Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Kalimera, Kalispera, să voteze Blogosfera!

There’s a new kid in town¹ – mi s-a spus. Și-a făcut o gașcă, poate vrei să te alături.

Mică Tânără și neștiutoare cum mă aflu, m-am apropiat. Mi-am băgat nasul unde nu știu dacă mi-a fiert oala și mi-am făcut loc mai cu vorba, mai cu coatele, printre membrii găștii. Tânărul protagonist, la patru ace, impecabil, cu o ușoară aroganță asumată – că așa-i șade bine unui lider – organiza poporul. Le-a dat sarcini de lucru să vază care-i mai vrednic dintre dânșii. Care mai de care, s-au străduit să ducă misiunile la bun sfârșit, cu un ochi la slănină datorie și cu unul la făină recompensă. Unii au fost mai rapizi, alții mai străluciți, unii mai veseli, alții mai triști, unii mai înfipți, alții mai timizi.

Bineînțeles, au apărut foarte repede și disputele, iar Republica Populară Blogosferică s-a împărțit precum Imperiul Roman. Apusul și Răsăritul s-au duelat în cuțite vorbe, iar tânărului protagonist i-au ieșit vorbe. Cum că prea se dă Super, că prea e Blog, că nu e corect, că e părtinitor, ba că una, ba că alta. Partidul de dreapta  – mai conservator – condamna tot circul politic, toată invazia advertorialiștilor dornici de afirmare, în timp ce stânga proclama libertatea de a alege calea fiecăruia. Comunitatea femeilor senzaționale a deschis orizonturi literare, partenerii media au lansat comunicate de presă și toate blogurile s-au pus în mișcare.

Lucrurile s-au precipitat, iar Republica Blogosferică era la un pas de anarhie. Astfel că tânărul protagonist a vrut să-și afle locul și susținătorii.

Se caută consilier de imagine pentru candidatul SuperBlog la președenția republicii! – mi s-a zis. Și poți să fii și blogger partener, dacă lucrul este bine făcut! Tânără și neștiutoare cum mă aflu, iar mi-am făcut rost de oale la fiert, în care să-mi bag nasul. Am petrecut zile clipe întregi meditând. M-am plimbat în sus și în jos, m-am oprit în mijlocul camerei, cu brațele încrucișate la piept și capul înclinat spre un umăr, mi-am fixat privirile în tavan, apoi mi-am prins bărbia în mâini. În cele din urmă, am reluat plimbarea prin cameră mormăind încetișor…un discurs:

Iubiţi alegători, eu nu sunt orator şi nu vreau să siluiesc cu vorbe meşteşugite voinţa dumneavoastră…²

Republica Populară Blogosferică își alege președintele. Sunt voci care spun că Superblog este candidatul cel mai potrivit, în timp ce altele hulesc pe față sau șușotesc pe la colțuri. Să stăm drept și să socotim strâmb: ce a făcut bun venerabilul candidat Superblog?

  1. a promis investitori serioși care să sprijine acțiunile bloggerilor – a adus.
  2. a promis premii pentru lucrul bine făcut – a adus.
  3. a promis puncte bonus pentru fiecare participare, în funcție de criterii prestabilite – a dat.
  4. a permis mărirea punctelor la cerere, numai pe bază de argumente solide – uneori, a dat.
  5. a permis autopromovarea blogurilor -pentru cei care s-au priceput să o facă.
  6. a promis masă festivă cu felicitări, masă și dans – se pare că e în curs de.
  7. a promis cazare într-o cameră nu de aramă, ci de Strajă – tot în curs de.

Cine a avut de profitat, a profitat, cine nu, a stat și s-a uitat.

Vă invit, așadar, stimați alegători, să votăm! Liber și necondiționat, anonim și în deplinătatea facultăților:

Cât despre mine, mi-am învățat lecțiile și mi-am pus văzut și sacii în căruță. Am venit, am văzut, am învins în felul meu propriu. De un lucru m-am lămurit: nu sunt bună de consilier de imagine și pace! Astfel, că închei și eu precum nenea Spirache:

…………………………………………………………………………………………………………..

Acest admirabil discurs (care lipsește cu desăvârșire) este ultima zvâcnire a subsemnatei pentru concursul SuperBlog 2014.

¹„ A apărut un tip nou în oraș:mrgreen:

²Citat preluat din Titanic vals, de Tudor Mușatescu, al cărui personaj principal l-am invocat și în final.

Anunțuri

20 de răspunsuri la „Kalimera, Kalispera, să voteze Blogosfera!

  1. alma nahe Noiembrie 28, 2014 la 9:18 pm

    Am jucat la două capete! 😆 Pentru distracție. Votul serios mă cam sperie.

    Apreciază

  2. cristinalincu Noiembrie 28, 2014 la 9:24 pm

    🙂 sa castige cel mai bun, zic. Adica Superblogul…

    Apreciază

  3. Dana Lalici Noiembrie 28, 2014 la 9:30 pm

    Votat. Dar eu sunt Pro, cum observa si Alma dupa o emisiune…
    Nu poci face altminteri. Nu ma lasa inimioara…
    Felicitari pentru lupta dusa pana la capat.

    Apreciază

  4. PinkyRainbow (@PinkyRainbow2) Noiembrie 28, 2014 la 9:51 pm

    Kalispera! Spuneai ca nu ai idei, dar ti-a iesit un articol foarte frumos! Imi place! Iar eu te votez, chiar daca videoclipul spune altceva! Succes! 🙂

    Apreciază

  5. maya-maria Noiembrie 29, 2014 la 6:48 am

    Te-am urmărit, te-am admirat, te-am comentat, te-am votat. Domnul tău are șanse din ce în ce mai mici să devină lider de glogosferă. Va trebui să schimbe ceva din mers, altfel va rămâne el și vreo trei aplaudaci. E prea puțin ce dă el în schimbul ideilor voastre. Un pișcot, o măslină, dansul fiind gratis, e nimica toată. Meriți și meritați mult mai mult.

    Apreciat de 1 persoană

  6. abisurile Noiembrie 29, 2014 la 10:09 am

    Felicitari pentru final. Stii tu, important e sa treci linia de finish.

    Apreciază

  7. Fairytale Noiembrie 29, 2014 la 1:42 pm

    Nu cred ca am sa ma inscriu vreodata la SuperBlog, castiga doar anumite persoane, pana la urma fiecare trebuie sa castige ceva, e foarte greu sa alegi un superblogger, mai ales ca toate articolele pe care le-am citit erau foarte bune. Prefer alte concursuri.Sper ca ai castigat ceva, chiar o meritai!

    Apreciază

    • rudia2014 Decembrie 1, 2014 la 1:21 pm

      nu e chiar ușor să ții pasul cu SuperBlog-ul… A fost prima dată… Au fost plusuri și minusuri…Dacă trag linie…sau mai bine nu trag 🙂 Nu știu dacă mai particip sau nu. Mici le dezamăgiri nu înfrânează scopul cu care m-am înscris.
      Mulțumesc tare mult pentru susținere și aprecieri! 🙂

      Apreciază

  8. Pingback:SuperWeekend | Blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

%d blogeri au apreciat asta: