Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: octombrie 2015

Discuții. DE LA COpil la copil

Toni e îndrăgostit! Andreea e puștoaica de la clasa de vizavi. Are mereu părul împletit în două codițe și poartă ochelari. Copiii zic că e tocilară, dar Toni nu crede asta! N-a îndrăznit niciodată să-i vorbească. Ce ar fi putut să-i spună? Era cu un an mai mare decât el și sigur ar fi râs, indiferent de ce ar fi găsit să rostească. De aceea, acum era puțin încurcat. Era pauza mare, și el s-a trezit foarte aproape de banca unde stătea Andreea.

-Vrei un sendviș? și-a făcut el curaj.
-Am și eu, spune ea, și-și scoase din ghiozdan pachetul.
-Al meu e cu brânză!
Delaco, îi răspunde, întinzând demonstrativ feliile de pâine. Cu smântână.
-Ah! A mea e pufoasă! E ca…norii ăștia de s-au adunat pe cer.

799

Andreea râse:

-A mea e și mai pufoasă! Ca blana urșilor polari, tăvălindu-se prin zăpada de la pol.

Seara, Toni repeta în oglindă. Trebuia să găsească o replică și mai tare decât a Andreei. Se vedea ca Tony JR., cu degetul în aer:

Trebuia să o impresioneze și să o cucerească!

A mea e pufoasă ca …blana pisicii din vecini, pe care am coborât-o singur din copac astă vară!”
sau
A mea e pufoasă ca prosoapele albe ale bunicii, mirosind a levănțică!”
sau
A mea e pufoasă ca pătura sub care mă ascund când mă caută mama să-mi fac temele!”

Nu știe când a trecut noaptea, când au trecut ora de română și de matematică sau cele două pauze mici. Acum e din nou în curte, așteptând-o pe bancă:

-Cu ce e sendvișul tău azi? aude glasul Andreei.
-Cu brânză, firește. Sunt cel mai mare fan brânză pe care îl știu!
-Cu smântînă? Pufoasă ca prima zăpadă de decembrie?
-E cremă de brânză natur! Așa de pufoasă, că te gâdilă pe cerul gurii!

797-Eu am o brânzică pufoasă cu verdeață, cu gust răcoritor ca izvorul de munte.
-Ei bine, a mea e foarte pufoasă. Cum e covorul lui Alladin, care îl poartă peste mări și țări!
-Iar a mea te răsfață ca adierea de vânt primăvara!

Cei doi se aprind. Fiecare vrea atât de mult să-și laude brânzica pufoasă, încât uită că se plac atât de mult. Totul a devenit un concurs: a cui brânză este mai pufoasă? Cine este cel mai mare fan?

-Și dacă vrei să știi, a mea e mai pufoasă ca vata de zahăr pe băț!
-Iar a mea întrece în pufoșenie gogoșile bunicii!

-Ba a mea e mai pufoasă!
-Ba a mea! A mea e CEA MAI PUFOASĂ!

Andreea a izbucnit în lacrimi și a fugit în clasa ei. Toni a răbufnit supărat:

-E o tocilară! Și mie nici măcar nu îmi plac fetele! Sunt prea fițoase. Și când te gândești că voiam să-i dau în dar pufoșenia asta, Sluffy, de la brânzicile Delaco!

 ………………………………………………………………………….

Între timp mi s-a făcut poftă de un sendviș bun de tot, cu brânzică de la Delaco. Las aici articolul cu numărul 11 din competiție SuperBlog 2015.

delaco_fan_branza_proof2-250x250

Spune-mi ce cană-ți alegi, ca să-ți spun cine ești

Dacă ar fi să mă gândesc la un moment liniștitor în toată goana asta nebună a existenței, acela ar fi, cu siguranță, la ceas de seară, într-o lumină abia pâlpâind, cu o cană de ceai în mână. Un amestec amețitor de mirosuri, arome și culori, care să pună stăpânire pe simțuri și minte. Da, ar fi momentul acela al zilei când îmi aparțin mie însămi și când singurul lucru care mi-ar aminti de trecerea timpului, ar fi pendulul orologiului clătinându-se în stânga și în dreapta, fără odihnă.

ceai-beneficii

A fost odată ca niciodată…cana de lut a bunicii

De fiecare dată când îmi preumblu privirile prin Magazinul de Căni, se activează memoria involuntară. Și prima imagine pe care o am în minte, este bucătăria bunicilor, în care tronau, la loc de cinste, în dulăpiorul special amenajat, câteva căni de culori și modele diferite. 

image006

Le priveam fascinată și în mintea mea de copil se răzvrăteau multe întrebări, pe care nu am avut niciodată curajul să le spun cu voce tare:

  • Bunică, da’ cana asta de unde-i? 
  • De ce e numai una cu flori? 
  • Asta de ce-i ciobită? 
  • Cana matale care-i?
  • De unde ai atâtea căni și ce ai să faci cu ele când n-o să mai…

Eram atât de convinsă că fiecare cană are o poveste, încât eram în stare să o inventez eu însămi, de teamă că dacă aș întreba, eventualul răspuns fie ar veni cu o lacrimă în colțul ochiului (bunica era o femeie sensibilă), fie nu mi-ar satisface curiozitatea. Căci adulții ăștia tare mai sunt secretoși uneori! Tăceam. Și mă mulțumeam cu gustul de lapte cald, proaspăt fiert în ceaunul în care fusese mămăligă. Mi-e dor de gustul acela. Poate și pentru că mi-e dor de bunici și de poveștile cănilor lor.

Nu mi-a rămas nicio cană din dulăpiorul bunicii. Am doar câteva din perioada „gri” de dinainte de revoluție. Nu știu cum s-au rătăcit acolo. Le păstrez pentru că mă atașez de lucruri, dar tot  timpul le-am pus în spate. Mi-au părut mereu fade, fără personalitate, izvorâte din tendința de uniformizare ce caracteriza perioada aceea.

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Asta-i cana care-mi place! 

Cana mea este o cană simpatică. Musai să fie în culori vii și vesele și, evident, să mă reprezinte. Urăsc lucrurile pe care se poate citi de la o poștă: „Kitsch” sau cele de care are toată lumea. Contează cum arată cana din care bei cafea sau ceai dimineața? Dacă ești superficial, o iei pe prima care își cade în mână, bei pe fugă și alergi să te întâlnești cu cotidianul. Dar nu trebuie să ignori faptul că și ceaiul (sau cafeaua) are ritualul propriu! Altfel, e doar un lichid pe care îl bei de sete sau în speranța că te va ajuta să treci mai ușor peste ziua aglomerată. Cercetătorii australieni au descoperit că felul în care arată cana ta, influențează și gustul băuturii. O fi! Căci de fiecare dată când mă retrag în colțul meu cu gând să-mi îmbrățișez gândurile, resimt o stare de bine. Culoarea, forma, mesajul, toate sunt ingrediente esențiale pentru clipa de fericire. Da, sunt o visătoare! Iar visătorilor, lumea li se înfățișează în culori.

cana-pentru-visatori-zGUHB

Ia să ghicim în căni!

Avantajul modernității este că nu prea mai există limite. Poți să faci aproape orice, dacă ești suficient de hotărât. Iată ce spun cănile despre tine:

1.Romanticul – este văr bun cu visătorul. Este cuceritor și va vedea în fiecare obiect din jurul lui, o oportunitate de câștiga inima celei pe care și-o dorește aproape. Ce poate fi mai frumos decât să-ți savurezi cafeaua de dimineață lângă persoana căreia i-ai dărui, necondiționat, inima ta?

cana-you-are-my-cup-of-tea-1-FVBvs

2. Familistul – va căuta mereu seturi de căni potrivite pentru toți membrii familiei. Fiecare trebuie să aibă propria cană, așa cum are propria personalitate sau propriul rol în familie. Cel mai distractiv este când alegi căni pentru copii, mai ales când îi vezi strângându-și cana la piept, bucuroși că mai au încă un obiect cu personajul lor preferat. 

3. Pasionatul – nu va ezita să-și etaleze pasiunea, chiar și (sau mai ales?) pe ceașca de cafea. Ea va trona pe birou la serviciu, sau pe masa de lucru acasă, o va lua în vacanțe, va fi semnul lui disctinctiv.

cana-minge-de-fotbal-nTsKn

4. Seriosul  (pentru că și oamenii serioși beau cafea!) – va alege cu siguranță fie o cană cu un citat memorabil, fie ceva care să-i reprezinte profesia, fie vreun semn distinctiv al firmei sale. În acest fel, arată că totul este „profi” în ceea ce-l pivește, chiar când e vorba de un moment atât de important ca acela al cafelei de dimineață.

