Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Să citim…

De ce ai citi o carte a unui autor contemporan despre care nu știi nimic?

În speță, de ce ar citi Rudia o carte a lui Mihail Soare?

1. Pentru că în timp ce unii colecționează diverse obiecte, Rudia e îndrăgostită de cărți. Pentru că e setată pe opțiunea „buy” sau, cel puțin, „try” ori de câte ori se află în preajma unor cărți cu titluri incitante.

2. Pentru că, dintr-un egoism asumat, Rudiei nu-i place să împrumute cărți, ci să le aibă! Așa, poate reveni de câte ori i se face dor sau crede că a uitat ceva important sau poate vrea să recitească pasaje.

3. Pentru că Rudia nu știe foarte bine cine este Mihail Soare, poate din ignoranță, poate pentru că nu i s-au intersectat drumurile cu publicațiile dumnealui. Și pentru că vrea să-și formeze o părere.

4. Pentru că a apucat să citească o serie de poezii și vrea să vadă dacă un poet poate scrie la fel de bine și proză.

5. Pentru că tot s-a ivit ocazia din senin să descopere mai multe despre literatura modernă, sătulă se trâmbițe politice și cazuri senzaționale prezente peste tot.

Rudia citește. Printre „sarcini”, „îndatoriri”, „absurdități”. Pentru că lectura îi oferă una dintre plăcerile acelea mici care să-ți aducă satisfacția unei vieți frumoase.

Dacă pune mâna pe o carte cu autograf, Rudia va reveni cu detalii, păreri și recomandări. 😉

Later edit: And the winner is… 😀

Anunțuri

12 răspunsuri la „Să citim…

  1. seasonstraveler Noiembrie 6, 2014 la 8:06 am

    Da’ știu că ai curaj și răbdare! Bravo! Ți-aș ura succes, dar nu știu dacă e chiar de bine!

    Apreciază

    • rudia2014 Noiembrie 6, 2014 la 4:30 pm

      Ia să facem analiză pe teeeext! (Rudia e fixistă, zice-se 😉 )
      Curaj? Răbdare? Pentru? La citit te referi? Am de toate. Timp n-am! 😆
      Nu știi dacă e de bine…să am succes? să fiu de succes? să citesc?
      😉

      Apreciază

  2. seasonstraveler Noiembrie 6, 2014 la 5:02 pm

    Rudia mai este si tortionara! De unde sa-mi aduc aminte ce am avut in cap (presupunand ca era ceva) cand am scris? 😉
    Curaj si rabdare sa citesti ce-ti cade in mana! Curaj si rabdare sa citesti poezii despre motorina si reciclarea selectiva (asta nu era mentionata dar avansez si eu o idee).
    Succesul nu stiu (stiam, ca intre timp s-a intamplat am inteles) daca e de bine ca te angajezi la o lectura… not my cup of tea (dar poate tu bei altfel de ceai).
    Altfel de ce n-ai lua carti la metru’ ? 🙂

    Apreciază

    • rudia2014 Noiembrie 6, 2014 la 5:05 pm

      😆
      Nu erau! 😆 La metru zic.
      Ce ai tu cu colecționara din mine? Dacă era să strâng nasturi era mai bine? 😆 (Comparație exagerat voit! 😉 )
      Mi-a plăcut mult „torționară”! Zău! 😉
      Eu zic că poți învăța câte ceva din orice lectură. Și dacă nu-ți place, tot ai o lecție de acolo.
      Să înțeleg că ai trecut prin curtea autorului și nu ți-a plăcut?

      Apreciază

  3. seasonstraveler Noiembrie 6, 2014 la 7:28 pm

    Chiar prin curte nu am trecut. M-am uitat putin peste gard (shame on me) si mi-am vazut de drum! Mult prea esoteric pentru mine. Unde nu inteleg prefer sa nu-mi prind urechile si „torturez” 😉 bruma de neuroni.
    Colectionara din tine ar putea sa adune foarte bine manualele de intrebuintare de la „divaisurile” vecinilor si amicilor. Pe langa faptul ca sunt la fel de stufoase (ah! ce rautacios sunt!) mai activezi si ca arhivar de ocazie. 🙂
    Concluzie: autorul e profund, dar nu-mi place. 🙂
    Sa-mi spui cum ti-a largit orizontul cultural si (mai ales) spiritual. Lectura adica.

    Apreciază

    • rudia2014 Noiembrie 6, 2014 la 7:50 pm

      aaaaa, clar! Răutăcios, dom’le! 😈
      treaba cu plăcutul e o chestiune subiectivă. Acum…mi-e teamă că dacă mie o să-mi placă, n-o să mai vorbești cu mine! :mrgreen:
      De colecționat manualele de întrebuințare ale „divaisurilor” …au poze??? 😆

      Apreciază

  4. seasonstraveler Noiembrie 7, 2014 la 6:34 am

    Poate e pentru tine (subiectiva adica) la mine insa e clar: imi place sau nu, iar eu cu ce-mi place sunt foarte obiectiv. 😉 Asa ca savureaza-ti in tihna poezia, doar sa nu uiti sa-mi spui ce ti-a placut. Cum din punct de vedere tehnic nici acum nu vorbesc cu tine 😉 doar comunic, e foarte mic riscul sa ne afecteze relatia 😛
    Sigur ca au poze! Muuuult mai multe decat o carte de poezie. 😉

    Apreciază

    • rudia2014 Noiembrie 8, 2014 la 4:20 pm

      😉
      Bănuiesc că, în cazul meu, este deformare profesională. (Sau doar mă ascund eu în spatele scuzei ăsteia 😉 ) Nu am voie să formulez o opinie doar la prima vedere :mrgreen: Need to go deeper >-D
      M-am liniștit dacă zici că relația și comunicarea nu ne sunt afectate. 😉

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de atfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Normalul? E plictisitor.

Am încercat o dată să fiu normală. Cele mai rele 2 minute din viața mea.

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

%d blogeri au apreciat asta: