Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: decembrie 2014

Citatul de duminică (2) – Despre instinctul maternității

20141227_180129-1Cuvintele aparțin personajului Brigitte Heim din Mecanica inimii, romanul lui Mathias Malzieu.

M-a sensibilizat încă din primul capitol al romanului ideea maternității, legată nu neapărat de conceperea și nașterea în sine – care este accesibilă majorității femeilor – ci instinctul care se dezvoltă instantaneu chiar (sau mai ales?) la femeile care NU pot avea copii. Mama lui Jack nu este cea din pântecul căreia a văzut lumina zilei, ci aceea care i-a dat viață de două ori: o dată când l-a scos la lumină și o dată când l-a „înviat”, punându-i un ceasornic în loc de inimă.

Și de aici m-am dus cu gândul la scandalul gratuit pornit acum ceva vreme în legătură cu incompatibilitatea ne-tatălui Johannis cu funcția de președinte. O tâmpenie! Și un cuțit înfipt în spatele și în inima ne-mamei Johannis. Cine știe dacă nu cumva au fost și ei bântuiți de gândul de mai sus. Dincolo de orice aspect politic, subiectul în discuție este mult prea delicat. Pentru că acesta trebuie să fie sentimentul care cuprinde o familie fără copii: un vid absolut.

Lucrurile bune chiar se întâmplă în fiecare zi?

Secretul cu lucrurile bune este să nu le aștepți și să nu le vrei pe toate odată. Lucrurile sunt bune dacă te surprind pe lângă că îți fac bine. Dacă ele s-ar găsi la tot pasul, este posibil să treacă drept aspecte monotone ale unei vieți lipsite de provocări. Gurile rele ar spune că lucrurile bune sunt pentru cei care le merită. Dar eu aș spune mai curând că tocmai de asta sunt bune: că li se întâmplă tuturor! 🙂 Doar să știe să le aprecieze.

 Ce lucruri bune ai vrea să ți se întâmple ție?

Evident, nu mă aștept să îmi spui că ai vrea să câștigi la loto și să te umpli apoi de diferite obiecte mai mult sau mai puțin scumpe până nu mai știi la ce-ți trebuie. Cunosc astfel de oameni care au de toate și pentru care un cadou simplu nu mai are niciun efect pentru că „au de toate”. Nu aș vrea nici să filosofăm despre cât de importantă este sănătatea sau omul de lângă tine (lucruri cu care sunt de acord, de altfel!), pentru că este ceea ce își dorește fiecare dintre noi. Aș vrea să îmi spui despre micile bucurii care îți fac ziua mai frumoasă, munca mai ușoară, sufletul mai încântat.

În general, oamenii sunt preocupați de tot ce este legat de câștigarea existenței. De aceea, sunt stresați, poate frustrați, de aceea, nu găsesc timp pentru sufletul lor. Sunt atât de cufundați în gânduri, încât cu greu se opresc din alergătura zilnică să-și tragă sufletul și să se bucure de… lucrurile bune din viața lor.

Cum ar fi o dimineață prea timpurie, în care ochii refuză să se trezească, fără cafeaua care se face singură la expressor în timp ce tu execuți ritualul zilnic înainte de a merge la muncă? Cum ar fi o zi de sărbătoare fără sutele de mesaje și apeluri primite de la oameni dragi pe telefonul tău mobil? Nu-i așa că adori mașina ta de spălat silențioasă care își face treaba nestingherită în timp ce tu te poți relaxa sau poți petrece momente de neuitat alături de familie? Poate vrei să faci un cadou practic pentru cineva drag, la un preț pe care ți-l poți permite: un cameră foto, un media player, un storcător de fructe? Poate părea un clișeu, dar este foarte evident că tehnologia îți dăruiește două lucruri esențiale: îți face existența mai ușoară și îți acorda timpul necesar pentru a savura momentele frumoase și a te bucura în fiecare zi de ele, așa cum ar trebui. De fapt, asta și vrea să demonstreze noua campanie DOMO: că existența ne este presărată cu mici bucurii și că în fiecare zi ni se întâmplă lucruri bune.

 

D’ale oamenilor. De zăpadă.

Liniște.

O cameră (mult prea) luminată, cu o fereastră ce dădea în grădina albă. Pe un pervaz modernizat, trei străjeri își luaseră lucrurile (mult prea) în serios. Înarmați cu câte trei fire de stuf pe post de arme (albe, desigur!), cu pălăriile negre pe post de caschetă și privirea ușor încruntată, priveau neclintiți spre orice ar fi putut trece drept dubios într-o seară despre care toată lumea zicea că ar fi (mult prea) specială.

image10

 (Sursa foto: Almahane)

Primul om de zăpadă (intrigat): Trebuie să fie o chestiune a oamenilor în carne și oase pe care eu nu o înțeleg. Ce o fi cu atâta tevatură?  

Al doilea om de zăpadă (plin de importanță): E Crăciunul!

Primul om de zăpadă: Așa. Și? Ce înseamnă Crăciunul ăsta?

Al doilea om de zăpadă: Habar nu am. Dar toată lumea din casă rostește atât de apăsat treaba asta că e musai să fie important. 

Primul om de zăpadă: Spirit de turmă! Și constat că e molipsitor! Ce are a face spiritul ăsta cu noi?

Al treilea om de zăpadă (vorbește în versuri):

Când primul fulg agale curge

și se așterne nea cu pumnul,

iar Moșul gras daruri aduce,

atunci știi c-a venit Crăciunul!

Primul om de zăpadă: Frumos, n-am ce zice! Aș aplauda, dar nu am palme. Nu știu din ce motiv, oamenii de zăpadă sunt făcuți fără brațe.

Al doilea om de zăpadă: La ce ne-ar trebui brațe? Mai curând, poate, niște picioare. Așa am putea-o lua la fugă și noi!

Primul om de zăpadă: Și încotro? N-am face decât câțiva pași și ne-am topi.

Al treilea om de zăpadă: 

Norocul nu ne prea surâde,

căci viața noastră-i doar o clipă

Suntem simple efemeride

Doar că nu avem aripă…

Primul om de zăpadă (iritat): Și atunci care e rostul existenței noastre? Ne fac superficial din trei bulgări, cu un morcov pe post de nas și o tigaie drept pălărie. Dansează în jurul nostru preț de câteva minute și apoi dispar în casele lor încălzite. Uită că existăm. Mai  rău de atât, dimineața calcă în băltoaca din fața casei și nici nu se întreabă unde am dispărut. 

Al doilea om de zăpadă (zâmbind îngăduitor): Da, dar le-am adus zâmbetul preț de câteva clipe. 

Primul om de zăpadă: La naiba cu zâmbetul lor! Care este rostul să te naști om? Și încă de zăpadă!

Al treilea om de zăpadă: 

Ne-au făcut vii cu migală

din zăpadă, stând în frig

ne-au creat cu mâna goală

cu voie bună drept câștig.

Al doilea om de zăpadă: Așa e! Suntem un fel de simbol pentru ei. A iarnă! 

Primul om de zăpadă: Mă puteau lipsi de un asemenea privilegiu! 

Al treilea om de zăpadă: 

Ne-au închis și-n globulețe

cu tot cu fulgii plutitori,

ca mari și mici să se răsfețe

privindu-ne mai zâmbitori.

Primul om de zăpadă: Minunat! Mă simt muuuult mai bine! Am uitat să precizez: suntem făcuți din carton! Asta e chiar hilar: oameni de zăpadă din carton! 

Al treilea om de zăpadă: 

Chiar contează de suntem

din zăpadă sau carton,

de ne topim sau ne rupem?

Totul este să fii OM!

Toma Necredinciosul, Înțeleptul și Poetul.

Cortina se coboră, lăsând să se întrevadă așa, ca pentru suflete, ultima strofă.

Crăciun fericit tuturor! 🙂

…………………………………………………………………………………….

Provocarea a venit de la Vienela.

Povestea unei gâște

A fost odată ca niciodată…

Că de n-ar fi fost, alte lucruri am fi vorbit acum, aici.

A fost odată o gâsculiță. Albă, (mai ales) grăsuță, frumușică. Cu șorțulețul la brâu, trebăluia prin ogradă, întreruptă doar de scurtele momente de reverie când se credea lebădă pe un lac, giugiulindu-se cu un „lebăd” în acordurile unui vals.

„Lebădul” întârzia să apară. Dar într-o bună zi, un curcan se ivi în ogradă. Curcanul se credea păun (de unde reiese că există grave probleme cu imaginea de sine printre viețuitoare) și se împăuna zilnic de mai-mai să se împiedice și să cadă în moț cioc. După ce s-a înfoiat de câteva ori dând târcoale gâsculiței naive, curcanul a cucerit reduta! A căpătat ceva de-ale gurii și un culcuș cald, dând la schimb poeme recitate cu emfază înainte de culcatul găinilor și declarații de amor ghebos veșnic. Gâsculița îl sorbea din priviri și își schimbase visul: voia să plece cu curcanul în lumea largă, să fie fericiți ei doi cutreierând fără nicio grijă. Dar, într-o bună zi la ceas de toamnă întârziată, curcanul nu mai apăru la poartă. Nu tu declarații, nu tu scrisoare măcar de adio, nu tu împăunare așa ca de final. Gurile rele spuneau că pe curcan l-a ajuns Ziua Recunoștinței și că a sfârșit umplut, drept trofeu pe o masă împodobită și că asta i se trăgea de la curca-soață, enervată la culme de escapadele moțatului. Alte voci jurau că l-au văzut dansând în jurul unei curcănițe tinere în curtea vecină. Desigur, răutăți de ogradă! Dar gâsculița încă îl mai aștepta oftând din greu, cu bagajele făcute pentru mult-dorita călătorie.

După multe luni, ea uită visul cu curcani de aur și reveni la ”lebădul” ei imaginar – întruchipare a dorințelor ei de evadare într-o lume plină de dragoste și jurăminte sincere. Ziua muncea, noaptea se grăbea la somn ca să-și găsească l(e)acul fericirii (utopice).

Într-o altă bună zi, în aceeași ogradă apăru un cocoș. Pintenat și țanțoș, cu creasta pe-o parte, se aruncă la picioarele gâsculiței noastre, slăvindu-i calitățile. Ba că e prea-prea, ba că e foarte-foarte, ba că o vrea de soață numaidecât. Pățită, gâsculița se împotrivi asaltului declarativ al pintenatului. Dar înverșunarea lui era direct proporțională cu rezistența ei. Gâsca îi închise de nenumărate ori portița în nas, dar cocoșul găsea fereastra deschisă și intra declamând iubirea veșnică și nemuritoare. Totuși, gâsca tot gâscă! După lupte aproape seculare, se trezi dată pe spate la propriu și acceptă avansurile cucoșului, dându-l pentru  doua oară uitării pe „lebădul” imaginar. Ambetați de sentimentele lor reciproce, gâsculița și cocoșul și-au croit propriul vis: plecau (și ei) împreună, departe de ogradă și de celelalte orătănii, într-o poveste nemuritoare nouă. Cum probabil au ghicit cititorii, a venit și ziua fatidică în care gâsculița stătea cu șorțu-n brâu la poartă, uitându-se în zare după cocoș până când ochii i s-au încețoșat de atâta așteptare. Dar cocoșul…nicăieri. Ea nu a mai ascultat gurile rele despre cât de gustoasă e ciorba de cocoș sau despre cât de deșarte sunt declarațiile de iubire. S-a retras în colțul ei, așteptând seara, ca să se împace cu „lebădul” utopic.

Dar…într-o ALTĂ bună zi…

Ei, drace! Mi s-a acrit de povestea asta cu gâște! Dacă m-aș pricepe la treburi freudiene aș putea face și o concluzie pertinentă legată de psihanaliza unei povești imaginare, ieșită din meandrele deloc ale concretului. Ați înțeles? Că eu nu. Poate îmi dați o mână de ajutor…

……………………………………………………………………………………….

∗ Această postare este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu realitatea se datorează cazurilor frecvente de boli de corazon este pur întâmplătoare!

Vreau să fiu pe prima pagină!

Succesul nu se obține pur și simplu. Oricât de bun ai fi în domeniul tău, este foarte greu să ajungi pe prima pagină dacă nu te promovezi. Oricât de carismatic sau minunat se dovedește că ești, tot trebuie să te ajute cineva să ajungi la grupul tău țintă. De ce? Pentru că în fiecare domeniu, concurența este acerbă. Și dacă ar fi „pe bune”, poate te-ar motiva să urci pe treptele succesului ca să-ți dovedești mai ales ție că acolo îți este locul. Doar că uneori se întâmplă să apară „trișorii”. Și atunci îți vine să strigi o înjurătură de efect major într-o limbă care-ți e mai la îndemână. „Sunt bun, muncesc, merit și totuși...” Exact! Trebuie eliminat acest „și totuși”. Sunt situații când filosofia lucrului bine făcut implică un partener care să completeze piesa lipsă din puzzle-ul tău: PROMOVAREA.

Pe drumul spre casă de la Straja, am învățat câte ceva de la minunatul.eu Emil. Am învățat că încă nu m-am desprins de prejudecăți, că e bine să întrebi despre unele lucruri înainte de a decide că e mai bine să faci după capul tău, mai ales când este vorba de un domeniu în care ești nou. Am mai învățat că atunci când vine vorba despre SEO, lucrurile nu sunt neapărat în limba chineză, ci pot fi „traduse” pe înțelesul tuturor. Totul este să-ți găsești partenerul potrivit. Am dat întâmplător peste B2B SEO. Și am realizat că dacă Rudia vrea mai mult de la blogul ăsta, e musai să încerce altă variantă decât aceea pe cont propriu. Analiza cuvintelor cheie și a concurenței, promovarea blogului, optimizarea Homepage sau crearea unei pagini de Facebook profesională sunt esențiale pentru urcarea pe prima pagină în motoarele de căutare. Fiecare blogger vrea trafic, vrea optimizare pentru toate motoarele de căutare, vrea să urce printre primele poziții și, evident, toate acestea, la costuri optime.

Untitled

Cât de eficient vi se pare să apelați la un astfel de partener pentru servicii de optimizare SEO?

 

Citatul de duminică – Despre prieteni și/sau dușmani

„Nu-ţi fie teamă de duşmani, în cel mai rău caz, ei te pot ucide; nu-ţi fie teamă de prieteni, în cel mai rău caz, ei te pot trăda; fie-ţi teamă de cei indiferenţi – ei nici nu ucid, nici nu trădează, dar cu acordul lor tacit se comit omoruri şi trădări.” 

Sursa

………………………………………………………………………………………………………………………….

Nu l-am ales aflându-mă în ipostaza de victimă. Nici nu știu în care dintre ipostaze m-am aflat la un moment dat în existența mea. Poate de dușman – deși nu mi-a plăcut niciodată să lupt împotriva cuiva, indiferent de convingeri. Cu siguranță am fost un „prieten” trădător… Dar nu am putut fi niciodată indiferentă. Poate că indiferența este, totuși, un act de lașitate supremă. Prin neasumare. Sau…nu?

Cursă cu obstacole spre Gala SuperBlog

Plecat-am nouă patru din Vaslui Bacău 

pe ceață și vânt rece…

Gala SuperBlog să fie! Da’ cine-a știut unde e Hunedoara??? Nu geografic vorbind, ci faptic! Să traversăm țara, zic! Dar nu oricum! Să facem o traversare…me-mo-ra-bi-lă! Rudia din Bacău cu Cristina din Moinești și Geo din Buhuși spre Straja din Hunedoara! Mai lipsea Cristi din Banat, cu vocea-i aurită gâjâită și cu imaginea-i tocită! (Ptiu, drace! Am scuipat în sân!) Totuși, ne-a bântuit ceva, trimis de ăl mic, negru și cu niște cornițe. Pe la Oituz, un câine sinucigaș a găsit de cuviință să se folosească de noi pentru a încheia socotelile cu cățeaua, pesemne. Coliziunea a fost inevitabilă, în spate s-a auzit ca în cinematografe când apare o fază tragică: un „Aaaaaaah!” prelung, urmat de comentarii pe text bine argumentate. În timp ce-mi căutam inima sărită din piept, aruncai o privire instinctuală în oglinda retrovizoare. Câinele alerga după noi, bănuiesc că încă viu. Probabil revoltat că nu i-a ieșit din prima, ar fi vrut să repete figura. Nu am avut timp să ne revenim. Căci la Brașov, cu atâția superbloggeri, nu a citit lumea articolele „Don’t text and drive”. Nici șoferul „Gip”-ului  care înainta tacticos pe culoarea verde a semaforului NOSTRU! Bum și trosc! Renault – ul rezistă! Bara scârțâie, numărul se șterge de praful acumulat. Din nou în spate același „aaaaaah!” prelung. O mișcare ingenioasă a șoferului ne salvează și de această dată de un dezastru. Tragem responsabilul pe dreapta, însă ‘mnealui era nedumerit: „Ce s-a întâmplat? M-ați lovit? Unde? Da’ de unde ați apărut?” Din neant, neicusorule, fi-ți-ar „Gip”-ul de râs să-ți fie!

Sărim peste detalii minore, cum ar fi că la ștergătoare de parbriz noi, ar trebui și ceva lichid ca să șteargă ceva. Mai cu o batistă, mai cu apa potabilă, mai cu mâneca…ne-am strecurat printre serpentine. Am constatat că în țara noastră, fie se fură indicatoarele, fie nu sunt din capul locului. Nici măcar în limba maghiară, nicăieri pe unde am umblat. Așa că ne-am aflat în plină ceață și la propriu și la figurat. Știam pe unde suntem, nu aveam nici cea mai vagă idee unde trebuie să ieșim. O oprire la o stație de benzină a fost o binecuvântare. Oasele trosneau, șalele ne dureau, vezicile (pardon!) plesneau! Benzinăria goală. Pentru că toată lumea era adunată la toaletă. Și nu, nu exagerez cu nimic. Toaleta pentru dame bune era plină. Două domnișoare (am constatat că erau două când au ieșit) stăteau de mai bine de 10 minute înăuntru. Și aici pun lacăt imaginației mele bolnave pentru a evita oripilarea publicului rătăcit pe aici.  Nu s-a putut intra după dânsele, de aceea, am abuzat de bunăvoința unicului domn și am intrat alături unde se putea, practic!

Drumul spre Gala SuperBlog a fost un prilej de lărgire a orizontului cultural. Aș putea propune un concurs cu răspunsuri la întrebarea: Cum se numesc locuitorii din Baru, Crivadia sau Pui? Fără variante ajutătoare, desigur.

Și iată-ne la Straja! Vila Alpin arhi-locuită. Nimeni cunoscut. Covor roșu, pesemne că nu au avut (doar unul de gheață, special pentru minunat.(e)u(l) Emil). La foc automat au avut loc preschimbări de haine și fețe ca să fim prezentabili la Gală.

Iată concurenții, iată antrenorii jurații, iată plicul, hopa clasamentul

Nu am mai râs de multișor atât! Daniel-san a fost Natural ca Aloe Vera, Emil a fost minunat, Agurița a fost…plină de brânză Delaco-cioasă – iar acest subtantiv atât de…comun, a devenit laitmotivul Galei SuperBlog 2014.

Am mâncat, am băut, am dansat, am urlat cântat, am mai mâncat puțin, am căzut spectaculos, am pozat, iar am râs, am furluat niște super-tort.

 

Am dat peste niște super-oameni extrem de…REALI și de iubitori de viață, dincolo de vălul online-ului: Claudia, Alina, Aniela, Pishky, Eugen, Cristina LinKu 😀 – câștigătoarea competiției. Mi-am dat seama că nu am greșit înscriindu-mă în concurs și că am câștigat mai mult decât premii. Am făcut poze cu minunata Nina Docea și cu sponsorul meu preferat 😀

Am vizitat locurile, pentru că nu se știe dacă mai ajungem prea curând în zonă:

 

Drumul înapoi a fost la fel de pitoresc. Cu Emil pe post de copilot și animator, nici nu se putea altfel! 🙂

Gala SuperBlog s-a încheiat. Motiv pentru noi să o luăm de la capăt cât de curând.

Cu drag, pentru tine…

“Un adevărat cadou cuprinde o parte din tine însuți.”

  Ralph Waldo Emerson

Se apropiau din nou sărbătorile. Mirosul de lemn ars amestecat cu cel al iernii împietrite îi stârnea o nostalgie dureroasă. Erau alte sărbători fără el, cu nopți la fel de albe ca zăpada care se așternea de jur împrejur. Nu-și mai vorbiseră de ceva vreme, dar încă nu știa dacă lucrul ăsta o tortura sau îi făcea, de fapt, mai bine. Totuși, nu reușise încă să alunge fantomele ce-i bântuiau sufletul: îmbrățișări, promisiuni, visuri.

În seara aceea, simțea că nu se mai poate împotrivi. Gândurile toate se înghesuiau ca niște corbi flămânzi, dornici s-o smulgă din brațele rațiunii, și așa slăbite. Astfel, ea se lăsă pradă pornirilor prea puternice și se întinse cu ochii închiși.

Nu putea desluși zgomotul de dincolo. Era, totuși, unul familiar, care nu părea să o neliniștească, ci dimpotrivă. Nu avea putere să deschidă ochii, nici măcar când se auzi o ușă deschizându-se ușor. Totuși, inima începu să-i trasalte. A emoție, a bucurie, a liniște. El se întinse lângă ea și simți un miros de prospețime invadându-i nările. „Eucalipt și mentol” – se trezi descifrând formula îmbietoare. Foarte curând îi simți obrazul lipindu-se de al ei, iar ea, cu un zâmbet larg, se cuibări în brațele lui, fără să deschidă ochii, ca și cum știa că este un vis și nu ar fi vrut, în ruptul capului, să-l curme. Pielea feței lui era catifelată și fină, astfel că simți un impuls de a-l mângâia cu degetele ei lungi. Nu se împotrivi acestui impuls. Era ca un orb care se străduia să descifreze linia feței pentru a-și construi în minte reprezentarea a ceea ce trebuia apoi bine întipărit în mecanismele memorative.

El era un bărbat care prefera bărbieritul clasic. Tot procesul se derula asemeni unui ritual. Produsele preferate erau ordonate pe etajeră, pregătite cu minuțiozitate ca un chirurg de succes. Ei îi plăcea adesea să-l urmărească gest cu gest, pentru că i se părea că emană un soi de masculinitate cuceritoare. Nu-l deranja niciodată, nici măcar cu o întrebare. Îi urmărea mișcările lente, dar ferme, de la aplicarea spumei de ras, la felul în care plimba aparatul de ras aproape simetric pe fiecare parte a feței și până la aplicarea delicată a balsamului. După aceea, îi plăcea să stea lipită de fața lui o vreme ca să-l simtă în fiecare por…

Când se trezi, era trecut de miezul nopții. Își făcu un ceai cu lămâie și se așeză la calculator. Trebuia să-i ia un cadou cu orice preț și să i-l trimită, așa cum făcuse și el de nenumărate ori pentru ea. Avea senzația că numai așa putea să-și aline dorul, simțindu-se, într-un fel, conectată cu el. Intră pe magazinul online pe care știa că el îl preferă și alese de acolo cel mai potrivit cadou: un set de bărbierit clasic. Mai întâi verifică să conțină toate elementele nelipsite ritualului: pămătuful, bolul, crema de ras, loțiunea specială de după ras, crema pentru un ten catifelat. Apoi se asigură că el va primi cadoul într-un mod inedit.

Spera oare că drumurile lor s-ar putea întâlni din nou?

 

Cărți de vizită – Ca să intri în rând cu lumea!

O carte de vizită te reprezintă. Este o sinteză a ceea ce ești și a ceea ce știi să faci, atunci când vrei să te faci remarcat în mediul social căruia îi aparții. Te poate prezenta într-o lumină favorabilă, dar poate arăta defecte importante: neglijență, lipsa estetismului, superficialitate.

Studiu de caz 1.

Ești un reprezentant de seamă (și inimos) al unei firme în ascensiune. Firma vrea să se afirme. Tu, de asemenea! O întâlnire de afaceri, oameni noi, potențiali parteneri, discuții promițătoare. Nu vrei să ratezi nicio ocazie, astfel că scoți la bătaie toate armele pe care le deții. Iar la final, pac! O carte de vizită! Omul nu are timp să riposteze, pentru că ai reușit să-i punctezi nenumăratele avantaje ale unei eventuale colaborări. Negreșit trebuie să vadă porțile care se deschid odată ce ține în mână cartea de vizită, la fel de atrăgătoare și convingătoare ca persoana care i-a înmânat-o.

Studiu de caz 2. 

Ești un om important, calculat, dar nu exuberant. Preferi ca oamenii să vină singuri spre tine, să te descopere, să te caute, să te aprecieze. Ești la o întrunire specială, cu oameni deschiși, dornici să te cunoască. Dorești să faci o selecție. Nu te încurci cu oportuniști sau cu vânători de subiecte tari. Vrei să simți omul înainte de a-ți forma o părere. De aceea, accepți discuții, provocări, interviuri. Iar la final, dacă persoana se dovedește demnă de atenția ta, îi întinzi o carte de vizită, semn, fie al unei acceptări tacite de a colabora pe viitor, fie al unui „autograf” original și memorabil.

O carte de vizită este un fel de valet care îți deschide ușile spre o sală mare unde are loc un bal cu oameni de seamă. Dacă nu ți-l alegi cu atenție, este posibil să te încurce mai mult. Este ușor să inscripționezi pe un carton datele clasice de contact pentru a te putea conecta cu lumea afacerilor tale. Dar important este cum ieși în evidență! Cum faci ca tocmai tu să fii selectat dintre atâția pretendenți/candidați/concurenți? Evident, trebuie să fii diferit. Imaginează-ți că ai înmâna cărți de vizită de lux partenerilor tăi! Cu un design deosebit care să le facă de neuitat, de o calitate superioară, atrăgătoare și unice.

Pune în balanță: o carte de vizită dintr-un carton obișnuit și una din carton multistrat. Sau poate din carton colorat, din PVC transparent, ori având o formă specială, simbolică pentru afacerea ta. Poate preferi cărți de vizită cu Folio ori cu Emboss. Alegerea ta trebuie să țină cont de două aspecte importante:

  •  ce te reprezintă, ce te pune în evidență
  • pe mâna cui lași această responsabilitate de a te defini

Tu ți-ai ales cărțile de vizită?

Jurnal neinspirațional (9)

Astăzi citesc și recitesc scrisori. Mi-ar fi plăcut să fie scrise pe foi îngălbenite și să poarte amprenta personală a scrisului de mână. Ca și cum o parte din tine ar călători odată cu scrisoarea aceea, către mine. Apoi o parte din mine ar tremura dezlipind plicul alb, cu timbrul de departe. M-aș opri în bucătărie lângă dulăpiorul cu mirodenii, ca să te simt mai aproape… Ca atunci când mi-ai gătit pentru ultima oară…

În grădină au înghețat până și urmele pașilor tăi. Deși, uneori, târziu, am senzația că încă ești acolo, afară, și mă privești la fereastră. Sau poate lucrurile doar se văd așa cum vrea ochiul să le dezvăluie. Iar încăpățânarea de a te zări cu orice preț în orice adiere de vânt se hrănește cu doruri mistuitoare.

Mi-a trecut prin minte să ascult acum înregistrarea aceea…despre viteza luminii. Aș putea închide ochii și mi-aș imagina că ești la o masă alături, poate chiar aici, în casă, cu mine.

Știi, când eram îndrăgostit, îmi venea tot timpul să inventez lucruri. Un întreg talcioc de artificii, de scamatorii și de trucaje, ca s-o fac să râdă pe logodnica mea. Cred că până la urmă s-a săturat de invențiile mele…[…] Voiam să pun la cale o călătorie pe lună de dragul ei, dar ar fi trebuit, de fapt, s-o duc într-o mare călătorie aici, pe Pământ…

Mecanica inimii…

Nu mai știu dacă l-am ales pentru că este citatul meu preferat de astăzi sau pentru că te-am regăsit din nou printre rânduri. Ca și cum tot ce se învârte în jurul meu de-a lungul existenței este condamnat să-mi amintească de tine. Mai știi călătoria aceea pe care mi-ai promis-o? Aș fi avut, astfel, cum să păstrez fotografia noastră preferată pe noptieră…ca o încleștare a timpului în lupta cu imposibilul.

in_moonlight

(sursa)

Sunt lungită ca o secundă searbădă, îmbrăcată în giulgiul efemerității. Și nu pot să-mi meșteresc nici propriile vise, de teamă că nu sunt altceva decât baloane de săpun. Am învățat că și baloanele de săpun au rostul lor. Mai mângâie, din când în când, vântul plictisit care se uită în ele ca într-o oglindă, ca să-și capete formă și culoare.

Plănuiesc pentru săptămâna viitoare o incursiune în mine. Să aflu pentru ce și cui îi pot fi recunoscătoare și, mai ales, dacă există vreun leac real pentru blesteme. Vreun antidot eficient care să mă scape de mine însămi. Mă gândesc că or mai fi fost și alți naufragiați disperați, căutând sticla în care să-ți îngroape răvașul cu strigătul lor amarnic. Și poate ei au găsit cu ce să-ți aline valurile.

Până atunci, însă…aștept.

În nuanțe de alb-albastru…

 

3snow-021

 

ți-amintești?

amândoi…înveliți în albul munților nordici…

rupți de lumea mea și de-a ta

cu privirea zburdând între cer și prăpăstii

și cu vise străbătând fiorduri…

ți-amintești, da?

noi doi

între albastru și alb

între ieri și mâine

suspendați anacronic.

până într-o zi

când cineva a spus:

Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu știm, vai, nu ştim cât facem.”

………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Concursul nu înseamnă neapărat premii…Susțin ideea de joc a Vienelei, îmbrățișată de Alma și Motanul Pandalie.

Laptopul a murit, trăiască laptopul!

Suntem dependenți de tehnologie! Unii mai încearcă să nege acest lucru, găsind explicații diverse pentru orele pierdute la calculator, fie că este el personal sau de la firma unde lucrează. S-au încercat experimente: pot oare să rezist o zi măcar fără să deschid laptopul/calculatorul/tableta? În timp ce o parte dintre subiecți au găsit ceva de făcut ca să le țină mâinile ocupate, alții au eșuat lamentabil. Cred că este vorba despre… majoritatea 😀 .

Acum ceva vreme mi-a murit laptopul. Încercările disperate de resuscitare s-au soldat cu nervi și stres pentru că se apropiau niște deadline-uri care nu puteau fi ratate. Ce e de făcut? Cheltuielile neprevăzute în buget nu pot fi acoperite chiar ușor.

Soluția 1. A fost de fapt, o soluție de compromis. Nu toată lumea are o prietenă bună care să-ți împrumute laptopul pentru o perioadă nedeterminată doar pentru că îi ești dragă și are încredere în tine. Eu am! Și am reușit, cu un laptop de împrumut, să-mi respect deadline-urile, astfel că am fost fericită. Parțial. La un moment dat obiectul împrumutat trebuie returnat și te regăsești din nou în punctul T0.

Soluția 2. Să-mi cumpăr un laptop nou. Corect! Nimic nu e mai bun ca un produs nou scos din cutia lui, cu garanție și tot ce-i trebuie unui astfel de produs care se respectă. Două inconveniente au apărut, însă: prețul (care nu era deloc customer-friendly la acel moment) și timpul care mă presa. M-am învârtit printre rafturi – și reale și virtuale – dar ceea ce-mi poftea inima nu părea deloc accesibil. Să mai așteptăm, mi-am zis. După cum am spus, am avut sprijin și prieteni de mi-am permis să aștept.

Soluția 3. A apărut mai târziu, când am aflat cum poți să achiziționezi calculatoare și laptopuri ieftine fără stres și bătăi de cap. Multă vreme am crezut că produsele refurbished sunt totuna cu produsele second hand. Omul cât trăiește învață, așa că m-am deșteptat și eu între timp. Este, de fapt, vorba despre produse recondiționate, dar noi! Fie că au fost capăt de stoc sau au fost expuse o vreme în magazine sau showroom-uri, ele sunt mai întâi verificate (spre o funcționare în conformitate cu standardele cerute de un produs nou), apoi cosmetizate și resigilate în ambalaje, pe cât posibil, originale. Produs aproape nou, cu aceleași caracteristici și garanție, dar la un preț mai convenabil. Evident, nu toată lumea are încredere. Am ajuns la concluzia că acest lucru se întâmplă fie din ignoranță, fie pentru că există prejudecăți. Nu vi s-a întâmplat niciodată să achiziționați un produs nou și tot să aveți probleme cu el? Mie da. Atâta vreme cât există garanție pentru produs, iar review-urile furnizorilor sunt pozitive, de ce să te temi?

Am studiat o vreme site-ul celor de la Megaelectronice, pentru că este o soluție de luat în calcul în astfel de situații. Îmi este clar că poți cumpăra laptopuri performante sau mai modice, fără să faci  gaură în buget. Până la urmă, laptopul a devenit un accesoriu de nelipsit acasă, la serviciu sau în călătorii.

Ați avut experiențe cu produsele recondiționate? Împărtășiți-le, vă rog! 🙂

Cu ce ne mai încălțăm iarna aceasta?

Când a creat femeia, Dumnezeu a găsit de cuviință să o înzestreze cu câteva daruri neprețuite. I-a dat frumusețe, i-a dat gingășie, i-a dat sensibilitate, i-a dat putere. Câte un strop din fiecare, numai cât să alcătuiască ființa perfectă. De-a lungul timpului, însă, femeia a vrut mai mult! Să strălucească, să iasă în evidență, să ilustreze frumusețea în moduri diferite, adică să se reinventeze, să depășească standardele. De aceea, pe lângă ce i-a dat Dumnezeu, femeia a mai avut nevoie de accesorii care să o ajute în demersurile ei de a se simți deosebită și unică.

logo

O femeie nu este indiferentă în legătură cu ceea ce încalță, ci își alege cu mare grijă perechea de pantofi, de sandale, de ghete, în sfârșit, perechea de încălțăminte care să îi reprezinte stilul și să-i contureze personalitatea. Nu trebuie să fii neapărat cochetă ca să fii admirată, ci trebuie să te simți bine în propria piele sau… in your own shoes, indiferent de anotimp și de ținuta pe care ți-ai ales-o.

De ceva vreme îmi fac marea parte a cumpărăturilor online. Scutesc timp și, deseori, bani. Astfel că în navigările mele prin lumea virtuală, am dat peste Standard Shoes. Îmi căutam o pereche de ghete sau cizme de iarnă. Nu am suportat niciodată frigul, cu atât mai puțin senzația neplăcută de picioare înghețate. De aceea, am căutat mereu ceva care să reprezinte o combinație reușită a celor patru condiții esențiale:

  1. să-mi țină cald
  2. să-mi ofere confort
  3. să se asorteze cu stilul meu
  4. să mi le permit!

Magazinul virtual despre care vorbesc are o gamă destul de variată de articole de încălțăminte, cu un design aparte. Am găsit o pereche de ghete kaki care par să se potrivească perfect cu ceea ce caut:

526ba116e4e2a_145

Mi-au plăcut pentru că sunt comode și au aspectul ușor rebel, punk-rock cu curea lată și aplicații de capse metalice. În plus, culoarea iese din tiparele negru-maro dându-i un aspect diferit.

 Tu ce alegi să porți iarna asta?

Jocul ca alternativă pentru plictiseală

Este un fenomen ciudat pe care nu îl pot înțelege la copiii de astăzi: se plictisesc! Dar nu așa, din când în când. Ei se plictisesc din principiu. Am auzit de atâtea ori vorba asta la copii de toate vârstele, încât am dedus că e o trăsătură înnăscută. Nicio jucărie nu mai pare să fie pe placul lor, ba imită prea bine realitatea, ba nu o imită deloc, ba sunt prea puține jucării și apare frustrarea, ba sunt prea multe și nu mai prezintă interes. Cât timp e vară, lucrurile sunt mai ușoare. Copiii ies la joacă afară cu alți copii. Acolo nu mai contează decât numărul de julituri, kilometrii alergați, numărul mingilor sau geamurilor sparte.  Ce te faci, însă, iarna? Pustietate, frig, întuneric… Urmarea este firească: „Mami (sau tati, după caz 😀 ), mă plictisesc!”

Și asta îmi aduce minte de vremea basmelor:

Taci, dragul tatei, că ți-oi da tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” – și copilul tăcu.

Azi îmi imaginez ursitoarele la capul patului: ”copilul ăsta o să fie plictisit. Numai când va descoperi jocurile pe calculator sau pe tabletă vraja se va risipi”. Și părintele caută disperat să-i satisfacă propriului copil nevoia de a-și alunga plictiseala. Bineînțeles, lucrul acesta trebuie făcut cu discernământ! Nu orice joc, nu orice site, nu oricât timp de joacă! Iar periplul prin motoarele de căutare îi satisface așteptările: http://www.xjocuri.com/jocuri-pentru-fete.html. Dai peste un joc de tip puzzle și îi antrenezi logica. Are vreun erou sau vreo eroină preferată? Iată, îi găsești protagoniști într-un joc online și asta va aduce cu siguranță un zâmbet de mulțumire pe chipul copilului plictisit. Câte nu pot face! Hrănesc iepurașul de paște, fac ordine împreună cu prințesa Eliza, aleg hainele sau tunsorile potrivite pentru diferite personaje.

Jocurile online au căpătat amploare în ultimii ani. Sunt tentante, antrenante, alungă plictiseala, doar dacă sunt selectate cu grijă în funcție de vârstă și dacă nu devin o obsesie, ci o modalitate de a petrece timpul liber pentru că tot ce e prea mult, întotdeauna strică! 🙂

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam.

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte