Citatul e duminică (57) – Despre adulți și copii

„Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii.”

Antoine de Saint-Exupery, Micul Prinţ

Of, copilul ăsta nu înțelege!

Îi explici o dată, de două ori, de trei ori ceva ce ție ți se pare firesc și logic. Îi arăți de o mie de ori cum se face un lucru aparent simplu, iar el îl face tot cum vrea el!  Îi adresezi o întrebare și, adult fiind, ai și niște așteptări legate de felul în care el, copilul, ar trebui să-ți răspundă. Iar când el o face altfel, te arunci asupra lui, impunându-i răspunsul pe care tu îl crezi universal valabil. De aici, conflicte: uneori te enervezi că nu reușești să-l determini să vadă lucrurile așa cum vrei tu, iar el plânge pentru că nu înțelege! Nu înțelege nici ce vrei tu, de fapt, nici de ce răspunsul lui nu e bun, pentru că în mintea lui, e singurul posibil.

Of, mama asta nu înțelege! Sau tata. Sau profesrul. Sau vecinul. Sau oricare adult  cu care intră el în contact.

Dar ce ar fi ca atunci când stăm de vorbă cu ei, să ne așezăm puțin în genunchi, doar pentru a ne afla la nivelul lor când le vorbim? Undeva, la nivelul privirilor noastre intersectate, este posibil să se producă o aliniere a perspectivelor, o conciliere a punctelor de vedere.

Ce-ar fi dacă în loc să vorbim mult și să le impunem punctul nostru de vedere, i-am asculta mai mult, oricât de ridicole și de absurde ni s-ar părea părerile/soluțiile/ideile lor? Ce-ar fi să le acordăm încredere, conducându-i discret spre ceea ce este corect și potrivit, prin ceea ce se numește învățare prin descoperire?

Până atunci, vom cotinua să vedem o pălărie în loc de un șarpe boa care a înghițit un elefant…