Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Citatul de duminică (25) – Despre…tăcerile morților

Omul acceptă moartea, dar nu ceasul morţii. Să mori oricând, numai când trebuie să mori nu!

Emil Cioran

Am ales să respect tăcerile morților prin tăcere… Mai ales pentru că nu știu ce cuvinte s-ar putea inventa, ca să șteargă din durerile atâtor oameni. Te uiți la fotografii, citești, îți faci cruce și apoi, egoist, te bucuri că ești în viață și tu și cei dragi ție. Îți strângi bine copilul la piept și te gândești cum ai putea să creezi, totuși, globul acela de sticlă care să ți-l protejeze și să ți-l păstreze întreg.

Sunt sigură că fiecare dintre cei plecați vineri seara sau astăzi au știut că undeva există un capăt de linie și că ne apropiem cu toții, mai repede sau mai încet de el. Sunt la fel de sigură că nu erau pregătiți încă să pășească dincolo. Câtă tinerețe irosită nedrept! Câtă suferință! Dacă am putea da ceasurile înapoi încă o dată…

Vinovați? Evident că se găsesc. Mă tem, însă, că nu cei care trebuie. Soluții? Se vor propune, dar nu unele viabile, ci doar cât să arunce praf în ochi. Mărturisesc că nu am încredere în vreo schimbare, poate și pentru să sunt sceptică atunci când vine vorba de oameni.

Habotnicii zic bine că poate Dumnezeu vrea să ne dea un semn. Doar că au înțeles greșit la ce se referea acesta. Nu e vorba de nicio venerare a întunericului, de nicio sărbătoare păgână. Semnul este că ne-am aruncat în brațele pierzaniei. Nu într-un club de noapte, ci în viața de zi cu zi. Semnul se referă la faptul că ne-am pierdut de tot bunătatea și dragostea față de noi înșine, față de ceilalți, față de Dumnezeu; că am deviat impardonabil de la orice cale dreaptă sau cotită a vieții care ni s-a dat, că am închis ochii de atâtea ori la vreo nedreptate; că am lăsat lucrurile să meargă  „și așa”, că doar nu ne afectează pe noi; că ne-am crezut curați doar pentru că nu am greșit nimănui. Dar ne-am greșit nouă înșine! Ne-am îngăduit să ne transformăm în fiare lacome și oarbe.

Să căutăm vinovații, zic! Dar nu în afară. Să începem prin a arunca o privire în noi înșine. Dar mai întâi, să facem puțină liniște. Acum morții ni se odihnesc. Și tac.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de atfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Normalul? E plictisitor.

Am încercat o dată să fiu normală. Cele mai rele 2 minute din viața mea.

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

%d blogeri au apreciat asta: