Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Episodul V. Amintiri la ceas de seară

O privea dormind. I se părea atât de frumoasă… Deși nu avea niște trăsături care să înfățișeze altceva decât o față comună. Poate i se părea frumoasă pentru că îl iubea. Sau poate pentru că el o iubea.

Își amintea toamna aceea târzie când au vorbit ore întregi la telefon. Distanța îi măcina încă de atunci pe amândoi, când nu părea să fie încă nicio poveste. Erau doar câteva săptămâni de când li se resetaseră sufletele cu totul și de când au înțeles că drumurile nu sunt drepte, ci au răscruci unde oamenii pierd cea mai mare parte a vieții lor, încercând să aleagă. Își amintea clar ce-i spusese atunci:

– „My momma always said: life is just a box of chocolates. you never know what you gonna get”. Cred că e şi ceva din setea de a stăpâni soarta, sau măcar de a o înfrunta asemenea Antigonei, fără a cere ajutorul cuiva, muritor sau zeu. Ori poate că e frenezia a două personaje care se întâlnesc și sapă canale pentru a da voie imaginației să le inunde imense fiorduri interioare care nu sunt ascunse, ci doar încă neexplorate.

Apoi, vorbele ei erau ca un cuțit ce i se înfigea din ce în ce mai adânc în inima fără vlagă.

– Nu putem fi împreună! Sunt atâtea lucruri împotriva noastră! Timpul este dușmanul cel mai aprig. Distanța se încăpățânează să ne rupă. Nu ești un cavaler cu armură și cal alb! Nu mă poți salva de mine însămi!

Ea nu mai plânge niciodată! Nu a mai plâns de foarte mult timp și atunci a fost prea puțin pentru a se scutura de nebuniile care-i invadau mintea. Pentru că e puternică! Așa își zice ea: „Sunt puternică! Nu mă poate nimeni ajuta mai mult decât o pot face eu însămi”. De aceea, ea nu plânge: „oamenii puternici nu plâng”. Numai că atunci… Atunci a simțit că pământul se cutremură și că  liniștea i s-a dus dracului. Când a întrebat-o de ce e tristă, i-a răspuns aproape șoptit și din fiecare cuvânt rostit la capătul celălalt al firului, el a înțeles că este bolnavă de dorul lui.

…Mi-a rămas o senzație de buze fierbinți lipite de lobul urechii stângi, aproape de obrazul încălzit. Undeva deasupra norilor…Și ochi râzând, privind pe furiș printre discuții de conveniență pentru a atrage atenția în alte părți decât fremătatul celor două mâini…Nu pot să mă opresc…Rememorez pași, întâmplări, zâmbete, râsete…mâini, priviri, tremurul vocii…vocea…Vocea ta care mă liniștește, mă încălzește, mă adoarme, mă mângâie…Încerc să caut cu ochii minții cum a început totul, acolo, departe de lume, printre necunoscuți. Și constat că nu am nici cea mai vagă idee! În schimb, țin minte poze făcute în creierii munților, zăpada, apa…poze…discuții despre care nu credeam că mi-au rămas în minte…Îmi este atât de dor…

Draga mea dragă...încerca să o încurajeze de la sutele de kilometri distanță, încercând să nu lase să se simtă nodul din gât. Nu înțelegea de ce îl alunga atunci? De ce încă îl alungă? Nu știe că drogul pune stăpânire pe victima lui fără a-i lăsa dreptul la apărare? Probabil că asta este și explicația: îi era teamă că i se va lua drogul. În momentul acela ai senzația că vei face față, că e ușor să renunți la el și că o vei face fără probleme. Numai că atunci când intri in sevraj…totul te doare! Urli, muști din pernă și cauți cu diperare ceea ce îți aduce atâta…fericire. Chiar dacă știi că e temporară, că nu poate fi așa la infinit… Îl alunga, dar îl chema înapoi de fiecare dată.

Acum, după atâta timp, este în sfârșit lângă el. Atât de aproape încât îi aude bătăile inimii. Dar nu așa cum și-au dorit…Simte că ar ridica puțin pumnii spre cer, dar știe că nu se cade. Tot de acolo i-a venit și fericirea. Așa că se liniștește și mulțumește pentru ceea ce au avut.

Anunțuri

5 răspunsuri la „Episodul V. Amintiri la ceas de seară

  1. illusion August 22, 2014 la 6:30 pm

    am citit povestea pe nerasuflate, astept continuarea!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de atfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Normalul? E plictisitor.

Am încercat o dată să fiu normală. Cele mai rele 2 minute din viața mea.

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

%d blogeri au apreciat asta: