Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Descântec pentru curățat de…Farmece

De câte ori vine rândul la făcut curățenie, pe Rudia o ia o durere de cap! Și de aici se duce naibii tot ritualul de purificare a locuinței. Orice planificare devine nulă, iar strădaniile de a recupera decalajele până la venirea colindătorilor (de e Crăciunul) sau ciocnirea ouălor roșii (de e Paștele) se risipesc precum frunzele galeșe în vântul toamnei. Ritmul de lucru scade vertiginos, direct proporțional cu timpul care se scurge numai el știe unde.
Multă vreme a crezut că-i o migrenă programată să răsară taman când îi trebuiau toate forțele să se apuce de șmotruială. A luat pastile. De cap. N-a ținut! Pastila, că durerea e veșnică, se pare.
Apoi a zis că-i vreun deochi. Și a aplicat antidotul.

Fugi deochi dintre ochi,
Dintre gene și sprâncene,
lasă Rudia să se-ntreacă
în frecat podele
și spălat perdele
și invidia să treacă
că ea-i o divină
mereu gospodină
că-i mereu curată
și-are casa parfumată.

Babele au zis că nu-i bine. Că sunt Farmece la mijloc și că n-a descântat cum trebuie. Așa că anul ăsta și-a propus să schimbe ritualul, poate așa se schimbă și norocul și termină de făcut curățenie înainte de deadline.

Așadar, Rudia și-a suflecat mânecile, și-a prins basmaua cum se cuvine/unei gospodine, a tras aer în piept și s-a apucat de…scris descântec descântător/ de muncit cu drag și spor:

Voi microbi și voi bacterii,
să crăpați la ceasul serii!
Să vă risipiți!
Să nu mai veniți
la mine-n cămară
că vă dau afară!

Ferestre spălate,
podele curate,
perdele călcate,
toate aranjate!

Și-am să scot din cufăr
trei culori de Nufăr:

Untitled

negru să dezinfecteze
verdele să lumineze
iar albastru-universal
să curețe integral
în baie
în bucătărie
dormitor,
sufragerie,
telefoane,
tastaturi
fără răni sau bătături!

Iar pentru bucătărie
invoc altă șmecherie!
Și de mă ia cu năduf
arma mea este Triumf!
De pe cuptoare
de pe vasele murdare,
fugi grăsime arsă!
Fugi din a mea casă!
Vase emailate,
plite degresate,
le curăț pe toate!
Triumf pe cuptoare,
pe-ochiul mic sau mare,
Triumf pe veselă
– ca-n telenovelă.

20150322_181346

Curate
toate
Doar miros rămâie
mentă și lămâie!
Uite-așa-mpreună
facem casa lună!

Voi microbi și voi bacterii,
să crăpați la ceasul serii!
Să vă risipiți!
Să nu mai veniți
la mine-n cămară
că vă dau afară!

Descântecul e gata, ingredientele magice sunt, la treabă! De mâine, că e luni!

…………………………………………………………………………..

Probă „supportată” de/cu Farmec, pentru penultima provocare a competiției Spring SuperBlog 2015.

farmec2-300x300

31 de răspunsuri la „Descântec pentru curățat de…Farmece

  1. cristinalincu martie 22, 2015 la 9:36 pm

    si eu ma apuc mereu „de maine” de curatenie. de-acum insa bag si-un descantec, poate se face singura. mi-a placut mult! bafta!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Dani Havarneanu martie 22, 2015 la 9:47 pm

    Hahaha, de luni… ca dieta ! Spor !!!

    Apreciază

  3. Dani Havarneanu martie 22, 2015 la 9:54 pm

    Simpatica Rudia si când trebaluieste prin casa :). Bafta !

    Apreciat de 1 persoană

  4. alma nahe martie 22, 2015 la 10:27 pm

    De luni și eu, hai pa, că e luni! 😆 De luni într-o lună merge?

    Apreciat de 1 persoană

  5. RaduThor martie 23, 2015 la 5:57 am

    🙂 Păi ce să spun? Şi curăţenia are farmecul ei. Aşa că îţi doresc spor! 😉

    Apreciat de 1 persoană

  6. ellafairytale martie 23, 2015 la 1:38 pm

    Si eu folosesc Triumf pentru aragaz, e super bun. Produsele Farmec de curatenie sunt foarte bune.

    Apreciază

  7. abisurile martie 23, 2015 la 1:51 pm

    La mine e de marti incolo : „Să fie într-o zi din săptămâna, începând de marţi de pe la două, sau chiar mai încolo. Să nu fie în nici un caz lunea. Lunea doare”. Succes !

    Apreciat de 1 persoană

  8. vavaly martie 23, 2015 la 5:50 pm

    eu m am gandit: mai bine te inchiriez pe tine, ca tot esti harnica de nu se poate. la ce sa mai muncesc si eu. cu asa descantec cred ca nu te mai poti opri.
    un singur cuvant nu mi place din toata scrierea: deadline… tu nu stii ca superblogerii au alergie la deadline? :)))

    Apreciat de 1 persoană

  9. Pingback:Triumful modernității : alb, curat, parfumat ca Nufărul | Blog neinspirațional

Lasă un comentariu

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Welcome to my page!

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi