De ce nu am câștigat SuperBlog

1 octombrie – începe isteria! Probe, panică, deadline, nervi, noteeee! Apoi contestații și discuții mai mult sau mai puțin private, mai mult sau mai puțin răutăcioase. Apoi liniște, că nu e timp de irosit, vine următoarea probă de foc și toată lumea o ia de la capăt. Mă rog, nu toată lumea, că mulți pornesc la război, însă unii se pierd printre redute.

Nu este cazul să vorbesc din nou despre ce înseamnă SuperBlog. Cei care s-au „îmbolnăvit” de asta, sunt deja în fibrilație și scriu de zor pentru prima probă. Cei care au inițiat o oarecare mișcare „anti” nu au șanse prea mari de izbândă, pentru că SuperBlogul are ceva care șterge creierele supăraților și te trezești cu ei la linia de start plini de zâmbete, de-ți vine să le pui piedică de ciudă. Iar cei care nu au auzit încă de această competiție, vor afla cu siguranța tot ce e de aflat, pentru că zilele astea și multe dintre cele următoare va vui internetul pe această temă.

De ce m-am înscris în fiecare an la SuperBlog? 

Să lăsăm ipocriziile! Ca să câștig, domnule! De aia m-am înscris și pot să jur că tot din același motiv se înscrie toată lumea. Treburile alealalte, spirituale, sunt foarte adevărate uneori, dar sunt complemetare motivului principal. Așadar, lumea se înscrie ca să câștige. Acum, că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg…e o cu totul altă poveste. Dar când scrii articolul ăla cu toată dăruirea (și determinarea! sic!), cu toate speranțele puse în setul ăla Farmecat sau în suma aia rotunjoară în lei sau euro pusă la bătaie, nu poți să nu recunoști că ai avut speranța firavă de a-l scrie pe cel mai bun! Și când realitatea (fie ea și virtuală 😀 sic! ) te-a lovit în moalele c…lasamentului, zi tu că nu ai scos cele mai neaoșe și cele mai inedite combinații de înjurături la adresa onoratului/onorabilului juriu și nu numai! 😈 Și apoi ți-ai zis: Lasă, neicușorule, că-l iau pe următorul! Premiu, zic! Și ai trăit cu speranța asta până s-a terminat SuperBlogul. Juri că nu te mai înscrii cât îi lumea! Doar la Gală te mai duci, așa, de moft, că de fapt nu te interesează prea mult, mai socializezi. Și când bate gongul pentru următoarea etapă, tragi o fugă la formularul de înscriere, ca din reflex.

De ce nu am câștigat SuperBlog

Să vedem…Mai întâi mea culpa:

• În cele mai multe situații, nu mi-am făcut timp suficient să cercetez care e treaba cu sponsorul. Am citit, am prins o idee din zbor și am făcut-o praf postare!
• Am scris aproape mereu cu deadline-ul bătându-mi la ușă, pentru că celelalte treburi, nevirtuale, își cereau dreptul de fiecare dată.
• Am ignorat (nu neapărat cu bună știință) unele sfaturi date de „specialiști” a.k.a câștigători de SuperBlog, jurați, sponsori.

Dar pentru că nu pot să-mi ignor doza de subiectivitate, aș mai găsi câteva motive:

• Unii sponsori nu au știut nici ei ce vor, cam ca în reforma lui Caragiale: să fie creativitate primesc, dar să ne laude și pe noi pe ici pe colo. Când cereau poveste, se puncta caracterul comercial, când se cereau date tehnice, se cerea originalitate. Nu m-am potrivit niciodată cu unii la capitolul ăsta!
• O ușoară neglijență în jurizare. E drept, că dacă aș avea de citit 150 de articole despre epilare, mi-aș cam lua câmpii, iar la un moment dat aș pierde șirul. Cu toate acestea, vreau să cred că un articol de-al meu – chiar nu foarte inspirat – se va clasa mereu deasupra unuia care are 250 de cuvinte și e plin de greșeli de exprimare.
• Lipsa de noroc! Că uneori e ca la jocul de cărți!
• Doza maaare de subiectivitate!

Am mai prins pe ici pe colo câte un premiu, am mai atins suta tot din când în când și am urcat maxim până pe 7. Evident, e un concurs, iar dacă articolele scrise nu au ajuns mai sus de unde au ajuns, e clar că trebuie schimbată stratagema. Sau că trebuie ieșit din concurs.

De ce mai particip la SuperBlog

Pentru că premii! Și pentru că dacă nu am constrângeri, mă las dusă de-acasă (a se citi „de pe blog”) zile întregi, așa că-mi trebuie o ancoră. Poate și pentru că încă mai învăț câte ceva pe parcurs.

Încă nu m-am decis care are să fie strategia, dar e clar că am nevoie de:

1. timp!
2. nervi tari
3. inspirație
4. viziune (și nu viziuni!)
5. timp!!!

Prin urmare, anul acesta ne relaxăm. Scriem când putem, cum putem și (încercăm să) nu ne enervăm! Miza ar fi tot premiile minunate, atâta vreme cât timpul devine răbdător cu mine!