Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Episodul VII. Noaptea

Îi plăcea să dispară din când în când. Ca și cum fiecare zi era o scufundare în adâncimi cu acea presiune puternică apăsându-i pieptul și de aceea simțea nevoia să se ridice la suprafață din când în când pentru o prețioasă gură de aer. Departe de lume, departe de toți, cât mai departe de el însuși.
Îi plăcea să se urce în mașină și să străbată sute de kilometri cine știe pe unde. Era un fel de exercițiu de exorcizare de gânduri, o lepădare de existența cotidiană care părea să-l stranguleze. Nu-și găsea locul. Nu l-ar fi deranjat nici să fie mașina aia casa lui pentru că acolo se simțea cel mai bine, în siguranță, liber! Puteau să-i ia orice: casa, jobul, dar nu mașina!
De cele mai multe ori simțea că nu aparține lumii ăsteia, că locul lui nu este aici, nici acolo, nici altundeva, ci, poate, într-o existență paralelă. Unde să se întâmple toate după dorințele sale. Accepta ideea că lucrurile nu sunt așa cum și-ar fi dorit, dar ce putea să facă? Se simțea mic și neputincios și adesea își strângea pumnii a revoltă. Uita de tot, o uita și pe ea! Mai ales pe ea! Nicio ființă nu-i adusese în egală măsură atâta fericire și suferință! Și atunci sărea în mașină, dădea drumul muzicii la maxim, își închidea telefoanele si pornea încrâncenat înspre prima destinație care îi venea în minte.
De cele mai multe ori alerga spre Dunăre. Poate pentru că i se părea puternică, stăpână pe fiecare mal pe care-l uda. Se oprea să o privească și i se părea că-și râde de oameni și de destinul lor atât de fragil. Dacă voia, le dădea peștele, dacă voia, își retrăgea puțin valurile, lăsându-i să-și răcorească pielea arsă de soarele de august. Dacă voia, stătea liniștită și-i lăsa să doarmă la umbra vreunei sălcii sau să-și șoptească iubiri tăinuite. Sau îi lăsa s-o picteze arătându-și unduiri misterioase. Dar o văzuse și în alt fel de zile. Neagră, învolburată, înfuriată. O văzuse biciuind pământul și izbind ziduri, o auzise șuierând înfricoșătoare incantații în timp ce se ridica amenințătoare, gata să ia cu ea în adâncuri pe oricine ar fi îndrăznit să se apropie măcar. În momentele acelea o plăcea cel mai mult: sălbatică, neînfricată și atotputernică! Ar fi sărit bucuros, precum Aliman odinioară, să se ia la întrecere cu ea și să-și caute lostrița în ascunzișurile adânci.
Adesea pornea înspre ea. Deși, uneori, avea senzația că o disprețuiește pentru că îl respinge și pentru că nu luptă mai mult pentru ei. Stia doar că trebuie s-o pornească într-acolo, să o vadă, să-i arunce vorbele acelea și apoi să se întoarcă îndărăt. Nu de puține ori aproape ajunsese când a decis să se oprească. La o oră distanță făcuse calea întoarsă, speriat de ceea ce ar putea să spună sau se întâmple, ca un somnambul trezit în creierul nopții departe de casa lui.
„Ce naiba caut eu aici?” își spunea. „Ea nu o să vină. Și chiar dacă o va face, vom sfârși tot rupți unul de celălalt”. Era ca o agonie nesfârșită pe care nimic nu părea să o poată alunga. Dar era noapte…Și ar fi vrut să o mai vadă o dată. Ultima dată. Să-i vadă silueta preumblându-se după perdele, cu mișcări aproape stinse și să o bănuiască a visa la el când ar fi dat ușor cu măna perdeaua deoparte, aruncându-și o privire pierdută în zări îndepărtate. Nu avea curaj nici să o audă, nici să o vadă. Și alegea să plece înapoi, la fel de trist și de revoltat.

Acum era din nou noapte. Bântuia pe străzile orașului mic de provincie și încerca să și-o amintească râzând, lângă o cascadă, cu multă vreme în urmă.

 

Anunțuri

2 răspunsuri la „Episodul VII. Noaptea

  1. abisurile August 29, 2014 la 4:55 pm

    offtopic : a fost creat grupul Roman Utopic

    Apreciază

  2. Pingback:Jurnal neispirațional | Blog neinspirațional

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de atfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Normalul? E plictisitor.

Am încercat o dată să fiu normală. Cele mai rele 2 minute din viața mea.

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

%d blogeri au apreciat asta: