Citatul de duminică (16) – Lecții despre iubire

Să iubeşti… Să râzi…. Să râzi din nou…

Howard Roughan

Am întâlnit oameni care nu știu să iubească! Sau…nu pot! Cărora iubirea li se pare un lucru copilăresc și, prin urmare, neserios. Cum e să nu iubești lucruri mărunte? Ca raza de soare la primul ceas al dimineții, când ziua tocmai a alungat în hârjoană noaptea…Cum e să nu iubești liniștea câmpului, țârâitul greierului, țipătul valurilor sau mâna caldă care-ți mângâie fruntea…Să nu iubești pasul ei ușor prin cameră, ocrotindu-ți somnul sau zâmbetul ștrengăresc când te întorci acasă, șuvița rebelă peste chipul adormit, respirația caldă, umărul gol…

Am întâlnit oameni care iau totul ca și cum li s-ar cuveni, fără niciun efort de a obține sau de a păstra ceea ce se presupune că i-ar face fericiți. Oameni care nu râd, pentru că nu iubesc. Și care nu iubesc, pentru că nu știu să râdă!

Nu ne învață nimeni cum să iubim. Ni s-a băgat în cap faptul că e o chestiune care vine de la sine, poate imitativ, poate odată cu vârsta. Și, la urma urmei, nu face parte din prioritățile vieții. La școală nu se predau lecții de iubire! Și nici râsul! „Școala e un lucru serios!” Ca viața! Poate de aceea și fug atâția și de una și de alta.

Oare cum ar arăta o lecție de iubire? Ar avea capitole? Exerciții și probleme? Un studiu de caz? Ai putea să faci o prezentare în „PowerPoint” cu titlu atractiv și fonturi speciale? În cel mai fericit caz, învățăm cum au iubit alții și râdem de sacrificiul lor „prostesc”, de nebunia curată care le-a adus nefericirea. Sau rămânem pe gânduri, pe visuri, cu capul în nori la cât de frumos au trăit, ai iubit, au râs „nebunii” aceștia frumoși, trezindu-ne doar cu gustul amar că numai în povești există așa ceva.

Am întâlnit oameni care refuză să iubească. Care și-au pus „un grătar la intrarea în suflete” de teamă că vreun cuțit le-ar putea străpunge inima, înviind-o! Oameni care au pierdut, astfel, semnificația râsului și sensul vieții. Vai lor!

Mă duc să iubesc puțin raza de lună care-mi face cu ochiul de ceva vreme…Și să râd…

🙂