Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Casa amintirilor

Fiecare îşi aminteşte casa bunicilor,
[…]acei bătrâni tăcuţi
ce veneau de departe
cu hainele bocnă de ger,
se scuturau de zăpadă la uşă
şi călcau prin casă atât de încet,
de teamă
să nu tulbure cu pasul
chipul vreunei zâne,
ce coborâse odată cu ei
din poveşti. ¹

Valeriu Armeanu

M-am apropiat timid, tremurând. Nu mi-era teamă că nu o voi recunoaște, ci că s-ar putea cutremura zidurile ei vechi la vederea mea… Fie a revoltă că nu am făcut nimic să o iau înapoi, fie de emoție că exact pentru asta m-am întors, după atâția ani.

20160729_2020251

Casa amintirilor²…

Mi-am trecut firav degetele printre inelele metalului înnodat al gardului, asemeni unui deținut apropiindu-se de poarta care-l leagă de lume, fără să-l lase înăuntru. Căci da, eu eram deținutul! Mi-am arestat amintirile și le-am închis fără milă într-o odaie întunecată, din lașitate și teamă. Le-am biciuit și apoi le-am întors spatele mult prea ocupată cu lucrurile cotidiene. Și între timp, ea, casa bunicilor mei, s-a încăpățânat să rămână în picioare ca un soldat întors dintr-o luptă nedreaptă, dar păstrându-și neatinsă demnitatea.

Am stat acolo, nemișcată, cu nasul lipit de gardul acela rece și malițios, preț de câteva minute. I-am simțit singurătatea și geamătul mut dintre ziduri. Am închis ochii, sperând să-i pot asculta povestea. A șoptit stins ceva despre anii care i-au săpat urme adânci, despre frigul care îi mușcă zăbrelele în fiecare iarnă, despre ploaia care și-a făcut culcuș în pereții ei galbeni și vechi. Doar șuierul surd al vântului i-a mai rămas tovarăș, în timp ce ușile-i scârțâie a pustietate. Mai spune că uneori strigătul morților taie întunericul și-i tulbură bruma de liniște. În podul părăsit înoată, printre foi răsfirate de cărți, amintirile-fluturi și îi e teamă să nu-i zboare-ntr-o zi, abandonând-o și ele…

M-am simțit vinovată în timp ce-mi îndreptam pașii spre locurile mele, ca și cum aș fi trădat o parte din mine. Am lăsat-o din nou singură, pradă deznădejdei, în mijlocul unor locuri prea puțin familiare și hăituită de oameni care nu-i cunosc nici povestea, nu-i înțeleg nici trecutul…

Dacă aș avea puteri…

Undeva, pe parcursul evoluției sale, omul a pierdut niște valori semnificative pentru definirea lui ca ființă! Iar banul a rămas unica „monedă de schimb” pentru aproape orice lucru din existența lui efemeră. Astfel, acest „dacă aș avea puteri” se traduce prin „dacă aș avea resursele financiare necesare”.

Aș răscumpăra-o! Nu pentru că ar avea  valoare materială! Nu pentru că aș putea să mă mut acolo mâine! Nu pentru că sufăr de vreun instinct de proprietate trezit peste noapte! Ci pentru că ea, casa bunicilor mei, reprezintă o parte din mine.

Aș lua-o pas cu pas:

  • Mai întâi i-aș mângâia zidurile gri și i-aș cere iertare, soptit, că mi-a luat atâta timp să-mi întorc fața către ea.
  • Apoi aș face o listă cu ceea ce trebuie făcut ca să o pun „pe picioare”: consolidare, reconstrucție, reparații, îmbunătățiri, păstrându-i stilul și modificând cât mai puțin din imaginea inițială, bine întipărită în mintea mea.
  • Aș cere neapărat un audit energetic ieftin și rapid. Vreau să știu caracteristicile termice și energetice ale clădirii și soluțiile de reabilitare sau de modernizare termo-energetică propuse de specialiști. După ce voi avea raportul de audit energetic, voi ști exact cât de vechi sunt instalațiile aferente clădirii, dacă trebuie să le schimb total sau mai pot fi salvate unele dintre ele.
  • Aș solicita certificatul energetic înainte de reabilitare, ca să știu de unde pornesc. Abia atunci aș putea decide ce materiale folosesc pentru izolarea pereților exteriori și/sau interiori, și grosimea acestora (care ar trebui să fie de minim 15 cm). De asemenea, aș găsi tâmplăria cea mai potrivită pentru a menține temepratura casei și pentru a economisi energie, păstrând în același timp imaginea casei care mi-a marcat primii ani ai copilăriei. I-aș reconstrui acoperișul fără să uit de podul plin de amintirile-fluturi, pe care l-aș izola folosind materiale ecologice: cânepă, lână, vată minerală bazaltică, vată minerală, pluta, celuloză, paneluri structurale termoizolante pe baza de oxid de magneziu, tencuieli fără COV³, adezivi fără COV, vopsele şi amorse fără COV.
  • I-aș cumpăra o sobă nouă, ca să păstrez mirosul de lemn ars și imaginea cenușei pe care o strângea bunicul cu vătraiul. Aș cumpăra becuri economice, dar atât cât este necesar. Uneori mi-e dor de lampa cu gaz pe care o urmăream cum se consumă treptat, în timp ce lăsa fumul negru să-i împânzească sticla.
  • Nu ar strica să apelez la serviciile de termografie în construcții.  Aș putea obține, astfel, servicii suplimentare certificatului energetic, pentru că fotografiile ar indica exact zonele cu pierderi de căldură sau cu infiltrații ridicate de aer. Iar la final, să pot face comparație: înainte și după reabilitare.

Visele devin realitate? 

Am înțeles că uneori, da!

Nu trebuie decât să-ți dorești cu adevărat ceva. Iar dacă îți dorești cu adevărat, își vei concentra forțele în direcția aceea, până când ți se va împlini visul!

Nu am renunțat la idee. Trebuie doar să găsesc mijloacele de a mă întoarce acolo, în leagănul copilăriei mele.

……………………………………………………………………………….

¹ Citat preluat de pe http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=230625

² Despre asta am scris și aici: https://experimentesiexperiente.wordpress.com/2016/07/30/cand-te-napadesc-amintirile-jurnal-de-vacanta-3/

³ COV Compuși Organici Volatili conform http://sporulcasei.ro/programul-casa-verde-plus-termoizolarea-casei-cu-materiale-ecologice-poate-fi-decontata-de-stat/

Am mai bifat o probă în competiția SuperBlog 2016. Acum aștept să mi-o…avizeze cineva!

pret-certificat-energetic

Anunțuri

8 răspunsuri la „Casa amintirilor

  1. alma nahe Octombrie 27, 2016 la 12:29 am

    😦 Casa bunicii îi aparține unchiului meu, i-au dat-o surorile lui — una din ele e mama — în urmă cu mulți ani. Pe măsură ce îmbătrânea bunica, mă gândeam că, cel mai probabil, când va muri, n-o să mai calc pe-acolo. Și, era cât pe, dar nu descos aci! A murit acum doi ani, dar cum mama a stat cu ea în ultimii ei ani de viață, unchiul meu, căruia între timp i-a murit nevasta, i-a zis maică-mii că poate rămâne acolo. Deocamdată, încă mă bucur de pereții ăia, am păstrat patul bunică-mii și un șifonier vechi și le-am băgat într-o cameră mică-mică, unde poposesc eu când merg la ei. Și… de fapt, voiam să zic prin asta că înțeleg sentimentul…

    Apreciat de 3 persoane

    • rudia2014 Octombrie 28, 2016 la 7:36 pm

      😦 Mi-amintesc și eu scandalurile „de familie” de după moartea bunicilor… Urâte…Cum poate strica o amărâtă de moștenire, care nu e nici măcar valoroasă financiar, relațiile între frați! 😦
      Bine că te poți bucura și așa de amintiri … 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Daniela Octombrie 27, 2016 la 10:16 am

    Va invidiez! Aveti amintiri cu bunici si placintele, cu ierni la gura sobei.. eu nu! Bunicii din partea mamei locuiau în Bucuresti (ca si noi), pe cei din partea tatalui aproape ca nu i-am cunoscut. Eram foarte mica când am fost la tara, la ei. Mi-aduc aminte ca intrau gainile si cocosii în casa… ceea ce, pentru noi, fete crescute la oras, era maximul! Faceau mancare la un ceva… nu stiu ce era, ca aragaz, nu. Bagau cocenii în foc si aceia faceau artiificii când se aprindeau. Daca uitau si vreo boaba de porumb pe ei, faceau si floricele! :)))
    A fost atât de frumos, ca toata viata am ramas cu oful asta. Sa merg înca o data acolo…
    Frumos, Rudia!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Poteci de dor Octombrie 27, 2016 la 7:27 pm

    Textul ăsta e mai întâi emoţie şi dor şi amintire şi apoi advertorial. Minunat!

    Apreciat de 1 persoană

  4. sufletinlumina Octombrie 29, 2016 la 1:44 pm

    Casa parinteasca nu se vinde… asta imi suna in urechi de fiecare data cand trec pe langa ea. Uneori regret ca n-am facut mai mult sa o salvez. Anii copilariei la bunici, cu vacantele petrecute impreuna, acolo sunt foarte pretiosi. Mi-ar placea sa o putem recupera.
    Atunci cand iti doresti cu adevarat totul devine posibil! ❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de atfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Normalul? E plictisitor.

Am încercat o dată să fiu normală. Cele mai rele 2 minute din viața mea.

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

%d blogeri au apreciat asta: