Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: noiembrie 2015

Cum să faci o campanie sănătoasă

M-au desemnat! Calitățile și abilitățile mă recomandă. Sunt încă în teste. Ei – Nutrivita – nu sunt convinși că eu pot. Dar eu știu că pot! Motivație să am! De asta m-am și adunat, am făcut cercetări, mi-am întins antenele, am căutat în curtea altora, ca totul să iasă…pe profit plus. Și iată cum arată prima mea campanie…sănătoasă!

Nutrivita-Logo-w1200-300x104

*

De ce ai nevoie de o campanie?

Chiar dacă vorbim despre un „brand”, nu înseamnă că trebuie să te culci pe o ureche. Lumea se schimbă, brandul care nu se reinventează, pierde teren. O campanie nouă te ajută:

  • să lansezi un produs nou
  • să revitalizezi un produs deja existent
  • să schimbi/să lărgești grupul țintă
  • să te lupți cu „spărgătorii de piață” care iau fața mai ales cu prețul scăzut, în detrimentul calității produselor.

De unde pornești?

În niciun caz de la vizualizarea rezultatelor. Ar fi ca și cum ai număra oi(țe)le* ca să adormi. De fapt, cam ăsta ar fi și efectul. Analiza rezultatelor te îmbată înainte să ajungi la ele.

De făcut:

  • brainstorming – cu cât mai multe creiere, cu atît mai multe idei
  • analiza – clasică de acum – privind puncte forte, slăbiciuni, oportunități și amenințări/riscuri
  • echipa – oameni pricepuți și motivați
  • strategia – simplă, clară și, mai ales, eficientă.

Ce are în plus o campanie blogosferică?

De toate!

  1. E la modă. Ai, n-ai treabă/ talent/ scop/ nișă, blog să fie! Virtualul e plin de astfel de jurnale de toate categoriile. Cauți o informație, ajungi pe un blog. Din una-ntr-alta, dai peste ce nici nu știai că îți trebuie!
  2. Noutățile se răspândesc cu viteza…biților pe secundă. Blogerii au conturi pe rețele de socializare, fac parte din grupuri de interese, distribuie articole care ajung să fie citite de oameni aparținând tuturor categoriilor.
  3. Bloggerilor le plac provocările.

Cum se face – Studiu de caz

Etapa I. Se înscrie Nutrivita ca sponsor la super-concursul blogosferic devenit deja consacrat, SuperBlog. Desigur vor fi niște cheluieli, dar la final se vor dovedi o investiție cu profit.

Etapa a II-a. Se formulează cerința concursului. Este esențial ca ea să fie CLARĂ, conținând toți indicatorii necesari: scrie un text de aproximativ 500 de cuvinte în care să promovezi un stil de viață sănătos, având în vedere cele două elemente esențiale pentru acest lucru: alimentația și mișcarea.

Etapa a III-a. Se aleg (cel puțin) trei membri ai juriului:

  1. cineva din „interior” – interesat direct de articole „sănătoase” care să ajute la promovarea firmei
  2. cineva „bun la vorbă”, care să știe românește și să urmărească dacă textele respectă normele gramaticale, coerența, claritatea, concizia etc.  – postul este adjudecat deja 😀
  3. cineva din branșa bloggerilor, eventual familiarizat cu promovarea unui stil de viață natural și sănătos, ca aloe vera!

Etapa a IV-a. Se face SELECȚIA cât mai obiectivă a  20-30 de bloguri cu articolele cele mai apropiate de ceea ce caută Nutrivita. Adică scrieri originale despre cât de important este să ai o viață dominată de un singur cuvânt: echilibru. Evident, ca la orice concurs, dai un premiu, maxim trei. E tot o cheltuială care va deveni investiție. Dar de fapt, tu cauți mai mult decât un câștigător sau trei. Cauți colaboratori. În plus, concursul te ajută să faci un teaser.

Se verifică:

  • articolul înregistrat în concurs
  • calitatea blogului în ansamblu
  • capacitatea REALĂ de distribuire a informației în mediul online.

Deși e de preferat ca blogurile să acopere această nișă, nu uităm că unul dintre scopurile campaniei este lărgirea cercului de consumatori ai produselor firmei. Lumea poate afla întâmplător despre NutrivitaGerble, Isostar, Gerlinea, Alergo, Filet Bleu sau Cereal BIO, chiar urmărind bloguri „nespecializate”.

Etapa a V-a. Se stabilesc condițiile unei colaborări avantajoase între Nutrivita și bloggerii selectați. În funcție de aria de interes și de abilitățile descoperite pentru fiecare, li se vor desemna un domeniu despre care să scrie: nutriție specialămanagementul greutății, dietesuplimente nutritive, nutriție sportivă**, biscuiți fără gluten, produse fără lactoză, batoane proteice, shake-uri proteice

Etapa a VI-a. Popularizarea este esențială, în toate etapele campaniei.

  • Dacă nu se scrie despre tine (de preferat, de bine!), nu exiști!  Ai nevoie să lansezi comunicate de presă, să anunți, în mod regulat, ce ai mai făcut, ca să atragi atenția oamenilor.
  • Dacă nu te vezi, oamenii nu cred! Musai să apari și pe sticlă ca lumea să nu privească produsele tale drept ceva abstract și ireal.
  • Dacă nu te auzi, nu ești convingător! Treci pe frecvență, să vuiască radio-ul pe toate undele!

Cu un partener media potrivit (sau cu mai mulți!), nu ai cum să nu te faci auzit/înțeles/căutat!

Nu ți-ar strica și un/niște blogger(i) partener(i). Dintre cei care știu cum/cu ce „se mănâncă blogosfera”, ce înseamnă să scrii bine, ce înseamnă să susții o idee etc. Cuvântul lor cântărește greu tocmai pentu că și-au câștigat locul: Sexul slab – Dana Lalici, Armonie acvatică – Cristina Lincu sau Abisurile – Daniela Toader.

Nu vă grăbiți să spuneți că nu am dreptate! Să încercăm, mai întâi!

………………………………………………………………………………….

Răsuflu ușurată/cu-astă probă încheiată! La final de SuperBlog 2015.

*Pardon de expresie, mult stimată, Raluca Cincu, c-așa „ierea” vorba!

** Că pe alea le-am încercat, parol d’honneur!

image001.png

Citatul de duminică (29) – Despre ipocrizie

Ipocrizia nu e numai un defect, aşa cum cred scriitorii moralişti, ci şi un mod de a-ţi conserva energia şi de a evita situaţiile penibile.

 Teodor Mazilu în Doamna Voltaire

*

Suntem obișnuiți să-i numim ipocriți pe ceilalți. Firește, noi nu suntem niciodată! (Iată primul semn al ipocriziei noastre! 😈 ) Sunt cu două fețe pentru că i-am prins cu mâța-n sac, tocmai când duceau vorba în tabăra cealaltă. Sau i-am văzut schimbând măștile chiar în fața noastră.

*

De ce trebuie să fie cineva ipocrit? La ce ajută asta? La o mai…bună (?!) relaționare cu ceilalți? Ipocrizia este o boală latentă. Te face să fii cum vor ei să fii și nu cum te găsești în realitate. Există pericolul ca, la un moment dat, „pacientul” să devină confuz… Nici el nu-ți mai recunoaște adevărata față, în cele din urmă.

*

Îi spui „Bună ziua”, dar în realitate, mai curând i-ai ura să i se-mpleticească picioarele și să aterizeze cu nasul de asfalt. E politețe? E ipocrizie? Cum se cade să reacționezi atunci când pur și simplu cineva este departe de a-ți fi simpatic? A saluta este, cu siguranță, dovada clară că te respecți, că ai cei șapte ani de acasă și că bunul simț nu are a face cu nemernicia celui în cauză. Cu toate acestea, tu nu poți să-l înghiți! Cum să-i urezi să aibă o zi bună? Nu cumva urările tale sunt nesincere? Și atunci, asta nu e sinonimă cu ipocrizia?

Cum au inventat oamenii fericirile

Unii spun că fericirea nu există, în vreme ce alții își construiesc utopii pe marginea ei. Iar cât timp se chinuiesc din răsputeri să o atingă, o ratează undeva pe drum. Realitatea este că nu într-un lucru măreț și unic trebuie să ne căutăm fericirile. Ci în cele mărunte, zilnice, simple, care ne fac să zâmbim, să ne bucurăm, să închidem ochii și să ne simțim precum Faust care a strigat clipei să se oprească, pentru a-și putea savura, în sfârșit, fericirea.

*

Într-o zi de vară târzie, o femeie cu mânecile suflecate și cu picioarele goale în apele reci și repezi ale râului, muncea niște cearșafuri, câteva cămăși și alte mărunțișuri. Asemeni unui ritual, scotea lucrurile din apă, le ridica spre soare, le privea uneori încruntată, și apoi iar le lăsa să le biciuiască apa rece. Le răsucea pe brațul ei, strângând cu putere pânza colorată sau albă, după aceea le desfășura printr-o mișcare fermă și sigură, scuturându-le. La final, le arunca într-un coș de nuiele, lăsând apa să se zvânte pe ele.

images
În marea lui mărinimie, „Timpul avea nesfârșită răbdare” pe atunci… Cine să știe care or fi fost gândurile femeii în acele momente? Poate la oalele cu mâncare de pe foc, poate la copiii rămași acasă singuri, poate la animalele din curte care trebuiau curând hrănite și adăpate, ori la fânul cosit care aștepta întors. Cu siguranță, una dintre fericirile acelei femei ar fi fost un ajutor de nădejde în gospodărie. O mașinărie grozavă care să facă unele lucruri pentru ea, nu din comoditate, ci din nevoia de a câștiga măcar un răgaz pentru a-și trage puțin sufletul.

*

Atunci când Timpul a început „să nu mai aibă răbdare”, omul a știut să se adapteze. Mintea lui ascuțită l-a ajutat să găsească metodele cele mai simple și eficiente pentru ca viața să devină mai ușoară. Inovațiile au fost mereu prilej de entuziasm și de fericire. Electrocasnicele au apărut ca o necesitate: o mașină de spălat, un fier de călcat, un aspirator. Deodată, omul pare să câștige teren în lupta lui permanentă cu Timpul nemilos. Când ai posibilitatea să faci mai multe lucruri deodată, răsufli ușurat și e mai ușor să-ți recâștigi zâmbetul. Treptat, ceea ce părea un miracol al tehnologiei moderne, a devenit o obișnuință, iar omul a început să se întrebe cum a putut să trăiască „înainte”. Și pentru că a învățat cât e de bine să fie ușor, a inventat mai departe, făcând ca electrocasnicele să devină o plăcere. Cum este să savurezi o cafea fierbinte dimineața, gata făcută la expresorul cel nou, în timp ce tu ți-ai făcut toaleta pentru o nouă zi de muncă? Cât e de simplu să-ți prepari sendvișul preferat la sandwich-maker-ul minune! Cât de repede se încălzește sau se prepară aproape orice la cuptorul cu microunde! Dacă arunci o privire peste umăr, ai să recunoști că toate aceste „mașinării” – ce păreau imposibile în vremea spălatului la râu- te fac fericit în fiecare zi.

Dar omul nu s-a oprit niciodată din a evolua. De aceea, a ridicat electrocasnicele profesionale la rangul de lux. De ce să nu te răsfeți până la capăt? De ce să bei un suc cumpărat de la supermarket, când ai putea să-l faci chiar tu acasă, dacă ai aparatul potrivit. Cât de fericiți îți sunt copiii când primesc paharul cu suc portocaliu, galben, roșu, verde etc. pe care îl savurează, după care fug la joacă uitând să-și steargă „mustățile”! Cât de ușor i-ar fi unei mămici să-i prepare puiului primele mâncăruri delicioase la blenderul achiziționat cu ușurință dintr-un magazin, poate chiar din magazinul MarketOnline.ro! Apoi omul a început să caute calitatea. Nu orice fel de produs, ci unul care să nu-ți pună în pericol nici sănătatea, nici calitatea vieții. Un produs marca Philips, de pildă. 

logo_marketonline_mic1Când am primit primul robot de bucătărie profesional – evident, de la Philips! – nu m-am gândit decât „Doamne, ăsta mai lipsea din casa mea!”. Eram obișnuită să fac totul „de mână”, așa cum m-au învățat mama și bunica. Am descoperit însă, că era ceea ce-mi lipsea, când consortul a exclamat: „Mamă, câte ore stai în bucătărie!!!”. Și da, atunci mi-am dat seama că este o binecuvântare! Totul se face la foc automat: repede, simplu și bine.

Nu cred să existe cineva care să nu considere că tehnologia este o cale sigură spre a atinge fericirea! Nu e vorba numai despre divertisment sau despre facilitarea comunicării între noi. Ci despre toate lucrurile din existența noastră pe care le facem zilnic cu mult mai multă ușurință decât dacă nu le-am avea. Pentru că tehnologia, cu adevărat „are puterea de a schimba lumea”! (Daniel Burrus)

…………………………………………………………………………………

Philips ne aduce tehnologia la picioare și fericirea în inimi în penultima probă a SuperBlogului 2015, alături de MarketOnline.

Sc…hairy Movie – Întâmplări adevărate

Am găsit acum formula!
De obsesii mă dezbăr
și nu mai bocesc întruna
când e vorba despre …păr.

Nenicule, rima asta e curat trasă de păr, dar nu departe de-adevăr!

Tragedia greacă și-a încheiat epoca de ceva vreme, dar nu se compară deloc cu nepieritoarea tragedie feminină. Cum să arăți ravisantă, elegantă și încântătoare, fără nicio urmă de defect ce ar putea știrbi imaginea de divă? Analiză din cap până-n picioare spre evaluarea corectă și exactă a întregului look:

*Tenul? Impecabil!
*Podoaba capilară? Ireal de mătăsoasă!
*Corpul? Zvelt ca o căprioară!
*Unghiile? Perfecțiunea întruchipată!
*Picioarele? Superbissime!

Ups! Ia dă puțin filmul înapoi! Focus pe picioare! Ce-i ăla? Cum care ăla? Firul! Firul??? De păr!!!! Și iată cum lucrurile o iau razna:

hairy legs

sursa: pinterest

Nu e de râs! Specialiștii spun că situația poate genera grave depresii, mai ales în caz de repetare la intervale regulate!
Uneori justificată, alteori închipuită, această tragedie feminină reiese din lupta continuă a sexului frumos pentru a câștiga pariul cu oglinda:

Oglindă oglinjoară
cine n-are păr din țară?

S-o ferească ăl de sus pe oglindă, dacă reflectă ea vreun fir de păr, fie el rătăcit, mic și aparent inofensiv!

Când se declanșează hair-isteria?

Sc…hairy Movie – 1. Când începem să conștientizăm că părul, altul decât cel „benign” care ne împodobește scalpul, reprezintă un dușman real în lupta pentru feminitate. Te duci seara la culcare o fetiță fericită care-și strânge păpușa în brațe și te trezești tânără domnișoară cu o mulțime de probleme de rezolvat: coșuri, nervi, păr nedorit.

Sc…hairy Movie – 2. Petrecere. Uitată încă de când a fost anunțată, pentru că nu face parte din cercul intereselor tale. Totuși, e o obligație! Adică un „must be there”, fără eschivare. Alegi rochia preferată. Evident, e scurtă. C-așa-ți șade bine. Arunci o privire spre picioarele tale. Scoți un țipăt. Nu sunt chiar în cea mai bună formă, nu? Te apucă nervii: cum ai putut uita de petrecere? Când să te mai duci la salon? Te uiți la ceas. Înjuri birjărește. Iei lama. Și…

Sc…hairy Movie 3. El. Tot ce ai visat. Suferi lângă telefonul care nu mai sună. Te zbați, invoci spirite ca să schimbi feng-ul shui. Te lași păgubașă, oftând în fiecare seară. Și într-o zi binecuvântată, te sună. „Ne vedem la ora 18?”. Ai țipa, dar nu se cuvine. Ai leșina, dar nu ai timp. Ești încă la serviciu. Ți-aduci aminte că programarea la epilat este abia mâine. Să-l suni să amâni întâlnirea? Să-l refuzi? Nuuuu! Nici gând! Mai bine te isterizezi! Iei lama. Și…

Situația…scapă adesea de sub control! Pare că e pe repeat. Deși contextele diferă, problema este în esență, aceeași: ești luată pe nepregătite. Soluția nu poate fi decât epilarea definitivă. Fără bătăi de cap ulterioare: nu dureri, nu timp pierdut, nu buget găurit, nu stres că ratezi vreo ocazie de neratat!
Ziceam în incipitul aproape ex abruptus că:

Gata cu sperietura!
Tocmai am găsit formula:
laser, ceară, IPL
și-am să fiu ca D(i)V(e)L(e)!

E bun un aparat de epilat la casa omului femeii! Sau, după caz, la salonul unde mergi de atâta vreme. Cea mai inovatoare tehnologie pentru îndepărtarea definitivă a părului nedorit: lumina pulsată IPL.

silkn-sensepil-epilator-ipl

Motive bune să lași isteria la o parte:
– ședințe puține, deci economisim timp
– simplu de folosit – prea simplu! Ca la carte manual
– siguranță maximă – aparat inteligent, nu acționează decât dacă pielea e pregătită pentru asta
– nici urmă de durere. Nici măcar de cap!

Sc…hairy Movie a ajuns, astfel, la final! Fericit, desigur! Hasta la vista, baby!

……………………………………………………………
Da, e ca la Hollywood! Definitiv! Epilare cu Silkn Romania și Total Pro Beauty, la SuperBlog 2015.

silkn.ro-logo-241x300.jpg

Delacodiada și Toniseea sau Epopeea brânzei

Toate lucrurile merg bine, până când încep să se-mpută se strice și apoi trebuie să le faci din nou să meargă bine!

Aforism cu autor anonim.

(Deși asumat cu modestie de Toni Delaco, gurile rele spun că, de fapt, sursa acestei înțelepciuni este însăși pisica Lenuța și că de aici a pornit mărul cașcavalul discordiei, adică toată tevatura descrisă mai jos.)

Pisica Lenuța trăia în armonie absolută cu universul ei rotund și afumat.

2889714342_194fa54eca

(sursa foto)

Într-o bună zi, însă, i-a cășunat pe preacinstitul Toni. Indignată de zicala că brânza bună stă, chipurile, în burduf de câine, a decretat că ăsta e motiv numai bun de revoluție pentru discriminare rasială. Așa că și-a ascuțit ghiarele, și-a zbârlit părul de pe spate, a luat poziția de război și l-a citat pe stimabil la o întrevedere extraordinară, într-o zi de vineri, 13:

e025b1277646f972feac235bfc0b6a1d

(Sursa foto: Google)

Să nu vii acasă până nu găsești cea mai bună brânză din lume!

Pesemne că ea citise prea multe cărți din literatura universală. Toni știa că Lenuța lui e ”cea mai pisică scriitoare*, care se exprimă cursiv și elegant”. Din păcate, nu era ca toate pisicile, să se viseze și ea o prințesă cu rochie și diademă, așteptându-l pe Toniprințul călare pe cașcaval alb. Nuuu, ar fi fost prea simplu! Ea visa eroi moderni care să facă lucruri imposibile. Pentru ea, firește. Ca sursă de inspirație pentru următoarea carte. (Căci tot gurile rele spun că nici această din urmă viitoare ispravă anunțată de lăudărosul Toni nu-i va aparține lui, ci inegalabilei Lenuțe!)

Așadar, Toni s-a dus. Unde a văzut cu ochii. Ar fi vrut să încalece pe Mustangul său, dar o călătorie în jurul lumii nu se face decât în balon, în avion, cu ia-mă-nene sau cu toate astea la un loc. A luat-o latitudinal și longitudinal, pestă mări și țări și sate mai cunoscute sau mai puțin cunoscute până i s-a brânzit elanul! Peste tot numai brânzeturi dezamăgitoare: care mai puturoasă, care mai uscată, care mai groaznică cu gust de var, care dulce precum crème au fromage, care verde, care albastră. Simțea cum îl iau nădușelile. În mare parte nu de la misiunea sa(l)bbatică în care fusese lansat, ci de la mirosul emanat de mostra de brânză preluată spre studiu și aprofundare din Marea Britanie. De unde avea să știe el care e cea mai bună brânză din lume? Totul e subiectiv, nu-i așa?

Ce poate să-mi placă mie, e foarte probabil să nu-i placă ei, gândi Toni. Dar dacă nici o pisică nu mai știe rosturile și gusturile…cine să le deslușească? Că doar ea e cel mai mare fan brânză din sud-estul Europei!

Așa a rătăcit Toniprințul prin 60 de țări, vreo 100.000de km. De-a lungul și de-a latul, uneori și de-a diagonala, ca nebunul (de la șah!). Lumea a început să intre la bănuieli. Ba că pisica Lenuța i-a făcut felul ca să pună ea mâna pe cașcaval, ba că l-au răpit ielele, știindu-l cât e de galant cu femeile, ba că fugit în Țara Brânzei ca să caute nemurirea. În țară nu mai circulau bancuri cu Chuck Norris, ci bancuri cu Toni Delaco:

-Ce a fost înainte de Toni Delaco?
-O (mare) brânză!

Pisica Lenuța își luase gândul de la festinul promis, așa că a decis să intre în greva brânzei. Până când s-a schimbat la blană:

Între timp, Toni bătea din poartă-n poartă, sperând că va găsi absolutul în brânză. I-au luat cinci ani să înțeleagă că ceea ce caută se află mai la îndemână decât credea.

images
Abia atunci a decis să se întoarcă. Mult mai serios și cu mult mai înțelept. Lumea îl primea cu aclamații urmate de întrebarea: Ai găsit-o? Unde? Cum? Ce culoare are? Dar gustul?

Cu o tonalitate sobră și plin de importanță, Toni a acceptat o conferință de presă, promițând că va răspunde întrebărilor celor curioși.

Cum arată?
Rotundă. Ca un cerc pe care tocmai l-am închis după 5 ani. Și albă. Pufoasă.
Ce gust are?
Delicios! Ceva între duceața laptelui de munte, finețea smântânii proaspete și  aroma lemnului de brad în care a fost învelită.
De unde provine?
Nu de unde vă așteptați, asta e cert. Uneori străbați 100.000 de km și constați că trebuie să te întorci de unde ai plecat, ca să ai o viziune clară asupra lucrurilor. Și nu prea departe, în afara lor. Că doar nu lucrul în sine e frumos/gustos/elegant ș.a.m.d. Ci tu ești ingredientul secret care îi oferă aceste atribute. Propriile tare gusturi.
Că veni vorba de ingredientul secret, ce o face diferită de celelalte brânzeturi?
De aia e secret. Rețeta e ca un puzzle. Toată lumea știe din ce e făcută brânza. Ritualul e, însă, ascuns! „Sunt milioane de feluri de a face brânza, așa cum sunt milioane de feluri de a face dragoste”!
Cum se numește?
Ei, asta-i! Cum să se numeasă altfel decât Delaco?
Delaco, firește. Și mai cum?

Întrerupem programul. Pentru că Toni, devenit gurul brânzei, vrea exclusivitate, nu putem dezvălui numele sau celelalte detalii despre noul produs. Rugăm insistent cititorii să revină în luna decembrie, pentru a afla deznodământul poveștii! 😈 Vom vedea atunci dacă pisica Lenuța a renunțat la dieta cu varză, recăpătându-și culoarea și cea mai bună brânză sau…

…………………………………………………………
Poveste inspirată din jurnalul de călătorie al celebrului personaj Toni Delaco, pentru proba cu numărul 21 a SuperBlogului 2015.
Alte surse de informare desoperite din întâmplare:
http://www.descopera.ro/dnews/5759207-cea-mai-buna-branza-din-lume
http://www.gandul.info/magazin/cea-mai-apreciata-branza-din-lume-a-aparut-dintr-o-greseala-si-are-un-secret-ciudat-pe-care-nu-il-poate-explica-nimeni-14660913
http://www.cabral.ro/pentru-copii/interviu-in-10-intrebari-pentru-guralivul-toni

*parafrază după o afirmație a celebrului Toni Delaco, pentru a evita o cacofonie 😀

Citatul de duminică (28)- Despre mediocritate

Mediocritatea noastră este aceea care ne determină să părăsim, să renunţăm.

Eugene Ionesco în Însinguratul

Unii își fixează țeluri. Mai înalte sau mai puțin înalte, în funcție de aspirații. Dintre ei, o parte consideră că irosesc vremea și se mulțumesc să zacă în letargie sau să meargă cu turma. Este prea greu să te ții după un vis! Ei sunt primii mediocri, căzuți la datorie (?!), învinși de propriile lipsuri: lisa de încredere, lipsa de motivație, lipsa de conștiință etc.

Ceilalți continuă să urce. Până când, ajunși pe la mijloc, se întâmplă să se oprească. Își trag sufletul. Pentru unii, e greu să se uite în jos fără să amețească și să cadă. Iremediablil. Și ei devin victime colaterale ale stabilirii unui țel doar de dragul de a-l avea. Dintre cei rămași, unii se uită în sus. Și aceștia se sperie: e destul de apăsătoare înălțimea! Și nici nu coincide cu ceea ce se așteptau să găsească acolo sus! Ambele categorii vor eșua. Se vor întoarce de unde au plecat, înmulțind grupul mediocrilor.

Ceilalți nu se uită nici în sus, nici în jos, ci spre ei. Ca să-și găsească ACOLO resursele și să urce mai departe. Nu-i interesează nici cine trece pe lângă ei, nici cu ce viteză, nici ce spun, nici ce fac. Ei doar urcă și atât. În ritmul lor, în felul lor, cu gândurile lor. Doar ca să ajungă acolo sus, unde și-au propus ei singuri, scăpând astfel de capcanele mediocrității.

Câți am pornit pe scara înspre sus? Câți continuăm să urcăm „no matter what”?

Per fumus…ad astra*

Uneori iubim orbește. Fără rațiune, fără motive, fără explicație. Iubim și atât. Iubim chiar dacă știm că asta ne va aduce suferința sau că momentul, oricât de vecin cu fericirea supremă, nu va fi înghețat pentru a face concurență veșniciei. Da, Cineva ne leagă la ochi și ne lasă să rătăcim prin „întuneric”, doar-doar privirile nu ne-or fura mințile de tot. Dar odată ce închizi ochii, celelalte simțuri ți se deschid ca o floare și astfel ai șansa de a simți iubirea aceea, cu adevărat prin toți porii.
De-a lungul timpului, oamenii au iubit nebunește, fără ca această iubire a lor să aibă neapărat un chip. Au iubit o voce sau un cântec, au iubit o mână care a scris cuvinte amețitoare, au iubit un parfum. Atât a fost de ajuns ca să aprindă o scânteie a cărei lumină să se propage cu repeziciune în tot corpul, paralizându-l și făcând ca inima să ia locul rațiunii. Cu adevărat, parfumurile sunt generatoare de pasiuni!  Cu atât mai mult cu cât ele au și o altă putere „magică”: întoarcerea în timp. Este suficient ca un strop din esența unui parfum să-ți gâdile nările și te poartă cu repeziciune înapoi în trecut, renăscând o amintire, un gând, o senzație. Și, Doamne, câtă intensitate într-un strop de parfum!

53ce0b2c11133_53ce0b2c1116e.jpg

(Sursa foto)

„Parfumul este istoria unei flori…” – Cioran

Anticii au fost oameni înțelepți. Au știut întotdeauna să extragă esența lucrurilor și să o conserve. Mesopotamia și Egiptul antic s-au întrecut în arta preparării parfumurilor, care a devenit o provocare de-a lungul timpului. Cu fiecare creator care și-a exersat abilitățile de „alchimist”, parfumul a fost redefinit, reinventat. Și-a păstrat, însă, caracteristicile esențiale: rafinamentul, eleganța, misterul, puterea de seducție.
Dacă admitem că florile ar putea avea sentimente, cu siguranță că tocmai acestea ar fi „închise” în sticluța concepută special pentru a transmite un mesaj celui care o va deschide sau celui care va cădea pradă puterii nebănuite a conținutului ei.

Miroase a pasiune…Sau nu, miroase a cer înstelat. Așa o fi mirosind raiul? Miroase a mere, a frunze de violetă, miroase a bergamotă și un strop de piper. O adiere de cașmir și vanilie și, evident, a ambră. Îmi pare că miroase a Deeply Yours fragrances!

Cu cât e mai greu să-i definești mirosul, cu atât mai fermecător este fiecare parfum. Pentru că trezește în tine netrăiri, neziceri, neînchipuiri.

Tu îți alegi parfumul sau parfumul te alege pe tine?

Adesea pierdem timp îndelungat până găsim parfumul care ne definește. Încercările pot fi înșelătoare, pentru că nu poți simți puterea unui parfum mirosindu-l, ci doar purtându-l. Parfumul înseamnă o personalitate. E la fel de complex și de delicat. Mai mult decât un accesoriu, este amprenta unică pe care o lasă poțiunea creată cu grijă, în contact cu pielea ta. Este o stare de spirit care se creeză discret în jurul unei persoane. Este ceea ce lași în urmă atunci când părăsești o încăpere. Mai mult decât o senzație, parfumul este și culoare și formă, totodată aromă și gust.

Parfumuri…(ne)pereche

Se știe că parfumul este una dintre cele mai puternice arme ale seducției, pentru că are puterea de a subjuga omul, deopotrivă bărbat sau femeie. De aceea, este firesc să aibă și el perechea lui.

Dulceața feminină are drept corespondent virilitatea, iar senzației de finețe i se opune fermitatea masculină.  Știi că este „parfumul tău” atunci când te face să te simți atrăgătoare ca femeie, interesantă, iubibilă și seducător ca bărbat, puternic, ori, pur și simplu, masculin. Știi că este parfumul vostru atunci când se confundă cu mireasma pielii tale și a celuilalt. Atunci când nu te mai saturi de îmbrățișări sau când îți rămâne puternic impregnat în fiecare por, astfel încât să îl simți pe celălalt aproape mereu, chiar și când nu este. Atunci când simți că te urcă până la stele, ori când pecetluiește iremediabil două destine, cu un jurământ nerostit:

I will be…deeply yours for ever!

……………………………………………………………………………………………

*per fumus – denumirea latinească a ceea ce înseamnă astăzi „parfum” (conform Wikipedia)
*parafrazare a celebrului citat latin, „Per aspera ad astra”
Articolul s-a parfumat special pentru SuperBlog 2015, în speranța că va rămâne Deeply Yours, cu Coty!

COTY-logo-superblog-proba-2015

Jurnal de bord: Eu…în pielea mea

download

Existența ne este marcată de tot felul de visuri, mai mult sau mai puțin utopice. Cunoașteți vreo fetiță care să nu-și fi dorit să fie, măcar la un moment dat, prințesă? Cât de des nu ai încălțat, copilă fiind, pantofii cu toc ai mamei și nu ai folosit, poate stângaci, rujul ei? Ce senzație îți lasă fotografiile care te înfățișează în rochia preferată a copilăriei tale, purtată cu mândrie și puțină importanță și în care ai exersat piruete sau reverențe?

Ca orice femeie din lumea asta, am avut dorințe, visuri, idealuri, dar deasupra tuturor s-a aflat, fără îndoială, nevoia de a mă simți frumoasă, de a mă simți perfect în propria piele, nu pentru cei din jur, cât pentru mine. În multe situații, a fost o adevărată bătălie, deloc ușoară și, de aceea, adesea am pierdut uneori în câte o „confruntare care-pe-care” : eu versus pielea mea. Dacă fac o retrospecție, însă, constat că scorul îmi este favorabil, iar asta și pentru că, la un moment dat, am avut alături produse românesti de calitate, inovații pe care specialiștii Gerovital au știut să le adapteze diferitelor nevoi și sensibilități ale pielii

Înapoi…în vremuri „imemoriale”…

Evident, nu am nici cea mai vagă idee cum se simțea pielea mea când m-am dezlipit din pântecele mamei. Dar uneori cred că senzația aceea a primei atingeri delicate, se conservă în noi și se reactivează când, la rândul nostru, trăim minunea acestei atingeri din cealaltă perspectivă. Degetele tale și pielea miraculos de fină a copilului tău. Simply love it! Poți să-ți imaginezi ceva mai diafan? Mai pur? Frumusețea în starea ei naturală! De aceea, nu ratezi niciun moment de a-l mângâia, de a ți-l apropia și de a-ți delecta toate simțurile, cu precădere cele tactile.

„Copil fiind…păduri cutreieram”

Poate chiar păduri, nu. Dar sigur toate ulițele copilăriei mele sunt pecetluite cu amintiri ale năzbâtiilor pe care le-am trăit la intensitate maximă.

  • Căzut din copac – Bifat!
  • Căzut de pe bicicletă – Bifat!
  • Julituri după „Prinselea”, „Ascunselea”, „nouă pietre”, „Hoții și vardiștii” etc. – Bifat! De nenumărate ori!
  • Zgârieturi după aventuri cu animale – Bifat!

Câte altele nu ne-au adus „semne de bună purtare” în încercarea de a vedea ce ne poate pielea? Cum s-ar fi rezolvat atunci mai ușor și mai repede toate problemele cu o cremă dermoreparatoare! Orice iritație sau leziune superficială, orice cicatrice sau traumatism minor s-ar fi vindecat mai repede. Când ești copil, nu-ți plac nici pansamentele cu iod, nici dezinfectările cu spirt, nici vizitele la medic, nici doftoriile bunicii. Tot ce vrei este să-ți calmezi durerea sau usturimea și să te întorci mai repede la joacă. Da, senzația aceea mi-o amintesc și acum, dar zâmbind. Pentru că atunci… I really hated it!

Adolescența și nebuniile ei

Nu cred că este perioadă mai controversată decât aceea a adolescenței! Te lovește fără să-ți dai seama și le lasă atât de bulversat, încât în tot timpul ăsta, nu ești sigur dacă te iubești sau te urăști, dacă vrei sau nu vrei, dacă simți sau nu simți. Iar tenul…Ei, bine, când vine vorba de ten, știm foarte bine că aici se suferă uneori mai rău decât în dragoste! Când m-am trezit cu fruntea plină de coșuri și am constatat că această stare de fapt are să mai dureze o vreme, I really hated it! Încercam să maschez cu un breton tăiat mai lung sau cu privirea mai mult în jos. Mi se părea nedrept și umilitor. De machiaje nici nu putea fi vorba pe vremea aceea, astfel că lumea părea cu adevărat sumbră. Nu prea dă bine să apari la prima întâlnire cu fața bombardată, nu? Numai cât îmi amintesc și…mi se face pielea de găină!

Dulce tinerețe…

Ți s-a întâmplat să te simți atât de iubită la un moment dat, încât, pe lângă senzația de plutire, să ți se pară că ești cu adevărat frumoasă! Să te uiți în oglindă și să-ți vină să râzi și să te minunezi că imaginea aceea este a ta? Cam ca în cântec:

Să ți se pară că toate imperfecțiunile tenului tău au dispărut și că doar dragostea asta pârdalnică pare să fie leacul perfect. Și apoi să-ți vină să urli în gura mare, mângâindu-ți obrajii înroșiți: I simply love it!

Cred că una din perioadele în care mi-am iubit tenul și pielea a fost atunci când am fost însărcinată! De ca și cum zăcea închisă în mine frumusețea absolută, întrupată în minunea care creștea cu fiecare zi, iar această frumusețe „dădea pe dinafară”! Îmi admiram în oglindă tenul luminos și fără urmă de imperfecțiuni. Îmi atingeam pielea care părea, la propriu, de catifea. Și, din nou am simțit atunci că I simply love it!

Momentul acela când scrie în buletin 35+

Nu e prea distractiv, nu? Toate grijile pe care ți le-ai făcut încă înainte de a te apropia de 30, par să devină acum certitudini. Zilnic zărești câte un rid nou care sapă adânc, stâlcind frumusețea tenului tău. „I really, really hate it!” exclami și ai da orice să știi că s-a inventat elixirul tinereții veșnice. În esență, el nu s-a inventat (încă), dar am experimentat, pe propria piele, unele dintre cele mai eficiente produse de tradiție din gama anti-age. Și parcă lucrurile nu mai par atât de sumbre. Cremă antirid, cremă antiacneică, cremă hidratantă, ba chiar și un demachiant delicat care să nu-ți mai agreseze pielea și ochii. Și uite așa, chiar dacă destinul și timpul par să comploteze, nu te lași și le râzi în nas, în timp ce te uiți în oglindă, cu satisfacția celei care a mai câștigat o bătălie împotriva lor: I simply love it!

Momente dificile se regăsesc mereu în viața noastră. Important este felul în care le faci față. Iar ca să reușești acest lucru trebuie să înveți să te iubești pe tine, suficient cât să poți exclama dimineața devreme, înainte de a te lua la trântă cu cotidianul: mă simt extrem de bine în pielea mea!

images

………………………………………………………………………………………………

Iar ca să reușești acest lucru, dă Farmec pielii tale! Așa zice și proba numărul 19 a SuperBlogului 2015!

Sursa foto: Google

farmec_superblog_proba

 

Poveste cu iz de trandafiri (Episodul XIV)

And I wanna lay you down in a bed of roses…

Bon Jovi

Rătăcea pe străzile îngălbenite, simțind cum umezeala îi rodea trupul la fel de sfârșit ca frunzele moarte pe care călca apăsat. Nu avea nicio țintă. Poate și pentru că viitorul nu fusese deloc îngăduitor cu ea, spulberându-i orice vis cu viteza ireparabilă a timpului prea grăbit să-și mai aștepte secundele. Evada adesea pentru a rămâne singură cu gândurile ei și, mai ales, pentru a da pe repede înapoi clipele strălucite ale existenței sale. Adesea, își făcea loc și el în aceste gânduri, dincolo de cortina pe care o trăsese inexplicabil chiar atunci când ei i-ar fi fost mai bine să-l aibă aproape.

I-a atras privirea un coș cu trandafiri, într-o vitrină…O reclamă pentru o florărie online din București, convingătoare prin aranjamentul cu bun gust, prin roșul atât de viu al trandafirilor, dar mai ales prin felul în care le-au găsit florilor menirea:

Noi nu livrăm flori, ci zâmbete!

cos-cu-15-trandafiri-rosii-si-albi-FYyLY

Și atunci amintirile au năvălit ca ielele. S-au prins într-o horă în jurul ei, amețind-o și trăgând-o înapoi, în trecut. Era ca o dulce cădere, o întoarcere spre o lume care acum îi părea atât de îndepărtată și de ireală. Nu mai știa cu exactitate când se întâlniseră prima oară. Dar îi revenea în minte imaginea stânjenită a bărbatului înalt primind-o cu un buchet de trandafiri roșii ce ascundeau un zâmbet încurcat. Atunci ea se încruntase. Nu voia să se lase impresionată de un gest pe care îl credea prea măreț pentru ceea ce aveau ei. Ar fi fost suficientă doar o floare. Sau chiar niciuna. În fond, era bucuroasă doar să îl vadă și să-l știe acolo, lângă ea. Acum abia înțelegea cât greșise! Pentru că-i umbrise bucuria revederii, cu acea sprânceană încruntată, în loc de „Mulțumesc, dragul meu drag”. Se scutură ca după o amintire care îi trezea dureri adormite.

Mai târziu, el nu a contenit cu semnele ce trebuiau să-i arate că promisiunea lui nu fusese o vorbă în vânt:

Am să te iubesc într-o mie de feluri, în fiecare zi!

Și așa a și iubit-o o vreme. Cu flori, cu lacrimi și cu scrisori lungi, trimise de la celălalt capăt al lumii. Atunci a știut că nimeni nu va mai irosi vreodată atâtea clipe ca să-i amintească de ce viața este atât de frumoasă! Și cu toate acestea, adesea, repingea aproape cu răutate fiecare încercare a lui de a se apropia. De ce? Poate de teama că distanța dintre ei se va transforma în prăpastie sau poate pentru că nu vedea nici atunci cum ar putea complota destinul ca să-i aducă împreună.

Aveți un colet, îi spusese o voce necunoscută la telefon. Vă găsim acasă?

Era acasă. Nu plănuise nimic special de ziua ei. Și nici nu se aștepta să primească, astfel, vreun dar. De aceea, a rămas fără cuvinte când a zărit un buchet de flori răsărit din spatele ușii. Nici nu apucase să întrebe curierul de la cine sunt, de parcă ar mai fi avut nevoie de vreo confirmare. Felicitarea micuță, ascunsă între flori, îi smulse o lacrimă de bucurie:

Te iubesc, draga mea dragă! La mulți ani!

Unul din lucrurile pe care le-a apreciat mereu la el a fost felul în care se pricepea să facă surprize. Cum o fi găsit o florărie online care să-i aducă la ușă, în momentul potrivit, un semn că există, deși e încă departe, și că o poartă mereu în gânduri! Își imagina și cum a sunat, tacticos, cu cardul în față, pregătit să plaseze comanda cu livrare gratuită, abia stăpânindu-și un zâmbet a încântare. Și da, îl simțise atunci aproape, lângă ea, spunându-i cuvintele acelea răsărite dintre trandafirii roșii.

Apoi și-amintea cum au sărit, cu altă ocazie, colegele de birou, curioase din cale afară de admiratorul misterios care-i trimisese flori tocmai ei. Aceiași trandafiri roșii, aprinși ca dragostea pe care i-o purta.

De la cine sunt, dragă?

A inventat o poveste cu un client mulțumit. Fetele au părut ușor dezamăgite că au fost private de un episod siropos. Dar ea simțea o bucurie imensă care izvora din adâncul sufletului ei: nu o uitase! Și încă o mai suprindea cu un alt mod de a-i arăta cât de mult o iubește.

Pe strada pustie îngropată de frunzele moarte, vântul începu să sufle cu putere, ca și cum ar fi vrut să-i șteargă amintirile una câte una. Cu ochii larg deschiși, ea încerca să se smulgă din brațele trecutului. Și asta pentru că știa că această ultimă amintire, a petalelor de trandafiri care-i îmbrăcaseră trupul ultima dată când fuseseră împreună, avea să o sfâșie, celulă cu celulă. Dacă se străduia suficient, simțea și acum parfumul așternuturilor pline de petale și îmbrățișarea caldă, de adio. A intrat în prima florărie și și-a luat un singur trandafir. Roșu. Să și-l aprindă candelă amintirilor reci, la ceas de seară.

………………………………………………………………………….

Un nou episod din „Tentativa de roman”, provocat de Buchetetrandafiri.ro, la SuperBlog 2015.

BucheteTrandafiri-300x209

Citatul de duminică (27) – Despre dorințe

Ultima mea dorinţă?! – Să mă nască cineva!

 Robert Maric

Ne punem mereu dorințe. Mai mult sau mai puțin realiste. Mai mult sau mai puțin influențați de ceea ce este în jurul nostru.

Ce îți dorești să fii când vei fi mare?

Nepotrivită întrebare. Pentru că cei mici nu se gândesc deloc la momentul când vor fi mari. O fac la îndemnul adulților din jurul lor, care speră să-și materializeze visele neîmplinite prin propriii copii. Aceștia, în schimb, se bucură de ceea ce au și cred că momentul prezent va fi pentru totdeauna. „Vreau să fiu doctor” sau „vreau să fiu constructor” sau alte astfel de „dorințe” nu sunt decât o reflexie a ceea ce a revărsat lumea adulților în mintea lor.

Lucrurile se schimbă atunci când începi să înțelegi cu adevărat că ești un individ capabil să realizeze ceva pe lumea asta. Pentru sine sau pentru ceilalți. Îți dorești să scapi de coșuri, să găsești iubirea, să iei un examen, să intri la facultate etc. Dorințe sincere și reale, dar nu dintre cele „adevărate” adică dintre cele care să ilustreze aspirații. Acelea vin, se spune, mai târziu, când „îți vine mintea la cap”. Atunci se nasc acele „vreau să schimb lumea”. Abia acum acel „vreau să fiu doctor” are un fundament.

Sunt totuși situații când dorințele tale pot deveni periculoase:

  1. Când dorința îți depășește propriile abilități. Riscul este dezamăgirea, depresia sau poate mai rău.
  2. Când dorința este un rezultat al unui acces de furie, de gelozie sau al unui act de bravură. Riscul de eșec este aproape garantat!
  3. Când dorința se raportează la ceva ce depinde de alții decât de propria persoană. Un lucru este sigur atâta vreme cât tu ești responsabilul direct pentru îndeplinirea lui.
  4. Când dorința depășește cu prea mult pragul realității. Chiar dacă unele lucruri imposibile au devenit la un moment dat realizabile. După mult timp!
  5. Când dorința pune în pericol alte suflete. Ce folos să-ți faci ție un bine, dacă restul lumii suferă?

În ceea ce mă privește, am ajuns să am dorințe simple: să mă trezesc a doua zi lângă cei dragi mie, să fim sănătoși și neatinși de răul universal…

Baterieee (dintr-un) foc!

Știți filmele acelea în care el intră în apartamentul luxos pe care-l deține în inima târgului american și-și aruncă haina pe canapea? Bate din palme, se aprinde lumina. Apasă un buton de la telecomandă, se ridică jaluzeaua, alt buton, pornește muzica și tot așa. Cât de plăcut e să le ai pe toate la îndemână și, cu un efort minim, să obții imediat lucrul de care ai nevoie! Utopie, zic! N-am nimerit eu țara unde să mi se întâmple astfel de minunății!

O dimineață răcoroasă de noiembrie. Puțină ceață, nițică brumă și un pic mai multă răcoare. Ne aruncăm repede în mașina – proprietate personală din mai 2009, gata să pornim cu entuziasm spre locurile de muncă. Mașina tușește! Mă uit la consort, care îi aplică rapid o corecție, mai întâi din cheie și apoi din gură. Ceva incert despre origini, despre sfinți și mame de mașini. A doua oară, tușește mai puțin, dar pornește nehotărâtă.

O fi bolnavă, zic îngrijorată.

N-are nimic. I-a fost rece peste noapte.

Foarte nepricepută într-ale domeniului tehnic atunci când vine vorba de mașini, tac și mă încred în vorbele consortului. Fenomenul, însă, se repetă la ceva vreme. Analizăm situația și concluzionăm că o fi de la baterie, că-i bătrână deja și sigur mai are puțin până își va da obștescul sfârșit.

Are 6 ani de acum. Trebuie schimbată.

Afirmația a fost incompletă! Autorul moral nu specifica indicele temporal. „Când?”, zic în gând.  În schimb, consortul a decis să plece cu treabă serioasă vreo săptămână, lăsându-mă să mă descurc cu toate ale gospodăriei. Nu-mi încap în piele de bucurie! Libertate deplină, dezlegare la pește (de) la gătit, somn de voie, centrala la maxim și căldură la discreție!

O altă dimineață răcoroasă de noiembrie. Puțină ceață, nițică brumă și un pic mai multă răcoare. Mă arunc în automobilul – proprietate personală din 2009, cu grave dereglări hormonale. Nu eu. Automobilul. Tușește la prima cheie, scârțâie la a doua, de la a treia s-a supărat și a zis „pas”. Îmi smulg perciunii, mă uit la ceas, invoc spiritele malefice din culturile aborigene. Mă uit din nou la ceas. Zic ceva cu năduf (total nepotrivit pentru comportamentul unei doamne!) și încerc să-mi aduc aminte ce se face în astfel de situații.

1. Se sună bărbatul. Indisponibil, momentan și, oricum, prea departe pentru soluționarea crizei.

2. Se sună un prieten. Ora nepotrivită, cu risc maxim de a rămâne fără prieten.

3. Se așteaptă un vecin. Eventual, suficient de inspirat să coboare mai devreme ca să aibă timp să sară în ajutorul domniței la ananghie ÎNAINTE de a pleca la serviciul propriu. Și suficient de dotat. Cu crocodili. Ca să resusciteze bateria în timp util.68289062_1_644x461_cabluri-pornire-transfer-curent-crocodili-pt-baterie-bacau

(sursa foto: olx)

4. Se ia un taxi pentru a nu întârzia la serviciu și pentru a nu genera și alte cataclisme. Cu gaura aferentă în buget, plus, bonus, nervi la pachet.

Pe drum am făcut un exercițiu de imaginație. Eu alergând pe la diverse magazine, unele total incompatibile cu obiectivul fixat, în speranța că voi găsi o baterie nouă pentru mașină. Tot eu, cu figura tâmpă, când m-ar fi întrebat vreun vânzător ce baterie auto se potrivește mașinii mele. Exercițiul îmi solicită imaginația la capacitatea ei maximă: presupunând că trec cu bine și de această încercare, cum aș căra mastodontul de cinșpe kile până la mașină și, mai ales, cum aș ști eu să leg minunata achiziție de celelalte îmbârligături de sub capotă! Fără scule, fără experiență și fără mână de ajutor.

Clar nu este de competența mea! Și atunci? Ce-i de făcut?

Da’ net n-ai? mă apstrofează consortul, care răspunde într-un final, apelului disperat.

Am. Da’ ce folos că am?

Caută magazin de baterii auto online.

Caut, că n-am încotro. Mă speria teribil perspectiva unei alte dimineți răcoroase de noiembrie cu nițică brumă…în timp ce eu mă închin la mașina proprietate personală mai ceva ca la toți sfinții din calendar, doar-doar o porni. Găsesc firma salvatoare cu baterii auto cu montaj la domiciliuSoră geamănă cu Toma Necredinciosul, pun la încercare nervii operatorului:

Ce fel de baterie doriți?

Ei, uite asta nu m-a-nvățat nimeni la facultatea aia! Mă ascultă cu răbdare cum aberez și mă ghidează pas cu pas spre modelul ideal, o baterie auto Bosch

 Screenshot 2015-11-13 22.51.34

(Sursa foto: bateriiauto.net)

Când ajunge? (Mi-era cam teamă de celelalte dimineți de noiembrie cu bruma lor cu tot, dar și de prețul taxiului!)

– În maxim 24 de ore, dat fiind că nu locuiți în București.

Mă declar mulțumită. Mai ales că m-a asigurat că tot ce trebuie să fac e să plătesc cu cardul sau la livrare, inclusiv montajul, să dau adresa corect și să aștept cuminte, cu mâinile-n sân până termină ei de montat noua baterie. În plus, mă mai scapă și de cea decedată, că tot trebuie predată la un moment dat, și garantează că doi ani de zile nu mai pățesc vreo nepățită din asta!

Prin urmare, nu mai pare o utopie să ai lucrurile la îndemână, astfel încât să rezolvi situațiile de criză cât ai zice „baterii la domiciliuBateria e la locul ei, mașina nu mai tușește, sfinții nu mai coboară pe pământ, iar eu nu mai arunc banii pe taxi dimineața!

…………………………………………………………………………………………

Gata să-mi încarc bateriile cu BateriiAuto.net și să mă pun în mișcare cu lumea, în proba cu numărul 17 a competiției SuperBlog 2015.

bateriiautonet-300x171

Un jurnal. O vacanță. Un vis

Seară. Ora 22. Faci sinteza zilei care se apropie de un final furtunos: o ceartă matinală cu șeful, cafeaua vărsată pe laptop la pauza de masă, oameni nemulțumiți în jur, un deadline pentru un proiect important. Se învârt toate în capul tău și simți că te ia cu amețeală. Simți că ai ajuns la capătul puterilor și răbdărilor. Urăști scaunul ergonomic și zgomotul tastelor care îți amintește că existența ultimelor săptămâni de caracterizează printr-o monotonie supărătoare. Și ai vrea să evadezi. Nu oriunde, ci într-un loc care să-ți aducă liniștea de care ai nevoie.

VacanteSpeciale.ro5_-250x250

O vacanță! C(e)N(-aș)D(a) pentru o vacanță specială!

Am decis să abandonez realitatea pentru câteva clipe. În fond, problemele nu pleacă nicăieri. Mi-am scos albumul cu amintiri și m-am întors, tiptil, pe drumuri de munte, printre valurile albastre ale mărilor, printre fiordurile norvegiene. E un veritabil #jurnaldecalatorie pe care îl răsfoiesc de fiecare dată când simt cum cotidianul mă încorsetează.

20151111_222357

2007 – Grecia – Paralia Katerini

Amintirea aceasta este îmbrăcată în cele mai fine nisipuri aurii și scăldată de liniștea mării albastre: Marea Egee. Prima ieșire din spațiul românesc a fost puternic marcată de apropierea de spațiul mitologic al faimosului munte Olimp. Perfect pentru o „săptămână de miere”! Aspectul impunător al celor 24 de mănăstiri din așezarea monastică de la Meteora te lasă cu adevărat fără suflare, în timp ce frumusețea insulei Skiathos este o dovadă vie că Raiul există și că o bucată din el se află chiar aici, pe pământ. Iar până acolo ne-a însoțit echipajul căpitanului Kostas, nu oricum, ci cu voie bună, dansuri și muzică grecească.

Această prezentare necesită JavaScript.

2010 – Grecia – Kamena Vourla

Nu am plănuit niciodată să merg într-un loc sau altul, cu atât mai puțin să revin într-o țară. S-a întâmplat ca lucrurile să se așeze așa cum trebuie, astfel încât am fost suficient de norocoasă cât să „pescuiesc” oportunități pentru vacanțe speciale. La 160 de km nord de Atena, Kamena Vourla m-a impresionat prin imaginea sa exotică, alta decât cea rămasă din experiența anterioară în Grecia. Izvoare de ape minerale, livezi de măslini, locuințe primitoare și oameni inimoși. Nimic mai relaxant decât o noapte petrecută într-o tavernă, alături de cei mai veseli greci pe care i-am întâlnit vreodată. Am străbătut apoi, la picior, străzile Atenei și am avut sentimentul că istoria nu mai este doar o pagină dintr-o carte, ci un lucru pe care îl poți trăi și simți.

Această prezentare necesită JavaScript.

2011 – Italia – Reggio Emilia

Am învățat acolo că Italia înseamnă mai mult decât Roma, pizza și paste. Acolo am întâlnit cei mai prietenoși italieni (pentru că jurnalul meu de călătorie însumează și alte pagini cu experiențe în această țară), foarte mândri de ceea ce reprezintă orașul lor. Istoria, gastronomia, arta, cultul pentru educație și …dragul de biciclete. Iată cinci motive pentru care a meritat să ajung aici!

Această prezentare necesită JavaScript.

2011 – Turcia – Elazig

O schimbare de decor este binevenită! Contactul cu lumea îndepărtată a Turciei asiatice, unde încă sunt vii tradițiile cele mai interesante pentru această cultură. Elazig este un oraș unde tradiționalul și modernul conviețuiesc foarte frumos, unde oamenii sunt primitori și gata să-ți arate ce e mai reprezentativ pentru universul lor. Moschei, Coran, veșminte, cafeaua turcească, mâncarea specifică și, evident, binecuvântatul Hamam! Cum aș chimba acum scaunul ergonomic cu un loc pe gresia caldă a băilor turcești!

Această prezentare necesită JavaScript.

2012 – Suedia – Stockholm

It was like…a dream come true! Primul meu contact cu o țară nordică a fost impresionant! Am simțit în toți porii libertatea! Libertatea gândirii, libertatea expresiei, libertatea în toate formele ei. Cel mai bine cunoști un oraș, luând la pas toate obectivele turistice pe care le poți parcurge într-un timp relativ scurt. Muzeul VasaMuzeul SkansenPalatul RegalGlobe Arena… Locuri care îți taie răsuflarea și te fac să-ți dorești să găsești mereu circuite turistice care să-ți satisfacă pofta nebună de a cuprinde cu ochii frumusețile acestei lumi!

Această prezentare necesită JavaScript.

2012 – Norvegia – Voss

După Norvegia, am avut multă vreme senzația că nu mai poate fi nimic mai frumos! Pentru că acolo m-am îndrăgostit! De fiorduri de oameni, de țară, de frumuseți, de vreme, de flori, de case…În Voss am aflat că există Moș Crăciun și că are o casă mică și primitoare. Tot aici, am văzut muntele plin de zăpadă, la poalele căruia era plin de flori și de verdeață. Am traversat tuneluri și mi-am spălat mâinile în apa rece a fiordurilor. Cu adevărat de vis!

Această prezentare necesită JavaScript.

Jurnalul meu de călătorie are încă destule file nescrise. Și acum, din scaunul meu ergonomic, mi-am abandonat proiectul la care lucram, ca să pot visa puțin până la miezul nopții. Destinația următoare: Portugalia! Și dacă tot i-am cunoscut pe cei de la CND Turism – Vacanțe speciale, am să profit de traseul propus:

 Lisabona – Porto – Fatima – Estoril – Cascais  -Cabo da Roca – Sintra

Sunt atât de multe lucruri minunate pe care trebuie să le vezi în oricare din aceste locuri. Lucruri pe care trebuie să le simți, cu ochii închiși. Și apoi, lucruri pe care trebuie să le povestești mai departe…

Desigur, ideal ar fi să poți avea șansa să lucrezi călătorind sau să călătorești lucrând. Ca la sfârșit de zi să poți răspunde încântat la întrebarea „Cu ce te ocupi?” „Work and travel”! Da, cred că asta mi-ar plăcea să fac cel mai mult! Să văd lumea, să deschid ochii larg și să-mi umplu mintea și sufletul cu tot ceea ce pot cuprinde cu vederea.

Și totuși, imposibilul poate deveni posibil!

……………………………………………………………………………….

Îndrăznesc să visez cu CND Turism -Vacanțe speciale, la SUperBlog 2015

vacantespeciale-300x110

Sursa foto: arhiva personală și site-ul CND Turism – Vacanțe speciale

Cum să (re)faci o grădină cu mâna ta

Motto:
De-aș avea grădina mea
scule noi mi-aș cumpăra.
Eu n-ascult de orbi și surzi,
ci m-aș duce la GTools!

Cine nu visează la o casă minunată, la oaza de liniște în mijlocul naturii, la o grădină fermecată cu mult verde! Visăm, e drept, doar că dacă stăm așa cu ochii la soare visând „în gol”, tot ce e posibil să treacă visul pe lână noi. Sau noi pe lângă vis.
Da, și eu mi-am dorit, la un moment dat, o casă. Mi-am imaginat-o în cele mai mici detalii, de la aleea care unește poarta cu intrarea casei, pavată cu pietriș și flancată de flori, până la gardul viu din jurul casei, la gazonul impecabil sau la foișorul care tronează în spatele curții. N-a fost să fie (încă!). Ne-am mutat tot la bloc, doar că am reușit să evităm asfaltul înfierbântat al marelui oraș. Pe vârful dealului e ca la țară. Aer curat, verdeață cât cuprinde și spațiu cât să simți libertatea. Ca să fie norocul complet, hop și oameni inimoși cu dorința de a face locul să arate de să-ți fie mai mare dragul!
Tata spune mereu că dacă vrei să iasă un lucru ca lumea, trebuie musai să-l faci cu mâna ta! Ca să fie sigur că nu uităm sfatul, a ținut mult să ne insufle faptul că trebuie să știm a face de toate. Ei, acum..chiar de toate??? Nu m-am văzut nicicând amenajând spațiul verde din fața blocului. Eu nu, dar consortul da! Și cum s-au găsit repede susținători ai ideii, după principiul „vecini din (aproape) toate scările, uniți-vă!”, iată atmosfera de lucru:
20151005_174815

Om cu om, și mic și mare
au pus de-o amenajare!

Întâi au pus mână de la mână, de și-au cumpărat tot felul de scule electrice. Asta după ce vreo două veri au făcut cu rândul la cositul ierbii, prin metoda tradițională: cu coasa lui nea Iordache! Până le-au tremurat genunchii și au rămas cu legănatul ca gest reflex. Suficient motiv să se reorganizeze și să cumpere o coasă cu motor.
EM2651UH-570x310

În rate, firește, că e mai rentabil. Și așa am scăpat, mai întâi de bălăriile care împânziseră tot spațiul verde de jur împrejurul celor trei blocuri. Și pentru că le-a plăcut cum a ieșit, nu s-au oprit aici. Au făcut rost de o drujbă, numai bună de retezat un trunchi vechi de copac, să facă loc de șezătoare sub celebrul, de acum, nuc.

Partea a doua: locul de joacă. Au adus pământ și nisip și au copertat tot terenul, după care l-au udat și au semănat gazon nou. L-au păzit de cai rătăciți, de copii zburdalnici și de ciori enervante care se repezeau la mâncat semințele, gratis. Pe margine, au plantat 88 de arbori de tuia. Frumoși și eleganți. Au recondiționat băncile și foișorul și au format câteva alei noi betonate. Iar acum, fața blocului arată așa:

20151031_084920

Firele de gazon cresc timid, dar trag nădejde că dacă nu le-au răpus ciorile, până la primăvară s-or îndesi.

Băieții veseli nu s-au liniștit încă! O grădină, chiar și la comun, trebuie îngrijită permanent. Prin urmare, s-a întrunit „Sfatul popular” și s-a decis: mai trebuie făcute câteva achiziții…electrice. Evident, muierile au exclamat ironice:

Gee! Tools? Again?

De fapt, n-au zis chiar rău! GTools e o sugestie numai bună. E drept că nu rentează să mergi chiar până la București, chiar dacă showroom-ul lor ar fi o șansă bună pentru băieți să evalueze „tactil” produsele. S-ar pierde pe acolo, cu siguranță, și în loc să vină acasă doar cu mașina electrică de tuns iarba sau gazonul, ne-am trezi și cu alte accesorii, scule sau mașini electrice. De fapt, și așa au dezvoltat o pasiune, se pare, pentru astfel de accesorii! Și cum site-ul are o ofertă mai mult decât variată, e foarte posibil ca spațiul de depozitare al cartierului să devină neîncăpător.

Una peste alta, toată lumea (chiar și cârcotașii) e mulțumită de ceea ce a ieșit. Ceea ce însemnă că e adevărat:

download

………………………………………………………………………………………………………

Provocare posibilă cu puțin „ajutor”, totuși, de la GTools.ro, pentru a trece cu bine de proba meșterului priceput, din concursul SuperBlog 2015.

Gtools_mic-300x240

Citatul de duminică (26) – Despre schimbare

Vrei ca lumea să se schimbe? Fă schimbări în propria ta lume.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu,

De câteva zile urlăm în gura mare, plus o portavoce, că vrem schimbare. Că nu ne mai place lumea asta (pe care noi ne-am creat-o!), că nu ne mai convine nimic, că trăim într-o țară de rahat, că ne conduc numai imbecili, că e plin de corupție, că ne mor cei dragi.

Rectific… De 26 de ani urlăm în gura mare și, ocazional, la câte o portavoce, că vrem schimbare. Și am crezut că dacă schimbăm fața, e suficient pentru a ajunge la esențe. Ne-am amăgim noi înșine că această schimbare a avut loc și tot așteptăm de tot atâția ani, să ne fie mai bine. În fond, pentru asta vrei să schimbi ceva, ca să-ți fie mai bine!

Acum 26 de ani, au murit oameni ca să se schimbe lucrurile în țara asta. Nu s-au gândit că vor muri. Nu cred că s-au gândit decât că le-a ajuns cuțitul la os și că trebuie să facă ceva. Acum câteva zile, alți oameni au început să moară. Câte unul, câte 9, câte mai mulți. Nu s-au gândit nici ei că vor muri. Nu s-au gândit nici că vor deveni motiv de ieșit în stradă pentru că ne-a ajuns cuțitul la os.

Urlăm că vrem schimbare…Dar nimeni nu începe de unde ar trebui să începem. Nu de sus! Nu cerând demisii fără a avea o soluție viabilă pentru a înlocui răul, minciuna și corupția. Asta e cel mai ușor de făcut: „Să-și dea demisia!”. Și-au dat-o. Și? Care e pasul următor? Ne râd în nas acum, pentru că știau că nu gândim mai departe de o mutare de pion. Schimbarea cea grea nu e a „sus”-ului, ci a noastră! A fiecăruia dintre noi. Și nu o poate face nimeni altcineva decât noi înșine! Să ne dăm întâi noi demisiile din „funcțiile” false pe care ni le-am asumat. Să ne întoarcem o clipă spre noi și spre visele noastre. Spre Dumnezeul acela din afara bisericilor, pe care ar trebui să-l purtăm fiecare dintre noi în suflete.

În noi! Acolo e cheia adevăratei schimbări. Și abia apoi să le cerem nemernicilor să plece. Suntem „arhitecții propriului nostru destin”, zice William James. Să dărâmăm zidurile pe care ni le-am impus și să o luăm de la capăt. Poate de data asta ne iese mai bine.

Sursa bună…trece primejdia rea!

Tragicomedie (aproape de dramă!) în trei acte

Decorul: O carcasă obișnuită, în zilele noastre
Personajele:
Procesorul
Placa de bază
Hard disk-ul
Placa video
Ventilatorul
În afara carcasei:
Tastatura
Monitorul

Stăpânul

Actul I:

Procesorul (cu disperare în glas): S-a ars!
Monitorul (contrariat): Cine?
Procesorul: Cine, necine, vorba e: s-a ars!
Monitorul: Cine, frate?
Procesorul: Ce tot întrebi? Ia verifică puțin: poți deschide un ochi?
Monitorul (încercând neîncrezător): Auch! Nu! (se panichează): Da’ cum? Ce? Unde? Când?
Procesorul: Asta-ți spun! (Apoi rostește apăsat): s-a ARS! Azi-noapte târziu.
Monitorul: De…tot?
Procesorul: Foarte… de tot!
Monitorul: Pfui, maică creatoare de componente PC!
Memoria: Dacă s-a ars…ne ducem cu toții! (Intră în panică): Aoleu, sări-mi-ar ramii! Să-mi fac testamentul! Cui îi las eu atâta memorie?
Procesorul: Nu te mai agita! Memoria nu e niciodată afectată. Poate doar eu dacă o să crăp…
Hard Disk-ul: Și dacă luăm foc?? Cu toții! O să ne carbonizăm ca șobolanii în carcasa asta! (începe să plângă)
Procesorul: Mai taci, smiorcăilă, că ne arzi circuitele!
Placa de Bază (plină de importanță): Să angajăm o sursă nouă! Am înțeles că sunt surse FSP care merg brici! Eu nu pot lucra în condițiile astea. Sunt o Placă de Bază!

fsp-logo_mic

Memoria: Da’ bine că te-ai găsit! Domnișoara Aroganță! Pun pariu că tu i-ai făcut felul! Că de atâtea ori te-am auzit cerând: „Curent! Dă mai mult curent! Mai am un joc de terminat!”. Nu ți-a dat, și ai pocnit-o!
Placa de Bază (întoarce capul ignorând cele spuse și mormăind ca pentru sine): Amatori!
Memoria: Am auzit asta! Și dacă vrei să știi…
Procesorul: Destul! Nu pot procesa nimic dacă tot bogogăniți aici. Un lucru e clar: ne trebuie sursă nouă!
Ventilatorul: Oricum era…ușor expirată. O chinezărie. Nu-și făcea treaba cum trebuie. Ba mai și dădea rateuri câteodată. Era de așteptat să cedeze…
Hard disk-ul (revoltat): Nu cumva era treaba ta să o ții funcțională? Nu trebuia să asiguri fluxul de aer în carcasă și să eviți supraîncălzirea? Pe unde-ai umblat?
Procesorul (îi întrerupe nervos): Liniște am zis! Puțin respect pentru decedată! Dacă ne-ar auzi…ne-ar ridica puțin voltajul și amperajul cât să ne piște de obraz! Era mică… nu ne făcea față. Componente multe, toate cu pretenții la energie… Șefu’ ăl mare a uitat să o schimbe la timp…Au mai fost și penele astea de curent. Sigur au dat-o peste cap cu totul.
Un moment de liniște.

Hard disk-ul (ușor îngrijorat): Ei, și-acu’? Ce-i de făcut?
Procesorul: O să facem o petiție!
Placa de Bază (arogantă): Zău? Unde? La zeul componentelor PC?
Memoria (enervată la culme): Mai taci, piază rea ce ești!
Procesorul: După îndelungi procesări, iată ce idee mi-a venit:
Îi adună pe toți în jurul său și le explică.
Procesorul: Vom folosi sursa de rezervă. Și ne vor ajuta și vecinii noștri de dincolo de carcasă. (Apoi dă ordin): Tastatură, vei tasta mesajul nostru, iar Monitorul îl va afișa pe ecran. Mai-Marele trebuie să știe dorințele noastre!

Actul II

Tânărul posesor de computer-cu-sursa-arsă intră în încăperea unde se afla carcasa și găsește un mesaj scris mare, aproape revoluționar, pe monitor:

*Vrem  sursă nouă!
*Vrem să ne protejeze și pe noi cineva!
*Să ni se dea și nouă curent de calitate! Să ne alimenteze!
*Nu mai vrem vechituri, chinezării, ieftinituri!
*Vrem calitate!
*Vrem o inimă nouă pentru PC-il nostru!
*Vrem Fortron!
Stăpânul (scărpinându-și ușor creștetul capului a nedumerire): Ce mama…
Pe monitor apare un alt mesaj:

Du-te repede la magazinul MarketOnline.ro! Ai să găsești acolo oferte componente. Să ne iei numaidecât o sursă Fortron performantă!

logo_marketonline_mic1

Da’ să nu ne iei o sursă de putere mică, de 300W. Că suntem mai multe componente aici care trebuie alimentate cu simț de răspundere! Să fie de…să zicem, 600W!Și cu cât mai mulți conectori. Cu ventilator mare, de 120mm, cu protecție și cu garanție 60 de luni!

Semnat: componentele PC

Actul III

Memoria (plină de încântare): Ah! Ce bine e! Îmi funcționează bine toți ramii!
Hard disk -ul (relaxat): Simt așa…un fel de energie, la voltajul care trebuie!
Procesorul: Așa da! Nu mă mai gâdilă curentul când trece. 220V devine brusc 12Vcc sau 12V sau 5V sau 3,3 V..
Placa de bază: Jocurile mele preferate! Nu mă mai doare capul de acum, pot să stau cât vreau! Am o sursă de calitate! Asta înseamnă fi-a-bi-li-ta-te!

Epilog:

Componentele PC sunt acum liniștite. Nimeni nu mai ia foc, nimeni nu mai rămâne fără energie, nimeni nu mai este în pericol. Au acum sursă nouă!

………………………………………………………………………………………………………………………..

 Am… re-surs-citat PC-ul, cu ocazia probei cu numărul 14 propusă de MarketOnline și FSP-Fortron la SuperBlog2015.

Sursa foto: MarketOnline.ro

Vreau o nuntă! De vis!

Nu mai putea de emoție! Fănică a cerut-o! În sfârșit, a cerut-o! Câte rugăciuni, câte incantații, câte pomelnice la vii investise Rodica!

Dacă nu te ia Fănel, rămâi fată bătrână, mamă!
– Mă ia, mamă, cum să nu mă ia!

Fănel era bine poziționat pe treapta socială. Rodica îl vânase de multă vreme și îi tot făcea din sprâncene, doar,doar o-nțelege că ea compătimește la amorul lui! În ziua când i-a întins cutiuța cu inelul de logodnă, au podidit-o lacrimile! Plângea ca o divă care a aflat că a câștigat concursul de frumusețe. Își făcea aer cu mâna și apoi o ducea grav spre gură. A deschis cutia și…stupoare: inelul nu avea piatră! Avea, dar nu PIATRĂ adevărată. A izbucnit într-un plâns isteric. Fănică nu înțelegea.
Nu vrei să te măriți cu mine?
Măi, Fănică! Atâta mă iubești tu pe mine, Fănică? De-un inel ieftin?
Da’ ce-are, Rodico, inelu’?
N-are, Fănică! Tocmai asta e! Că n-are!
Până s-a lămurit bietul Fănică despre cauza nefericirii viitoarei lui soții, lucrurile deja degenerau. Din fericire, l-a pocnit inspirația relativ repede:
Îl ducem înapoi, dragă. Luăm altul.
L-a pupat, l-a îmbrățișat, i-a spus că îl iubește, că nu putea să aibă un soț mai bun…și s-a dus repede la bijutierul din colț să-i indice fără să clipească și fără să respire, taman inelul cu diamante fine, ochit cu o lună în urmă.
Așa fericire într-un viitor cuplu, mai rar!
Și au pus la cale planurile de petrecere. Fănică, însă, nu și-a învățat prea bine lecția. A ales o locație de nuntă fără să-i ceară părerea.
Cum, Fănică? Mă duci în locul ăla din spatele blocurilor? Eu vreau numaidecât la Golden Tulip Times! Tu ai văzut ce intrare au ăia? Păi când are să vină tanti Aurica, îi stă inima să vadă că intră ca într-un hotel din străinătate!

Fănică a contramandat repede rezervarea anterioară, convins și el că e mai bine la Golden Tulip, și că o nuntă în București nu o poți face oriunde! S-au dus împreună să pună la punct detaliile. Mai întâi au văzut hotelul și sala de ceremonii. Rodica era în extaz și tot repeta că va avea nunta perfectă și că se va simți ca o regină. Apoi aruncă o privire spre viitorul ei (soț) și adăugă mieroasă:

-Ce norocoasă sunt eu cu tine, Fănică! Ce soț minunat o să am eu! După o pauză scurtă, Rodica crezu de cuviință că este timpul să-și expună doleanțele:

Trebuie să luăm și niște camere. Noaptea e lungă. Poate o să vrem și noi un loc al nostru, să-mi schimb ciorapii, să mai trag o gură de aer. Auzi, Fănică, da’ trebuie să luăm o cameră și pentru mama. Trebuie Fănică! Știi cum e ea, sensibilă. Dacă o ia cu amețeli de la inimă, unde o să se-ntindă ea? Dăm drumul la aer condiționat și gata, se răcorește numaidecât. Da copiii Maricicăi? Și ei trebuie să stea undeva! Că doar n-o să mă-mpiedic de ei prin restaurant. Aici au conexiune internet wireless și cablu TV. Au ce face toată noaptea.
Fănică o asculta liniștit. Erau fițe de mireasă cuprinsă de emoții, așa că decise să-i facă toate poftele.

Au vrut apoi să vadă restaurantul Good Old Times.

Doamne, Fănică! O fi Paradisul aici?

Rodica a decis că vrea galben la nuntă. Mult galben. Și flori naturale și pahare de cristal, și meniu sofisticat. Că doar n-o s-o lase pe tanti Aurica să se laude că la nunta fiică-sii a fost mai frumos ca la a ei!

Această prezentare necesită JavaScript.

Apoi, Rodica a cerut să vorbească personal cu Chef Constantin Ianculescu, un personaj de poveste, care a liniștit-o că n-a mai avut nimeni meniu cum are să aibă ea la nuntă: rulori din somon afumat umplute cu cremă de branză aromată cu hrean și servite cu pâine prăjită și lămâie, piept de rață marinat și gătit la cuptor, acompaniat de piure de cartofi și morcovi caramel servit cu sos din fructe de pădure, înghețată asortată și tortul casei.

Acum mireasa era pe deplin fericită! De bucurie, a mai trecut trei perechi de invitați pe listă, dintre aceia care știa sigur că ar fi crăpat de curiozitate să vadă cum a ajuns fata lui tanti Vergina. Știa sigur că or să le iasă ochii din orbite, când or să vadă minunăție de nuntă. Ca-n povești!

Cât despre Fănică, era fericit de fericirea nevesti-sii și asta îl făcea să nu se mai uite la cât scoate din buzunar. Doar o dată în viață se însoară omul!

……………………………………………………………………………………………..

Fănică și Rodica au pus-o de-o nuntire, că au aflat de hotelul Golden Tulip Times de la proba a 13a din cadrul competiției SuperBlog 2015 . Să le (ne) fie cu noroc!

download

Femeia Chic – Eleganță, Profesionalism, Succes

„Educi un bărbat, educi un bărbat. Educi o femeie, educi o întreagă generație.”

Brigham Young

Femeia dincolo de timpuri

Nu fac parte din nicio mișcare feministă care să susțină cu înverșunare, până la ridicol, superioritatea sexului frumos într-o lume a bărbaților. Sunt de părere că adevăratele femei au fost dintotdeauna discrete, delicate, gestionând cu eleganță orice situație din viața lor, fără a face „mult zgomot pentru nimic”. Susțin, totuși, ideea că femeia a apărut ca un dar divin, ca expresia cea mai fină a frumuseții, gingășiei și sensibilității.

E drept că unii s-au văzut copleșiți de puterea deosebită a femeii și s-au simțit amenințați. De aceea, au găsit de cuviință să o discrediteze, impunând o etichetă și, totodată, o mentalitate nedemnă de ceea ce reprezintă ea în esență:

“În societatea țărănească, femeia reprezintă două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de copii…” – G. Călinescu

Nedemn. Și nedrept. Și totuși, multă vreme, femeia și-a ascuns fața sub o maramă, ca să nu i se vadă nici lacrimile, nici durerea provocată de condiția pe care i-a atribuit-o comunitatea în care a trăit. Multă vreme și-a acceptat această „cruce”, trăind mai mult viața altora decât propria ei viață. S-a sacrificat, a muncit, a îndurat, a dat naștere, a plâns, și-a suflecat mânecile și a luat-o de la capăt.

Femeia – erou

Multă lume încă mai crede că eroi sunt numai bărbații. Pentru că doar ei sunt puternici și pot muta munții din loc. Femeia, însă, a avut dintotdeauna o altfel de putere, cea interioară, de care nici ea însăși nu a fost conștientă, până când existența nu i-a oferit ocazia să o demonstreze. Da, sunt femei care au schimbat lumea vizibil și indubitabil. Și asta pentru că au deschis ochii larg, și-au dat marama la o parte și au înțeles că destinul lor nu a fost DOAR să facă copii și să îngrijească o gospodărie și un bărbat. Odată ce a ridicat ochii din pământ, femeia a început să lupte pentru drepturile ei: de a vota, de a fi educată, de a fi tratată cu respect. Apoi s-a avântat în domenii rezervate, până atunci, exclusiv bărbaților. Așa a apărut femeia-inginer, femeia-pompier, femeia-samurai, femeia-neurochirurg, femeia-laureată a Premiului Nobel, femeia – aviator, femeia- cosmonaut ș.a.m.d.

Ceilalți s-au văzut din nou amenințați și au început să arunce cu noroi, luând în râs fiecare încercare a femeii de a se ridica deasupra tuturor, nu pentru că ar fi existat o întrecere între cele două sexe, ci pentru că a vrut să-și demonstreze șieși că poate

Femeia modernă

Femeia a evoluat enorm. Nu mai este de mult ascunsă în spatele cratițelor cu mâncare, acceptând o viață pe care nu și-a dorit-o. Femeia modernă a renăscut! Nu mai privește în jos, ci mereu înainte. Nu-și mai impune limite și nu se mai consideră inferioară. Este îndrăzneață, avântându-se în domenii din ce în ce mai solicitante. Își exprimă păreri, devine lider, construiește lumi. Dar face toate aceste lucruri, fără să renunțe la ceea ce i s-a impus (greșit!) drept „datorie”: crește copii, gătește, dă culoare căminului ei, își iubește și respectă bărbațul. Nu, nu o face pentru că ar fi o datorie, ci pentru că face parte din instinctul cu care a fost înzestrată. În același timp, este din ce în ce mai preocupată de ea însăși. Aspectul fizic este esențial pentru a duce o viață armonioasă. În plus, femeia a fost creată ca simbol al frumuseții. Nu ar fi păcat ca tocmai la acest atribut să renunțe tocmai acum când și-a câștigat locul în societatea plină de prejudecăți?

Totuși, mai există situații în care femeile sunt încă nesigure pe ceea ce pot oferi, pe ceea ce sunt capabile să facă. Încă le este teamă că vor fi judecate sau, mai grav, cineva se opune cu vehemeță dezvoltării și evoluției lor. Ele nu au nevoie decât de un impuls, de o mână de ajutor, de o „oglindă” care să le arate cum sunt în realitate. Au nevoie de o comunitate feminină care să le ajute să-și (re)câștige încrederea.

ChicElite_slogan-300x284

Femeia Chic – Femeia (de) Elite

Niciodată omul, indiferent de sex, vârstă, perioadă în care trăiește, nu va putea reuși ceva important sau măreț de unul singur. Grupul te ajută să mergi mai departe, să te dezvolți, să urci treaptă cu treaptă până acolo unde nici tu nu ai știut că vrei și poți să ajungi. O comunitate bazată pe interese și aspirații comune este mereu o rampă de lansare, pentru că îți poți găsi cu ușurință punctul de sprijin atunci când te simți deznădăjduită. În același timp, schimbul de experiență este esențial atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru cea profesională. Poți observa cu ușurință atuurile pe care le ai, dar și lucrurile pe care nu le faci așa cum trebuie, transformându-le, fără să realizezi, în obstacole în calea succesului.

Femeia Chic este elegantă! Atât în interior, cât și în exterior. O femeie care se respectă pe sine și principiile pe care și le-a stabilit în urma unei experiențe de viață. Eleganța unei femei stă și în hainele pe care le poartă, dar și în cuvintele pe care și le alege cu grijă, în gesturile pe care le face, în felul în care impune respectul încă de la prima a apariție. Eleganța constă și în felul în care își organizează gândurile și viața, în felul în care găsește echilibrul între toate aspectele care o fac să fie întreagă.

Femeia Chic este rafinată. Are gusturi cu privire la cărțile pe care le citește, mâncărurile pe care le alege, oamenii cu care se înconjoară.

O platformă de mentorat

Cu siguranță poate fi un sprijin real pentru orice femeie care vrea să-și construiască un alt fel de viitor. O echipă care să consilieze diferitele departamente esențiale în împlinirea acestui demers. Cineva care să te ajute să te descoperi pe tine și abilitățile tale, cineva care să te consilieze cu privire la resursele financiare și la managementul afacerilor, un consultant pe probleme legale. La fel de important este și consultantul de imagine: ce haine să porți și ce să nu îmbraci niciodată, cum să-ți alegi ceea ce te reprezintă, cum să te simți bine în propria piele. E interesant de observat ce lecții oferă, în acest sens, Eli Lăslean

Ellis-mic-250x250

Comunitatea Chic-Elite este o comunitate interactivă care nu poate decât să te ajute să-ți găsești calea și să-ți construiești viitorul pe care l-ai visat. Nu singură, ci alături de cei mai buni traineri și mentori. Așa că, devino Chic-Elite! Îndrăznește!

………………………………………………………………………………………………………………….

O probă de…eleganță și stil provocată de comunitatea Chic-Elite și ELLIS la Superblog2015

Citatul de duminică (25) – Despre…tăcerile morților

Omul acceptă moartea, dar nu ceasul morţii. Să mori oricând, numai când trebuie să mori nu!

Emil Cioran

Am ales să respect tăcerile morților prin tăcere… Mai ales pentru că nu știu ce cuvinte s-ar putea inventa, ca să șteargă din durerile atâtor oameni. Te uiți la fotografii, citești, îți faci cruce și apoi, egoist, te bucuri că ești în viață și tu și cei dragi ție. Îți strângi bine copilul la piept și te gândești cum ai putea să creezi, totuși, globul acela de sticlă care să ți-l protejeze și să ți-l păstreze întreg.

Sunt sigură că fiecare dintre cei plecați vineri seara sau astăzi au știut că undeva există un capăt de linie și că ne apropiem cu toții, mai repede sau mai încet de el. Sunt la fel de sigură că nu erau pregătiți încă să pășească dincolo. Câtă tinerețe irosită nedrept! Câtă suferință! Dacă am putea da ceasurile înapoi încă o dată…

Vinovați? Evident că se găsesc. Mă tem, însă, că nu cei care trebuie. Soluții? Se vor propune, dar nu unele viabile, ci doar cât să arunce praf în ochi. Mărturisesc că nu am încredere în vreo schimbare, poate și pentru să sunt sceptică atunci când vine vorba de oameni.

Habotnicii zic bine că poate Dumnezeu vrea să ne dea un semn. Doar că au înțeles greșit la ce se referea acesta. Nu e vorba de nicio venerare a întunericului, de nicio sărbătoare păgână. Semnul este că ne-am aruncat în brațele pierzaniei. Nu într-un club de noapte, ci în viața de zi cu zi. Semnul se referă la faptul că ne-am pierdut de tot bunătatea și dragostea față de noi înșine, față de ceilalți, față de Dumnezeu; că am deviat impardonabil de la orice cale dreaptă sau cotită a vieții care ni s-a dat, că am închis ochii de atâtea ori la vreo nedreptate; că am lăsat lucrurile să meargă  „și așa”, că doar nu ne afectează pe noi; că ne-am crezut curați doar pentru că nu am greșit nimănui. Dar ne-am greșit nouă înșine! Ne-am îngăduit să ne transformăm în fiare lacome și oarbe.

Să căutăm vinovații, zic! Dar nu în afară. Să începem prin a arunca o privire în noi înșine. Dar mai întâi, să facem puțină liniște. Acum morții ni se odihnesc. Și tac.

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte