Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: ianuarie 2016

Citatul de duminică (35) – Despre fotografie

Legendele spun că fotografiile fură sufletul oameniilor. Eu, ca fotograf, dau suflet fotografiilor.

Cred că fotografia s-a născut din dorința oamenilor de a îngheța timpul, de a se lupta cu nemărginirea și de a se simți, măcar puțin, victorioși în toată această luptă. Încă de la începuturile ei, această invenție i-a speriat pe oameni: lumina puternică părea venită din alte tărâmuri și amintea de blesteme străvechi, despre focuri, despre suflete nenorocite.

800px-RobertCornelius

Robert Cornelius:  „The first light picture ever taken.”

Astfel, fotografia devenea, asemenea oglinzii, poarta dintre două lumi: una a existenței cunoscute, palpabile, numită „realitate” și cealaltă, mitică, reconstruită din povești ritualice, cu vrăjitoare și demoni care pun stăpânire pe suflete.

Mai târziu, fotografia a devenit un lux, o altă oportunitate pentru oameni vanitoși, preocupați de a rămâne în istorie și de a-și etala averile, statutul social și faptul că nimic din ce este nou nu le este străin. Doar că fotografiile le-au imortalizat trupurile și atât. Este nevoie de mult mai mult pentru ca sufletul să rămână nemuritor!

Astăzi, fotografia, ca rezultat al imortalizării unui moment sau altul, este la îndemâna oricui. Cu toată explozia tehnologică, oriunde te afli, ești mereu pregătit să surprinzi un episod al existenței, în manieră mai mult sau mai puțin profesionistă.

Mai fură fotografia sufletele oamenilor? 

Cred că acum e valabil mai mult decât oricând! Atunci când o folosești ca armă împotriva vreunui seamăn, când o folosești pentru a-ți susține minciuna sau pentru a crea povești distrugătoare, demonstrează, încă o dată, că Omul are capacitatea uimitoare de a transforma ceva ce i s-a dat, într-un instrument pentru autodistrugere. Ciudat este că pericoul nu vine din exterior! Nu din lumea mitică de „dincolo de oglindă”! Ci, mai curând, dinlăuntrul tău. Atunci când devii subiectul obsedant al propriilor fotografii, când selfi-ul devine unica rațiune a actului fotografic, este clar că sufletul îți este mutilat ireversibil.

SUR-FAKE – Antoine Geiger

Desigur, remediul împotriva furtului de suflete întru conservarea frumosului până la sublim, rămâne fotografia ca artă. Fotografia care spune o poveste, care lasă fără cuvinte, care stoarce lacrimi, care „dă suflet” imaginii.

Citatul de duminică (34) – Hot drinks, good books and old friends

C.S.Lewis-You-can-never-get-a-cup-of-tea-large-enough-or-a-book-long-enough-to-suit-me

Rudia nu se omoară după iarnă, ba dimpotrivă. S-ar împotrivi Firii, dacă ar avea cum. Dar știe că e o altă luptă cu morile de vânt, așa că nu poate decât să se resemneze și să aștepte să treacă. Singurul farmec pe care îl găsește în zilele geroase, fără lumina soarelui constă în a profita din plin ca să se preumble printre cuvinte. Ale ei sau ale altora. O ceașcă aburindă cu ceai, lângă laptopul pregătit și un fundal muzical…epic. Sau poate o cană de ciocolată fierbinte și cartea preferată, savurate în timp ce stă ghemuită undeva lângă o fereastră.

În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Existența devine o fugă continuă spre ceva ce nici măcar nu putem defini: viitorul? bunăstarea? traiul decent? Suntem atât de preocupați să alergăm, încât pierdem cu totul esența lucrurilor, șirul gândurilor și detaliile simple ale existenței cotidiene. Iar la sfârșit de zi te întrebi: „La ce bun? Cui folosește atâta alergătură? Unde sunt frumusețile vieții pe care le visăm cu ochii deschiși?”

Zic să găsim butonul fermecat de On/Off și să-l folosim mai des. Să mai aștepte și viața asta cu toate lucrurile ei „importante”. Să mai vadă și ea cum e să-ți fie puse dorințele pe hold până se rezolvă altele care se bagă cu nesimțire „în față”. Să mai respirăm preț de o pagină de carte și o gură de ceai sau cafea. Că avem timp să le ducem la îndeplinire pe celelalte.

Rudia s-a bucurat astăzi de trei lucruri: o băutură caldă, delicioasă, cărți numai bune de savurat și prietene vesele, aducătoare de zâmbete. La ceainărie! Că acolo s-au putut retrage de zbuciumul lumii.

12507119_571226683041187_3480112861767490642_n

Timpul a stat în loc, alungat de atâtea ace și cadrane, gerul a rămas încuiat pe dinafară și totul a fost o împletire de zâmbete și povești, marca Thursday Glamorous Inspirational Angels.

 

Citatul de duminică (33) – Despre generozitatea românilor

„<Ce cred românii despre ei? Că sunt foarte primitori şi săritori.> […] Generozitatea nu are legătură cu bunăstarea. S-ar putea ca oamenii săraci să fie mai generoşi decât cei bogaţi. Are legătură mai degrabă cu o anumită cultură.”

(Daniela Oancea – „Lucian Boia: complexul de inferioritate este prima maladie a românilor”)

Cel mai adesea, românii contemporani devin foarte generoși în preajma sărbătorilor. „Să fim mai buni!”. Să fim, zic, dar de ce ne-a pălit tocmai acum, de Crăciun? Sau poate de Paște? Posibile răspunsuri:

  • pentru că atunci descoperim că avem lucruri care nu ne trebuie și vrem să scăpăm de ele;
  • pentru că ne temem de „păcatele” noastre și credem că le mai spălăm cu o faptă bună;
  • pentru că așa face toată lumea;
  • pentru că „dă bine” în fața publicului, mai ales dacă avem nevoie de sprijinul lor în vreun pentru a ne ridica pe vreo scară (socială sau politică).

Există undeva, în Cartea-aia-mare-a-legilor-universale-ale-divinității că trebuie să facem o faptă bună de Crăciun, de Paște, de vreun sfânt, cu vreo altă prea-sfințită ocazie? Mă îndoiesc! Dacă nu mă înșel, scrie în Cartea aia că trebuie să fim buni și atât.

Când? Tot timpul! Când descoperi că ai putea fi de folos cuiva, fie și numai transmițând mai departe mesajul lui sau strigătul lui de ajutor. Nu când ne vede cineva, nu ca să atragem atenția asupra noastră, nu ca să ne erijăm în modele spirituale.

Cum? Cu discreție și cu toată inima! Fără să evidențiezi gestul tău măreț și fără să aștepți laude sau „mulțumesc”. Gestul tău nu are a face cu reacția mai mult sau mai puțin recunoscătoare a celui pentru care l-ai făcut. La urma urmei, l-ai făcut pentru sufletul tău împăcat și pentru binele unui seamăn. Poate unii nu știu să mulțumească sau poate nu înțeleg că li s-a întins o mână de ajutor. Nu este asta treaba ta. Treaba ta este să-ți îndeplinești o misiune pe care singur ți-ai impus-o.

De ce? Pur și simplu! Dacă nu găsești niciun motiv să fii generos, atunci nu o face! Dacă ai așteptări în urma gestului tău, riști să fii dezamăgit. De aceea, dacă totuși decizi că vrei să ajuți pe cineva, poate e mai bine să rămâi anonim. Tocmai pentru că nu contează cine ești, ci ceea ce ai făcut!

Rudia a decis că nu o mai interesează statistici, studii sau analize. Doar urlă în gura mare când are o părere. Sau o idee. Ce-ar fi să ajutăm oricând, pe oricine are nevoie de asta, într-un mod organizat, tot timpul? Aruncați o privire AICI și vedeți dacă vă vine să fiți generoși! Fie să oferiți, fie să-i ajutați să se facă auziți.

Citatul de duminică (32) – Despre planuri

Nu-mi fac niciodată planuri. […] Planurile te obligă să mergi în viitor. Eu trăiesc în prezent, în permanenţă.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi

Probabil că planurile te ajută să-ți organizezi mai bine viața. Probabil că e mai ușor pentru unii să știe ce au de făcut într-o anumită zi, într-o lună, într-un an, într-o viață. Am cunoscut pe cineva care și-a descoperit niște schițe la vreo cinci ani de când le făcue și era uimit că, deși uitase de ele, viața l-a dus spre împlinirea a ceea ce-și propusese. O fi fost o întâmplare? Sau conștientul se luptă cu amnezia temporară și te conduce spre împlinirea a ceea ce ți-ai propus?

Mi-am făcut și eu planuri. Mereu. Unele mi-ai ieșit, de altele am uitat pe parcurs, iar la unele am renunțat de bună voie. Ori nu erau suficient de solide, ori erau imposibil de realizat. Ca să-ți faci un plan care să conteze, bănuiesc că trebuie să-l gândești în cele mai mici detalii, să prevezi inclusiv riscurile și, neapărat, să-l pui pe hârtie! Da, dacă-l vezi scris, e posibil să își dai seama mai bine care sunt hibele.

Am fost întrebată care sunt planurile mele pentru 2016. Hm… Nu am o listă lipită de frigider, care să-mi amintească zilnic ce am de făcut. Am primit, în schimb, un planner uriaș pe care aș putea să-l folosesc. (De fapt, am primit două, așa că unul va merge către un înger de fată! 🙂 ) Știu că l-aș umple aproape instantaneu cu tot felul de activități „de făcut”. Problema este să reușesc să țin pasul cu visurile mele! Și cu dorințele și cu lucrurile pe care le-aș face DACĂ aș avea bani, timp, energie, resurse, sprijin…etc. Scrierile online mă tot anunță că e anul meu: 2+0+1+6=9. Taman numărul meu norocos! Să fie, zic!

Ioana mi-a amintit de un obicei din vremea studenției mele la Cluj. Și cred că am să-mi fac pușculița aia, chiar dacă pare un moft copilăresc. Nu face parte din vreun „plan” serios, dar mă va amuza la final de 2016!

Planul serios este să reușesc până de ziua mea să-mi adun gândurile într-un alt volum…al doilea. Și poate de data asta o voi face „ca la carte” 🙂

Evident, dacă pun pe picioare și platforma Ajuta.eu înseamnă că mi-am îndeplinit dorințele pe anul ăsta! 🙂

Fie că aveți sau nu planuri, vă doresc un an minunat! Pentru sufletul vostru!

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte