Seară. Ora 22. Faci sinteza zilei care se apropie de un final furtunos: o ceartă matinală cu șeful, cafeaua vărsată pe laptop la pauza de masă, oameni nemulțumiți în jur, un deadline pentru un proiect important. Se învârt toate în capul tău și simți că te ia cu amețeală. Simți că ai ajuns la capătul puterilor și răbdărilor. Urăști scaunul ergonomic și zgomotul tastelor care îți amintește că existența ultimelor săptămâni de caracterizează printr-o monotonie supărătoare. Și ai vrea să evadezi. Nu oriunde, ci într-un loc care să-ți aducă liniștea de care ai nevoie.

O vacanță! C(e)N(-aș)D(a) pentru o vacanță specială!
Am decis să abandonez realitatea pentru câteva clipe. În fond, problemele nu pleacă nicăieri. Mi-am scos albumul cu amintiri și m-am întors, tiptil, pe drumuri de munte, printre valurile albastre ale mărilor, printre fiordurile norvegiene. E un veritabil #jurnaldecalatorie pe care îl răsfoiesc de fiecare dată când simt cum cotidianul mă încorsetează.

2007 – Grecia – Paralia Katerini
Amintirea aceasta este îmbrăcată în cele mai fine nisipuri aurii și scăldată de liniștea mării albastre: Marea Egee. Prima ieșire din spațiul românesc a fost puternic marcată de apropierea de spațiul mitologic al faimosului munte Olimp. Perfect pentru o „săptămână de miere”! Aspectul impunător al celor 24 de mănăstiri din așezarea monastică de la Meteora te lasă cu adevărat fără suflare, în timp ce frumusețea insulei Skiathos este o dovadă vie că Raiul există și că o bucată din el se află chiar aici, pe pământ. Iar până acolo ne-a însoțit echipajul căpitanului Kostas, nu oricum, ci cu voie bună, dansuri și muzică grecească.
Această prezentare necesită JavaScript.
2010 – Grecia – Kamena Vourla
Nu am plănuit niciodată să merg într-un loc sau altul, cu atât mai puțin să revin într-o țară. S-a întâmplat ca lucrurile să se așeze așa cum trebuie, astfel încât am fost suficient de norocoasă cât să „pescuiesc” oportunități pentru vacanțe speciale. La 160 de km nord de Atena, Kamena Vourla m-a impresionat prin imaginea sa exotică, alta decât cea rămasă din experiența anterioară în Grecia. Izvoare de ape minerale, livezi de măslini, locuințe primitoare și oameni inimoși. Nimic mai relaxant decât o noapte petrecută într-o tavernă, alături de cei mai veseli greci pe care i-am întâlnit vreodată. Am străbătut apoi, la picior, străzile Atenei și am avut sentimentul că istoria nu mai este doar o pagină dintr-o carte, ci un lucru pe care îl poți trăi și simți.
Această prezentare necesită JavaScript.
2011 – Italia – Reggio Emilia
Am învățat acolo că Italia înseamnă mai mult decât Roma, pizza și paste. Acolo am întâlnit cei mai prietenoși italieni (pentru că jurnalul meu de călătorie însumează și alte pagini cu experiențe în această țară), foarte mândri de ceea ce reprezintă orașul lor. Istoria, gastronomia, arta, cultul pentru educație și …dragul de biciclete. Iată cinci motive pentru care a meritat să ajung aici!
Această prezentare necesită JavaScript.
2011 – Turcia – Elazig
O schimbare de decor este binevenită! Contactul cu lumea îndepărtată a Turciei asiatice, unde încă sunt vii tradițiile cele mai interesante pentru această cultură. Elazig este un oraș unde tradiționalul și modernul conviețuiesc foarte frumos, unde oamenii sunt primitori și gata să-ți arate ce e mai reprezentativ pentru universul lor. Moschei, Coran, veșminte, cafeaua turcească, mâncarea specifică și, evident, binecuvântatul Hamam! Cum aș chimba acum scaunul ergonomic cu un loc pe gresia caldă a băilor turcești!
Această prezentare necesită JavaScript.
2012 – Suedia – Stockholm
It was like…a dream come true! Primul meu contact cu o țară nordică a fost impresionant! Am simțit în toți porii libertatea! Libertatea gândirii, libertatea expresiei, libertatea în toate formele ei. Cel mai bine cunoști un oraș, luând la pas toate obectivele turistice pe care le poți parcurge într-un timp relativ scurt. Muzeul Vasa, Muzeul Skansen, Palatul Regal, Globe Arena… Locuri care îți taie răsuflarea și te fac să-ți dorești să găsești mereu circuite turistice care să-ți satisfacă pofta nebună de a cuprinde cu ochii frumusețile acestei lumi!
Această prezentare necesită JavaScript.
2012 – Norvegia – Voss
După Norvegia, am avut multă vreme senzația că nu mai poate fi nimic mai frumos! Pentru că acolo m-am îndrăgostit! De fiorduri de oameni, de țară, de frumuseți, de vreme, de flori, de case…În Voss am aflat că există Moș Crăciun și că are o casă mică și primitoare. Tot aici, am văzut muntele plin de zăpadă, la poalele căruia era plin de flori și de verdeață. Am traversat tuneluri și mi-am spălat mâinile în apa rece a fiordurilor. Cu adevărat de vis!
Această prezentare necesită JavaScript.
Jurnalul meu de călătorie are încă destule file nescrise. Și acum, din scaunul meu ergonomic, mi-am abandonat proiectul la care lucram, ca să pot visa puțin până la miezul nopții. Destinația următoare: Portugalia! Și dacă tot i-am cunoscut pe cei de la CND Turism – Vacanțe speciale, am să profit de traseul propus:
Lisabona – Porto – Fatima – Estoril – Cascais -Cabo da Roca – Sintra
Sunt atât de multe lucruri minunate pe care trebuie să le vezi în oricare din aceste locuri. Lucruri pe care trebuie să le simți, cu ochii închiși. Și apoi, lucruri pe care trebuie să le povestești mai departe…
Desigur, ideal ar fi să poți avea șansa să lucrezi călătorind sau să călătorești lucrând. Ca la sfârșit de zi să poți răspunde încântat la întrebarea „Cu ce te ocupi?” „Work and travel”! Da, cred că asta mi-ar plăcea să fac cel mai mult! Să văd lumea, să deschid ochii larg și să-mi umplu mintea și sufletul cu tot ceea ce pot cuprinde cu vederea.
Și totuși, imposibilul poate deveni posibil!
……………………………………………………………………………….
Îndrăznesc să visez cu CND Turism -Vacanțe speciale, la SUperBlog 2015

Sursa foto: arhiva personală și site-ul CND Turism – Vacanțe speciale
Comentarii recente