5. Artistul – își va schița, probabil, propriul model. Artiștii vor avea căni pictate, căni handmade sau căni croșetate. Ele vor fi unice și vor reflecta starea de spirit, felul de a fi sau înclinațiile artistice ale deținătorului.

Așadar, dă o fugă la Magazinul de Căni!

Nu poți decât să ieși în câștig! O cană personalizată poate fi:

  • o modalitatea de a-ți schimba starea de spirit
  • o amintire plăcută pentr ucineva drag
  • un cadou minunat, indiferent de ocazie
  • un mesaj ascuns (sau nu!) pe care să-l poți transmite într-un mod elegant

„Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă”.  Arsenie Boca

……………………………………………………………………………………………………………………….

Textul este o provocare marca Magazinul de căni, la SuperBlog 2015.

Super-blog-MagazinuldeCani-300x187

Imaginile au fost preluate de pe http://www.google. com și de pe site-ul sponsorului.

Într-o lume fără cauciuc, îl reinventezi!

Te trezești dimineața și toate-ți sunt la îndemână. Vrei o cafea, apeși repede pe butonul de la cafetieră și, până ți-ai făcut toaleta, este gata, aburindă, așteptându-te să o savurezi. Vrei să asculți între timp muzică sau o știre, apeși pe telecomandă și televizorul îți ține companie. Ai uitat să cumperi ceva, trimiți rapid un sms soțului/soției, mamei, prietenului și lucrurile se rezolvă. Trăim într-o lume în care, în general, din ce în ce mai puține lucruri sunt imposibile. Comod, nu?

Cum ar arăta lumea fără lucrurile care ne sunt acum la îndemână?

Habar nu avem! Avem senzația că ne-am născut avându-le, prin urmare, nu-ți poți imagina cum e să nu ai lumină electrică, mașină de spălat, telefon, televizor, mașina personală. Toate par esențiale și indispensabile. De aceea, spun mereu că m-am născut în secolul care trebuie! Nu este vorba că alte generații nu au putut supraviețui fără aceste lucruri, ci că omul a evoluat cu fiecare eră, încercând să-și facă viața mai ușoară.

Uneori, însă, lucrurile acestea necesare nu sunt atât de vizibile. Nici nu te gândești, de pildă, cum ar arăta lumea fără cauciuc! Dar am putea să facem un exercițiu de imaginație:

Ora 23:59, 30 decembrie 2099. Extratereștrii invadează Pământul. Sunt peste tot. De îndată ce coboară din farfuriile lor zburătoare, mișună ca furnicile ieșite din mușuroaie. Nimeni nu știe ce caută, ce vor de la pământeni, ce intenții au. Oamenii sunt panicați. Unii țipă, alții se ascund, unii încearcă să-i atace. Dar extratereștrii sunt pașnici. Nu par a vrea un război. Culeg tot felul de lucruri pe care le cară în navele lor spațiale.

Ora 07:30, 31 decembrie 2099. Extratereștrii se îmbarcă, luând cu ei ultimele obiecte după care au scotocit tot pământul. Lumea este contrariată, încearcă să își revină din șoc și să înțeleagă ce s-a întâmplat. Mai-marii pământeni au ordonat un damage control, iar rapoartele au fost cel puțin ciudate: de pe Pământ a dispărut TOT cauciucul! Roțile de la mașini, garniturile geamurilor și instalațiilor, mingi, furtune, jucării, încălțăminte etc. Inițial, pierderile au fost considerate minore, dar odată cu trecerea orelor, apărea câte o nouă situație de criză. Ora 00:00, 1 ianuarie 2100. Se anunță un an dezastruos în toate domeniile.

Oamenii nu mai au cu ce se încălța. Ce altceva mai bun decât cauciucul ar putea să le protejeze picoarele? Să ne imaginăm gerurile grele sau canicula din ce în ce mai accentuată. Spitalele au la fel de mult de suferit. Instrumentele rămase după invazie, nu sunt suficiente pentru diferite intervenții, iar fără mănușile sterile, riscul de infecții este maxim. Transportul este afectat în proporție de 100%. Fără anvelope, fără curele de transmisie, fără piesele care asigură integritatea și securitatea unui vehicul, acesta devine inutil și nefolositor. Oamenii nu-și mai pot procura hrana sau apa, nu-și pot vizita familia, nu-și pot câștiga existența. Urgențele medicale nu pot fi rezolvate, bolnavii, bătrânii, copiii se sting în casele lor, pentru că nimeni nu poate ajunge la ei să-i ajute. Locuințele nu pot avea ferestre sau uși, așadar nu pot oferi protecție celor care se află acolo. În agricultură sau în construcții, utilajele nu mai funcționează. Oamenii sunt acum nevoiți să se întoarcă la munca manuală, iar existența devine un adevărat coșmar, oferindu-le o nouă provocare în lupta pentru supraviețuire.

Un scenariu imaginar, desigur. Dar care te pune pe gânduri, pentru că nu te-ai gândit niciodată că însăși viața ta depinde de un element atît de banal cum e cauciucul. Însă Dumnezeu ne-a făcut inventivi! Așa că, dacă lumea ar rămâne fără cauciuc, indiferent din ce motive, omul l-ar reinventa cu siguranță și asta pentru că tot El ne-a lăsat a îndemână tot ce avem nevoie pentru a supraviețui.

Cahuchu sau „copacul care plânge”.

800px-Rubbertrees_malaysia

Arborele de cauciuc este la fel de important ca o mină de aur. Omul a știut să se folosească de proprietățile lui pentru a obține cauciucul natural și apoi pentru a-l deriva din el pe cel sintetic. Vulcanizarea, separarea izoprenului și alte inovații industriale, au avut ca rezultat obținerea a tot felul de obiecte „cu cauciucul la vedere”: talpa pantofilor, cizmele de cauciuc care ne feresc de umezeală, pelerinele de ploaie, radiera pe care o folosesc copiii la școală, mingea cu care se joacă în fața blocului, curelele de orice fel, unele brățări, baloanele de la aniversările copilului, jucării, chiar și banalele prezervative. Obiecte pe care le vezi, le poți simți textura și conștientizezi că sunt prezente în viața ta.

12190288_922516207815043_1891243755_o

Cauciucul …dincolo de cortină

Ceea ce nu se vede, însă, are, poate o importanță și mai mare. Să luăm de pildă, benzile transportoare. Cine se gândește că fără ele, multe lucruri ar fi date peste cap? Cum ți-ar ajunge pâinea pe masă, dacă întreg procesul ar fi împiedicat de absența unor astfel de benzi care să transporte mai întâi grâul, apoi făina măcinată, apoi produsul final spre punctele de colectare și desfacere?

Câte ore ai sta în aeroport să-ți recuperezi bagajele, dacă nu ar exista celebra bandă de cauciuc?

E-probe-Elastimpex_SuperBlog-2015-lumea-fara-cauciuc-300x196

Cum ți-ai face mișcarea zilnică fără banda de alergare din sala de fitness, indispensabilă pentru ca tu să arăți de vis?

banda-de-alergare-Elastimpex_SuperBlog-300x200

Cât de dificil ar fi pentru industria construcțiilor dacă nu ar exista posibilitatea de a transporta ușor și repede materialele folosite?

Nu e important cine a inventat un lucru sau altul, ci e mai important cine îl pune în valoare! 

Am aflat întâmplător de Elastimpex România, firma care „îți pune viața în mișcare”. Atunci când vine vorba de producția industrială, logistică și transport, e foarte important să ai la încemână cele mai bune produse, astfel încât activitatea să aibă maximum de eficiență. Esta fascinant să vezi felul în care înțelege omul să evolueze permanent, căutând soluții optime pentru toate situațiile care s-ar putea ivi. Nu m-am gândit niciodată că pot fi atâtea variațiuni ale aceluiași produs, adaptate particularităților domeniului din care fac parte: 

benzi

Mai mult decât atât, descopăr că firma Elastimpex produce o gamă largă de benzi transportoare din cauciuc (benzi transportoare de uz general, benzi transportoare textile, benzi transportoare cu inserție metalică, benzi cauciuc cu inserție textilă), dar și plăci tehnice din cauciuc și covoare din cauciuc, oferind pentru acestea servicii complete de vulcanizare la cald și la rece, suport tehnic și asistență pe toată durata de exploatare a produsului.

Ca să poți pune în valoare un produs, trebuie să dai dovadă de profesionalism, să-ți respecți clienții și să te adaptezi nevoilor acestora, să te adaptezi și poate, să te reinventezi, la nevoie.

Un experiment imaginar, drept răspuns la o întrebare reală și pertinentă, dar și un partener de încredere atunci când vine vorba de servicii în toate domenile de activitate, de la agricultură, la industria chimică, petrolieră, extractoare, alimentară, a construcțiilor sau auto.

…………………………………………………………………………………….

Proba numărul 9, cu bătăi de cap și benzi transportoare de la Elastimpex România, pentru SuperBlog 2015.

7

Imaginile sunt preluate de pe http://www.google.com, http://www.componenteindustriale.ro/produse/Benzi-transportoare-28/ și de pe http://super-blog.eu/proba-9-cum-ar-fi-lumea-daca-n-ar-exista-cauciucul/.

Iubire și-o magie de parfum

Apusul își intrase pe deplin în drepturi. El își întinse privirea spre linia orizontului unde se zăreau încă urme violete ale bătăliei pe care noaptea o câștigase din nou. Crepusculul își rearanja formele după chipul ei, ca și cum ar fi vrut să-i amintească încă o dată că el are o misiune de îndeplinit și că ea trebuia să fie a lui.

Mai trase o dată aer în piept și închise ochii înainte să bată la ușă.

Intră!

Vocea ușor autoritară îl făcu să ezite pentru o clipă, mai ales pentru că degetele lui nu apucaseră încă să atingă lemnul umed. În semiobscuritate, putea distinge silueta unei femei, trecute de mult de a doua tinerețe.

Așază-te!

Ciudat. Corpul lui nu părea să opună rezistență nici de data aceasta, ca și cum mintea îi intrase în repaos, o dulce paralizie. Se așeză aproape mecanic, asemeni unui elev supus în fața mentorului său.

Spune-mi despre ea, îi porunci femeia apărută de nicăieri pe scaunul din fața lui. Pielea zbârcită și plină de pete a mâinilor ei, culoarea nefirească a unghiilor și veșmintele neobișnuite îl făcură să zâmbească. Se simțea ca în fața unei cărți de povești cu magi și vrăjitoare.

Despre ea??

Nu-și amintea să fi apucat a-i spune motivul pentru care venise acolo.

În loc de răspuns, femeia îi zâmbi, iar ochii îi scăpărară pentru o clipă, într-un fel care îl înfioră. Nu vorbise niciodată nimănui despre ea. Ea era…doar parte a intimității lui, ca o scrisoare de dragoste pe care nu o arăți nimănui, ci o citești pe furiș, seara, înainte de culcare, ca să invoci prezența celui ce a scris-o, în visele cele mai dulci.

Ce-ar fi vrut să-i spună? Orice cuvânt ar fi folosit, nu ar fi reușit să surprindă absolut nimic din esența ființei ei, ba dimpotrivă, ar fi profanat-o, anulând toată splendoarea care o înconjura, ca o aură.

Uneori se întreba dacă era reală sau doar plăsmuire a minții lui, dacă nu cumva el era un nebun încercând să atingă cu aripa cerul, un Pygmalion decăzut, amorezat de propria creație. Știa doar că avea o dorință nestăvilită de a o avea, încă de când ochii lui își găsiseră culcuș într-ai ei.

Vrei să fii magician, așadar, zâmbi cu îngăduință, din nou, femeia.

Femeia asta ghicește gânduri?” se întrebă contrariat. Magician? Nu se gândise la asta până acum. Poate și pentru că imaginea unui bărbat îmbrăcat în frac, cu un joben și o baghetă, era departe de orice dorință de-a lui.

Vreau doar să o cuceresc, îndrăzni, în sfârșit, să-i răspundă.

Să o cucerești...Învață să o definești! Caută-i esențele. Descoperă-i notele. Îmbrac-o în parfumuri și culori.

Esențe…note…parfumuri...

Femeia îl luă de mână și îl duse într-o altă încăpere, unde se afla un dulap imens cu multe sertare.

Alege. Cu sufletul, nu cu ochii, cu inima și nu cu mintea.

Și ieși din încăpere, lăsându-l singur. El se simți ușor încurcat. Nu înțelegea ce trebuie să aleagă, nici ce plan avea femeia aceea necunoscută pentru el. Alese să-și plimbe privirea pe fiecare sertar, într-o ordine aleatorie, silabisind etichetele.

Orhidee vanilată.

Cele două cuvinte l-au purtat înapoi în timp, când a zărit-o, la o expoziție de pictură. I se păruse atât de delicată, îmbrăcată în rochia de culoarea orhideei. A deschis sertarul. Înăuntru erau petale de orhidee. A luat două și le-a ținut în podul palmei. Pe o masă în mijlocul camerei se afla o sticluță mov, cu forme delicate ca trupul suav al unei femei.

superblog-katy-perrys-mad-potion-coty-sponsor-superblog-226x300

I s-a părut foarte natural să pună în ea cele două petale. Apoi a căutat și alte sertare, ca și cum știa foarte clar ce avea de făcut.

Flori de bujorrozul obrajilor ei. Ah! Și ceva proaspăt și verde, plin de viață, ca ochii ei. Coajă de măr verde! Îi simți gustul numai apropiindu-și nările de sertarul deschis. Sticluța nu mai era goală, ci începea să poarte semnele disctinctive ale celei ale cărei esențe le purta. 

Flori de iasomie! Răsfirate prin părul ei, a nuntire. Cum s-ar mai pierde mirosindu-l, cum ar adormi alintându-l!

Apoi căută sertarul pe care stătea scris „Mosc” și picură ușor peste amestecul din sticluță. Un miros puternic invadă întreaga încăpere, făcându-l să se simtă amețit. Privi sticluța. Încă nu era pe deplin mulțumit. Îi mai trebuia ceva care să-i dea senzualitate, ceva care să exprime întru totul feminitatea, ceva ca un afrodisiac puternic.

Ambră! Foarte puțină ambră! Și căută înfrigurat sertarul.

O nebunie de parfumuri! Ești pregătit? auzi vocea femeii în spatele lui. De unde știa? Îi urmărise toate mișcările? Îi citise din nou gândurile? Sau se plictisise de atâta așteptare și se întorsese după el

Acum cred că da.

Femeia se întoarse cu spatele spre el.

Încă nu. Va trebui să-i dai un nume. Orice magie trebuie rostită. Orice iubire trebuie numită. Trebuie invocată.

El tăcu o clipă.

Parfum Mad Potion. Apoi vârî sticluța în buzunarul de la piept al hainei.

Nu trebuia să-i spună ce mai avea de făcut. În noaptea următoare, avea să fie magician. Avea să-și îmbrace iubirea în parfumuri și culori. Avea să-i șoptească numele la ureche, mângâindu-i părul mirosind a iasomie, a mosc și a ambră. Avea să o facă, în sfârșit, a lui!

………………………………………………………………………………………………

O magie pentru proba parfumată de la Coty România, pentru SuperBlog 2015.

COTY-logo-superblog-proba-2015

BT în acțiune: To the STAR(s)

– Rudio, ce-ai face cu 5000 de euro?

Amice, ești idiot! gândesc eu. De unde naiba să am EU 5000 de euro? Și, prin urmare, dacă nu-i am și nici nu întrevăd vreo posibilitate de a-i avea vreodată, de ce m-aș gândi ce aș putea face cu ei? N-am câștigat niciodată la loto. Să fie, poate, și pentru că uit mereu să cumpăr bilete? Potențial moștenitor nu sunt, deși am mai tot mâzgâlit câte o cracă pe arborele genealogic sperând că apare vreo mătușă renegată, cu avere înestimabilă.

Nu știu ce să zic, mă regrupez rapid ca să nu par nepoliticoasă. Da’ ce-ți veni?

– Ziceam și eu…Cum ar fi să stai în fața unei porți, cu o cheie în mâna tremurândă, pe care să o răsucești nerăbdător. Și când ai deschide poarta, să-ți apară un mesaj strălucitor: Deschis nelimitat la îndeplinirea viselor!

E clar! Omul ori a pățit o nepățită și a căzut în melancolie, ori l-a lovit amocul. Dar cine oi fi eu să-i tulbur lui visele! Mai sorb din cafea încercând să prind oportunitatea de a o șterge elegant până nu mă molipsește.

Tot timpul ne plângem că nu avem bani. Dacă întrebi pe cineva ce mai face, inevitabil va conduce discuția spre cât de greu e și cât de scumpe sunt toate. Așa că, involuntar, te apuci de făcut analize. Ai un salariu pe care îl tot lungești de la 15 la alte 15 ale lunii următoare, sperând că vei reuși să-i împarți echilibrat. Deodată, primești o mărire și tot nu-ți ajunge. Că, deh! Acum ai bani, care vin la pachet cu pretenții noi. Și iar tânjești: Black Friday la Altex și tocmai ți-a crăpat mașina de spălat, reduceri pe Emag – că aici au mereu de toate – sau ți s-a pus pata pe o pereche de pantofi de la Bugatti Shoes Store. Dar o voce interioară îți șoptește ușor ironic: Nu acum, da?

Atunci ai vrea să mai ai încă măcar vreo două salarii și să-ți poți îndeplini toate dorințele! Visul rămâne vis. Ba, mai mult, când te trezești, constați că nici bani nu mai sunt, nici ce-ți trebuie nu ți-ai luat.

Mă uit la interlocutorul meu. E tot cu privirea pierdută, probabil spre poarta lui deschisă nelimitat spre vise. Mă simt datoare să-l fac să se simtă ușor mai confortabil.

– Dar tu? Ce ai face cu 5000 de euro?

Se întoarse spre mine cu tot trupul lui greoi, de parcă abia aștepta să împărtășească cuiva visul.

Aș merge în Egipt! Dacă nu acum, atunci când?

A spus-o fără nicio ezitare, de parcă era ultima dorință a unui muribund.

– Nu e doar o țară arabă. Și nici o destinație exotică pe care să vrei să o vezi pentru că „se poartă”. Este un colț de rai! Piramidele din Giza, Abu Simbel, Cairo, Marea Rosie…Mă înfioară numai când mă gândesc că tălpile mele ar putea săruta nisipul fierbinte și că ochii mei s-ar hrăni cu spectacolul orbitor al unei lumi arhaice. Deșertul, oazele, peisaje mirifice, ape albastre. 

– Ăsta da vis! Ceva mai deștept nu mi-a venit în minte să spun, văzându-l cum se înflăcărează cu fiecare cuvânt apăsat pe care-l rostea. Îmi inghit repede vorbele și tușesc încurcată. 5000 de euro. O avere. Merită să dai o avere pe un vis?

– Treaba cu visele e foarte simplă. Odată ce se nasc, trebuie împlinite. Altfel te bântuie și dincolo de lumea asta și nu-ți găsești liniștea până nu le înfătuiești. 

E drept! Odată am avut și eu un vis: să mă sărute colegul de bancă! Și m-am zvârcolit nopți întregi până când, într-o zi, m-a sărutat. Pe obraz. Era ziua mea. Ce senzație îți dă împlinirea asta a unui vis! Chiar și așa, tangibil și relativ ușor de atins. Dar omul ăsta are un alt fel de vis: dintre acelea care ar merita chiar 5000 de euro!

M-am interesat, continuă el, ca și cum gândurile mele de până acum făceau parte din dialogul nostru. Știi că Banca Transilvania are un program de loialitate, Star Card.

banca-transilvania-sponsor-superlog-proba-2015

E un card de cumpărături. Îți alegi, de exemplu, varianta STAR FORTE. Cardul vine gratis, nu plătești nici extrasul de cont, nici utilizarea lui în străinătate. Doar 25 de lei pe an taxa de administrare a cardului. 

Suma maxima: 5.000 EUR (echivalent LEI)    Perioada de creditare: 5 ani    Perioada de gratie: pana la 56 de zile

sf

-Sunt ușor reticentă când vine vorba de cardurile de cumpărături! Nu văd cum te ajută să ajungi în Egipt?

Un om care are un vis, și-a pregătit armele și pentru eventuala apariție a unui Toma Necredinciosul:

– Îți faci cardul. Apoi, te duci la lista de parteneri (vreo 8000). Eu am ales Christian Tour. Cumperi biletul online, da’l plătești în 12 rate fără dobândă. Tot cu cardul îți faci bagajele. Cumperi tot ce ai de cumpărat pentru sejurul de 8 zile, fără grijă. Ba mai primești și niște puncte STAR bonus pentru tranzacții la comercianți, pe care le transformi, mai târziu, în bani. Cardul îl iei cu tine, pentru că poți face și acolo cumpărături.

I-am văzut strălucirea din ochi. „BT în acțiune! Și îl duce direct către stelele Egiptului”.

Seara târziu m-am gândit: eu ce aș face cu 5000 de euro? Nu m-am întrebat niciodată asta. Ciudat, însă, mereu am vrut să-mi cumpăr atâtea lucruri și acum, când aș putea să o fac, nu mă pot hotărî…

Până una-alta, m-am apucat să consult lista partenerilor!

……………………………………………………………………………………………………..

Am visat și eu frumos cu Banca Transilvania și cardul de cumpărături STAR FORTE, la proba cu numărul 7 a SuperBlogului 2015.

logo-BT-banca-transilvania-sponsor-superblog-2015-300x107

Gică – antreprenorul sau Cum să ai o afacere de succes

Ai auzit, tu?
-?
-Gică a lui Olaru s-a întors din Italia!
-De tot?
-De tot, tu!
-Și ce-or face ei acu’ în țara asta?

Om muncitor și strângător, Gică și-a făcut rostul prin străinătățuri. A strâns bani albi pentru zile negre. Să-i fie bine la bătrânețe. A plecat acum zece ani cu nevasta, Rodica, și cu ăla micu’, în etate de opt anișori. Acum, ăla micu’ e deja ăla mare. Mai are puțin și e major. Nu i-a plăcut cartea așa de mult cât să vrea să continue școala, dar a stat mult pe lângă taica-său și a învățat meserie.
În țară, lucrurile nu merg mai bine decât acum zece ani, așa că, atunci când vine vorba, la o adică, de un loc de muncă, nu știi niciodată dacă o fi cu noroc au ba. De aceea, Gică vrea să fie antreprenor! Adică, să nu mai fie la cheremul altora: să muncească el și ai lui, pentru sine și ai lui. Nu mai vrea să audă de șefi, i-au ajuns ăia de i-a avut în Italia. Și să o facă și pe Rodica o doamnă, că prea s-a chinuit având grija altora străini. În plus, și ăla mare trebuie să aibă unde munci. Tot e obișnuit cu treaba grea de mic. Dac-o vrea să mai facă și carte, bine, dacă nu, să-și poată câștiga o pâine cinstit!

Pasul 1. Planul de bătaie afaceri

Gică nu are școală prea multă. A absolvit profesionala. Atât au putut ai lui să-l ajute. Apoi a plecat în lume să-și caute un rost. Se pricepe al naibii de bine la două lucruri: la oameni și la bani. Rodica, în schimb, a făcut liceul economic, la seral. I-au plăcut cifrele atât de mult, încât le-a făcut mereu să se adune după vrerea ei. Așa că Gică a decretat:

-Deschidem un service auto! 

Rodica va ține contabilitatea și va descâlci hârtiile, el va repara, va schimba cauciucuri și va vinde piese de schimb. Ăla mare va avea grijă de spălătorie.

Pasul 2. Să ne așezăm la casa noastră spațiul nostru

Când i-a vândut pontul un prieten, a zis că e semn divin! Unul nu și-a mai putut plăti datoriile și a vândut toată afacerea. Locație potrivită – vadul bun. Clădirea – în picioare, necesita niscaiva reparații. S-a uitat Gică atent peste certificatul energetic: clasa de performanță energetică C. C nu e A, desigur, dar prețul plătit era mai bun decât dacă ar fi ridicat ei de la zero întreaga hardughie. Și s-au apucat de muncă. Au văruit, au spălat, au reparat, au cumpărat scule, aparate și mașinării. Jos – spălătoria și atelierul, deasupra, biroul. Afacerea mergea strună, clienții nu mai conteneau să apară. Numai Rodica era cam îmbufnată. Cifrele nu prea arătau bine.

-Nu-i a bună, Gicule! Facturile astea nu-mi fac viața mai frumoasă!

Gică era de acord: curentul electric și gazul cam tăiau din profit și se ducea naibii sporul casei!

Pasul 3. Dacă nu ai un prieten, fă-ți! 

I-a spus lui cineva că sigur clădirea nu e bine izolată și că de aia consumă atâta în lunile de iarnă , așa că l-a trimis la un expert în termografie. Cât a umblat el, Gică, prin lume, nu știa ce înseamnă termografie sau termoviziune.

Bloc nereabilitat – termografieBloc reabilitat – termografie

Omul a venit la fața locului, a făcut nu știu ce măsurători și a dat verdictul:

  • izoația termică nu există, prin urmare sunt zone întinse cu pierderi de căldură
  • fisurile au permis infiltrații excesive de aer
  • condensul și mucegaiul erau la ele acasă
  • niște conducte vrechi erau înfundate

Pentru început, soluția expertului a fost să schimbe toată tâmplăria și să izoleze suplimentar pereții. Apoi i-a sugerat să mai investească puțin în alte câteva schimbări.

– Or să coste, e drept, dar se vor amortiza foarte repede și nu vei avea decât de câștigat.

Așa că Gică a schimbat centrala clasică cu una termică în condensație, cu randament mai ridicat și consum redus de combustibil. A pus becuri cu led în birou și aparat de aer condiționat cu inverter, care să reducă timpul de răcire și să păstreze temperatura constantă mai mult timp.

În loc de concluzie

Gică antreprenorul are o afacere de succes! A stârnit și multe invidii, e drept, dar asta, pentru el, însemna că s-a așezat la biroul casa lui și că i-a ieșit planul de afaceri!

………………………………………………………………………………………………………….

Cu sau fără lumină electrică în apartament, am dus la bun sfârșit și proba a șasea a SuperBlogului 2015, propusă de www.avizez.ro.

pret-certificat-energetic-avizez-proba-superblog

Citatul de duminică (24) – Despre oameni și dorințe

“Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipseşte.”

Schopenhauer
Stăm adesea cu capul în mâini:
„Cât mi-aș dori să….”
Apoi tânjim toată viața după ceea ce nu avem. Ne imaginăm cum ar fi dacă…ne revoltăm că nu primim ceea ce credem că ni se cuvine. Foarte des dezvoltăm invidii și ne ucidem sufletul pândind peste drum, în curtea vecinului. Nici nu trebuie să ne vadă cineva făcând asta! E suficient de rău că ne lăsăm otrăviți de propriile dorințe și aspirații pentru mai mult decât avem nevoie.
Dar…de ce avem nevoie?
Nu există răspuns universal pentru această întrebare. Fiecare își stabilește singur nevoile. Secretul este să conștientizăm limitele și să facem diferența dintre nevoia reală și capriciu. La fel de important este să nu cumva să pierdem ceea ce deja avem, în timp ce alergăm după ceea ce nu avem (și, poate, nu vom avea niciodată!)

Haina îl face pe om sau omul pe haină?

Vorbeam deunăzi despre străduințele oamenilor de a se diferenția de ceilalți. Ne place teribil să ieșim în evidență uneori, ne place să atragem priviri, ne place să se discute despre cât de cool suntem sau cât de „în trend”. Și asta chiar dacă negăm cu vehemență acest lucru. Ținuta vestimentară este cel mai potrivit domeniu în care să ne putem manifesta în funcție de propria personalitate. Unii mai serioși, alții mai țipători, unii mai vizibili, alții, dimpotrivă, discreți.

Uneori, haina face pe om

În ceea ce mă privește, aleg mereu ceea ce mă face să mă simt comod. Nu vobesc despre momentele când ținuta îți este impusă de un eveniment sau de regulile locului de muncă. Nu știu dacă am un stil care să mă definească, garderoba mea nu abundă în prea multe piese „de colecție”. O pereche de blugi cu un tricou sau pulover, după caz și după condițiile meteo, cu accesorii potrivite care să le scoată din monotonie. Dar dacă e, la o adică, vreo ocazie să devin peste noapte Cenușăreasă…de ce nu?

Ceea ce rămâne, însă, ca notă definitorie, este seriozitatea, fără a o transforma în sobrietate. Pentru că da, (și) haina îl face pe om să pară respectabil, admirabil, apreciabil sau, dimpotrivă.

Desigur, uneori  simțim nevoia să ne destindem, să evadăm din lumea serioasă și să redevenim imaturi, poate să dăm și în mintea copiilor, dacă asta ne face să simțim gustul vieții.

Adică…de ce-ai vrea un tricou personalizat?

1. Pentru că sunt la modă? Nu știu dacă este suficient de convingător un astfel de argument. Știu că sunt destul de căutate astfel de cadouri personalizate. Nu trebuie decât să cunoști destul de bine pe cel căruia urmează să i-l dăruiești (nu de alta, dar ar fi destul de neplăcut să nu nimerești mesajul potrivit!)

2. Pentru că sunt tricouri haioase? Asta da. Eu însămi zâmbesc uneori, mai ales dacă imaginea/textul reflectă o oarecare inteligență în a crea jocul.

PyuOTCY4VL_tricou_alb superblog-probe-sponsori-magazin-de-tricouri

3. Pentru că te fac să te simți iubit/apreciat/ important? Poate da! Îmi amintesc de ultimul tricou cu mesaj pe care l-am primit și care mi-a înseninat ziua de naștere:

4. Pentru că vrei să transmiți o idee? Ei, bine, da! Acesta mi se pare, de departe, cel mai bun motiv. Am văzut tricouri cu mesaje puternice, de impact, astfel că îți este imposibil să uiți ceea ce transmit. Am simțit asta la semi-maraton, când am alergat alături de echipa Invictus sau de alte echipe care s-au înscris tocmai pentru a susține o idee. În esență, despre asta e vorba atunci când ne referim la obiecte personalizate: să reprezinte un brand, să susțină și să promoveze o idee sau un business și, mai ales, să arate profi.

Sau omul face haina? 

Mi-am aruncat privirea peste oferta din magazinul de tricouri online, să văd ce anume mi s-ar potrivi. Dacă ar fi să mă iau după starea de spirit din ultimele două săptămâni (sper să nu iasă cu prelungiri!), cred că ar fi bine să plasez o comandă de tricouri din gama

lRumhbwC0F_tricou_negru

Nu știu dacă multă sau puțină, dar deja încep să mă simt inspirată și creativă! Și dacă tot mi-au dat voie să mă joc, mi-am dat cu presupusul direct acolo pe site. Tshirts? Cu mine????

Untitled

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

O probă provocatoare în competiția SuperBlog2015, de la Tshirts – tricouri personalizate. 

Imaginile sunt preluate din arhiva personală și de pe https://www.facebook.com/Semimarathon-BACAU-1616182608654827/.

Bucurii de octombrie în culori – #bloggeriteBacau3

Trăim într-o lume în care fiecare gonește nebun spre cine știe ce destinație considerată importantă. Suntem absorbiți de probleme, întunecați de posibilitatea unui eșec sau a unei dezamăgiri, preocupați de un viitor încert, încât uităm să savurăm clipa prezentă. Dacă ai noroc, cineva te oprește din toată alergătura asta cu o bătaie ușoară pe umăr: „Ia o pauză! Relaxează-te! Bucură-te de lucruri mărunte!”

Da, eu am avut noroc. Am dat peste Anca. Inimoasă, cu inițiativă și extrem de sufletistă. Ea m-a bătut pe umăr și m-a invitat în comunitatea bloggerițelor din Bacău. Acum, când mă gândesc la cât de timid a debutat prima întâlnire, aproape că nu mai recunosc personajele. Stânjeneala a devenit lejeritate, amabilitățile s-au transformat în prietenii ce promit a fi durabile și am descoperit că avem atât de multe lucruri în comun, deși suntem cu toatele atât de diferite.

Cea de a doua întâlnire a însemnat deja că formăm o comunitate. Am stabilit niște „reguli” ale bunului simț și câteva coordonate ale activității noastre. Lucruri serioase, dar și multă voie bună. Departe de gândul de a promova neapărat ideea unui feminism exacerbat, am găsit că e distractiv să inventăm un dress code al fiecărei întâlniri, fără a transforma sugestiile în obligații împovărătoare. Și pentru că trebuie să ia cineva frâul în mâini, fetele cu idei și inițiativă, au demarat acțiunea „Blogmeet no.3”.

12074493_1056022104416232_3219800780535384868_n

Cartea de vizită a unei comunități care se respectă o reprezintă organizarea. Roxana găsește mereu locurile cele mai potrivite. Ca decor, ca atmosferă, ca oameni. Ea însăși este o fire foarte plăcută și afli repede că, deși este o femeie de afaceri cu un program extrem de încărcat, se relaxează cu ușurință când se află într-o companie plăcută. Adina este responsabilă cu surprizele. De fiecare dată, plăcute! Și asta nu pentru că altfel nu am putea să ne întâlnim, ci pentru că ea știe că micile atenții înseninează ziua unei femei. Alina este un înger! Evident, nu mă las înfluențată de faptul că am tras unul dintre biletele câștigătoare la tombola-surpriză! 🙂 Ci pentru că este o prezență delicată, care rezolvă lucrurile din umbră, fără a aștepta ceva în schimb. Multe din micile bucurii ale zilei de sâmbătă, 10 octombrie, i se datorează.

Pentru fiecare dintre cele 15 fete prezente la blogmeet-ul de octombrie, a fost o zi deosebită. Dar Elena a ales să împartă cu noi un moment special:

12112156_10206026470475514_108554575074767629_n

Așa că i-am cântat La mulți ani, cu un tort improvizat și cu urări frumoase pentru o femeie deosebită pe care o admir pentru felul în care a făcut din blogging o afacere profitabilă.

M-am bucurat să o revăd pe Claudia, care m-a salvat de câteva ori de la câte un impas culinar. Rețete ușoare, explicate pas cu pas pentru gospodine grăbite sau pentru cine dorește să mai diversifice obiceiurile culinare. Deea a descoperit că avem o prietenă comună și am schimbat câteva impresii pe această temă, înainte să plece mult prea devreme de la întâlnire. Sonia – am păstrat imaginea unei franțuzoaice simpatice de la prima întâlnire – mi-e dragă pentru că pune mereu întrebări. Asta face ca întâlnirile noastre să fie constructive și să-și atingă scopul: de a ne dezvolta fiecare, de a afla mai multe despre blogging, despre nișe, despre eficientizare, despre monetizare și așa mai departe. Elena este o artistă. Și o admir pentru creativitate și pentru că reușește să fie mereu ea însăși. (Mi-aș dori ca la un moment dat să pot purta o rochie sau o cămașă „by Core”!) Daniela are, de asemenea, o experiență bogată în diferite domenii și o dorință deosebită de a ajuta oamenii. Știu că vom face lucruri frumoase împreună! 🙂

Bucuria noastră este că această comunitate devine și mai extinsă și că toată diversitatea grupului nu face decât să ne ajute să descoperim mereu oameni și idei. Le-am cunoscut pe Alexandra și pe Cristina-Maria! Două viitoare mămici cu o minte sclipitoare de la care cred că am, de asemenea, multe de învățat. De aici și ideea de a demara proiecte foarte serioase împreună. De altfel, lucrurile se și mișcă deja. 🙂 Am fost fascinată de Mihaela și de percepția ei asupra felului în care trebuie să ai grijă de corpul tău din toate punctele de vedere, pentru o viață sănătoasă. Deși pe Alexandra o știam de mult timp, din intersectările cărărilor virtuale, m-am bucurat să o văd „în carne și oase”. O tânără studentă foarte hotărâtă, care știe să profite de oportunitățile care se ivesc. Cristina mi-a părut ușor timidă, dar am pus-o pe seama faptului că a fost prima dată când a participat la un blogmeet al bloggerițelor din Bacău.

Iată-ne: frumoase, vesele, puse pe fapte mari!

Una peste alta, un eveniment reușit din toate punctele de vedere. Poate de aceea a stârnit și ușoare invidii! 😉

#BloggeriteBacau3 – eveniment organizat cu sprijinul  C-THRU, ElmiplantFamous Luxury Perfumes, Str8SelgrosBacau, Pretty byElenaLupu, Ziaja.

Multumim Beraria cu Noroc  pentru găzduire.

Despre păr, epilare, multă ceară și șoareci

Norocos om, Spânul lui Harap-Alb! Nici tu fir de păr, nici tu dureri de chelie cap! N-are nevoie de rugăciuni fierbinți și eficiente în speranța că va răspunde cosmeticiana la telefon și, mai ales, că va reuși să facă o programare undeva mai aproape de…ziua de ieri! (Asta pentru că, evident, ai uitat de evenimentul important ce necesită rochia preferată!) Fără chin/dureri/strâns din dinți în timpul procesului. Fără depresie când descoperi firele renăscând din propria cenușă precum balaurii cu șapte capete, încă și mai viguroase și mai rezistente.

Pesemne n-ai auzit vorba ceea: că de păr şi de coate-goale nu se plânge nimene. Şi când nu sunt ochi negri, săruţi şi albaştri! (Povestea lui Harap-Alb – I. Creangă)

Da, norocos și șugubăț pe deasupra!.

Logica existenței umane ne îndreptățește să sperăm credem că atunci când vine vorba despre păr, ar trebui să existe niște proporții predefinite: o podoabă capilară mai bogată, iar în rest, piele fină și mătăsoasă. Cam așa:

4727099-chinese-crested-dog-Hairless-dog-in-front-of-a-white-background-Stock-Photo

Numai că, între timp, s-a născut Murphy, cu tot cu legile sale: părul de pe corpul tău va crește exact acolo unde nu ai nevoie de el!

Back in time

Ca toate adolescentele vremurilor acelea, mi-am cumpărat și eu ceară pentru epilat. De la standurile de profil, în cutie galbenă pe care trona un fagure imens cu miere. Nu mai știu cine îmi povestise cum se procedează și mi s-a părut floare la ureche. Ce poate fi așa de greu? Încălzești ceara la aragaz, o întinzi pe picior, aștepți puțin să se întărească și apoi smulgi cu putere. Nu-ți trebuie nici cine știe ce accesorii de epilat: cutia ca o conservă mai mare și o coadă de la o lingură de lemn. Ceva, însă, nu a funcționat cum trebuie. Ori prietenele nu mi-au spus toți pașii. Mai întâi am afumat bucătăria suficient cât să se resimtă trei zile și trei nopți. Exact ca în povești. Bucuroasă că n-a chemat nimeni pompierii, am purces la operațiunea „Defrișarea – scena 1, dubla 1”. Mai întâi, ceara era prea fierbinte. Apoi, a fost prea rece. „Reîncălzirea” -scena 2 (aka bucătăria), dubla 2. Am avut grijă să stau lângă ea, înainte să bolborosească. Pasul „Întinde-o” – scena…groazei, dubla…fără număr! Întâi mi s-a părut că e prea puțină și am pus până a devenit „prea multă”. Pe care nu o mai puteam da jos decât cu șpaclul. Peste tot în sufragerie erau dâre de ceară înnodate, semn al trecerii mele într-un picior de la un capăt la altul. Ceara invadase sufrageria! Era peste tot. Nici nu mi-am dat seama că într-o cutiuță atât de mică poate încăpea atâta ceară! Până și în păr erau vreo două urme, evident, în părul greșit! Episodul m-a marcat atât de puternic, încât o vreme am folosit metode …neconvenționale de epilat la domiciliul clientului.

La salon, ca o divă!

Când am mai crescut (și eu și părul!), mi-am făcut curaj să merg la cosmetică. Bună fată, cosmeticiana mea, dar cam sperioasă. Într-o zi, cum stăteam noi două de vorbă despre una despre alta (ca să mă distragă de la operațiune), o aud deodată țipând și, cât am putut număra până la 1, era pe masă lângă mine, strigând să mă dau la o parte. N-am avut timp să mă lămuresc dacă jucăm vreun joc cu schimbare de roluri sau dacă vreo pasiune ascunsă a năpădit-o vâzându-mă așa, despuiată, în fața ei.

Un șoarece!!!!!!

Răcnetul ei mi-a dat de înțeles două lucruri:

  1. Nu glumea! Pesemne biata vietate se săturase să-și aștepte rândul la ședința de epilare și să asculte prostiile pe care le debitasem cât am stat cocoțată pe masă.
  2. Să caut alt loc unde să-mi smulg doar părul de pe picioare, nu și cel de pe cap, fugind după/de șoareci prin încăpere.

Mai bine, mai repede, mai…definitiv (sic!)

Total_pro_beauty_superblog_proba_2015

Așa am vrea cu toatele, nu? Totuși, parcă nu sunt pregătită pentru soluții extreme!

Mă gândesc că am două variante, dacă e să mă iau după surse sigure.

a) Ceara tradițională refolosibilă. Pe sortimente: cu miere, cu aloe, cu titaniu. Pe greutate: de 1 kg, de 5 sau de 10. Pe culori: verde, galben, roz.

 

b) Ceară de unică folosință. Sau și mai bine, kituri pentru epilat: cartuse cu ceară de unică folosință, încălzitor de ceară și hârtie de epilat ± uleiuri post epilare.

kit-epilare-cu-incalzitor-de-ceara-duo-basic

Fără chin, fără să-mbrac toată casa în ceară, fără încălzire periculoasă la aragaz și, mai ales, fără șoareci!

………………………………………………………………………………………

Proba numărul 4 a SuperBlogului 2015 😀

Be Yourself! Be Colop-ful!

Cel mai adesea, fugim de generalizări, de uniformizări, de tendința de a face un lucru doar pentru că și ceilalți îl fac. Din ce în ce mai des ne strigăm în gura mare unicitatea. În cazul unora, este o chestiune legată de înfățișare, alții se raportează la detaliul vestimentar, sunt destui care se remarcă printr-o atitudine stridentă sau printr-un act extrem. Pentru fiecare dintre aceste persoane este important a ieși în evidență cu orice preț, tocmai pentru a se desprinde iremediabil de grup, dintr-o criză a propriei identități.

orsonwelles109681

Ce-are a face ștampila?

Dacă, inițial, ștampila – derivată a sigiliului – era elementul de siguranță, dovada autenticității și integrității unui document, astăzi este mai mult de atât. Nu trebuie să fii persoană cu o funcție, cu un PF/PFA sau cu un statut aparte. A devenit un must-have pentru oricine vrea să-și pună în valoare originalitatea.

Ideea de a avea o ștampilă mă duce departe în trecut, în casa bunicilor mei. Lucrul care mă fascina în fiecare vacanță era biblioteca bunicului, în care scotoceam de fiecare dată, căutând câte ceva interesant de citit. Și mai fascinant mi se părea faptul că bunicul însemnase cărțile cu…o ștampilă proprie!

20151012_212412

Pe furiș, o foloseam și noi pe caiete, pe foi, oriunde! Mi se părea că totul devine deodată important, oficial și visam să am și eu odată un obiect atât de…fancy. Brusc aș fi fost mult mai interesantă în ochii copiilor de la bloc! Cum m-ar fi iscodit, cât și-ar fi dorit să-i las să o folosească măcar o dată pe caietul de amintiri!

Am păstrat dorința asta (devenită, poate, și mai arzătoare), când am avut de semnat copiile unor documente din vreo 80 de dosare „CONFORM CU ORIGINALUL”, de m-au durut mâinile două zile. Nici nu-mi imaginam că s-ar fi putut gândi cineva să inventeze un instrument util în acest sens! Spre norocul meu, însă, obiectul minune s-a inventat! Iar acum, nu numai că merg lucrurile mult mai rapid, dar parcă ai și aerul acela de…persoană importantă! (Deh! Reminiscențe din copilărie! 😈 )

SB1

Numai că odată ce te-ai învățat cu viața ușoară, tot cauți și alte modalități de a simplifica lucrurile. Cum mereu uit în ce zi suntem (mi-am făcut prieten pe Alzheimer!), bine mi-ar mai prinde un reminder: o datieră!

stampila-momentului_colop_superblog

Și după aceea, să se facă și cataloage la școală cu format care să permită folosirea ștampilei pentru ăștia ca mine care întreabă mereu pe câte unul: „Da’ azi în cât suntem?” 😀

Ce-are a face Colop?

Păi are! Că până la ei, uitasem cu desăvârșire că pot să fiu unică și în felul acesta! Una e să ai o ștampilă, și cu totul alta e să ai cel mai interesant semn a ceea ce reprezinți. Să-ți alegi tu însuți/însăți imaginea, textul, culoarea, modelul, în funcție de nevoi și în funcție de propria personalitate. M-am jucat și eu cu programul lor de personalizare, Design Your Stamp, și mă gândesc că este cel mai eficient și distractiv mod de a fi creativ în ceea ce privește propria imagine.

Ce-mi trebuie ștampilă?

Lăsând la o parte faptul că m-ar face să par al naibii de cool? 🙂 Cum ar fi să am pe post de semnătură, o ștampilă cu datele de contact? Te-ai întâlnit cu omul, ai bătut palma în privința afacerii comune, ai lăsat repede pe hârtiile-document și toate informațiile de care are nevoie. O ședință importantă, o întâlnire de afaceri cu potențiali parteneri? Numai bună o astfel de ștampilă! Ca o carte de vizită.

SB6

E drept că o idee pe care o am de multă vreme în minte este legată de o ștampilă (sau două sau trei) pe care să o pot folosi pe caietele elevilor mei, în loc de evaluare cu notă. Cei mici, mai ales, sunt înnebuniți după orice semn care să aprecieze ALTFEL munca lor în clasă au acasă. Cam monoton acel „văzut” și cam impersonal. Dacă tot m-am jucat „de-a Colop-ul”, iată:

Untitled

Dacă aș fi o ștampilă, aș fi…

Evenimentele din ultimele zile au generat adevărate cutremure sociale și psihologice în comunitatea unde îmi desfășor activitatea. Așa că tare mi-aș dori să fiu o ștampilă care să identifice și să marcheze prostia! Un fel de Zorro modern, doar că în loc de „Z”-ul tremurat, să scrie mare Atenție! Prostie! Extrem de contagioasă! Ca să fugă lumea mâncând pământul. Să fie un fel de „Litera stacojie”, înfierată cât să știe lumea cu cine are de a face. Dar, cum e bine să rămânem pașnici șă să ne ridicăm deasupra tutror și, mai ales, deasupra ACELORA, rămân la ideile pozitive de mai sus. Deocamdată! 😀

……………………………………………………………………………………………….

Astfel, a trecut și proba a treia a competiției SuperBlog2015! Să ne fie cu Colop, zic! 😀

Citatul de duminică (23) – Despre răutate și răutăcioși

Proverb-romanesc1

Vecinul are o capră. De frumoasă, mai frumoasă decât a mea, de lapte, nu se plânge, spre deosebire de mine, iar de mândru, nici nu mai încape vorbă. Doar că într-o zi, capra lui s-a îmbolnăvit. Nu grav. Probabil, de plictiseală. Sau de aberațiile stăpânului, cine știe… N-am știut asta, deși circula prin sat zvonul că ar vrea să se mai întâlnească și cu alți posesori de capre, să vadă cum poate să o scoată din stări. Nu e treaba mea să știu dacă s-a mai întâlnit sau dacă a reușit să revigoreze bietul animal. Nici nu sunt atât de importantă, încât să fi participat la o astfel de întâlnire cu preocupări prea înalte pentru o biată capră ca a mea, șchioapă, puțin chioară și ușor încovoiată de spate. În general, mă uit doar în curtea mea și-mi admir capra, că atâta am, uneori o mai laud că poate o conving să deschidă ochiul sănătos și să mai zburde prin țarc. Am niște prietene (și câțiva prieteni) care îmi țin isonul, să nu dau în depresie, mai adaugă câte un sfat, mai dau câte un șut (nu caprei, mie!) ca să pună lucrurile în mișcare. Și cum stăteam noi așa la o discuție despre capre, vecinul scoase bâta! I-a cășunat pe caprele noastre! Și nu pentru că am fi noi mai ortomani sau pentru că am avea capre mai multe, mândre și cornute. Ci pentru că ….naiba știe pentru ce!

Mă gândesc că după ce trece luna plină, nu mai latră nici câinii.

A Bad Hair Day? Dă-i cu Farmec!

A fost odată ca niciodată!

A fost odată o fată. Nu de împărat, că fuseseră maziliți deja pe vremea aceea, iar averea li se retrocedase. O fată simplă. Și ca toate fetele, visa la un moment dat să devină Cosânzeană. Cum să fii Cosânzeană, dacă nu ai cosițe? Degeaba mituiseră ursitoarele și măsluiseră baghete magice. Fata noastră s-a pricopsit încă de la naștere cu…

1 par

Blondele cosițe erau doar un moț. I s-a spus să nu se îngrijoreze, că va veni și vremea când se va putea lăuda cu un păr mătăsos, de aur, moale, numai bun de muză pentru poeți. Dar vremurile acelea s-au lăsat mult așteptate. Așa că fata și-a luat inima-n dinți și pieptănul în mână și s-a apucat de treabă, doar doar grăbește procesul de… Cosânzire.

5 par

Nici vorbă de succes! Toate tehnicile păreau să dea greș. Părul nu-și găsea forma lui de Cosânzeană și pace! Așadar, fata noastră a apelat la experți în…bad hair day..

Rezultatul???

2 par

Da! A venit cu tot cu globuri, beteală și artificii! Cât a mai plâns biata fată! Și cât s-a mai rugat de Moș Crăciun să se îndure măcar el de părul ei! Fără succes și de această dată!

Ei, vedeți voi, pe vremurile acelea nu exista Gerovital Tratament Expert, și de aceea, lucrurile, insclusiv părul, nu aveau Farmec! Dacă ar fi fost fată de împărat, altfel ar fi stat lucrurile! Cu siguranță pețitorii s-ar fi întrecut care să-i aducă cel mai eficient șampon regenerant, cele mai bune măști de păr sau măcar un ser termoprotector, un balsam, un ulei nutritiv. Dacă ar fi fost fată de împărat, îl chema pe Merlin, vrăjitorul, și cu o poțiune magică, puff! Cosițe aurii, strălucitoare și farmec-ătoare! Dar nu, aici nu vorbim de fete de împărat! Ci de o fată simplă, cu un pieptăn și cam atât.

Aceasta este o poveste. Orice asemănare cu realitatea este…posibilă și total întâmplătoare. Nu vă uitați nici la asemănarea izbitoare cu personajul, căci aparențele înșală din când în când. 😈

În ceea ce mă privește, prefer să folosesc produse românești de calitate, probabil dintr-o mândrie românească. Și pentru că au la bază ingrediente de origine vegetală și minerală. Și pentru că din 8 sub-game și 22 de produse, ai de unde să alegi ce ți se potrivește. Cosițele… nu mai sunt blonde, dar nu se mai poartă oricum, culoarea asta. În schimb, arată a păr frumos și sănătos. Ca în reclamă!

probe_farmec_superblog

Așa că, mi-e milă de fata din poveste, dar eu…I love my hair!

Grea treabă asta cu părul! Mai ales dacă ești femeie! Cochetă.

Tu? Care e povestea ta de Cosânzeană?

……………………………………………………………………

Proba numărul doi a provocării SuperBlog 2015. Să fie cu muuult Farmec! 😉

Ah! Imaginile sunt…din arhiva de aur! 🙂

O mie și una!

Se simțea sufocat. Deshisese deja fereastra și își slăbise nasturele cămășii. Sufocarea aceea, însă, venea de altundeva: dinlăuntrul lui. Da, o pierduse! Era pentru prima dată când își ducea acest gând până la capăt. Și acum îl repeta, chiar cu voce tare, ca și cum ar fi încercat să se convingă pe sine.
– Pierdută…este pierdută. Sunt o mie și una de nopți de atunci!
Undeva dincolo de limita propriei existențe, Bilal își imagina că va ajunge cândva să o atingă din nou, să-i simtă respirația și să o sărute cu patos ca în ultima seară, înainte să-i așeze aripi pe umeri. Dar când? Oare când va veni vremea aceea?
Deschise dulăpiorul de lângă fereastră. Un miros de cafea îi invadă nările. Nu mai băuse de când Arzum…de când ea plecase pentru totdeauna. I se făcu dor de gustul puternic și aromat al cafelei turcești pe care ea o prepara dimineața în ibricul vechi. Doar apă și cafea. Suficient cât să le facă amândurora dimineața frumoasă. Era sigur că nu va regăsi nicăieri gustul acela, pentru că se gândea că Arzum trebuie să fi avut o formulă magică pentru a o prepara. Încercase de multe ori să-i surprindă buzele rostind vreo incantație. Dar ea doar îi zâmbea ștrengărește și îl făcea să se simtă ca un copil prins în timp ce făcea vreo năzbâtie.
O mie și una de boabe de cafea! Nici măcar una în plus, nici măcar una în minus! Ăsta e secretul! Și apoi se întorcea râzând spre ibricul de pe foc.
După ce ea nu a mai fost, și-a cumpărat o cafetieră profesională de la magazinul MarketOnline.ro.
logo_marketonline_micȘi-amintea acum că îl încântase funcția de auto-curățare. Putea să savureze liniștit cafeaua preferată, ca atunci când fuseseră în Turcia amândoi.
Cafetiera zăcea într-un colț al bucătăriei de ceva vreme, așa că se hotărî să-și facă, în sfârșit, o cafea. O cafea turcească. Apucase să soarbă din ceașca aburindă și închise ochii, murmurând:
– „ArzumArzum Okka…”
Îi era dor! Iar dorul devenise durere. Iar durerea îi amorțea trupul care părea să nu-l mai asculte. Doar de undeva de departe se auzea un glas încânat cu o melodie veche, dragă lui. Bilal încercă să deschidă ochii. Lumânarea era arsă jumătate, iar fumul umpluse toată odaia. I se păru ciudat că acum căpăta contur. Un contur de femeie, chiar în fața lui, pe scaunul tapițat, roșu.
Nu ți-ai băut cafeaua, auzi el o voce. Nu te grăbi. Am să-ți spun o poveste. Ah, ba nu! Am să-ți spui o mie și una de povești! Dar să ții lumânarea aprinsă!
Bilal nu credea nici în stafii, nici în fenomene paranormale. Cu toate acestea, ochii – singurii pe care și-i putea mișca acum – erau lipiți de arătarea aceea, de conturul femeii așezate pe scaunul roșu.
E povestea unui tânăr. Îndrăgostit fără șanse de vindecare, și-a înfruntat familia, refuzând să-și aleagă alte trei soții, după legea turcească. O iubea pe prima și nici prin gând nu i-a trecut să o înlocuiască vreodată.
Și umbra a povestit despre pedeapsa pe care a primit-o tânărul, silit să-și vadă soția schingiuită, înainte de a-și pierde el însuși capul.
Bilal simți imediat gustul sângelui, în timp ce inima-i bătea cu putere, ca și cum fusese acolo, acum sute de ani.
Lumânarea! îi spuse umbra. Să nu se stingă. Și mai toarnă-ți cafea. Noaptea e lungă.
Bilal se sili să se ridice și aprinse la timp altă lumânare. Umbra îi povesti de data aceasta despre o bătălie. Conducătorul își învățase oamenii să fie curajoși și era aproape de victorie. Își urmărea dușmanul ca să-l răpună dintr-o lovitură a sabiei. Dar când îl izbi de pe cal, înlăturându-i armura, rămase împietrit: sub ea, se ascundea o femeie. Cea care i se arătase în vis timp de o mie și una de nopți. Iar aceasta, cu ultima sforțare, îi înfipse sabia în inimă. Și acum, Bilal simțea tăișul sabiei și durerea din piept, de ca și cum totul s-ar fi întâmplat chiar atunci.
Cu fiecare lumânare aprinsă, umbra îi spunea altă poveste. De fiecare dată Bilal își regăsea o rană mai veche, un vis, un semn din naștere, o amintire…După terminarea poveștii, îl izbea o sete nemaipomenită, iar umbra îl îndemna să bea cafea.
O mie și una de lumânări au ars. O mie și una de cești de cafea. O mie și una de ore s-au scurs…Când au intrat să vadă de ce nu răspunde de atâta timp, oamenii au găsit cafetierea bolborosind, o grămadă de lumânări arse și hainele lui Bilal pe scaun, ca și cum trupul i s-ar fi evaporat…

…………………………………………………………………………………..

Am îndrăznit…la prima probă SuperBlog2015. Dacă tot e cu poveste…

Imaginile au fost preluate de pe http://recyclenation.com/2014/04/recycle-candles și http://www.modernism.ro/2014/11/08/stefano-bonazzis-smoke-portraits-of-people-mysteriously-vanishing-into-velvety-wisps/

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte