătorie culinară de neuitat, ci şi o „madelenă” în căutarea timpului pierdut.

………………………………………….

O altă provocare marca SuperBlog 2016

C-așa-i moda? Nu! C-așa-mi place mie!

Moda a luat-o razna, zău! Unu la mână – lucrurile se schimbă cu o repeziciune uimitoare, că abia poți ține pasul. Azi se poartă turcoaz, mâine e la putere verdele kaki. Dacă te-ai decis că e vremea să renunți, în sfârșit, la blugii tăi clasici, asortați cu vârsta, poți să constați că în perioada imediat următoare devin un articol foarte la modă, din nou. Doi la mână, apar atâtea lucruri care te fac să te simți cool, că ai vrea să-ți petreci timpul mai des prin magazine. Doar că window shoping-ul nu prea reușește să te satisfacă, iar celălalt shoping, ăla pe bune, poate genera cataclisme (ne)naturale, divorțuri, faliment, căderi de tensiune ș.a.m.d.

Unii nu înțeleg dorința femeilor de a cumpăra mereu haine sau pantofi. Iar eu nu-i înțeleg pe cei care nu înțeleg. Pentru unele este vorba de a câștiga admirația celor din jur, de a se simți apreciate, de a se valoriza prin felul în care se îngrijesc de ținuta lor. Pe de altă parte, atunci când alegi ce pui pe tine, iei în calcul felul în care te simți TU, în primul rând, în pielea ta  hainele tale. Felul în care te îmbraci, nu trebuie să te facă să te pierzi în mulțime, ci, dimpotrivă, să te evidențiezi din prima secundă a apariției tale. Iar partea bună este că, pentru a reuși acest lucru, nici nu ai nevoie de ceva strălucitor și opulent, ci de ceva care să te reprezinte, să te descrie așa cum ești de fapt.

Și apoi mai este sfânta depresie! O, #momentulacelacând este  zi de marți continuă, când toate pisicile negre îți taie calea intenționat, când sarea se varsă singură la simpla adiere de vânt. Simți pe propria piele cum s-a scufundat Titanicul și că lumea este cu totul întoarsă împotriva ta, din nu știu ce capriciu al destinului. Ei, și atunci?

The Answear is shopping!

And shopping is the Answear.ro

Cine nu a experimentat la un moment dat bucuria de a-și cumpăra ceva, indiferent de preț sau de cât e de mic articolul cu pricina? Cam cum s-a schimbat starea de spirit și feng-shui-ul imediat ce ai încasat bonul de cumpărături și ai pus mâna pe sacoșa imprimată cu brandul respectiv? Dap, shopping seems to be the way to lift me up!

Să ne cumpărăm câte ceva, zic, măcar din când în când! Evident, nu de oriunde!

Îmi plac ținutele care nu mă încurcă. cele care mă fac să mă simt naturală, care îmi oferă confort și în ceea ce privește mișcarea, dar și un confort psihic.

Ce ținută mă ajută să mă integrez în locurile în care merg?

Desigur, gusturile nu se discută, iar ceea ce pentru toată lumea pare a fi „la modă”, mie îmi poate părea total nepotrivit. Sau invers. Nu am fost niciodată foarte „în pas cu moda”, dar am avut o singură „regulă”, aceea a bunului-simț. Ținutele ți le alegi în funcție de situație. Și pentru că multă vreme o petrecem la locul de muncă, de obicei cam la asta se raportează și felul în care ne îmbrăcăm. Am zile când prefer o ținută mai apropiată de office. Mă face să mă simt importantă, e o ținută care impune respect și ține la distanță pe cei care nu sunt eligibili pentru cercul în care îmi duc existența. În același timp, îmi dă un aer oarecum elegant, aspect esențial pentru cei care lucrează mult cu oamenii.

De multe ori, însă, prefer ceva foarte lejer, mai puțin formal, chiar dacă situația impune o atitudine profi. Nu trebuie neapărat să fii „la patru ace” ca să fii apreciat pentru munca ta. Mă face să mă simt liberă și foarte stăpână pe mine (și foaaaarte tânără! 😀 ) Acest tip de ținută este nelipsită în întâlnirile cu prietenii!

middle2_img_800547

Cu regularitate, îmi reînnoiesc ținuta sport. Sunt adepta mișcării, în orice formă avantajează pe fiecare. Aleg ceea ce îmi dă un aer atletic și mă face să mă simt mulțumită de rezultatul muncii mele:

middle2_img_835922

Când e vorba de cumpărături, fac ochii mari și afișez un zâmbet larg pe față. (Să ridice mâna cine mai face asta! 😀 ) De pildă, zilele acestea sunt în căutare de botine elegante. Am bătut magazinele în căutarea unui model…aproape universal. Să meargă și la elegant și la casual, și la pantaloni și la fustă, și la ce-mi mai trece prin cap să port la un moment dat. Și am dat peste minunăția asta de botine Carinii, de care mi s-au lipit ochi de câteva ore bune:

middle2_img_814072

Cu părere de rău, trebuie să vă las, am niște cumpărături de făcut! 😀

……………………………………………………………………………………

SuperBlogul 2016 te cam îndeamnă la visare. Am visat frumos cu Answear.ro și de data asta.

Câteva lucruri despre extratereștri, înainte de Arrival

Poster CC.indd

De ce ne temem oare de extratereștri? 

Specia umană are un fel aparte de a-și complica existența. Noi, oamenii, am presupus că există forme de viață și dincolo de limitele Terrei și i-am numit extratereștri. Unii susțin că i-au văzut, alții au emis ipoteze și teorii care par mai mult sau mai puțin veridice. Lucrurile lumești (terestre) inexplicabile au devenit adesea sinonime cu cele extraterestre, adică apărute dintr-o lume de dincolo de cea cunoscută nouă. Apoi au apărut semne cum că povestea despre extratereștri nu ar fi chiar o poveste: obiecte zburătoare neidentificate, rămășițe, filmări sau fotografii. Mulți le pun la îndoială autenticitatea, dar cine poate spune cu adevărat ce este dincolo de perdeaua care ne înconjoară planeta?

La fel de bine am presupus că scopul existenței lor este să ne distrugă. Am creat filme întregi bazate pe acest subiect, probabil izvorât din dorința de senzațional care ne caracterizează ca specie, din nevoia de a șoca, de a lăsa pe ceilalți cu gura căscată. Toate acestea în ciuda faptului că nu s-a întâmplat până acum vreo invazie, iar dacă aceasta s-a făcut în vreo formă sau alta, nu pare să ne fi distrus (în orice caz nu mai mult decât ne distrugem singuri în fiecare zi a existenței noastre). Rezultatul? Oamenii au devenit confuzi cu privire la existența extratereștrilor și delimitează din ce în ce mai greu limita dintre posibila realitate și ficțiunea voită.

Vin extratereștrii! (?)

Nu putem nega că există o astfel de posibilitate. Totuși, dacă ar fi să ne luăm după situațiile ficționale ipotetice, tendința generală este aceea de a pregăti armele, de a forma o alianță transnațională, de a ataca înainte ca ei să facă primul pas. Cam asta ar fi și ideea trailerului pentru filmul Arrival, lansat în cinematografe din 11 noiembrie 2016:

M-aș vedea în ipostaza personajului conturat de actrița Amy Adams, singura care pare capabilă să stabilească o modalitate de comunicare cu extratereștrii. Dincolo de teama de necunoscut (presupunând că poți trece de acest obstacol la un moment dat), aș fi fascinată de apariția lor plină de mister. Cred că adevărata provocare constă într-adevăr, în a găsi un limbaj comun. Nu este oare aceeași problemă pe care o întâmpinăm între noi, oamenii? Căutăm un cod comun care să ne ajute să transmitem gânduri, sentimente, opinii? Și nu se întâmplă de multe ori ca, deși vorbim aceeași limbă, să nu reușim să ne înțelegem?

ARRIVAL

Modalități de abordare

Este foarte importantă poziția corpului și atitudinea la primul contact vizual. Nimic agresiv, nimic ostentativ, nimic care să semene a amenințare. Evident, pornim de la premisa că până și gesturile pot fi interpretate altfel decât intenția în sine. De aceea, apropierea nu va fi bruscă, gesturile vor fi controlate, astfel încât limbajul trupului să nu transmită coduri greșite către receptorul venit de pe altă planetă. Poate un zâmbet nu ar strica! Cei care zâmbesc sunt oameni frumoși. Frumosul nu are cum să transmită altceva decât o stare de bine, blândețe, compasiune. Îmi imaginez o introducere desprinsă din filmele cu Tarzan: clasicul joc al gesturilor și al numelui. Dar dacă ei, extratereștrii, nu comunică prin cuvinte? Dacă nu reacționează nicicum la sunetele cuvintelor noastre care pentru ei par o suită de sunete nearmonizate? Poate un cântec? Blând, asemenea cântecelor de leagăn, armonios și muzical. Poate cântecul nu va transmite nimic prin cuvinte, ca informație, dar va transmite o stare. Nu cred că ar fi suficient. Așa cum procedezi cu un seamăn de-al tău, autist, retras în lumea lui, pe care vrei să-l smulgi din acel „întuneric”, e nevoie de mai multe pârghii pe calea tuturor simțurilor. Un desen? O imagine? Sunt aproape sigură că extratereștrii sunt telepatici. Dacă ei au ajuns primii la noi și nu invers, cu siguranță au depășit de multă vreme niște limite ale comunicării. M-aș simți dezgolită știind că îmi poate citi cineva gândurile, că îmi poate ghici intențiile – un motiv în plus să controlez ceea ce transmit. Sau poate un avantaj? O descifrare a intențiilor deloc războinice, o înțelegere a ceea ce simt, fără să fie nevoie să schițez vreun gest sau să scot vreun sunet.

Ai avea curajul să îmbrățișezi un extraterestru? Să-l inviți să te atingă, ca semn evident al încrederii pe care te străduiești să i-o construiești? Să sperăm că extratereștrii nu cunosc răutatea, minciuna, înșelăciunea, altfel, orice încercare de a construi această încredere e sortită eșecului.

Ce ai transmite unui extraterestru? 

Că sunt la fel de curioasă ca și el. Că aș vrea să știu de unde vine și cum sunt locurile acelea față de cele de aici. Că felul de a fi, diferiți din toate punctele de vedere, nu trebuie să ne poziționeze neapărat de o parte sau de alta a unei false baricade. Că sunt lucruri pe care, știindu-le, le-am putea folosi pentru propria dezvoltare. Că, poate, avem aceleași utopii, că poate căutăm aceleași lucruri, că poate avem mai multe în comun decât ne dăm seama. Că e bine să știi că nu ești singur în imensitatea asta de univers. I-aș arăta felul nostru de a gusta fericirea, de a trăi bucuria, de a iubi, de a plânge, de a interpreta lumea, de a visa. Că aș vrea să descopăr ce este dincolo de atmosfera pământească. Câte întrebări nu mi-ar răsări în minte! Cu ce se hrănește? Are o familie? Cum se vede Universul de pe cealaltă parte? Cum arată cerul lor ziua? Dar noaptea? Au păsări acolo unde locuiesc? Este frig? este cald? Cum arată zăpada?

 Un exercițiu invers

Cum ar reacționa ei să ne vadă acolo? Cum am vrea să fim primiți? Interpretați? Cum ne-am simți dacă în loc de bună ziua ne-am trezi cu o armă îndreptată spre noi? Fără dreptul la replică, fără posibilitatea de a explica prezența noastră acolo. Cum ar fi ca, împinși de dorința de a cunoaște și de curiozitatea de a descoperi ce se află dincolo de planeta noastră, să întâlnim, la celălalt capăt al universului, răul de care am fugit plecând de pe Terra?
……………………………………………………………………..
Monolog interior (sau poate devine un dialog) generat de provocarea cu numărul 17 a competiției SuperBlog2016, susținută de InterComFilm.
intercomlogo-300x300

Slab sau sănătos? Sau amândouă?

Întreaga noastră existență este dominată de niște „tare” pe care fie le moștenim de la părinți, fie le dezvoltăm pe parcurs din cine știe ce frustrări mai mult sau mai puțin întemeiate. De aceea, ne comportăm adesea influențați sau marcați de ele, transformându-le la un moment dat în obsesii care pot deveni bolnăvicioase.

Ce femeie nu are dorința de a arăta extraordinar de bine? Unele pentru imaginea lor în fața celorlalți, altele pentru a se simți bine în propria piele. În timp ce o parte se consolează cu ideea că „asta este” sau că „o viață are omul” și că „trebuie să o trăiască după cum îi place”, din ce în ce mai multe se dau de ceasul morții să reglementeze situația, chiar dacă acest lucru implică niște riscuri pe care se încăpățânează să nu le ia în calcul. Foarte rar reușim să găsim un echilibru în ceea ce privește alegerile noastre în materie de stil de viață.

Bună, sunt Rudia și sunt am fost grasă grăsuță

Sunt aproape doi ani de când am decis că greutatea mea începe să o ia razna. Nu am fost niciodată grasă, dar nici nu am așteptat să ajung până în punctul critic, fără nicio șansă de a-mi reveni. Am ales o dietă care am crezut că mi se potrivește. Fără specialiști, dar cu documentare minuțioasă. Fără analize prealabile (nț, nț, nț – să nu faceți așa niciodată!), dar cu atenție la modificările apărute în organism. Mai ales că, puțin ipohondră fiind, m-am temut ca nu cumva să-mi găsesc obștescul sfârșit imediat ce ajungeam la greutatea ideală! Și a funcționat de minune, exact așa cum mi se prezisese. Ce am făcut?

  1. Am scos toate alimentele „nefaste”: pâinița, produsele de patiserie, în general cam toate cele bazate pe făină albă, zaharoasele, grăsimea, tona de carbohidrați.
  2. Am introdus tărâțele de ovăz, consumate zilnic în diferite ipostaze.
  3. Am mâncat legume, legume și iar legume (eh, și niște cărniță. De pui!)
  4. Am respectat un program destul de strict apropo de obiceiurile alimentare.
  5. Am încercat să beau  suficientă apă.
  6. Am făcut și mișcare (după cum mă știți).
  7. Am citit mult despre ce presupune dieta, ce riscuri apar dacă nu respect niște principii de bază, precum și generoasa ofertă de rețete care să facă lucrurile mai plăcute și mai ușoare.
  8. Am savurat fiecare sută de grame aruncată la intervale destul de regulate.

Cu uimire am constatat că se poate mânca bine și la dietă și că uneori poți păcăli papilele gustative, dându-le ce vrei tu în timp ce le faci să creadă că este ceea ce vor ele (=ce au fost educate până atunci) să guste! De asemenea, tot căutând ingrediente care să asigure succesul garantat, am dat peste produsele Sano Vita, care m-au scos de multe ori din încurcătură! Și pentru că nu vreau să bat câmpii fără temei, iată și dovezi că am putut găsi rețete sănătoase și aducătoare de rezultate.

E incredibil ce poți face cu tărâțele de ovăz, tărâțele de grâu și de physillium, cu amidonul din porumb, diverse tipuri de semințe, iaurt degresat și un ou! Ziceți că nu arată delicios pâinița mea dietetică¹!

Când m-a apucat pofta de dulce – că asta a fost piatra de încercare! – m-am documentat pe grupul de suport și susținere și am aflat că pot face sfințișori, un bounty de casă, celebrul „tort doboș” sau un tortuleț normal, presărat cu fructe goji. Din când în când mergea și câte o clătită americană sau o ruladă cu budincă de căpșuni! Toate pe bază de tărâțe și îndulcitor.

 

Problema cea mai mare o reprezentau gustările de peste zi. E cam dificil să e descurci cu mâncarea la serviciu când ești la dietă! Dar cine caută, descoperă! Așa că am trecut și peste tentațiile cotidiene și tragediile izvorâte din „hai să ronțăim și noi ceva”. O mână de fructe goji, rondele din orez expandat, chipsuri false din tărâțe de ovăz, o prăjitură „Brownie” cu tărâțe, îndulcitor și pudră de roșcove în loc de cacao. Ori mult-râvnita pizza, tot cu tărâțe de ovăz, legume și cărniță slabă.

Nu prea pare să fi suferit mult în dieta asta, nu-i așa? 😀 Fibre, minerale, vitamine și gust bun – sănătate curată!

citat-stil-de-viata-nu-dieta

Cam așa²! De mâncat am mâncat, de slăbit am slăbit taman cât trebuie. Ca să scap de ipohondrie, am făcut și niște analize după ce am ajuns unde am vrut și am avut surpriza plăcută să nu-mi indice nicio carență de niciun fel. Mission impossible accomplished!

Greșeli care ne afectează stilul de viață

Desigur, visăm cu toții la o dietă miraculoasă, care să schimbe peste noapte și radical situația inițială. O dietă care să facă totul în locul nostru și să ne transforme în femei ideale cu siluetă de invidiat (sau – de ce nu? – bărbați ideali cu un trup de Adonis). Este foarte adevărat că dietele pot fi prieteni sau dușmani de temut. Diferența o face atitudinea fiecăruia dintre noi. De reținut că cheia reușitei unei diete nu constă nici în miracolul produs, nici în numărul de zile în care și-a făcut efectul, nici în renumele propunătorului sau în numărul de cazuri fericite care au ținut-o. Reușita unei diete constă în transformarea ei într-un stil de viață! Orice ai decis că ți se potrivește și ai probat că îți face bine, asumă-ți, însușește-ți și transformă în obicei! Este vorba, până la urmă, de educarea voinței și de controlul pe care îl deții asupra minții tale. Stabilește-ți un „slogan” care să surprindă exact ceea ce vrei de la tine:

Mănâncă așa cum îți place să arăți!

Vrei să fii sănătos? Mănâncă sănătos! Trăiește sănătos! Gândește sănătos!

Viața de după dietă

Evident că după ce ai obținut rezultatul dorit, primul impuls este să te năpustești asupra meniului de la fastfood-ul preferat, sătul de atâta abstinență. Ei bine, asta nu este neapărat de rău, dacă după ce te-ai înfruptat fără să respiri, te-ai șters elegant la colțul gurii, ai mulțumit cerului că ai apucat să mai guști și astfel de „bunătăți” și apoi te întorci la ale tale.

Am năvălit și eu pe tărâmul interzis. Mai cu poftă, mai cu remușcare, dar după episodul de rătăcire, m-am întors la cămara mea, unde mă așteaptă provizii serioase pentru un stil de viață sănătos:

Nu este întotdeuna simplu. Nu este nici măcar credibil uneori. Dar cu voința la purtător, cu susținere serioasă – cum e cazul ingredientelor Sano Vita – și cu răbdare muuultă, poți reuși!

sanovita

……………………………………………………………………

M-am apucat de dietă cu Sano Vita și SuperBlog 2016. Să văd care dă rezultate mai bune!

¹ Rețetele au fost adaptate după sugestiile Oanei Camacho, căreia îi mulțumesc pentru sursa de inspirație de-a lungul dietei.

² Imaginea-slogan este preluată de pe blogul Ancăi Balaban, cu acordul acesteia.

Viața printre file de cărți

Dimineți. Apoi seri. (Cam prea devreme, aș spune.) Frig. Uneori, ceață. Stres. Alergătură. Lucruri de făcut. Job. Casă. Treburi. Și mai multe treburi. Ceasul care ticăie încăpățânat. Timpul care pare că se contractă, în ciudă. Nu pare nimic poetic în toată afacerea asta numită „viață”, nu-i așa?

Atât de ușor trecem peste plăcerile proprii, sacrificând clipe întregi fără să realizăm, decât foarte târziu, că nu le mai putem avea înapoi. Câte lucruri nu am vrea să facem și totuși ne suprimăm plăcerea aceasta pentru că mereu intervine altceva!

Visez să mă adun liniștită în colțul meu, cu gândurile mele, cu visele mele, să-mi învelesc picioarele cu o pătură moale, să-mi rezem spatele de o pernă confortabilă, să-mi potrivesc veioza și să savurez câteva pagini dintr-o carte, așa, pe îndelete, fără să sune telefonul, fără să mă tem că arde undeva și fără să mă întrebe nimeni nimic. spatiu-de-citit

(sursa foto)

„Unele cărţi se citesc în bucătărie, altele, în salon. O carte bună se citeşte oriunde.” (Thomas Chandler Haliburton)

Sau se recitește oricând.

De curând mi-a căzut în mână Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupery , de la Editura RAO. (Constat că secțiunea RAO Clasic este ca o poartă deschisă spre sectorul amintirilor…literare: de îndată ce pășești dincolo de ea, te trezești precum copiii în fața magazinului de dulciuri!)

coperta_2985_big

Ce moment mai bun să recitești o carte, decât atunci când ai posibilitatea să alături două perspective: aceea a copilului, care descoperă pentru prima dată povestea micului Prinț, și aceea a adultului în mintea căruia cuvintele vor suna altfel, iar imaginile se vor reconstitui odată cu accesul la „arhiva” propriilor experiențe.

Așa mă asigur că absolut toată familia citește!

-Mami, mi-e milă de prințul ăsta!
-De ce?
-E…foarte trist.

Da, până aici suntem de acord. Doar că, pentru el, călătoria prințului pe cele 7 planete este esența unei povești pentru copii, este spectaculosul dialogurilor aproape comice sau întâlnirea unui erou, poate chiar de vârsta lui, cu situații sau personaje ciudate. Pentru mine, însă,…Micul Prinț este de fiecare dată ocazia de a face conexiuni, de a pune realitatea sub lupă și de a despica firul în patru când este vorba despre firea umană. Mă regăsesc în pasaje întregi. Uneori sunt vanitosul care nu aude niciodată decât laudele. Alteori sunt bețivul căruia îi este rușine pentru că bea. Este imposibil să nu găsești vreo tipologie umană în care să te oglindești, fie și tangențial, căci: „Pământul nu e o planetă oarecare. Poţi număra pe el o sută unsprezece regi, şapte mii de geografi, nouă sute de mii de businessman-i, şapte milioane de betivi, trei sute unusprezece milioane de vaintoşi, adică vreo două miliarde de oameni mari”.

Clasicul nu se demodează niciodată.

Dacă tot m-am rătăcit pe cărările RAO Clasic, am dat peste amintiri prăfuite din vremea adolescenței. Am iubit verile la bunici, când cititul pe o pătură în livadă îmi aducea bucuria unei evadări într-o lume în care puteam să fiu cine voiam, cum voiam și unde voiam. S-a născut dorința de a reciti pe autorul Ciumei. De aceea, m-am oprit asupra unei colecții de scrieri ale lui Albert CamusFata si reversul. Nunta. Mitul lui Sisif. Omul revoltat. Vara.

coperta_3030_big

M-au fascinat mereu miturile. Mi se par expresia cea mai sinceră a dorinței omului de a inventa povești pentru a-și putea explica tot ce ține de cotloanele întunecate ale existenței. Dar și mai fascinante mi s-au părut scrierile culte în care mitul reînvie, se transformă, capătă valențe noi care nu-i distrug cu nimic acel „inner core”, dimpotrivă, îl fac mai savuros. Sisif al lui Camus  nu mai este un anonim care urcă un munte rostogolind o piatră, ci devine eroul absurd „atât prin pasiunile sale, cât și prin torturile sale”. Problematica sinuciderii și veșnica goană pentru a căuta fericirea par alte file desprinse din existența umană, în general. Prezentarea asta plus promisiunea că scrierile cuprinse în acest volum sunt toate înscrise într-o filosofie a absurdului sunt motive suficiente să trimită cartea direct în coșul de cumpărături!

Somebody stop me!

Sunt bolnavă după cărți! Atât de bolnavă încât atunci când le cumpăr îmi afund nările între pagini, ca să simt mirosul literelor tipărite și al paginilor încă virgine. Da, atât de bolnavă, încât țopăi de bucurie când deschid coletul și răsfoiesc cu grijă și cu un zâmbet larg pe față.

Uneori, simt nevoia să mă las surprinsă. Și atunci aleg o carte despre care nu știu absolut nimic. Nu, nu o aleg la întâmplare! Două lucuri mă atrag sau mă pot convinge să o cumpăr ori să o deschid: titlul și coperta.

coperta_2592_big.gif

Nu sunt fan thriller, deși am citit pe nerăsuflate cărți și din această categorie. Totuși titlul ăsta – Cine a ucis-o pe Nora Jones? – scris așa…misterios, cu litere decupate parcă dintr-un ziar, mi-a părut un mesaj tip „ghicitoare”, desprins din filmele polițiste. Așa că am „bătut la poartă” să întreb despre ce vorbim aici. Trimiterea direct către „zona crepusculară” a unei povești pornite de la o crimă, numele artistic al personajului și amenințarea că avem de a face cu o „irezistibilă combinaţie de suspans şi umor” m-au făcut să zăbovesc puțin asupra acestei cărți. Cu atât mai mult cu cât autorul, Eugen Ovidiu Chirovicieste român, prin urmare, mă aștept ca în această carte din secțiunea RAO Thriller să regăsesc elementele unui spațiu autohton, căci am cam devenit sătulă de clișee americănești.

Cititul nu e ceva de care te poți sătura vreodată! E un fel de never-ending-story, mai ales că sunt atâtea cărți de căpătâi la care nu am ajuns încă, și probabil că mi-ar mai trebui vreo zece vieți ca să le pot cuprinde. De aceea, e o activitate numai potrivită în așteptarea Crăciunului, alături de o cană fierbinte de ceai cu scorțișoară.

216-sigla-rao-241x300-300x158

…………………………………………………………………………..

Unii scriu pentru SuperBlog 2016, alții citesc, tot pentru SuperBlog 2016.

O poveste despre blugi și (alte) vremuri

096bcd375f1a0dd267c0a4e6834c1ebb

Hainele din denim au devenit un must have al generației moderne. Nu există dulap din care să lipsească un obiect vestimentar din acest material și, cu siguranță nu există femeie care să nu aibă o pereche de blugi la care nu se îndură să renunțe, indiferent ce vârstă au aceștia.

Anii de liceu…

Da, cam atunci am făcut și eu cunoștință cu universul albastru al blugilor. Într-o clasă în care se amestecau armonios copii din toate categoriile și clasele sociale, am început destul de timid această perioadă a vieții mele. Și, deși pe vremea aceea diferențele sociale nu erau atât de evidente, iar opulența nu caracteriza neapărat pe cei care aveau o situație materială foarte bună, puteai să-ți dai seama destul de repede cine își permitea și cine nu o pereche de blugi, de exemplu.

Clasa a IX-a a venit cu prima fotografie de grup. Pentru conformitate, ar trebui postată aici, nu? Poate ar mai scoate din superficialitate un articol banal dintre alte zeci de articole banale despre blugi.

Poza aceasta îmi este foarte dragă, dar în același timp, destul de intimă. Cui îi place să se revadă după atâția ani, cu o freză afro (căci coafura este cel mai adesea motiv de înroșire) sau cu un chip desprins, parcă, din altă lume? Trecând peste replica „Doamne, ce fețe aveam pe atunci!”, am să arunc minunata fotografie în apele rețelele învolburate ale lumii virtuale, cu mențiunea că eventualii cititori sunt provocați să ghicească personajul:

IMG_20161107_160739.jpg

Ca unic indiciu, o costumație (sic!) aproape retro, exclusiv din material denim: o geacă și o pereche de pantaloni.

Geaca mi-a fost mereu mare, motiv pentru care nu îmi era foarte dragă. Pantalonii, însă, au fost primii mei pantaloni tip jeans. Evident, nu erau noi, nici măcar nu știu dacă erau Levi’s sau altă marcă populară în anii de imediat după Revoluție. Mi-a rămas sentimentul acela stânjenitor, izvorât din faptul că erau second hand. Au avut o viață lungă și chinuită, având în vedere că erau cel mai des purtați la școală, pentru că uniformele „comuniste” fuseseră desființate. Prin urmare, la un moment dat, deși se uzaseră iremediabil, încă reprezentau o unică opțiune pentru mine, în vremea aceea. Motiv pentru care mi-era destul de rușine să ies din bancă.

Înapoi, în vremea noastră

Acum zâmbesc la amintirea acelor vremuri. Am norocul să las deoparte stânjeneala de atunci. Ca un soi de …răzbunare, probabil (sau o fi doar o chestiune…womanish?), dulapul personal geme de haine din această gamă: fuste de blugi (suficiente cât să îmbrace o echipă de fotbal feminin), o rochie de blugi (destul de veche, dar încă la modă), pantaloni de blugi conici, evazați, skinny sau boyfriend (câte o pereche pentru fiecare zi din săptămână), o vestă de blugi, o geantă de blugi.

Ce e mai ușor și mai accesibil de purtat în aproape orice situație, dacă nu ceva din foarte popularul material denim?

De pildă, ai o ieșire în familie și vrei să fii nici prea-prea, nici foarte-foarte. Așa că alegem rochia preferată de blugi:

543110_354882434607531_207154586_n

Călătorești (destul de mult, la un moment dat). Ce ținută poți alege ca să fie comodă și practică pentru orice tip de vreme, pentru orice zonă sau pentru orice scop? O pereche de panataloni de blugi, desigur:

Dar dacă ai un blogmeet drăguț în care te simți la fel de tânără ca toate bloggerițele trăznite cu care te întâlnești, ce să porți? Desigur, niște blugi, asortați cu un sacou:

13178706_1032386676857100_8608463817374867659_n.jpg

Și dacă îți revezi colegii de liceu după ceva vreme? Ce să porți semi-elegant, dar de efect?

11898927_940760572654512_8145299030608296271_n.jpg

Cert este că îmbrăcămintea de blugi nu se demodează niciodată. Esențial este să știi cum să o porți, cu ce să o asortezi și cum să o accesorizezi, ca să ieși mereu în evidență.

Dacă tot veni vorba… mai am un moft de împlinit: jeanși Vero Moda

Taman ca ăstia din imagine:

screen-shot-2016-11-07-at-22-35-36

Și apoi mă liniștesc.

Până data viitoare! 😀

……………………………………………………………………………..

Nu știu dacă e interesantă sau superficială povestea despre blugi, dar am înscris-o la SuperBlog 2016, poate impresionez vreun jurat de la Answear.ro

Sursa foto: Pinterest și arhiva personală

 

Citatul de duminică (58) – Despre vârste

„Nu deplâng nimic pe lume decât că în tinereţe n-am ştiut că sunt tânăr.”

 Iovan Ducici

La începuturi, bătrânețea pare atât de îndepărtată încât nu te gândești că vei ajunge acolo vreodată. Ești preocupat să muncești, să agonisești, să suferi, să te consumi, să irosești minute prețioase și mai puțin să surprinzi esența a ceea ce înseamnă să trăiești. Îți parcurgi fiecare etapă fără să realizezi că te apropii de momentul acela când începuturile sunt cele care par îndepărate și atunci regreți și să speri că drumul tău mai are încă o distanță suficient de lungă de parcurs.

Sunt mereu lucruri pe care le amânăm în viața aceasta, găsind scuze, care mai de care mai ridicole și mai nejustificate. Cel mai adesea invocăm aspectul material. Ne zbatem să agonisim pentru „când ne va trebui” și nu înțelegem că ne trebuie, de fapt, ACUM. Ar trebui să ne oprim din goana nebună și să ne întrebăm mai des pe noi înșine:

  • Sunt fericit? 
  • Am făcut în viața aceasta ceea ce mi-am dorit să fac? 
  • Ce am ratat?
  • Ce aș alege să fac dacă aș afla că „mâinele” nu este atât de departe cum credeam? 

Nu mi-am făcut niciodată planuri prea mărețe. Poate de teamă că nu voi ajunge să le împlinesc. Mi-am construit viața calculat, am pășit cu reticență numai după ce am fost sigură că nu calc pe nisipuri mișcătoare. Dar la un moment dat experiențele și oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului m-au făcut să înțeleg că viața oferă rar „a doua șansă” și că visurile au termen de expirare uneori. Așa că ar fi mai bine să le urmez până când nu va fi prea târziu.

5 lucruri de făcut până la 60 de ani

Vreau să cred că 60 de ani nu e un prag, nu reprezintă o limită, ci doar un moment de răscruce sau un moment al bilanțurilor: ce am făcut și ce a mai rămas de făcut pe mai departe.

Mai vreau să cred că până la 60 de ani voi reuși să-mi îndeplinesc cinci visuri îndrăznețe. Nu absurde, nu imposibile, doar îndrăznețe:

  1. Să scriu a doua și poate a treia carte. Ultima dintre ele aș vrea să fie romanul care zace prin sertare de ceva vreme, cu filele împrăștiate ca gândurile mele. Cărți scrise, ca și prima, nu pentru alții, ci pentru mine. Pentru linitea sufletului meu și pentru bucuria de a vedea gânduri și experiențe și visuri (în)tipărite pe hârtie.
  2. Să ajung în Portugalia. Și poate și în Spania, dacă nu îndrăznesc prea mult să visez. Am călătorit destul de mult pentru așteptările mele, dar mereu va rămâne dorința de a vedea și alte locuri, de a-mi bucura ochii și inima cu frumuseți și minuni ale lumii ăsteia.
  3. Să înot lângă delfini. Poate așa îmi voi învinge teama de apă. Mi se pare încântător să dansezi în apele mării lângă niște ființe atât de pure și de fascinante.
  4. Să am o căsuță. Pentru unii poate părea un moft, dar pentru mine înseamnă oaza de liniște. Să fie locul unde mă pot retrage ori de câte ori mi se pare că viața devine obositoare sau dureroasă, când oamenii îmi par…inumani, când timpul se luptă să-mi demonstreze că nu-l pot învinge. Să pot sta la fereastra care dă spre grădină, cu o carte alături și un pahar cu sirop de fructe care să-mi amintească de gustul copilăriei și de mirosul proaspăt al grădinii bunicilor. Să-mi pot depăna amintiri și experiențe care au construit cei 60 de ani treaptă cu treaptă.
  5. Să fac suficient de multe lucruri mărunte care să-mi aducă clipe de fericire și să-mi facă viața frumoasă. În fiecare an. Sau poate în fiecare lună. Sau de fiecare dată când am ocazia. Tocmai pentru că nu știi niciodată ce te așteaptă la celălalt capăt spre care te îndrepți. Să râd, să iubesc, să cânt, să dansez, să plâng, să râd din nou…

Iar la 60 de ani să-mi aștern pe hârtie alte 5 lucruri mărețe de făcut mai departe.

csm_Header_Yo_cc647f0fe3.png

Ani de liceu… de neuitat cu PartySnap

3…2…1 Say PartySnap!

Cu gurile până la urechi, cu ochii schimonosiți și mâinile fluturând vesele în aer. Fără reguli, fără aranjamente dinainte stabilite, fără zâmbetul fals pe care îl afișăm adesea în fotografiile oficiale ce marchează evenimente importante în viața noastră. Dacă e distracție, atunci să fie 100%: fiecare cu ideile sale, cu felul său de a fi.

fotografie este reușită dacă spune o poveste. De preferat ar fi ca povestea să fie sinceră și să lase o amprentă puternică asupra protagoniștilor, căci, în fond, fotografia a devenit în zilele noastre, cea mai populară punte de legătură dintre trecut și viitor. Tocmai de aceea, evoluează spectaculos, din dorința omului de a surprinde și mai bine nu numai o imagine, ci o stare de spirit care l-a caracterizat la un moment dat.

Un nou concept de divertisment: PartySnap

1-aparat-partysnap

 

În afara fotografului oficial, angajat special pentru eveniment, un profesionist care știe ce are de făcut, oamenii vor dori mereu să aibă alte și alte fotografii în care să se regăsească alături de cei dragi, în ipostaze hazlii, de neuitat. Cu toate funcțiile sale surprinzător de inovatoare, smartphone-ul a devenit old-fashioned. Nu are întotdeauna cele mai clare imagini, uneori mâna „fotografului” neîndemânatic tremură sau poate fotografia redă doar…jumătăți de măsură. În plus, toți vor năvăli peste el să vadă cum au ieșit, dacă redau exact imaginea potrivită și vor dori să intre cât mai repede în posesia lor. Cum îi împaci? Cum poți face ca oamenii să plece de la petrecere încântați maxim și cu bateriile încărcate de voie bună? Sau cum poți anima o petrecere care dă semne că devine plictisitoare?

Se iau:

  • un display alb de dimensiuni mari și touch screen cu opțiuni multiple de editare a fotografiei
  • un aparat foto
  • o imprimantă
  • un suport specific
  • un operator
  • un grup de oameni veseli și dornici de distracție

Rezultatul?

 

Fotodivertisment pentru elevii mei

Anul acesta mai conduc o generație până la capătul unui drum destul de anevoios: sfârșitul anilor de liceu. Ca de fiecare dată, finalul impune păstrarea amintirilor frumoase de-a lungul celor patru ani în care ne-am războit, ne-am contrat, ne-am bucurat.

Sunt copii frumoși și speciali, copii dragi sufletului meu. Așa că nu terminăm liceul oricum! Trebuie să facem ca momentul să fie unic și de neuitat, cum și ei sunt unici prin felul lor de a fi. Îmi imaginez petrecerea de final: la fel de nonconformistă ca toate orele de Limba română, la fel de liberă ca toate orele de dirigenție și la fel de trăznită ca toate activitățile pe care le-am făcut mereu împreună.

O petrecere cu PartySnap!

Îi cunosc prea bine: mai întâi se vor minuna de dispozitivul alb pe care l-ar găsi amplasat în mijlocul ringului de dans: „O, nu! Un video-proiector? Facem ALTĂ activitate? Azi?” Odată ce vor înțelege la ce folosește, vor uita cu toții și de bucatele alese și de paharele cu băutură, și de telefoanele mobile performante. Se vor aduna roi în jurul ecranului, curioși să vadă ce a mai pus la cale diriga de data aceasta. Îmi imaginez schimonoselile din poza de grup făcută ca un fel de selfie la scară mai mare (vom fi sigur 35!). Plus acte de bravură ale curajoșilor clasei.

Iar când vor descoperi ce poate să facă ecranul tactil…toate celelalte elemente ale petrecerii se vor estompa! Unii iși vor alege locuri exotice, alții vor călători virtual în vreo țară străină cu decor interesant. Mulți vor uita că au trecut de multă vreme de pragul copilăriei și se vor „deghiza” în fel și chip, râzând copios de rezultatul alegerilor lor.

Vor vrea să reitereze episoade din anii de liceu, întâmplări comice ori să imite profesori cu mustață sau fără, cu păr cârlionțat sau cu chelie, cu instrumente de „tortură”. Vor găsi asemănări izbitoare ale colegilor lor în diferite ipostaze cu personaje din filme sau din desene animate. Se vor distra printând toate aceste poze și trimițându-le pe rețelele de socializare, ca să vadă și ceilalți că distracția e în toi. Vor vrea cu toții să aibă fotografii de la eveniment ca amintire și, mai ales, fotografii magnetice pe care să le aibă mereu aproape, când îi va lovi dorul de anii de școală.

Da, cu siguranță momentul acesta îi va face și mai tare să lăcrimeze la finalul petrecerii, de dorul anilor trecuți și de teama că îi așteaptă ceva nou, necunoscut. Iar mie îmi va aduce satisfacția că am reușit să-i surprind din nou cu PartySnap și să-i aduc aproape unii de alții încă o dată.

……………………………………………………………………………

O probă a competiției SuperBlog 2016 pe care mi-aș dori mult să o câștig, ca să îmi iasă planul pentru o sesiune de distracție inedită cu PartySnap!

PartySnap-300x300.png

AIA e casa visurilor mele!

Dacă aș avea resurse…nu aș face altceva decât să-mi urmez visurile și să-mi împlinesc neîmplinirile.

Cine nu a visat să fie…la casa lui. Dar nu oricum, ci în felul în care și-a închipuit-o dintotdeauna. Unii vor o casă mare, cu camere multe pentru cei dragi – dar sfârșesc prin a se pierde pe holurile rămase tot pustii. Alții o visează spațioasă și luminoasă – dar la final par a se simți tot claustrați într-un spațiu în care nu se regăsesc. Sunt oameni care o vor sofisticată, dar constată că se plictisesc foarte repede de ceea ce credeau că îi reprezintă.

Ca să nu dai greș, cred că este esențial să optezi pentru un proiect de casă îndelung chibzuit, realizat pe baza unei analize obiective a ceea ce îți dorești și a resurselor pe care le ai. De ce ai nevoie ca să fii fericit în propria casă? Ce ți-ar asigura confortul fizic și emoțional?

Cum îmi imaginez casa viitorului?

Nu știu alții cum sunt…dar pentru mine fericirea s-a născut mereu din lucrurile simple. Nu mi-a plăcut niciodată opulența, ci, dimpotrivă, discreția a fost semnul distinctiv al bunului-simț.

Cu siguranță viitorul ne va lua de fiecare dată prin surprindere, astfel că lucrurile pe care ni le imaginăm astăzi se vor dovedi insuficient de îndrăznețe. Evoluția tehnologiei va răsturna cu repeziciune concepții și viziuni, iar ceea ce vedem acum ca fiind esențial pentru existența noastră se poate schimba odată cu apariția altor elemente pe care nici nu le-am prevăzut.

1.Nu cred că viitorul se anunță prea generos: poluare, urbanizare excesivă, mașinării diverse. Sunt sigură că vom tânji după natură. Casa viitorului pentru mine nu poate fi amplasată decât într-un loc plin de verdeață. Ce folos să fugi de betoanele reci și insensibile ale blocului, dacă nu poți evada într-un mediu curat și proaspăt? Va avea neapărat o grădină, fie ea cât de mică, flori și copaci care să învioreze aerul dimineților. Mi-aș pune dorințele pe hârtie și apoi le-aș confrunta cu mai multe proiecte de case realizate de specialiști cu experiență. Este foarte posibil ca în euforia caracteristică oamenilor entuziasmați, să ratez o serie de amenințări iminente. Tocmai pentru că este locul meu special, aș vrea să-l conserv așa cum este. Vreau să cred că în viitor vor dispărea gropile de gunoi și tomberoanele infecte și că va fi posibilă proiectarea unei fose speciale care să poată descompune în siguranță tot ce înseamnă deșeuri, reintroducând materia într-un circuit în funcție de proprietățile fiecărui element.

2. Consider că o casă cu parter și etaj este suficientă pentru nevoile și dorințele familiei mele:

Proiect-casa-parter-cu-etaj-simpla-Casa-Brandusa-6.jpg

Aș alege structura din lemn și fundație solidă. Teama de cutremure (care mă urmărește de copil) impune realizarea unui sistem care să permită creșterea gradului de siguranță: poate o structură mobilă sau folosirea unor materiale de construcție flexibile în cazul unei astfel de situații. Se poate să am o casă pe roți, vă rog? 🙂 M-aș asigura că este o construcție durabilă, foarte bine izolată, cu materiale trainice. Nu aș face rabat de la calitate, indiferent de costuri, știind că economia o voi face în timp, printr-un consum eficientizat al energiei. Aș alege un acoperiș special construit pentru a capta energia solară și, dacă evoluția climatului o permite, aș amplasa mici eoliene în acord cu arhitectura și decorul casei.

3. Două dormitoare, obligatoriu biroul MEU, o cameră de zi și cel mult o cameră de oaspeți. Nu excludem o bucătărie spațioasă și funcțională. De ce ar fi nevoie de mai mult? Evident, visul meu a fost dintotdeauna ca fiecare cameră să aibă propria baie!

 

4. Veșnica problemă a locuinelor noastre constă în eficientizarea spațiului. Cum facă să ai o locuință aerisită, care să nu te sufoce cu multitudinea lucrurilor, de altfel, necesare și indispensabile? Cum depozitezi „agoniseala de-o viață”, fără senzația de aglomerare? Speranța mea este ca în viitor soluții care azi par destul de greu accesibile, să fie la îndemâna tuturor:

A avea o casă a devenit un țel suprem al existenței oamenilor dintotdeauna. Unii reușesc să-și împlinească acest vis, alții se văd nevoiți să abandoneze un proiect care pare prea îndrăzneț pentru posibilitățile lor. Nu puține sunt situațiile în care s-a pornit de la o idee, cu toate costurile estimate, dar s-a constatat pe parcurs că bugetul este depășit în mod considerabil. De aceea, multe clădiri zac în paragină pentru că proprietarii nu au mai avut fonduri să le finalizeze. Materiale irosite, bani aruncați pe fereastră, visuri spulberate, datorii care nu-și mai află justificarea.

Atunci când pornești la drum cu un vis pentru sufletul tău, nu te raportezi nici la spusele vecinilor, nici la aproximări. Cu siguranță un proiect de casă optimizat va evita irosirea materialelor, va eficientiza consumul energetic, va preveni defecțiunile și-ți va aduce liniște și confort.

………………………………………………………………………

Da, aș vrea și eu casa AIA, inspirată de proba nr. 12 a competiției SuperBlog 2016.

sigla-2016-300x153.jpg

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam.

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte