Șoc: Cenușăreasa se încalță de la CarmineShoes!

A fost odată ca niciodată…

Toată lumea știe povestea Cenușăresei. Mă rog, varianta oficială a ei! Dar parcă te mai poți încrede în ce scrie lumea? Dacă lucrurile nu au stat chiar așa? A auzit-o cineva pe protagonistă spunând cu vorbele ei ce s-a întâmplat? Sau e doar o născocire a unui narator amator de romantisme? Zice povestea că biata fată, după ce a muncit din greu, și-a luat libertatea de a se duce la bal, pe bună dreptate, cu ajutor (și acela binemeritat), s-a gătit, s-a aranjat, și-a pus pantofii minunați de poveste (despre care vorbește toată lumea) și s-a distrat.

„După coborârea serii, Cenușăreasa a dorit iarăși să plece, și, cu toate că prințul s-a străduit să o păstreze lângă el, a reușit să se facă nevăzută fără a fi urmărită. În această ultimă zi de bal, prințul pusese, însă la cale un șiretlic. El poruncise ca treptele scărilor palatului să fie unse cu smoală, iar atunci când Cenușăreasa s-a strecurat afară, pantoful stâng i-a rămas lipit în smoală.”

Hai să fim serioși! 

Cenușăreasa dădu un țipăt. De nervi!

– Smoală? Da’ de „Te rog frumos nu pleca, iubito!” n-o fi auzit prințul ăsta? O fi el școlit, umblat, de rang înalt, dar…smoală????Cum îmi strică el bunătate de pantofi din piele naturală, luați cu împrumut! Și ce-am mai dănțuit cu el! Pfui! Nu tu picioare umflate, nu tu durere de călcâi sau de gleznă…Ei, acu-i acu! Dacă stau să-l scot, mă prinde 12 noaptea și mă ucide nănașa! Dacă plec, las minunăție de pantof aici și iar mă ucide nănașa. Ce-i de făcut?

Dar Cenușăreasa nu avea decât 3 secunde la dispoziție ca să ia o decizie. Se uită la ceas, care ticăia revoltat, se uită în spate unde se auzea gălăgie, semn că vine cineva după ea, și apoi spre pădurea întunecată unde părea să fie calea de scăpare, cel puțin pentru moment. Scoase piciorul din pantof, oftă prelung că trebuia să-l lase acolo și o luă la goană prin pădure, desculță, cu celălalt pantof în mână, bodogănind:

– Smoală??? Și eu ce-i spun nănașei? Fi-ți-ar rangul să-ți fie, cum mi-ai stricat tu mie seara, prințule!

Ajunsă acasă, Cenușăreasa lepădă repede straiele de bal, le dosi unde numai ea știa și se apucă de dereticat prin casă. Nu că mai era cazul, dar ca să nu mai urle maștera când s-o întoarce de la bal că stă degeaba. Cum se gândea ea mai bine ce să-i spuie zânei despre pățania cu pantoful, iaca și hârca de babă cu tot cu coțohârlele alea două de fete ale ei, aprinse rău:

– Să ne facem frumoase! Vine prințul să-și caute mireasa.

Cenușăreasa se dete mai aproape să audă mai bine. Vine prințul, carevasăzică! Oare să-l alunge cu o mătură pe spinare sau să-l amenințe cu vătraiul?

– Zice că are la el pantoful miresei. Și caută să vadă cui i s-a potrivi, ca s-o ia cu el la palat. Pe VE-CI-E!

Pantoful? L-a scos din smoală, pesemne! gândi Cenușăreasa.

–Auzi, tu, da zice că nu e un pantof oarecare! Cică e dintre aceia de-i găsești numai într-un magazin online de pantofi!

Ce să mai lungim povestea? Prințul intră, coțohârlele se aruncă asupra lui, bucuroase că le-a găsit, chipurile, pantoful, el le roagă să-l probeze, ele schimbă fețe-fețe și se codesc, până la urmă sunt gata să-și taie ba un deget, ba călcâiul, doar-doar le-o intra „lăboanța” în pantof.

Ce toante! gândi Cenușăreasa. În loc să meargă să-și cumpere de la duduia Carmine… Și cum se zguduia ea de râs, dădu peste vătrai care se izbi cu putere de podea.

–Dar tu? Tu de ce nu probezi?

Câr-mâr, fata nu avu încotro. Își lăsă mătura-ntr-un colț, își șterse mâinile de șorț și se așeză pe scaun. Pantoful se potrivea de minune, iar prințul se scărpină în cap a nedumerire. După aceea își scoase ochelarii din toc și o privi cu mai mare atenție.

– Ceva parcă îmi pare familiar… Da, este din ce în ce mai limpede! Tu ești aleasa inimii mele!

Când îl auzi vorbind ca din cărți de literatură, Cenușăreasa izbucni:

– Mare pișicher ești tu, măi prințule! Da’ oare crezi că așa ușor o fi să-ți cad în brațe? Ia uite cum ai distrus tu frumusețe de încălțări. Să pleci de aici! Și să nu te mai întorci până nu-mi aduci o pereche de pantofi stiletto Red Queen! Că eu nu știu unde ți-o fi stat ție capul, dar știu sigur unde vreau să-mi stea mie picioarele!

Și a plecat bietul prinț. Pesemne că s-a și întors, din moment ce povestea ne spune că „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Ce NU ne spune este cum a făcut prințul să o convingă?

Ce ne învață povestea?

Păi povestea ne învață așa:

1. o femeie ține la pantofii ei, mai ales dacă sunt de la CarmineShoes;
2. un bărbat trebuie să fie atent să nu calce o femeie pe bătături. De aceea, musai să-i cumpere pantofi de la Carmine (că sigur nu va avea bătături!)
3. dacă vrei să faci o femeie fericită, fă-i un cadou pe care și-l dorește (e suficient să dai un click pe linkuri și vei înțelege singur despre ce vorbesc 😉 )
4. cu pantofii potriviți, poți să schimbi oricând, orice final de poveste.
5. „femeile iubesc pantofii, iar bărbaţii iubesc femeile fericite”.

………………………………………………………………………………………………………..

Acum că am gătat și povestea cu numărul 5 de la SpringSuperBlog 2016, merg să-mi clătesc ochii pe site-ul sponsorului: