Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Capitolul XII. La ceas de seară…așternuturi

Îl frământa de câteva săptămâni bune ideea unei rupturi definitive. Cu gândul alesese deja, iar sufletul nu părea să se opună. Era cel mai bine, o știa și el de multă vreme, iar ea…ea îi repetase asta obsesiv tot timpul cât el încercase să nege cu vehemență acest lucru.

Nu-i va spune. Ar fi însemnat să recunoască în fața ei că avusese dreptate tot acest timp, ceea ce nu se potrivea cu dimensiunile orgoliului lui.  Își calculase ieșirea fără prea mult zgomot, discret. Refuza să se gândească la ceea ce va face ea după aceea, pentru că îi era teamă că ar putea să-l facă să se răzgândească. Nu cu rugăminți și lacrimi – ea nu fusese niciodată sclava sentimentalismelor ieftine – ci tocmai cu tăcerea aceea care urla mai puternic decât orice cuvânt pe care i l-ar fi putut spune. Era ceva la ea care încă îl făcea să tresară, deși își repetase în ultima vreme că nu mai este vorba de iubire. Voia să se convingă mai întâi pe el însuși de asta. De aceea, trebuia să iasă din scenă elegant, fără să întoarcă privirea.

Pregătea acum ultima lor întâlnire. În fața lui erau cele două lenjerii de pat pe care le alesese cu grijă pentru că știa cât de atentă era ea la detalii.

„Roșu…de data aceasta va fi roșu”, și-a spus.

11111

Pe cea de a doua (pe care o primise ca parte din promoție) o împachetă frumos. Avea să i-o trimită mai târziu cadou printr-un curier, fără ca ea să știe că e de la el. Cu siguranță ar fi interpretat gestul lui ca pe o sfidare, ca și cum i-ar fi călcat în picioare sentimentele.

Pregătise camera cum numai el știa să o facă. În semi-obscuritate, cu un parfum discret, cu vaza în care trona trandafirul roșu…Ceva nu părea în regulă totuși. Simțea că e falsitate în toate pregătirile astea. Nu voia să fie acolo, nu voia nici măcar să o vadă. Nu voia să se transforme într-o stană de piatră când va auzi bătaia în ușă sau când îi va vedea ochii.

Draga mea dragă…

De ce-urile nu-și au rostul aici și acum. Sunt lucruri care e bine să rămână nespuse… Am îngropat povestea noastră atât de adânc încât nu am mai lăsat niciun cuvânt liber care să o poată trăda, scoțând-o vreodată de acolo.  

Tocmai de aceea, nu voi putea fi astăzi aici, lângă tine, la ultima noastră întâlnire… 

Vei înțelege, știu asta…

Iar pe pagina albă îi puse pandantivul din aur…

Închise ușa în urma lui fără să o încuie și plecă fără să se uite în urmă…

Anunțuri

4 răspunsuri la „Capitolul XII. La ceas de seară…așternuturi

  1. Ella Pop Februarie 6, 2015 la 8:55 pm

    Foarte frumos cum ai facut tu o reclama unui lenjerii intr-o poveste de dragoste pe final. Pupici!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de atfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Normalul? E plictisitor.

Am încercat o dată să fiu normală. Cele mai rele 2 minute din viața mea.

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

%d blogeri au apreciat asta: