Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: august 2016

Citatul de duminică (54)- Despre limite

Îmi recunosc limitele. Sunt nelimitate…

aforism de

Realitatea este dovada cea mai clară că există limite. Pe care ni le impunem singuri, în concordanță cu „cerințele” societății în sânul căreia ne străduim din răsputeri să ne potrivim. Ne îmbrăcăm după un cod, ne conformăm unui program, respectăm niște reguli. De ce să facem ALTCEVA decât se așteaptă de la noi? Cum să dezamăgim oameni dragi făcând ceea ce ne vine să facem? E o chestiune de bun-simț, poate chiar de etică. Cei care trec aceste limite, sunt văzuți ca oameni smintiți, ciudați, pe care musai trebuie să-i eviți, pentru că nu dau un exemplu pozitiv. [Nu mă refer aici la cei care încalcă orice fel de limite, punându-i în pericol pe cei din jurul lor!!!] M-amintesc, de pildă, de profa de engleză din liceu, care purta un astfel de stigmat pentru că se încăpățâna să se îmbrace ALTFEL decât restul profesoarelor. Scandaluri, sancțiuni, mustrări, șușoteli pe la colțuri.

Visul, pe de altă parte, este dovada cea mai clară că nu există limite! Poți să fii cine trebuie să fii în timpul zilei. Te înscrii cu succes în cercul existenței, respectându-i raza și formulele consacrate. Deh! Mai trișezi, trăgând cu ochiul la câte o tangentă, dar nu depășești aria nicicum. De teamă, de rușine, de neîncredere, asta numai tu poți să o știi. Dar când vine vremea visului… poți fi oricine sau orice vrei, poți să ajungi și pe Marte, dacă asta te face să te simți fericit. Rămâne gândul acela că într-o bună zi…

Eu? Eu îmi recunosc limitele. Atât pot, atât știu, atât duc. Pentru moment. Dar mai știu și că dacă îmi pun mintea cu realitățile astea sufocante, pot trece dincolo. Nu cu ușurință și nu fără riscuri. Discuția, însă, se impune exact la …limita limitei: vreau cu adevărat să trec dincolo?  Pentru că odată ce ai trecut linia aceea, nu te mai poți întoarce. Ar însemna un regres. Din punctul acela nu poți decât să te tot întreci cu tine însuți/însăți. Chiar dacă nu vei avea de dat socoteală decât propriei persoane pentru ceea ce (nu) ai ajuns.

Tu? Cu sau fără limite?

Reclame

Citatul de duminică (53) – Despre nervi

Confucius-despre-nervi
Ai simțit vreodată puterea unui vulcan întrupată în propriul sistem nervos, care pare să nu mai răspundă comenzilor? Cât de des te enervezi? Cum reacționezi? Îți vine vreodată să spargi obiecte din jur? Te poți controla în astfel de momente? Dar dacă nu te poți controla, ești un om cu probleme? Grave? Se pot rezolva problemele astea? Vei mai reuși vreodată să fii calm? Există cursuri de „anger management”? Sunt eficiente? Cum știi dacă merită să te enervezi sau nu pentru un lucru? Cum să găsești resursele interioare ca să-ți poți controla pornirile?
Am văzut de-a lungul vieții mele, foarte puțini oameni extrem de calmi. Dar mi-au lăsat impresia unor oameni foarte înțelepți! Îmi părea că au forța să iasă cumva din trupul lor și să se privească din exterior. Lucrurile privite din exterior sunt întotdeauna altfel decât când le privești din inima tornadei.
Mi-ar plăcea să fiu un om înțelept. Să găsesc răspunsurile frământărilor de mai sus în mine și nu în exterior. Să înțeleg că lucrurile mărunte  nu merită efortul de a omorî atâția neuroni, iar lucrurile cu adevărat importante, trebuie tratate cu răbdare și multă înțelepciune, ca să fii sigur că ai găsit mereu soluția potrivită.

Mă prind Zorile la mare!

Inevitabil, lumea asociază vara cu ideea de mare. Nu se poate să treacă o vară fără să simți briza mării în zori(le) de zi, fără să stai la soare până (crezi că) te saturi, fără să privești un răsărit sau un asfințit oglindindu-se în apele unduite ale mării. Toate astea sunt lucruri fără de care marea nu și-ar avea farmecul și de care ți-e dor în fiecare an, imediat după ce ai plecat de lângă ea.

Faci planuri încă din toiul iernii: unde să mergi, cu cine, cât să stai, cât îți permiți să plătești. Apoi numeri zilele sau le tai nerăbdător pe fila de calendar, tropăind de bucurie că se apropie momentul.

Ce iei cu tine, neapărat, la mare? 

Bagajul pentru vacanța la mare este clasic. Fără fițe. Ce-ți trebuie mai mult decât esențialul ca să te simți bine?

  • Nelipsitul costum de baie, adaptat gusturilor tale, numai bun să te mângâie valurile și soarele:

exposure-to-the-sun-1252271_960_720

  • Șezlongul preferat, în care să te relaxezi în fiecare dimineață, fie savurând ceașca de cafea, fie citind cartea preferată.

deckchair-343261__180

  • Pălăria și ochelarii de soare – accesorii nelipsite pe plajă.
  • Șlapii care se vor umple de nisip…

sandals-186437__180

  • Umbrela minunată…

umbrella-666772__180

Pare suficient, nu? În rest liniște, soare, adieri de vânt.

What makes the difference?

Nu mi-a plăcut niciodată să mă compar cu alții. Nu faci un lucru într-un anumit fel doar pentru că trebuie sau pentru că „așa se face”. De aceea, prefer libertatea la mare, în locul plajelor amenajate, a hotelurilor cu „facilități”, a șezlongurilor plătite. Aș vrea să mă prindă Zorile la mare într-un cort.

sea-260289_960_720.jpg

Poate la Sandalandala, că tot am auzit că e cel mai cool loc de camping din Vama Veche! Și poate cu niște prieteni, care să înțeleagă că a merge la mare nu înseamnă că cauți servicii „All inclusive”, nu înseamnă să mânânci și să bei cât încape și încă pe deasupra, nu înseamnă să te lași pradă viciilor de orice fel, numai pentru a te amăgi cu un strop de fericire. A merge la mare înseamnă să guști libertatea, liniștea și frumusețea naturii, așa cum este ea.

Ceva ce nu las niciodată acasă, oriunde plec? Pantofii sport! Mai ales în vacanțele la mare!

pantofi sport

Cel mai bine poți simți natura mișcându-te! Dimineața, pe malul mării, cu soarele abia mijind somnoros, cu nările larg deschise ca să pătrundă în ele prospețime și răcoare, luându-te la întrecere cu valurile și cu pescărușii.

Ar trebui să încerci! Și exercițiul de mișcare, și pantofii sport! Unde mai pui că mai este timp încă să devii client zorilestore.ro și să ai șanse la tragerea la sorți care te trimite într-un weekwnd direct la mare, la Sandalandala, cu tot ci mic dejun. Nu singur, cu câțiva prieteni.

N-ai vrea să te prindă și pe tine zorile la mare? 😉

………………………………………………………………………………….

Sursa foto: pixabay.com

 

Cum să câștigi pariul cu viața

M-am trezit într-o zi cu o durere de spate. Din aceea care îți taie răsuflarea, dându-ți senzația că s-a rupt ceva iremediabil înăuntru. Nu voiam decât să zac, pentru că durerea aia mă anihila complet. Cu văicărelile de rigoare și cu dorința „să treacă o dată!” am supraviețuit momentului, pe care l-am și uitat imediat ce s-a încheiat episodul dureros. Dar mă gândesc uneori…ce or fi simțind cei care nu-și revin? Cei care sunt forțați de împrejurări să o ducă-n spate tot restul vieții. Dar cei pe care viața i-a invitat la o luptă nedreaptă, în care și-au pierdut o mână, un picior, vederea..? Gândurile astea mă fac să mă scutur ca dintr-un coșmar și să mă bucur, egoist, că nu mi s-a întâmplat mie.

Trei categorii de persoane cu dizabilități

Deși în ultimii ani vreau să cred că am evoluat cu privirea la felul de a privi un om cu dizabilități, încă mai avem de lucru când e vorba de integrarea lor, firească, într-o societate care se respectă. Și asta pentru că tindem să generalizăm, uitând că sunt diverse tipuri de persoane cu dizabilități:

  1. Cei care renunță. Cărora li se pare că totul este o mare nedreptate – și poate că este! – și care nu mai au răbdare să caute soluții pentru a fenta destinul. Sunt oameni care se sting încet încet, poate și pentru că în jurul lor nu găsesc sprijinul necesar.
  2. Cei care profită. Din plin! Cu nesimțire! Făcând din dizabilitatea lor un recital zilnic cu spectatori, care oripilează nu prin faptul că sunt persoane cu dizabilități, ci pentru că se comportă ca și cum e o slăbiciune care trebuie „răsplătită”.
  3. Cei care se ridică deasupra! Deasupra dizabilității, deasupra tuturor oamenilor mai „norocoși”, deasupra vieții înseși! Oamenii ăștia știu ce vor și nu precupețesc nicio secundă din viața lor, pe care și-o adaptează nevoilor proprii, și nu invers!

Sportivi Paralimpici

Când viața pare că le-a dat o palmă, unii oameni găsesc resursele suficiente să se ridice de fiecare dată. Semeți, curajoși, de ca și cum nu mai au nimic de pierdut.

Știați că avem 11 sportivi români care participă la Jocurile Paralimpice de la Rio în perioada 7-8 septembrie 2016? 

Eu nu am știut! Nu știu dacă sunt mulți sau puțini – cert este că e un număr record de sportivi pentru România la Jocurile Paralimpice! Am citit apoi câteva lucruri despre ei, despre adevărații învingători, și despre responsabilitatea socială. Oamenii aceștia reprezintă o țară, ne reprezintă pe noi și se antrenează pentru a o face așa cum se cuvine. Sunt oameni care și-au propus să câștige pariul cu viața, indiferent câtă muncă și câte sacrificii trebuie să facă.

Cum încurajăm pe adevărații învingători?

Unii o fac de acasă, cu mâinile încleștate și cu inimile bătând în fiecare secundă a evoluției lor. Alții sunt acolo, susținându-i, antrenându-i, oferindu-le sprijin. Uneori, sunt oameni care au puterea de a-i spriini altfel: „Olympus susține pentru a doua oară consecutiv sportivii care vor participa la Jocurile Paralimpice de la Rio și va direcționa către Comitetul Paralimpic 50 de bani pentru fiecare sticlă promoțională de lapte de consum Olympus cumpărată”. Indiferent cum o facem, este esențial să știe că toți cei de acasă sunt cu gândul la ei și că-și doresc să atingă acolo succesul! Și nu pentru că sunt persoane cu dizabilități, ci pentru că sunt români, care luptă pentru o medalie olimpică, reprezentându-ne țara.

Un mesaj de susținere

M-am tot gândit ce le-aș spune dacă aș avea ocazia… Aș striga cât aș putea de tare „Hai România!” Uneori, strigătul ăsta își dă aripi, te face să te simți susținut, iubit, apreciat. Iar senzația face mai mult chiar decât o medalie. Pentru că ei sunt oricum niște învingători! Poate nu în acest concurs, dar cu siguranță sunt adevărații învingători în bătălia cu viața!

Ai un mesaj de susținere pentru sportivii care vor participa la Jocurile Paralimpice de la Rio?

 

Când îți pasă de clienții tăi – #suportclientinonstop de la Flanco

Cel mai neplăcut lucru este să fii pus să aștepți, când lucrul respectiv se poate rezolva în câteva minute. De câte ori nu vi s-a întâmplat să sunați la vreun call-center cu o problemă și să vi se facă lehamite înainte de a auzi vocea suavă spunând „Bună ziua”, la celălalt capăt al firului?

Din gama „AȘA NU, MULȚUMESC!”

Se întâmplă un pocinog și e musai de rezolvat A.S.A.P, căci altfel… „arde”. Pui mâna pe telefon și apelezi numărul de „Serviciu clienți”, plin de speranță. Treci cu bine de etapa „Pentru limba română apasă tasta 1 etc.” și speri că vei vorbi, românește, cu cineva care să te scoată din belea. Nope, not yet! Că vine mai întâi un text publicitar, care te învață cât de bine vine respectiva firmă în întâmpinarea clientului, câte beneficii poți avea și alte bla-bla-uri care pe tine nu te intereează. Desigur, dacă ești un connaiseur, știi deja drumul, așa că treci pe lângă gazdă direct în living, și apeși pe tasta pe care știi că trebuie să apeși, înainte să ți se ceară. Dacă ești nou în schemă, asculți cuminte toată vorbăria și speri să ajungi la rezultat până nu ieși la pensie. După ce ți s-a adus la cunoștință toată tărășenia, urmează lista: dacă vrei faci aia, apeși o tastă, dacă vrei să faci ailaltă, apeși alta și tot așa. Niciodată nu ajungi la un operator, așa, direct! Ți se aduce la cunoștință că apelul va fi înregistrat, dar, supriză, niciun operator nu pare disponibil! Și pac! melodia! pe repeat, ca să te apuce spumele și mai tare! Și, evident, după câteva minute bune în care ți se înroșește urechea de ascultat, se închide telefonul: „Vă rugăm, reveniți!” Serios??? ¹

De aceea, prefer să nu vorbesc cu niciun robot! Pune, domnule, un om, doi, zece, să răspundă la telefon, ca să îl pot întreba, punctual, ce mă doare pe mine.

#suportclientinonstop de la Flanco: promptitudine pentru clientul tău

Este prima dată când aud că o companie este preocupată de îmbunătățirea – declarată!– a serviciului cu clienții. Flanco a lansat un serviciu de asistență telefonică – SUPORT CLIENȚI NON-STOP – având ca obiectiv principal ușurarea comunicării cu clienții. Serviciul funcționează 24/7 și pretinde că „un operator va fi mereu disponibil să te ajute cu informațiile de care ai nevoie.”Mai mult decât atât, Flanco își propune ca niciunul dintre clienții săi să nu aștepte mai mult de 40 de secunde până îi va fi preluat apelul de către un operator. Să vezi și să nu crezi!

Am testat și eu viteza de reacție a celor de la #Flanco, mai ales că sunt în căutări, având în vedere tot nu am reușit să-mi iau, încă, telefonul mobil. O primă filmare s-a pierdut în eter, drept urmare a trebuit să reiau procedura.

Iată rezultatul:

 Rezultatul testului:

  • în loc de sunetul clasic al telefonului sau o melodie enervantă, intră un robot care te lămurește unde ai sunat și ce opțiuni de contact mai ai;
  • robotul vorbește 26 de secunde – timp rezonabil de reacție, spun eu;
  • operatorul a răspuns în 30 de secunde de la inițierea apelului, ceea ce mi se pare foarte repede;
  • ținem cont că astăzi era zi de sărbătoare, dar nu și la Flanco  😀 ;
  • #suportclentinonstop s-a încadrat în limita autoimpusă de 40 de secunde;
  • operatorul are răspusurile la el, ba chiar anticipează ce vrea clientul să întrebe, deși acesta nu a formulat până la capăt întrebarea.

Mi se pare foarte important să acorzi interes maxim clienților tăi! Prin urmare, apreciez sincer strădania celor de la Flanco de a-și îmbunătăți relația cu clienții prin introducerea unui serviciu eficient.

…………………………………………………………………………………

¹ Informațiile fac parte din categoria „Povestiri adevărate” și se referă la experiența personală cu un furnizor de servicii pentru telefonie mobilă.

Citatul de duminică (52) – Despre căsătorie

Anii de mijloc ai unei căsătorii sunt cei mai critici şi importanţi. În primii ani soţii se doresc, iar în anii târzii au nevoie unul de celălalt.

Să aduni 38 de ani de căsnicie nu e puțin lucru.

Sunt 38 de ani în care binele a durat puțin, iar răul a părut prea rău. Sunt ani în care descoperi cu tristețe că flacăra se stinge, că inima nu mai tresaltă ca odinioară, că nu cunoști îndeajuns de bine omul de lângă tine, ba mai mult, că nu te cunoști îndeajuns nici pe tine însuți/însăți.

Sunt 38 de ani în care clipele de mulțumire se împletesc adesea cu regrete sau cu deznădejde. Cu momente în care simți că vrei să renunți și să fugi departe. Cu clipe în care ți se pare că alegerile nu au fost cele mai potrivite.

Pe de altă parte, sunt 38 de ani în care ați evoluat împreună, v-ați modelat unul după altul, ați lăsat fiecare de la el sau v-ați impus punctul de vedere. Sunt ani în care v-ați urmărit copiii crescând, v-ați bucurat de bucuriile lor, v-au împlinit realizările lor, v-au întristat durerile lor. Și parcă atunci, tot ce părea rău s-a estompat, căci dimineața v-ați trezit tot lângă cel sau lângă cea pe care l-ai ales sau ai ales-o la un început de drum.

Nimic nu e ușor, la fel de bine cum nimic nu e imposibil. Mai ales într-o căsnicie, în care bucuriile și poverile le-ați purtat împreună. Au trecut 38. Să mai fie măcar încă pe atâta, care să vă facă și mai fericiți!

Aniversare frumoasă, dragii mei părinți!

Surpriză de vacanță!

„Ce miiică-i vacanța mare!”

Zici că lunile de vară sunt lungi și să ai timp suficient să faci tot ce ți-ai propus. Ori nu știu eu să le aranjez pe toate, cu programare, ori am pierdut pe drum niște timp. Cert este că vara trece și încă nu am făcut tot ce mi-am dorit:

  • nu am mâncat pepene pe săturate
  • nu am văzut marea
  • nu am stat la soare suficient
  • nu m-am odihnit suficient
  • nu am prins momentele acelea „for me only”, de răsfăț.

Încă mai am timp să recuperez, cel puțin cu unele dintre ele. Și am să încep cu clipele de răsfăț! 😀 Nu de alta, dar după două sptămâni de umblat prin soare și de urcat munți, cred că e momentul de „regenerare”. Și fizică, și psihică. Cel mai mult au avut de suferit mâinile și tenul, pentru că atunci când ești pe drumuri mai mereu, fără confortul casei tale, e mai greu să ții pasul cu ritualurile clasice de îngrijire.

Coincidență sau nu, tocmai ce am primit un nou dar de blog

20160813_122042.jpg

Cât ești de curios/curioasă când primești un colet despre care nu știi prea bine ce va conține? Eu, una, sunt extrem de curioasă! 😀

20160813_123154.jpg

Dar de blog bine asortat cu intențiile personale!

Cel mai mult m-a încântat portfardul personalizat! Pare foarte funcțional, așa că îmi va prinde numai bine în călătoriile mele!

20160813_122258.jpg

Ce conține kit-ul de la #buzzcien

20160813_122309.jpg

Ăștia ori citesc gândurile, ori sunt eu aliniată cu lumea. Oricum ar fi, pare că e de bine!

Abia aștept să testez crema anti-rid de noapte. Evident, și pe celelalte, dar era prima pe lista de dorințe văratice.

Surprinsă am fost, acum rămâne să văd cum reușesc să-i suprind prietenii la rândul meu! Că tot am 10 mostre cu cremă anti-rid de zi Cien Q10!

Surprize de la Lidl și de la Buzzstore să tot vină! 😀

O fărâmă din copilăria fericită

Dacă mă întrebi care sunt jucăriile preferate ale copilăriei mele, prima care îmi vine în minte este păpușa Doina.

20160808_230458

Cea pe care o țineam în mâna mea dreaptă, este „Amona”, păpușa-eschimos albastră, care i-a dat și numele surorii mele! Nu cu ea am cele mai multe amintiri, deși albastrul acela îmi este foarte proaspăt în minte. Pe cea din dreapta am numit-o Doina. Habar nu am de unde am scos numele ăsta, dar probabil în mintea alambicată a copilului de atunci, era un nume cu rezonanță, pentru că începea cu inițiala numelui meu.

Doina a fost păpușa mea de suflet. Nu că aș fi avut zeci de păpuși pe vremea aceea! Poate de asta eram și atât de legată de ea. Încă, cu adevărat am început să o prețuiesc și să o port nedezlipită de mine, prin clasa a VI-a și chiar a șaptea, vârste la care unele fetițe de acum descoperă, din păcate, viața sexuală. De ce atunci? Pentru că învățaem, la orele de atelier, să cos hăinuțe pentru păpuși! Perdele vechi, fețe de pernă, rochii de-ale mamei sau bunicii, materiale inutile…Toate au devenit surse importante de joacă…serioasă. Apoi am descoperit împletitul și corșetatul. Iar Doina mea avea cele mai frumoae lucrușoare făcute de mâna mea. Verile la bunici erau o veselie, cu o „joacă de-a mama” în care ne întreceam cu situațiile-limită inventate în jurul păpușilor noastre.

Dacă am un regret, este acela că nu am păstrat păpușa mea preferată! S-a pierdut pe undeva printre etapele vieții, succedate cu prea mare repeziciune.

De jucăriile preferate ale copilăriei mele îmi aduc aminte cu drag uneori. Poate pentru că erau unice, poate pentru că nu exista alternativa sau starea materială necesară unei colecții impresionante de jucării. Totuși, nu pot spune că ne-au lipsit vreodată jucăriile. Pentru că și dacă nu le aveam, ni le inventam. Și consider că acesta este farmecul vremurilor noastre de demult.

Dacă privești, în schimb, prezentul, ai impresia că ai locuit undeva într-o altă lume în vremea copilăriei tale. Jucăriile sunt la tot pasul. De orice fel, pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. Parcă nici așa multe nu sunt prea bune, nu? De câte ori trebuie să aleg ceva pentru aniversarea piticului, sunt în dilemă. desigur, un Lego nu strică niciodată. Am trecut de epoca mașinilor, a roboților, a bakuganilor. Oare ce o mai veni?

Aș vrea să aibă și el o amintire cu jucăriile preferate ale copilăriei lui. Ceva despre care să povestească atunci când i-o veni vremea să povestească. Dar pentru asta, ar trebui să fie ceva inedit, ceva ce să-i rămână în minte, odată cu exclamația de uimire.

Iar peste trei zile trebuie să mă înfățișez cu ceva „wow!” care să-i amintească de magia jocului. Am descoperit acum câteva zile nisipul kinetic.

Nisip curgător? Alternativă foarte inteligentă pentru plastilină și pentru nisipul obișnuit.

Ce cauți, în general la o jucărie? 

  • să stârnească curiozitatea
  • să fie „safe”
  • să dezvolte niște abilități
  • să stârnească creativitatea
  • să aducă voie bună
  • să țină copilul ocupat 😀
  • să fie ușor de manevrat, ușor de curățat, ușor de depozitat

În cazul nisipului kinetic, nu pierzi nimic din distracția pe care ți-o aduce nisipul obișnuit, ba mai primești și ceva în plus. Căci:

Nisipul kinetic este 98% nisip şi 2% magie!

În plus:

  • este refolosibil
  • nu lasă nicio urmă de reziduri
  • este non-toxic
  • devine o jucărie magică în mâinile tale și ale copilului tău
  • se poate dezinfecta!

Iar dacă urmărești videoclipul de prezentare, te gândești că ar fi numai bun de cadou pentru copil. Sau…pentru tine! 😉  Poate e timpul să te întorci puțin în vremea minunată a copilăriei.

Tu ce zici? Care sunt jucăriile preferate ale copilăriei tale?

 

Citatul de duminică (51) – Despre țara mea

grigore-vieru---iubitiva-tara.png

Sunt câteva zile de când exclam, plimbându-mă prin locuri minunate:

Ce țară frumoasă avem!

Ce imagini de vis, ce minuni a creat Dumnezeu, dându-ni-le nouă, să le avem grija!

Această prezentare necesită JavaScript.

Anul acesta, concediul a fost altfel! Pe drumuri de munte, cu rucsacul în spinare, fără planuri mărețe și fără program fix. Am înnoptat pe unde ne-a prins vremea, am cunoscut oameni extraordinari, am văzut cu adevărat minunății ale naturii și am constatat, încă o dată, că avem o țară de vis!

Desigur, locurile au fost cu atât mai minunate, cu cât s-a simțit mai puțin mâna omului. Am străbătut cărările de munte cu teama (nejustificată, de altfel) a unei…„prea multe liniști”. Am văzut natura în splendoarea ei, pe alocuri virgină, și cu propriile-i metehne. Au fost locuri în care m-am imțit ca un copil într-o cameră cu jucării! Unele, nemaipomenite! M-am trezit exclamând la fiecare 5 minute: „Wow!”

Anul acesta am traversat Apusenii! Tot ceea ce a văzut a meritat cu vârf și îndesat! Un concediu prelungit, dar deloc obositor, tocmai pentru că abia am avut timp să-mi trag suflarea de la ultima „minune”, când am dat de următoarea. Și da! Avem o țară frumoasă pe care trebuie să o prețuim, cu care trebuie să ne mândrim și pe care avem datoria să o păstrăm frumoasă!

Cum ți-ai petrece timpul liber?

Timp liber?

Cred că atunci când fiecare om se rupe de perioada frumoasă și lipsită de griji, se lovește puternic de zidul responsabilităților, care îi îngrădește orice umă de libertate. Cel mai afectat pare să fie timpul liber, după care noi toți tânjim în fiecare zi și pe care, atunci când îl avem, nu prea știm să-l valorificăm. Vina ne aparține în totalitate! Pentru că se întâmplă să prioritizăm prost acțiunile pe care „trebuie” să le facem, pentru că uităm că viața este făcută ca să fie trăită și nu împovărată, pentru că ne punem pe noi înșine, adesea, pe ultimul loc, amețindu-ne cu iluzii cum ar fi aceea că vom trăi cât lumea și că…„vom avea timp”.

download (1)

Antoaneta m-a întrebat cum mi-aș planifica timpul liber.

Ți s-a întâmplat vreodată să ai timp liber și să nu știi ce să faci cu el? Să te ia prin surprindere și să nu realizezi că ai putea face ceva numai pentru tine. Dar ceasul nu iartă asemenea greșeli! El ticăie mai departe nestingherit și insensibil la regretele tale târzii. Așa că mai bine să ne adunăm gândurile într-o listă, așa…de rezervă, pentru situațiile în care se ivește vreo posibilitate să faci ce-ți place:

  1. aș sta o zi întreagă întinsă pe iarbă, să citesc sau să scriu sau să dorm sau să ascult liniștea sau toate astea la un loc;
  2. aș pleca câteva zile (2-3) singură și cu rucsacul în spinare, pe cărări de munte sau pe drumuri de sat;
  3. aș lenevi o zi întreagă! Da, asta aș face! Absolut nimic! Mi-e dor să nu fac nimic o zi întreagă!
  4. dacă e să pot combina dorințele (timp liber și bani suficienți 😀 ), aș face o zi specială de…„simțit bine” 😀 Asta ar include un masaj, o înfrumusețare, niște cumpărături (doar sunt femeie! 😀 )
  5. m-aș uita la filme o zi întreagă, ca să recuperez ce nu am mai văzut de atâta timp.

Și ar mai fi lucruri de făcut. Dar evit să fac planuri, pentru că, de multe ori, se dovedește că lucrurile neplănuite ies cel mai bine!  Așadar, timp liber să fie, că de restul…mă ocup eu! 😉

Voi? Ce ați face?

Despre femei, pe bune!

320bfdce544ef74f188bc60703bd7b54.jpg

(sursa foto)

E plină lumea asta virtuală de ode autoproclamate, din care reiese cât e de femeie femeia și cum s-ar duce naibii universul fără dânsa. Ba mai mult decât atât, stimabilele s-au reunit într-o mișcare a feministelor, în care susțin principii conform cărora femeia este așa și pe dincolo, că e emancipată, că are drepturi, că e egală cu bărbatul și alte minunății în care nici ele însele nu cred cu adevărat. Susțin că femeia e cea mai importantă, că doar ea face și aia, și ailaltă:

  • naște copii, deci îi trebuie o statuie 
  • este „gâtul” care susține bărbatul, adicătelea, capul!
  • stă pitită în spatele oricărui bărbat de succes
  • muncește dublu – și la lucru și acasă
  • e de trei ori femeie (cu argumentele de rigoare)

Și or mai fi și altele, dar cred că am surprins esența.

Pe de altă parte, vin și ei, bărbații, cu ale lor. În timp ce femeile se consideră perfecte și „deasupra”, ei caută femeia perfectă:

  • să aibă dimensiuni ideale, care să se conserve așa la infinit
  • să arate bine rău!
  • să știe să le facă pe toate, dar nu cumva să se arate superioare lor
  • să stea cuminți acasă, fără să pună, Doamne ferește, vreo întrebare sau să emită o pretenție
  • să facă copii, neapărat frumoși, și să se îngrijească de educația lor.

Și uite așa, femeia devine un mit. Pentru unii este eterna enigmă, pentru alții e fata Morgana. Pe unii îi scoate din minți, celorlalți le fură mințile și îi lasă neoameni. 

Dragilor!

Dincolo de imaginile din reviste sau de mituri inventate încontinuu de alții, femeia nu este altceva decât ceea ce a vrut Creatorul ei să fie: femeie. Fără generalizări răutăcioase și fără ridicări inutile (sau chiar ridicole) în slăvi.

Am găsit întrebarea: ce înseamă femeia pe bune?

Pe bune?

Să vedem. A fi pe bune, înseamnă a fi natural, original și unic. A fi pe bune înseamnă „să fii cum ți-e firea” și să „te porți cum ți-e portul”. Să fii tu însăți, să-ți asumi imperfecțiunile și să-ți respecți stilul și personalitatea. Înseamnă să-ți cauți bine locul, să-i faci cinste și să evoluezi când momentul devine prielnic. Să fii femeie pe bune, înseamnă să fii soție pe bune, să fii mamă pe bune, să nu uiți să rămâi fiică pe bune și apoi să-ți asumi la fel de „pe bune” toate celelalte roluri cu care te provoacă propria existență.

A fi femeie pe bune înseamnă să nu mai cauți povești născocite și să nu mai asculți sfaturi chinuite de la alții sau altele, ci să-ți cauți singură propria identitate, pe care nu trebuie apoi neapărat să o afișezi ca pe un trofeu. Înseamnă să fii femeie și atât. plângi dacă e de plâns, să muți munții din loc, dacă nevoia o cere, să fii blângă când e cazul, aspră când se impune. Să-ți păstrezi feminitatea chiar și atunci (sau mai ales atunci) când trebuie să fii „bărbată”. E suficient de…pe bune!

 

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte