Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: februarie 2015

Citatul de duminică (8) – Despre viața ca un cântec

„Noi suntem ca un cântec, nu credeți? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit”.

Octavian Paler

 Da…viața noastră este un cântec.  Astfel, universul însuși e plin de cântece. Diferite. Terne sau colorate, melodioase sau bolovănoase. Mai lungi sau mai scurte.

Cei din jurul nostru ajung să ne fredoneze cântecul. Să-l învețe, apoi să-l iubească. Unii dintre ei învață că nici nu pot merge mai departe fără să-l audă…mereu, șoptit în urechea stângă sau tare, cât să le facă inima să palpite.

Pentru alții…cântecul se termină pe neașteptate. Nu știe nimeni cum se face selecția. Și devine un adevărat „cântec de lebădă”…

Nu-ți poți schimba linia melodică, ea este predefinită și codată. Nu poți să o iei de la capăt dacă ai greșit vreo notă. Și nu poți să te întorci spre începuturi. Nu poți decât să cânți cât te ține suflarea și să speri că finalul este încă foarte departe..

in-puterea-limbii-este-viata-si-moartea-pildele-lu_94eb1a4790f628(sursa foto)

Să NU mori din dragoste, rănită!

Rudia nu iubește. Nu-i plângeți de milă! Nu e ca și cum ar suferi de vreo boală incurabilă, căci nu mai este cazul. E o altă bătălie cu morile de vânt pe care a câștigat-o prin abandon (al ei) în runda…Nici ea nu mai știe în care rundă. Dar asta e altă poveste. Neinteresantă.

Îi place sau nu, Rudia trăiește într-o lume în care oamenii se automutilează sufletește, după principiul „de bună voie și nesilit(ă) de nimeni”. O lume în care sentimentele sunt fie prost interpretate (spre deloc), fie călcate în picioare cu bună știință. Și asta nu are nimic de a face cu a fi bărbat sau femeie, cu bătălia absurdă între sexe. Am cunoscut bărbați sensibili care și-au abandonat orice urmă de orgoliu prostesc ca să demonstreze că pot să facă o femeie fericită. În egală măsură, am cunoscut și femei care au călcat ele însele în picioare (cu tocuri de 15)  și au făcut terci orgoliul masculin al partenerilor lor. Cu toate acestea, dacă ar fi să ne luăm după statistici, în majoritatea cazurilor, cel puțin la suprafață…de la bărbați „vine ploaia”…

Și acum să revin la povestea cealaltă…despre care am aflat întâmplător. Și zic așa:

Prostule! Femeia asta te iubește! Se vede pe chipul ei, în vocea ei, se vede din felul în care îți pregătește micul dejun sau îți calcă o cămașă, din vorba bună pe care o găsește de fiecare dată când ajungi obosit și nervos. Clasic, nu? Să particularizăm! Femeia asta îți crește copilul ca și cum ar fi al ei, cu toate problemele incluse în pachetul promoțional! Probleme emoționale grave ale unui copil care, în plus, și-a pierdut și mama la o vârstă la care nu înțelege prea bine de ce. Nu doarme nopțile ca să stea cu el, îi dă tratamentul la timp, merge cu el pe la specialiști și învață să-l înțeleagă. Și tot femeia asta, și tot din dragoste, îți mai face unul, al vostru, fără să facă diferențe între copii. Nu are nopți liniștite, nu are timp pentru ea, se sacrifică, dar nu pentru că i-ar cere cineva să facă asta și nici pentru că se simte bine în postura de martir, Ci pentru că te iubește, idiotule, și a ales să trăiască o viață alături de tine.

Când ai devenit o brută? Când ai început să-i vorbești urât în fața copiilor voștri? Când ai încetat să-i mai accepți mângâierile pentru că ești prea obosit, orgolios, sătul de ale tale? De ce oare, pare că ai lovi-o de fiecare dată când îi vorbești?

Și într-o zi, ea se satură și pleacă. Pur și simplu. Își ia copilul, îl sărută cu lacrimi în ochi pe celălalt, care iar nu înțelege de ce a mai pierdut o mamă, și pleacă! Nu-i ajung banii, nu știe unde va sta, nu știe cum și dacă se va descurca, dar îi e clar că nu mai suportă să-i calci în picioare mângâierile, suferințele, sentimentele, eforturile…

Iar tu? Mutarea e a ta. Și ești în șah.

Fă economie în bucătărie…în 3 pași!

Introducere – spre luare aminte

Cum o fi împărțit Dumnezeu lumea asta de dă uneori cu virgulă?

rich-poor-food

(Sursa foto)

Într-un capăt al lumii trăiește „fetița cu chibrituri”, care are nevoie de un artificiu ca să poată vedea „în mijlocul mesei o gâscă friptă, umplută cu prune şi cu mere ce răspândește un miros atât de plăcut”… Fetița asta nu ar face niciodată mofturi la mâncare din simplul motiv că mâncarea e un lux pe care nu și-l permite, decât dacă vreun miracol se abate și asupra ei ori poate cine știe ce binefăcător și-a adus aminte că are ceva păcate de spălat și își face o pomană.
La celălalt capăt al lumii se află o familie, să zicem, care abia împinge coșul de cumpărături spre ieșirea din supermarket. E plin cu de toate! Lucruri de care au nevoie – bunătăți! – lucruri de care nu au nevoie, dar erau la promoție, lucruri pe care vor să le încerce pentru prima dată.

Dacă i-ai putea pune față în față, ai vedea că lumea nu e construită prea drept, că egalitatea de șanse e o expresie care dă bine în politica universală și că Dumnezeu are un ochi închis uneori – o fi știind El care e mersul lucrurilor, doar că uneori am vrea să știm și noi.

Mirajul cumpărăturilor

Cumpărăm! Lapte, carne, ouă, făină etc. pentru că ne trebuie. Dar stai! Ce e pe raftul ăla? Promoție! 1+1 gratis! Sau o reducere semnificativă. Te uiți în coș – e cam plin. Te uiți în portofel – e cam gol. Dar tot nu-ți vine să ratezi așa o ocazie! Oscilezi între faptul că expiră cam repede și bucuria prețului coborât cu câțiva bani – nu e nici măcar semnificativă coborârea asta! Mai departe, la raionul următor, alte produse frumos ambalate îți fac cu ochiul. Îți trebuie? Acum parcă nu, dar cine știe, poate într-una din zilele astea ai putea să gătești ceva extra-mega-super delicios. Și mâna se mută mecanic de pe marginea coșului pe raft de unde iei DOUĂ cutii.

La final tragi linie. Ți-ai umplut dulapurile și cămara și ți-ai golit direct proporțional portofelul. Gaura din buget e semnificativă, dar măcar ești sigur că nu mori de foame! De parcă la asta se rezumă, până la urmă.

Cum să faci economie la bucătărie

Înainte de a mai ieși la cumpărături luna asta, ia-o ușurel și organizează-te puțin!

  1. Fă puțină ordine în dulapuri și cămară. Aruncă tot ce e de aruncat- fie că e expirat, fie că s-a stricat de când ai uitat de ele, fie că nu ai să le mănânci niciodată oricum, Dacă mai sunt lucruri care nu-ți trebuie, dă-le mai departe. Poate vreun borcan de zacuscă primit, dar care nu e chiar pe gustul tău. Apoi fă o listă cu ce a mai rămas și-ți trebuie cu adevărat.
  2. Fă meniul pe o săptămână, incluzând doar ingredientele disponibile. Nu trișa! Adică nu găsi un fel de mâncare pentru care trebuie să mai cumperi încă 6 ingrediente pe lângă cel deja existent! Am spus NUMAI din ceea ce ai deja în casă. (După episodul povestit mai sus, sunt sigură că ai suficiente!). Imaginează-ți că e criză mondială, că s-au închis supermarketurile au că ești înzăpezit rău și nu ai cum să ajungi să mai cumperi și altceva. Descurcă-te cu ceea ce ai!
  3. Caută rețete noi. Trebuie să alungi monotonia din bucătărie. Ai emisiuni la TV, ai cărți de bucate mai noi sau mai puțin noi. Orezul poate fi plictisitor rău, de exemplu. Dar dacă poți găsi o combinație inedită, s-ar putea să descoperi că e unul din alimentele preferate. Nu-ți fie teamă să experimentezi. Gătitul poate fi o plăcere!

În loc de concluzie – spre luare aminte! 

Irosirea mâncării este o problemă acută în țara noastră. Vestea bună este că fiecare dintre noi poate face o diferență în acest sens. Jamie Oliver propune în noua sa carte, “Economisește cu Jamie”, apărută la Curtea Veche Publishing, un nou stil de a face cumpărături, de a găti și de a utiliza alimentele astfel încât să economisim mai ușor. Rețetele sunt realizabile cu un buget redus și gândite astfel încât să valorifice la maximum ingredientele.

Citatul de duminică (7)- Despre iubirea ca…altă matematică

„Am să te iubesc în fiecare zi, într-o mie de feluri…”

Aseară am purtat o discuție despre existență, despre ceea ce face pe cineva fericit. Concluzia discuției a fost că pentru unii este esențială emoția, în timp ce alții consideră că viața este matematică pură, o matrice, o succesiune de 1 și 0.

289b31a816e07b4b7adf3671ec90b855

Cu siguranță femeile¹ au o tendință spre a dramatiza, spre a trăi cu intensitate maximă tot ceea ce conturează propria lor existență. Ela caută răspunsuri și explicații fără de care simt că nu pot trece mai departe. De aceea, insistă devenind agasante uneori. Pentru ele, este important să simtă și să știe că și TU simți în egală măsură. Nu buchetul de flori adus cu vreo ocazie anume este important – deși îl apreciază – ci gestul care îl însoțește. O privire, o atingere, o emoție, o vorbă pot face mai mult decât cele mai fierbinți declarații de iubire. Femeile caută emoția, o cultivă, o plâng.

De partea cealaltă, se află rigiditatea funcțiilor matematice:

1+1 înseamnă mereu 2. Lucrurile sunt împărțite tranșant în alb și negru. Nuanțele – crem, bej, kaki, turcoaz – nu există, sunt doar plăsmuiri ale imaginației mult prea poetice și mult prea visătoare a celor care sunt „slabi(e) de înger”. E 1 sau 0. Viața e mereu alcătuită din lucruri clare și simple: ratele la apartament, banii de cheltuială, programul de serviciu, ritualul zilnic. Nu poți ieși din tiparele matricei pentru că altfel…Altfel, chiar, ce s-ar întâmpla?

Vă e frică să ieșiți din tipare? De ce? Pentru că v-ați putea trezi simțurile la viață și asta ar însemna suferință?

Să fie și suferință, dacă o cer lucrurile și situațiile. Eu, una prefer să fiu iubită „într-o mie de feluri în fiecare zi”.

………………………………………………………………………………………………………………….

¹ Când spun „femeile”, fac o generalizare, din care eliminăm cazurile „extreme”: profitoarea, oportunista, ușuratica, materialista, isterica etc. De aceea, rog misoginii să se abțină de la comentarii răutăcioase care îndepărtează subiectul de ceea ce este el în esență. De asemenea, iau în calcul faptul că fiecare caz este unic. Cu certitudine există și bărbați care cred și simt astfel, doar – cred eu – nu atât de mulți.

Citatul de duminică (6) – Despre alegeri

Chris Kelvin: What does Solaris want from us?

Gibarian: Why do you think it has to want something? This is why you have to leave. If you keep thinking there’s a solution, you’ll die here.

Chris Kelvin: I can’t leave her. I’ll figure it out.

Gibarian: Do you understand what I’m trying to tell you? There are no answers, only choices.

(Solaris)

Nu există, cu siguranță, răspunsuri. Universul nu are de gând să-ți lămurească ție necunoscutele. Nu există un standard care să-ți aducă măcar liniștea, dacă nu fericirea. Ceea ce e valabil pentru tine, nu are aceeași valoare și pentru celălalt. Așa încât, nu mai căuta soluții. Mergi înainte și adaptează-ți pașii ritmului atipic al goanei tale prin lume.

Când cineva îți va spune că nu te va părăsi niciodată, ia-o doar ca pe o promisiune fără acoperire. În realitate, „în clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit să rămână singur” (L. Rebreanu). De teamă, de urât, de lehamite, celălalt alege să profite de prima bifurcație și să dispară definitiv. Iar tu poți alege să privești înapoi tânjind după ceva ce nu se va mai întoarce sau să mergi mai departe cu sufletul peticit.

Capitolul XII. La ceas de seară…așternuturi

Îl frământa de câteva săptămâni bune ideea unei rupturi definitive. Cu gândul alesese deja, iar sufletul nu părea să se opună. Era cel mai bine, o știa și el de multă vreme, iar ea…ea îi repetase asta obsesiv tot timpul cât el încercase să nege cu vehemență acest lucru.

Nu-i va spune. Ar fi însemnat să recunoască în fața ei că avusese dreptate tot acest timp, ceea ce nu se potrivea cu dimensiunile orgoliului lui.  Își calculase ieșirea fără prea mult zgomot, discret. Refuza să se gândească la ceea ce va face ea după aceea, pentru că îi era teamă că ar putea să-l facă să se răzgândească. Nu cu rugăminți și lacrimi – ea nu fusese niciodată sclava sentimentalismelor ieftine – ci tocmai cu tăcerea aceea care urla mai puternic decât orice cuvânt pe care i l-ar fi putut spune. Era ceva la ea care încă îl făcea să tresară, deși își repetase în ultima vreme că nu mai este vorba de iubire. Voia să se convingă mai întâi pe el însuși de asta. De aceea, trebuia să iasă din scenă elegant, fără să întoarcă privirea.

Pregătea acum ultima lor întâlnire. În fața lui erau cele două lenjerii de pat pe care le alesese cu grijă pentru că știa cât de atentă era ea la detalii.

„Roșu…de data aceasta va fi roșu”, și-a spus.

11111

Pe cea de a doua (pe care o primise ca parte din promoție) o împachetă frumos. Avea să i-o trimită mai târziu cadou printr-un curier, fără ca ea să știe că e de la el. Cu siguranță ar fi interpretat gestul lui ca pe o sfidare, ca și cum i-ar fi călcat în picioare sentimentele.

Pregătise camera cum numai el știa să o facă. În semi-obscuritate, cu un parfum discret, cu vaza în care trona trandafirul roșu…Ceva nu părea în regulă totuși. Simțea că e falsitate în toate pregătirile astea. Nu voia să fie acolo, nu voia nici măcar să o vadă. Nu voia să se transforme într-o stană de piatră când va auzi bătaia în ușă sau când îi va vedea ochii.

Draga mea dragă…

De ce-urile nu-și au rostul aici și acum. Sunt lucruri care e bine să rămână nespuse… Am îngropat povestea noastră atât de adânc încât nu am mai lăsat niciun cuvânt liber care să o poată trăda, scoțând-o vreodată de acolo.  

Tocmai de aceea, nu voi putea fi astăzi aici, lângă tine, la ultima noastră întâlnire… 

Vei înțelege, știu asta…

Iar pe pagina albă îi puse pandantivul din aur…

Închise ușa în urma lui fără să o încuie și plecă fără să se uite în urmă…

Jurnal neinspirațional (10)

Astăzi m-am trezit nostalgică. Poate pentru că m-am visat undeva în trecut, înainte de toate începuturile, înainte de toate sfârșiturile. Când s-o fi inventat Timpul? Și de ce i-or fi dat aripi atât de devreme?

Am rămas îmbrăcată în imaginea de atunci… Pe vârful unui munte acoperit de nămeți, ascultând muzica albă a ecourilor noastre îmbrățișate de fiorduri… Nam învățat încă să citesc în semințele neîncolțite ale visului meu nocturn. De aceea, ca un copil naiv, am scos din buzunar firimiturile zilei de ieri și le-am presărat cu grijă pe drumul pe care-l credeam de întoarcere. Dar, vai! Nu există drum de întoarcere! Decât poate în cărțile pe care le citesc zilele astea, încercând să te regăsesc în spatele cuvintelor, în brațele vocalelor, în scheletul fiecărei virgule, condamnată pentru pauza mult prea mare dintre suflete. Și-atunci mi-am întins trupul afară din mine, încercând să-i meșteresc un vis pe măsură, ca o fotografie în care să se oglindească la soroace mai mari.

1483247_556213234464703_1778958068_n

(sursa)

În grădina gândurilor mele amestecate este furtună. Mi-am smuls copacii ca să nu le mai văd frunzele veștede. Mi-am spulberat orice urmă de vis ascuns în cotloanele inimii, ca să fac loc pustiului. Iar acum mă absoarbe ca un vârtej gata să mă coboare în Infern…Aceasta-mi va fi casa, departe de toate locurile familiare ce s-au stins unul câte unul, precum opaițele în case bătrânești la vremea nopții. Nu am decât să aștept rescrierea destinului fatidic, la fel de nedrept, la fel de parșiv, ca un ultim lucru plănuit pentru săptămâna viitoare de mâna neîndurată care scrie destine mecanic.

Aș vrea să pot fi recunoscătoare pentru darul de a visa. Dar mă gândesc că aș putea de acum să mă lipsesc de el. Oricum sunt doar vise dictate de o conștiință adormită și de o inconștiență prea trează. Iar lumea asta a devenit o sală de așteptare în care ușile se trântesc cu putere când intră sau iese câte cineva, sătul de scaunele rigide și de lipsa de perspectivă. 

În bucătărie mă așteaptă o ceașcă de ceai cald de mentă, iar printre aburi savurez citatul preferat:

Şi totuşi, dacă aş fi putut s-o iau de la capăt, eram sigur că aş fi făcut exact la fel, pentru că acela eram eu: omul care pierde totul. Nu aş fi putut fi altul, ale cărui vise frumoase să nu se mai prăbuşească. Cândva mă iluzionam că aş putea face să fiu altcineva, dar întotdeauna sfârşeam prin a mă întoarce la mine. Acesta sunt eu: aşteptând mereu o plecare.

 Haruki Murakami

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

A blog about anything and everything

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte