Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Mișcarea face bine! Parol!

Nu știu alții cum sunt… 

Eu am fost mereu contra cronometru. Cel mai probabil, o moștenire de la mama, un ADN activ, care a reușit să fenteze partea ardelenească primită drept zeste genetică de la tata. Toate se desfășoară în ritm alert – unii ar zice că e PREA alert și că țin pasul destul de greu.

Tata, însă, a fost mereu cel care ne-a împins să facem mișcare. Ne-a trimis la antrenamente de mici – eu la baschet, sora mea la gimnastică – insistând că „așa e sănătos”. La un moment dat constați că microbul „se ia”, că odată ce ți-a intrat în sânge, nu ai încotro și trebuie să-i satisfaci organismului nevoia de a face sângele să circule prin vene.

Să ne mișcăm, zic!

Am început cu baschetul, în clasa a doua. Din clasa a cincea am cunoscut pe unul dintre cei mai buni profesori din viața mea, domnul profesor Florescu. Îi plăcea extraordinar de mult să lucreze cu copiii și să facă mișcare. O combinație norocoasă pentru mine! Sper să-i dea Dumnezeu sănătate, pentru că eu nu aș putea să-i mulțumesc niciodată pentru felul în care a contribuit la formarea mea. Din clasa a cincea am devenit eleva lui, în echipa de volei a școlii, activitate pe care am continuat-o și pe parcursul liceului căci domnul profesor era neobosit și își petrecea zilele de sâmbătă jucând volei cu noi și cu alți elevi din alte generații.

M-am trezit „om la casa mea”, cu meserie și cu responsabilități. Așa că a trebuit să găsesc alte modalități de a face mișcare. Mi-am cooptat elevii, provocându-i la meciuri de baschet din când în când, deși activitatea nu avea nicio legătură cu ceea ce lucram la școală. Mă bucură de fiecare dată când își amintesc de clipele astea și mă sună pentru o nouă provocare!

Apoi am descoperit alergarea de seară. Sau de dimineață. Sau de oricând, alergare să fie! Singură sau cu prietenele, în ritmul propriu, cât să simt adrenalina și să mă răcoresc de toate „păcatele”.

10303465_638807736214998_3742350459119190076_n

Partea frumoasă este că mereu apare câte ceva care să te animeze și să te facă să treci la etapa următoare. Așa au apărut competițiile! Semimaratonștafetă!

 

Viața îți arată că nu ai cum să te plictisești! Am cunoscut oameni, am aderat la idei și proiecte și așa m-am trezit prinsă în evenimentul „Alerg pentru spitalul copiilor”. E uimitor cât de multă lume este dornică să facă un bine altora și să-ți facă bine lor înșiși:

Când te întrebi dacă „o mai fi ceva dincolo de asta”, apare altă oportunitate: Zumba fitness! Și apoi alte idei, alte proiecte, alți oameni frumoși:

11954702_893724674056635_1867959291313926144_n

Mai punem la socoteală drumețiile? Le punem!

 

Mișcarea – „ a family matter”

Trebuie să aibă cine să-ți țină hangul, nu? Consortul musai să aibă aceleași preocupări – hobby pentru o viață sănătoasă. Așa că ne-am înhămat împreună la treburi serioase:

Pe principiul „așchia nu sare departe de trunchi”, am încercat să creștem copilul cu aceeași dragoste pentru mișcare. Cu modelul tatălui – participant la maratoane, semimaratoane și crosuri – și cu obsesia mamei pentru mișcare, ne gândim că trebuie să crească sănătos și…„mișcăcios” 😀 Ne-am antrenat împreună:

Și…a primit și el medalii!

Pare distractiv, nu?

Chiar este! Iar sentimentul de după e… priceless!

Un festival de sport?

Pe tine ce te împiedică să faci mișcare? Nu știi de unde să începi? Uite o idee:

MFB-brasov-2016-poster_A2

Da!

Cea mai mare oră de sport. Acesta se întinde pe parcursul celor trei luni de vară, în 3 oraşe din România (Bucureşti, Braşov şi Mamaia), cu câte 12 ore în fiecare oraş.

După ediția din București, caravana ajunge la Braşov pe 9 iulie. Iubitorii sportului, ai mişcării vor ocupa Piaţa Sfatului, timp de 12 ore, pentru a lua parte la cea de-a șasea ediție a evenimentului Cea mai mare ora de sport”.

 Festivalul va avea loc în intervalul 9:00 – 21:00 și va cuprinde:

  • Clase de fitness cu unii dintre cei mai buni instructori din ţară şi din străinătate: RealRyder- biciclete, OneCore – step aerobic, Zumba, Steel Programs, Kangoo Jumps, TotalGym – Functional Training, Boot camp şi Shooting Gate pentru pasionații de fotbal.
  • Kids BikeSchool – zonă specială de poligon pentru copii, unde cei mici vor învăța, alături de instructori specializați, tehnici de mers pe bicicletă și reguli de circulație și de siguranță în trafic.
  • Crosul caritabil UpDown Run, cu două probe, în buclă cu start în Piaţa Sfatului:
  • 4 km, pentru cei care vor să descopere bucuria alergării,
  • 7km, cu 340m diferenţă de nivel, pentru alergatorii de cursă mai lungă şi care nu se tem de înălţimi şi căţărări.

Cea mai mare oră de sport este un festival de fitness și sport, pus în scenă de smartatletic şi GetFit pentru Dolce Sport şi Telekom Romania, în parteneriat cu Asociația Șapte Scări, din Braşov. Parteneri: Aqua Carpatica, Ciuc Natur Radler, Eisberg.

Pune-te în mișcare și…Good speed! 🙂

Anunțuri

5 răspunsuri la „Mișcarea face bine! Parol!

  1. Glamthug Iulie 10, 2016 la 6:00 pm

    Frumoasa pasiunea. Ma bucur sa vad ca in Bacau exista oameni atat de activi 🙂 Spor in continuare!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback:Vara la Colina: Campionatul de fotbal | BLOG D'AGATHA

  3. Pingback:Cum să te menții în formă | Blog neinspirațional

  4. Pingback:Mă prind Zorile la mare! | Blog neinspirațional

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de atfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Normalul? E plictisitor.

Am încercat o dată să fiu normală. Cele mai rele 2 minute din viața mea.

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

%d blogeri au apreciat asta: