Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

E oficial: am blog Vegeta…l

— Cum mă iubeşti tu, fata mea?
— Ca sarea în bucate, tată!

Cineva m-a învățat mai demult că și gătitul este o artă. Că nu pui orice și oricum în oală și apoi în farfurie, cu pretenția că ești numai bun de bucătar.

Cum faci că-ți iasă bucate alese?

Rețeta de succes este aceea care îți face papilele gustative să o ia razna, iar degustătorii să se întreacă în a mai cere o porție. Ingrediente pentru o rețetă de succes? Natura este mai mult decât generoasă cu noi! Alege ceea ce este sănătos, gustos și sățios. Numai că orice rețetă trebuie să aibă și micul ei secret: fie dibăcia bucătarului, fie un ingredient surpriză care să desăvârșească gustul.

„Câtă sare să pun?”

„Cât piper?”

„Ce condiment aș putea să folosesc ca să -i schimbe gustul?”

Scapi de toate întrebările astea sâcâitoare dacă altcineva, priceput, stabilește măsurile pentru tine.

wpid-img_20150325_095116

Am auzit de Vegeta de când m-am trezit în bucătăria casei părintești, observator al procesului culinar, pas cu pas. Era nelipsită din mâncărurile mamei! Îmi amintesc de atunci figura bucătarului simpatic, cu mustața lui Hercule Poirot și boneta albă.

De ce Vegeta

Pentru că este „autoritatea absoluta pe piața de adaosuri universale pentru mâncare”. Pentru că a găsit formula perfectă pentru a combina arome, intensificându-le pentru a obține cele mai delicioase mâncăruri. Pentru că a rezistat mai bine de 50 de ani pe piață, ceea ce înseamnă că a găsit cea mai bună formulă pentru supraviețuire. Succesul unui produs se contorizează în funcție de numărul clienților care îl folosesc. Vârsta venerabilă îi acordă credit prin prisma experienței pe care a dobândit-o în tot acest timp. Tocmai această experiență a generat un rebranding de fiecare dată când a cerut-o piața.

De ce ar avea nevoie Vegeta de mine și de Blogul Neinspirațional?

Ca să se vândă, orice produs trebuie să fie promovat. Ca să fie promovat, are nevoie de o poveste. Ca să fie credibile, poveștile trebuie să se țeasă în jurul unui sâmbure de adevăr. De asemenea, poveștile trebuie să atragă și să convingă. Blogging-ul este o modalitate eficientă de a duce povestea mai departe. Dar, și mai important, de a o re-crea în moduri diverse, astfel încât să o păstreze mereu vie, incitantă, provocatoare. Un zâmbet, o poezie, un articol constructiv, o părere, un testimonial… Toate acestea conturează o imagine pozitivă și veridică sau, cel puțin stârnesc curiozitatea. Prin urmare, produsul devine subiect de discuție.

De ce aș avea eu nevoie de Vegeta

Nici nu am știut că poți să fii „blogger oficial”. Dar mă gândesc că asta presupune cel puțin trei lucruri bune:

  1. asocierea imaginii blogului cu un brand cum e Vegeta
  2. implicarea în campanii, ceea ce înseamnă să cunoști oameni noi, să faci lucruri noi și diverse, să te adaptezi unor situații și să accepți provocări
  3. promovarea blogului prin articole, linkuri, concursuri și interacțiunea cu pagina oficială de Facebook Vegeta

Prin urmare, este o colaborare win-win. Cât de bine sună asta, nu? 😉

Așadar, mă înscriu! Vreau să fiu și eu blogger-ambasador! Cineva pentru? Împotrivă? 😀

19 răspunsuri la „E oficial: am blog Vegeta…l

  1. Spicuiri aprilie 3, 2015 la 8:33 pm

    Te înscrii sau ai obtinut deja statutul de „blog Vegeta”? Daca l-ai obtinut, felicitari. Daca nu înca, bafta!

    Apreciază

  2. RaduThor aprilie 4, 2015 la 5:18 am

    Votez pentru! Locul doi! 😉

    Apreciază

  3. anitzei-blog aprilie 4, 2015 la 5:23 am

    Mă înscriu la masa ta!

    Apreciat de 1 persoană

  4. anitzei-blog aprilie 4, 2015 la 5:29 am

    PS- M
    Modernizează-ți seducția din motto: „ ca VEGETA în bucate!”
    Succes

    Apreciază

  5. illusion aprilie 4, 2015 la 7:19 am

    Ai votul meu! (Pentru, bineînțeles!)

    Apreciază

  6. ellafairytale aprilie 7, 2015 la 5:55 pm

    Cine n-a auzit sau nu a folosit vreodata Vegeta? Mult succes in campanie.

    Apreciază

Lasă un răspuns către anitzei-blog Anulează răspunsul

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Welcome to my page!

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi